Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2024
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 05.07.2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii B. şi C., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate caracterul simulat al contractului de împrumut nr. x/13.12.2012 încheiat între D. (autorul decedat al pârâţilor), în calitate de împrumutător şi reclamantă, în calitate de împrumutat, contractul fiind atestat de avocat E..
Prin sentinţa civilă nr. 781/24.06.2020, completată prin sentinţa civilă nr. 222/03.02.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea ca neîntemeiată şi a obligat reclamanta la plata către pârâţi a sumei de 2.380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei civile nr. 781/24.06.2020, A. a declarat apel, calea de atac astfel exercitată fiind respinsă ca nefondată prin decizia civilă nr. 1062/08.06.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 648 din 16 martie 2022, a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1062/08.06.2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a casat decizia atacată şi a trimis cauza, spre o nouă judecată, curţii de apel.
Prin decizia civilă nr. 1931/2023 din 7 decembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 781 din 24 iunie 2020 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B. şi C.; s-a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că s-a constatat caracterul simulat al contractului de împrumut nr. x/13.12.2012, atestat de avocat E. sub nr. x/13.12.2012, încheiat între D. (în calitate de împrumutător) şi reclamanta A. (în calitate de împrumutat); s-a luat act de faptul că părţile şi-au rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Împotriva acestei decizii, recurenţii-pârâţi C. şi B. au declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2019*, la data de 21 martie 2024.
Recurenţii-pârâţi au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, Curţii de Apel Bucureşti.
Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, pentru următoarele motive:
Au fost încălcate şi aplicate greşit normele de drept material - art. 1.289, art. 1.292, art. 1.266 şi art. 1.270 din C. civ.
Potrivit recurenţilor, instanţa a apreciat, în mod greşit, că apelanta a făcut dovada caracterului simulat al contractului de împrumut nr. x/13.12.2012 atestat de avocatul E. sub nr. x/13.12.2012 prin probatoriul administrat în apel, în rejudecare, în faţa Curţii de Apel Bucureşti.
Art. 1.292 din C. civ. prevede că "dovada simulaţiei poate fi făcută de terţi sau de creditori cu orice mijloc de probă. Părţile pot dovedi şi ele simulaţia cu orice mijloc de probă, atunci când pretind că aceasta are caracter ilicit".
Recurenţii-pârâţi au solicitat Înaltei Curţi să constate că au fost încălcate aceste dispoziţii legale în aprecierea dovezii testimoniale administrate în faţa instanţei de apel. Au arătat că pentru existenţa simulaţiei se impune ca actul public să fie dublat şi precedat de actul secret şi de acordul simulatoriu.
Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că din probele administrate rezultă că sunt îndeplinite toate condiţiile cumulative prevăzute de lege pentru a se reţine incidenţa simulaţiei, respectiv "actul secret încheiat de defunctul D. (autorul intimaţilor - pârâţi) şi apelanta-reclamantă A. este reprezentat de înţelegerea (convenţia) de vânzare-cumpărare a 25% din părţile sociale deţinute de aceasta din urmă în cadrul F. S.R.L., acest act secret fiind contemporan actului public".
În realitate, din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că a existat această înţelegere (convenţie) de vânzare-cumpărare a 25% din părţile sociale ale F. S.R.L.
Instanţa de apel a reţinut, în considerentele deciziei recurate, că D. a indicat în corespondenţa electronică transmisă apelantei-reclamante la data de 13 decembrie 2012 (ora 3:40 PM) că:
- toţi consultanţii săi din Regatul Unit (UK) i-au spus că banii ar trebui să fie înregistraţi ca un împrumut către societate;
- când va exista profit şi vor fi declarate dividende, în loc să ia dividende şi să plătească 16%, va lua echivalentul sumei împrumutate;
Contrar celor reţinute de instanţă, nu s-a făcut dovada de către niciuna dintre părţi că adresa de e-mail atribuită autorului pârâţilor D. -x@x.com - ar fi aparţinut, într-adevăr, acestuia şi că acesta era cel care avea controlul accesului la adresa de e-mail anterior menţionată.
