Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025
Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de recurentul A., constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 112 din data de 25 iulie 2024 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2022, printre altele, în baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) din C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare în regim de detenţie pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (12 acte materiale) şi art. 5 din C. pen.
În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. i s-a interzis inculpatului A., ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, pentru o perioadă de 3 ani, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. i s-a interzis inculpatului A., ca pedeapsă accesorie, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii de 3 ani şi 6 ani închisoare aplicată inculpatului A. perioada reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu din data de 15.09.2021 până la data de 11.01.2022, inclusiv.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Ministerului Public şi inculpaţii B., C., D. şi A..
Prin decizia penală nr. 350/A din data de 30 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, printre altele, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 112/25.07.2024 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2022.
Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că pentru întreaga activitate infracţională inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii orientată spre minimul special (3 ani şi 6 luni închisoare, în condiţiile în care minimul special era de 3 ani şi 4 luni închisoare), luându-se în considerare toate aspectele favorabile inculpatului. S-a arătat că recunoaşterea inculpatului a fost deja valorificată ca şi cauză de reducere a limitelor de pedeapsă, astfel că o valorificare suplimentară nu se impune. În ceea ce priveşte circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. proc. pen. - împrejurările legate de fapta comisă care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului, instanţa de control judiciar a constatat că inculpatul nu a relevat astfel de circumstanţe, iar împrejurarea că a efectuat o singură vânzare de LSD, s-a reţinut că nu este o astfel de circumstanţă şi că reprezintă de fapt tipicitatea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc pentru care inculpatul a fost găsit vinovat.
Împotriva deciziei penale nr. 350/A din data de 30 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., invocând cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.
În motivarea cererii de recurs în casaţie recurentul A. a arătat că la data de 18.02.2025, în dosarul curţii de apel, a fost depus de către DIICOT un referat din care ar rezulta că recurentul ar fi facilitat tragerea la răspundere penală a altor persoane şi ar beneficia de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, însă în cuprinsul deciziei penale recurate nu s-a analizat acest aspect, care ar fi atras reducerea limitelor de pedeapsă cu 1/2 şi ar fi permis aplicarea unei pedepse cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia. Astfel, a solicitat admiterea recursului în casaţie şi suspendarea executării deciziei penale recurate.
Prin concluziile scrise formulate, parchetul a solicitat respingerea recursului în casaţie, arătând că pedepsele stabilite sunt în limite legale prevăzute în cazul infracţiunilor pentru care recurentul a fost condamnat.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 24.06.2025, când s-a stabilit termen la data de 23.09.2025, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.
Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie, în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.
Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată următoarele:
Cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. şi îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată făcând parte din categoria celor care pot fi atacate cu recurs în casaţie.
Se constată îndeplinite şi condiţiile prevăzute de art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., recurentul având calitatea de inculpat în cauză şi exercitând calea de atac a apelului.
Cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., sunt, de asemenea, îndeplinite, în cuprinsul cererii fiind menţionate numele şi prenumele inculpatului, hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 350/A din data de 30 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori), domiciliul recurentului, precum şi semnătura.
În cauza de faţă, recurentul a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 121din C. proc. pen., potrivit cărora hotărârea este supusă casării atunci când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".
Delimitând sfera de aplicabilitate a acestui caz de recurs în casaţie, instanţa supremă a stabilit că el este incident numai în situaţia în care pedeapsa stabilită de instanţa de apel, prin raportare la toate normele de drept penal substanţial relevante pentru tratamentul sancţionator, este nelegală.
Altfel spus, prin intermediul acestui caz de casare pot fi cenzurate erorile care se produc în legătură cu stabilirea pedepsei principale, a pedepselor complementare sau accesorii, dar şi a măsurilor educative, fie prin aplicarea unei sancţiuni neprevăzute de lege, fie prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancţionator reglementat de legea penală pentru infracţiunile reţinute în mod definitiv prin decizia recurată.
În acest context, evaluând criticile formulate de recurentul A. în recurs în casaţie, Înalta Curte constată că ele nu pun în discuţie legalitatea regimului sancţionator aplicat recurentului prin hotărârea definitivă, ci antamează elemente circumscrise individualizării pedepsei.
În concret, motivele invocate în cererea de recurs în casaţie vizează aplicarea prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi reprezintă o chestiune de individualizare a pedepsei, ce nu poate fi cenzurată pe calea recursului în casaţie, întrucât vizează temeinicia hotărârii judecătoreşti recurate, iar nu legalitatea acesteia, din moment ce conturează o anumită conduită procesuală a recurentului ce nu poate fi stabilită decât prin reaprecierea probelor administrate în legătură cu comportamentul procesual al acestuia.
Înalta Curte a statuat că nu poate cenzura reţinerea sau nereţinerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenţei cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reţinută o astfel de cauză.
De asemenea, aspectele criticate vizează necesitatea realizării, în calea extraordinară de atac pendinte, a unei reindividualizări judiciare a pedepsei, în raport de datele concrete ale cauzei şi de cele vizând persoana sa, acesta urmărind obţinerea, în prezentul cadru procesual, a unei soluţii de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, în condiţiile prevăzute de art. 91 şi art. 93 din C. pen., or, prin intermediul cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. pot fi cenzurate exclusiv erorile care se produc în legătură cu stabilirea pedepsei principale, a pedepselor complementare sau accesorii, dar şi a măsurilor educative, fie ca urmare a aplicării unei sancţiuni neprevăzute de lege, fie ca urmare a nerespectării limitelor legale ori a tratamentului sancţionator legal.
Prin urmare, nu este admisibil a se proceda la analiza îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru aplicarea prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, fiindcă dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. sunt de strictă interpretare şi vizează doar acele situaţii în care este înfrânt principiul legalităţii pedepsei ca urmare a stabilirii unei sancţiuni penale aflată în afara limitelor (minime sau maxime) prevăzute de textul de incriminare, prin raportare la toate normele de drept substanţial relevante pentru tratamentul sancţionator, prin intermediul său neputând fi cenzurate alte aspecte care, în final, ar putea produce consecinţe asupra cuantumului pedepsei.
Se constată, aşadar, că cererea de recurs în casaţie nu îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., întrucât aspectele invocate de către recurent nu se circumscriu, în mod formal, în conţinutul dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.
Or, examinarea cauzei în recurs în casaţie se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanţa a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluţionării cauzei prin aplicarea şi interpretarea corectă a legii.
Procesul penal, atunci când cheltuielile judiciare nu rămân în sarcina statului, prevalează principiul explicit referitor la obligarea unei persoane la plata cheltuielilor judiciare către stat. Nicio normă constituţională nu impune gratuitatea actului de justiţie. Prin urmare, cheltuielile judiciare ocazionate de desfăşurarea procesului penal, avansate de stat, trebuie suportate de partea care a generat producerea lor. Sunt cheltuieli efectuate de stat cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de probă, sumele cuvenite martorilor, experţilor, interpreţilor, onorariile avocaţilor, precum şi orice alte cheltuieli necesare desfăşurării procesului penal. În speţă, în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat intră cele referitoare la comunicarea cererii de recurs în casaţie către parchet şi către celelalte părţi din dosar, la consumabilele folosite de instanţă (gen hârtie, toner, plicuri, copertă dosar, etc.), precum şi cele privind transportul pentru înaintarea dosarului în recurs în casaţie de la instanţa de apel la instanţa de recurs.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 350/A din data de 30 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 350/A din data de 30 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022.
Obligă recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2025.