De altfel, prima instanţă a reţinut, în considerentele sentinţei civile nr. 781/24.06.2020, că nu s-a făcut dovada certă că a existat o corespondenţă electronică cu defunctul şi că adresa x@x.com a aparţinut acestuia.
În faza procesuală a apelului, în răspunsurile la interogatoriul propus de către apelanta-reclamantă, niciunul dintre pârâţi nu a afirmat că această adresă de e-mail i-ar fi aparţinut autorului lor. De asemenea, ambii pârâţi au afirmat că nu cunosc datele de autentificare la acest cont.
Aşadar, nu a fost dovedit cu niciun mijloc de probă că această aşa-zisă corespondenţă pe e-mail a fost purtată de către D..
Răspunsul apelantei-reclamante reţinut de instanţa de apel, respectiv acela potrivit căruia i-ar fi comunicat defunctului D. prin corespondenţa electronică din data de 13.12.2012 (ora 3:47 PM) faptul că se majorează capitalul social la 200.000 RON (aproximativ 44.444 Euro), iar "diferenţa va fi ca împrumut, aşa cum a rămas hotărât la întâlnirea cu E." nu corespunde adevărului, câtă vreme capitalul social al F. S.R.L. a fost majorat prin Adunarea Generală a Asociaţilor nr. 2/13.12.2012 cu aport propriu al noului asociat D. în valoare de 250 RON, iar nu cu 200.000 RON (aproximativ 44.444 Euro), aşa cum se susţinea în aşa-zisa corespondenţă dintre cei doi.
Instanţa de apel a mai reţinut, în considerente, că, ulterior, defunctul D. i-a transmis apelantei-reclamante la data de 18 septembrie 2013 (ora 8:47 PM) o corespondenţă electronică prin care i-a solicitat să confirme sau să infirme dacă oferta sa iniţială a fost "49% din societate pentru 490.000 Euro", care s-a modificat apoi în 44% din societate pentru 404.000 Euro, întrucât apelanta-reclamantă dorea să păstreze 51% şi soţul său 5%.
Recurenţii-pârâţi consideră că instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, aşa-zisa intenţie a defunctului D. de a achiziţiona un procent din părţile sociale deţinute de apelanta-reclamantă în cadrul F. S.R.L. sub forma unui împrumut pentru a evita plata impozitului pe dividende şi că apelanta-reclamantă a acceptat să vândă defunctului D. o parte din părţile sociale deţinute în cadrul F. S.R.L. şi, totodată, a fost de acord ca această vânzare de părţi sociale să fie disimulată sub forma unui împrumut.
În realitate, potrivit contractului de împrumut nr. x din 13 decembrie 2012, atestat de către avocat E. sub nr. x/13.12.2012, D. a împrumutat-o pe A. cu suma de 139.912 lire sterline pentru o perioada de 24 de luni.
Potrivit cursului BNR din data de 13 decembrie 2012, 1 Lira sterlină era 5,5672 RON şi 1 Euro era 4,5075 RON, astfel că echivalentul sumei de 139.912 lire sterline la cursul BNR din 13 decembrie 2012 era de 163.756,06 Euro.
Dacă ar fi fost reală şi corespunzătoare adevărului corespondenţa reţinută de instanţa de apel dintre defunct şi apelanta-reclamantă din 18 septembrie 2013 (ora 8:47 PM), prin care i-a solicitat să confirme sau să infirme dacă oferta sa iniţială a fost "49% din societate pentru 490.000 Euro", care s-a modificat apoi în 44% din societate pentru 404.000 Euro, atunci pentru 25% din părţile sociale ale F. S.R.L. pe care autorul pârâţilor le-a deţinut acesta ar fi trebuit să achite suma de 229.545,45 Euro, echivalentul a 195.502,91 lire sterline la cursul BNR din 13 decembrie 2013.
Or, din contractul de împrumut nr. x din 13 decembrie 2012, atestat de către avocat E. sub nr. x/13.12.2012, reiese că D. a împrumutat-o pe A. cu suma de 139.912 lire sterline, iar nu cu suma de 195.502.91 lire sterline care ar fi rezultat din calculul prezentat de apelantă din aşa-zisa corespondenţă dintre cei doi.
Referitor la declaraţia martorei G., recurenţii-pârâţi apreciază că aceasta trebuia înlăturată de instanţă, pentru următoarele motive: martora nu cunoştea când s-a încheiat contractul de împrumut, deşi îşi amintea detalii importante cu privire la acesta; toate detaliile cu privire la împrumut le cunoştea de la doamna A., a cărei angajată a declarat că era; nu a fost prezentă la încheierea contractului de împrumut; a fost angajată până în 2007-2008, deci nu în decembrie 2012.
Declaraţia acestei martore nu confirmă simulaţia, aşa cum a reţinut instanţa de apel. În realitate, D. a împrumutat-o pe apelanta-reclamantă personal cu suma de 139.912 lire sterline, însă a împrumutat şi societatea F. S.R.L. Această situaţie a împrumuturilor acordate de D. societăţii F. S.R.L. rezultă din raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit în dosarul nr. x/2018 de către expert H..
Urmare a acestor împrumuturi, recurenţii-pârâţi din prezenta cauză au fost înscrişi în tabelul definitiv al creanţelor F. S.R.L. publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 1906/02.02.2022 cu o creanţă în cuantum de 835.573,75 RON.
Aşadar, recurenţii consideră că declaraţia martorei I. trebuie analizată în contextul în care autorul lor, D., a împrumutat societatea în care a devenit asociat cu sume importante de bani.
În ceea ce priveşte declaraţia atribuită defunctului D. şi care poartă menţiunea că ar fi fost atestată de avocatul E. sub nr. x/19.03.2013 cu privire la care instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 292 alin. (2) din C. proc. civ., neţinând seama de acest înscris, întrucât apelanta-reclamantă nu a prezentat originalul la solicitarea instanţei, recurenţii au solicitat să se constate că vehemenţa cu care apelanta-reclamantă a susţinut realitatea acestui act este în contradicţie cu obiectul cererii de chemare în judecată.
Astfel, pe de o parte, apelanta-reclamantă A. a susţinut faptul că nu a existat un împrumut acordat de D., iar pe de altă parte, că ar fi restituit acel împrumut, având aşa-zisă declaraţie atribuită defunctului D..
Poziţia apelantei care a susţinut în faţa instanţei de apel existenţa acelei declaraţii atribuite defunctului cu privire la restituirea împrumutului din 13 decembrie 2012 este de natură să infirme în tot realitatea celor susţinute de către aceeaşi persoană (apelanta-reclamantă) prin cererea de chemare în judecată şi prin motivele de apel.
D. a transferat suma de bani către apelanta-reclamantă, fiind menţionat expres că această sumă reprezintă contravaloarea contractului de împrumut nr. x/13.12.2012.
Aşa cum rezultă cu certitudine din actele aflate la dosar, D. a devenit asociat în societatea F. S.R.L. nu cumpărând părţi sociale de la vreunul din asociaţi, ci prin majorarea capitalului social al societăţii prin aport propriu.
Astfel, prin hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor societăţii F. S.R.L. nr. 2/13.12.2012 a fost majorat capitalul social al societăţii cu aport propriu al noului asociat D. în valoare de 250 de RON, contravaloarea a 25 de părţi sociale a 10 RON fiecare.
Prin aceeaşi hotărâre a fost majorat capitalul social al societăţii cu 510 RON aport al asociatului A. şi cu 40 de RON aport al asociatului J..
Este evident ca Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor societăţii F. S.R.L. nr. 2/13.12.2012 nu reprezintă un act secret, ci unul public.
Simulaţia este alcătuită din două acte juridice sau contracte, care alcătuiesc o unitate: actul sau contractul public şi actul sau contractul secret.
În cauză, cele două acte prezentate de reclamantă ca fiind unul public şi unul secret nu alcătuiesc o unitate.
Nu există un act secret care să dubleze contractul de împrumut şi din care să rezulte că împrumutul a fost un act simulat.
Rezultă, aşadar, că nu este îndeplinită chiar prima condiţie a simulaţiei, respectiv existenţa a două acte juridice distincte: unul public şi unul secret. Ambele acte din data de 13 decembrie 2012 - atât contractul de împrumut, cât şi hotărârea adunării generale a asociaţilor F. S.R.L. - sunt acte publice. Hotărârea este publicată în Monitorul Oficial al României nr. 429/21.01.2013 şi a fost înregistrată în Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Reclamanta vorbeşte despre o aşa-zisă vânzare-cumpărare de părţi sociale care nu a existat, deoarece D. a devenit asociat în F. S.R.L. prin aport propriu, iar nu prin cumpărare de părţi sociale.
Pentru considerentele expuse, având în vedere că solicită analizarea stării de fapt prin recalificarea faptelor şi prin completarea probatoriului, recurenţii-pârâţi au apreciat că se impune trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanţa de apel.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Recursul a fost comunicat intimatei-reclamante A., care nu a uzat de dreptul de a formula întâmpinare, însă la data de 30 octombrie 2024 a transmis la dosar note de şedinţă, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.
Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Decizia supusă controlului judiciar este pronunţată subsecvent casării unei decizii adoptate în apel, într-un ciclu procesual anterior, atrăgând incidenţa aşadar, în rejudecare, a prevederilor art. 501 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., potrivit cărora "în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul. După casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată".
Analizând actele dosarului, Înalta Curte a reţinut că situaţia de fapt care a generat prezentul litigiu derivă din încheierea, între D. (autorul decedat al intimaţilor), în calitate de împrumutător şi recurenta A., în calitate de împrumutat, a contractului de împrumut nr. x/13.12.2012, atestat de avocat.
În esenţă, instanţele devolutive au reţinut că acţiunea nu a fost dovedită, apreciind că nu i se poate conferi corespondenţei electronice indicate de către autoarea cererii de chemare în judecată semnificaţia unui început de dovadă scrisă. Pentru a ajunge la această concluzie, instanţa de prim control judiciar a notat că emană de la apelantă corespondenţa din 17.12.2012 şi că cea din 13.12.2012 menţionează înregistrarea unei operaţiuni ca împrumut acordat unei societăţi (şi nu apelantei), fără a preciza denumirea societăţii, valoarea sumei împrumutate ori natura reală a operaţiunii.
În considerarea acestui argument, Curtea de Apel Bucureşti a considerat că înscrisurile în discuţie nu pot fi completate cu alte probe (declaraţii testimoniale ori prezumţii).
Înalta Curte a constatat că această dezlegare este rezultat al încălcării normelor de drept procesual, iar motivul de recurs invocat a fost reîncadrat în cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 1.292 din C. civ., "dovada simulaţiei poate fi făcută de terţi sau de creditori cu orice mijloc de probă. Părţile pot dovedi şi ele simulaţia cu orice mijloc de probă, atunci când pretind că aceasta are caracter ilicit".
Semnificaţia acestui text de lege este aceea că părţile vor putea face dovada simulaţiei numai potrivit dreptului comun.
Aşadar, şi părţile pot dovedi simulaţia cu orice mijloc de probă, în măsura în care există un început de dovadă scrisă, potrivit art. 309 alin. (4) pct. 2, raportat la art. 310 C. proc. civ.
Dintre înscrisurile indicate în cuprinsul deciziei atacate, relevanţă prezintă corespondenţa electronică adresată recurentei de către autorul intimaţilor, care a fost transmisă pe 13.12.2012, ora 3:40 PM (în ziua încheierii actului disputat).
Potrivit art. 310 alin. (1) din C. proc. civ., "se socoteşte început de dovadă scrisă orice scriere, chiar nesemnată şi nedatată, care provine de la o persoană căreia acea scriere i se opune ori de la cel al cărui succesor în drepturi este acea persoană, dacă scrierea face credibil faptul pretins".
Menţionarea, în cuprinsul corespondenţei electronice în discuţie, a faptului că suma urma să fie înregistrată sub forma unui împrumut acordat unei "companii" este de natură, în contra a ceea ce a reţinut curtea de apel, să facă demnă de crezare susţinerea autoarei căii de atac, care a afirmat că voinţa reală a părţilor nu a fost în sensul unui împrumut care să-i fi fost acordat, ci că acesta a fost doar modalitatea sub care a fost mascată o altă operaţiune juridică.
Lipsa indicării denumirii societăţii, a valorii sumei pretins împrumutate ori a naturii reale a operaţiunii are aptitudinea de a nega scrierii analizate aprecierea ca dovadă, dar nu de a-i nega calificarea ca început de dovadă scrisă.
Aceasta întrucât, considerând că lipsa acestor din urmă menţiuni nu îngăduie ca scrierea din cuprinsul corespondenţei evocate să fie privită prin prisma art. 310 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa de apel a nesocotit textul legal precitat şi a pretins, practic, ca începutul de dovadă scrisă să întrunească cerinţele dovezii înseşi.
Or, pentru ca o scriere să reprezinte un început de dovadă scrisă, este necesar doar ca din cuprinsul ei să reiasă că faptul pretins este demn de crezare, nu şi ca aceasta să se refere direct la faptul pretins şi, cu atât mai puţin, să-l probeze, fiind suficient ca scrierea să se refere la un fapt conex din care s-ar putea deduce că faptul pretins este verosimil.
Stabilind, aşadar, că în speţă conţinutul corespondenţei electronice transmise recurentei la 13.12.2012, ora 3:40 PM (din care rezultă că autorul intimaţilor a fost sfătuit de către consultanţii săi ca suma să fie înregistrată ca un împrumut către societate, şi în care acesta a menţionat că la momentul la care se va înregistra profit şi când dividende vor fi fost declarate, va lua echivalentul sumei împrumutate, în loc să le primească şi să plătească impozitele aferente) are puterea de a face faptul pretins verosimil, Înalta Curte reţine că acest înscris are valoarea unui început de dovadă scrisă, aspect care, atrăgând incidenţa art. 309 alin. (4) pct. 2 din C. proc. civ., îngăduie administrarea probei cu martori, în completare.
De aceea, lipsa administrării, în etapele devolutive ale procesului, a acestei probe este consecinţa nelegalei calificări a corespondenţei electronice transmise la 13 decembrie 2012 de autorul intimaţilor către recurentă ca nefiind un început de dovadă scrisă.
Aşadar, respingerea demersului judiciar de faţă în considerarea nedovedirii lui este rezultat al încălcării regulilor de procedură, motiv pentru care Înalta Curte, în baza art. 496 şi 497 din C. proc. civ., a admis recursul, a casat decizia atacată şi a trimis cauza, spre o nouă judecată, instanţei de apel, aceasta urmând să administreze probe, în completarea începutului de dovadă scrisă reţinut în considerentele expuse mai sus.
Pe calea recursului de faţă, prevalându-se în mod explicit de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material), recurenţii-pârâţi C. şi B. susţin faptul că instanţa a apreciat, în mod greşit, că apelanta-reclamantă a făcut dovada caracterului simulat al contractului de împrumut nr. x/13.12.2012 atestat de avocatul E. sub nr. x/13.12.2012 prin probatoriul administrat în apel, în rejudecare, în faţa Curţii de Apel Bucureşti.
Procedând la analiza criticilor formulate, Înalta Curte constată că acestea nu sunt apte a determina reformarea deciziei recurate, pentru considerentele ce succed.
Înalta Curte apreciază util a sublinia una dintre trăsăturile esenţiale ale recursului, anume aceea că reprezintă o cale de atac în cadrul căreia controlul judiciar este limitat, în conformitate cu prevederile art. 488 C. proc. civ., la aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate, anume a celei pronunţate de instanţa de apel. Ipotezele circumscrise motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), indicat de pârâţi ca temei de drept al recursului, se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.
Simulaţia este operaţia juridică în care caracterizantă este încheierea de către părţi a două contracte: unul aparent, prin care se creează o situaţie neconformă cu realitatea şi altul secret, prin care se modifică sau se desfiinţează efectele aparente ale contractului public şi se creează raportul juridic real dintre părţi. Contractul ascuns este singurul care reprezintă voinţa reală a părţilor.
Existenţa simulaţiei presupune încheierea în secret a actului ce reprezintă voinţa reală a părţilor şi, caracterul contemporan al actului secret cu cel public. Esenţial este că înţelegerea părţilor, în sens de negotium, să fi fost anterioară sau concomitentă actului aparent, iar contractul secret, încheiat anterior, să fie în vigoare în momentul încheierii actului public. Caracteristic pentru existenţa simulaţiei este faptul că aceasta presupune existenţa concomitentă între aceleaşi părţi a două contracte, unul aparent şi public prin care se creează o anumită aparenţă juridică ce nu reflectă însă voinţa internă reală a părţilor şi un act secret ce corespunde voinţei reale interne a părţilor, prin care acestea anihilează în tot sau în parte aparenţa juridică creată prin actul public.
Astfel, o formă a simulaţiei este reprezentată de disimularea realităţii prin crearea aparenţei unui contract care, în realitate nereprezentând voinţa reală a părţilor, nu poate produce efecte juridice.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 648/16.03.2022, a stabilit faptul că, în prezenta cauză, dovada simulaţiei se poate face inclusiv cu martori.
Continuând analiza, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că sunt îndeplinite toate condiţiile cumulative prevăzute de lege pentru a se reţine incidenţa simulaţiei, respectiv:
- actul secret încheiat de defunctul D. (autorul intimaţilor-pârâţi) şi apelanta-reclamantă A. este reprezentat de înţelegerea (convenţia) de vânzare-cumpărare a 25% din părţile sociale deţinute de aceasta din urmă în cadrul F. S.R.L., acest act secret fiind contemporan actului public;
- actul public este reprezentat de contractul de împrumut nr. x/13.12.2012, atestat de avocatul E. sub nr. x/13.12.2012;
- defunctul D. şi apelanta-reclamantă A. au fost de acord să disimuleze vânzarea părţilor sociale sub forma unui împrumut;
Din cuprinsul corespondenţei electronice menţionate în hotărârea atacată cu recurs, rezultă că:
- intenţia defunctului D. a fost de a achiziţiona un procent din părţile sociale deţinute de apelanta-reclamantă în cadrul F. S.R.L., însă a dorit ca preţul să fie înregistrat sub forma unui împrumut pentru a evita plata impozitului pe dividende;
- apelanta-reclamantă a acceptat să vândă defunctului D. o parte din părţile sociale deţinute în cadrul F. S.R.L. şi, totodată, a fost de acord ca această vânzare de părţi sociale să fie disimulată sub forma unui împrumut;
Înalta Curte constată că instanţa de apel, în rejudecare, a făcut o legală şi corectă interpretare a dispoziţiilor ce reglementează instituţia simulaţiei, în raport de succesiunea actelor şi faptelor juridice derulate între părţi, reţinând că defunctul D. (autorul intimaţilor-pârâţi) şi apelanta-reclamantă A. au convenit ca aceasta din urmă să îi vândă 25% din părţile sociale deţinute în cadrul F. S.R.L. (actul secret), punându-se de acord în acelaşi timp să disimuleze vânzarea părţilor sociale sub forma unui împrumut (actul public).
Ca o materializare a acestei operaţiuni de disimulare a voinţei reale a părţilor, a fost încheiat contractul de împrumut nr. x/13.12.2012 atestat de avocatul E. sub nr. x/13.12.2012 şi a fost adoptată hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor F. S.R.L. nr. 2/13.12.2013, prin care apelanta-reclamantă şi asociatul J. au decis:
- cooptarea defunctului D. în calitate de asociat, ca urmare a majorării capitalului social al societăţii cu suma de 250 RON, reprezentând contravaloarea a 25 de părţi sociale;
- majorarea capitalului social la suma de 1.000 RON (apelanta-reclamantă cu suma de 510 RON şi numitul J. cu suma de 40 RON), divizat în 100 de părţi sociale, din care apelanta-reclamantă deţine 70 de părţi sociale (70% din capitalul social), defunctul D. deţine 25 de părţi sociale (25% din capitalul social), numitul J. deţine 5 de părţi sociale (5% din capitalul social);
În cuprinsul contractului de împrumut este menţionat faptul că defunctul D. a împrumutat-o pe apelanta-reclamantă cu suma de 139.912 GBP, fără dobândă, pe o perioadă de 24 de luni, suma de 10.000 GBP urmând să fie transferată direct către F. S.R.L.
Apelanta-reclamantă a recunoscut în cuprinsul cererii de chemare în judecată că a încasat de la defunctul D. suma de 55.226 RON (10.567 GBP) în contul deschis în RON, iar din extrasele de cont emise de K. S.A. rezultă că a mai încasat suma de 110.000 GBP (20.000 GBP, 50.000 GBP, 20.000 GBP şi 20.000 GBP) în perioada 28.12.2012 - 23.01.2013.
Este adevărat că în extrasul de cont este menţionat că sumele i-au fost virate apelantei-reclamante în baza contractului de împrumut nr. x/13.12.2012, însă, aşa cum a fost argumentat anterior, defunctul D. şi apelanta-reclamantă au fost de acord să disimuleze vânzarea părţilor sociale sub forma unui împrumut.
Prin motivele de recurs, recurenţii-pârâţi nu au arătat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel, argumentele acestora vizând, în principal, modul în care instanţa de apel a apreciat probele administrate în cauză pentru a ajunge la concluzia că există un acord simulatoriu între părţi.
Potrivit recurenţilor, din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că a existat această înţelegere (convenţie) de vânzare-cumpărare a 25% din părţile sociale ale F. S.R.L.
Instanţa de apel a reţinut, în considerentele deciziei recurate, că D. a indicat în corespondenţa electronică transmisă apelantei-reclamante la data de 13 decembrie 2012 (ora 3:40 PM) că:
- toţi consultanţii săi din Regatul Unit (UK) i-au spus că banii ar trebui să fie înregistraţi ca un împrumut către societate;
- când va exista profit şi vor fi declarate dividende, în loc să ia dividende şi să plătească 16%, va lua echivalentul sumei împrumutate;
Contrar celor reţinute de instanţa de apel, în rejudecare, recurenţii-pârâţi C. şi B. au susţinut faptul că nu s-a făcut dovada de către niciuna dintre părţi că adresa de e-mail atribuită autorului pârâţilor D. - x@x.com - ar fi aparţinut, într-adevăr, acestuia şi că acesta era cel care avea controlul accesului la adresa de e-mail anterior menţionată.
Înalta Curte constată că aspectele criticate nu sunt de natură a evidenţia ipoteza de greşită aplicare a legii la situaţia de fapt reţinută în faţa instanţei de apel - instanţă căreia legea îi oferă competenţa de a evalua probele şi de a stabili, pe baza acestora, situaţia de fapt pe care se grefează litigiul dedus judecăţii, ci descriu erori pretins intervenite în chiar demersul de stabilire a situaţiei de fapt, prin prisma probelor administrate.
Astfel, se reproşează instanţei de apel că nu a făcut o evaluare corectă a probelor şi, prin aceasta, a stabilit în mod eronat că sunt îndeplinite condiţiile pentru existenţa simulaţiei, fapt ce a condus la admiterea acţiunii introductive de instanţă.
Or, reaprecierea probelor administrate în cauză, cu influenţă asupra situaţiei faptice reţinute de instanţa ierarhic inferioară, ulterior dezlegărilor date prin decizia de casare, excede unei verificări de legalitate apte a se circumscrie exigenţelor care se desprind din dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
Simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanşarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanţa care a pronunţat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.
Critica recurenţilor-pârâţi dezvoltă doar în aparenţă ideea de aplicare greşită a legii, respectiv că instanţa de apel ar fi nesocotit dispoziţiile legale prin aceea că nu a verificat condiţiile existenţei simulaţiei prin analizarea conjugată a tuturor elementelor care impuneau constatarea caracterului simulat al contractului de împrumut nr. x/13.12.2012, atestat de avocat E. sub nr. x/13.12.2012.
Reamintind că prin recurs nu poate fi cenzurată concludenţa, pertinenţa sau aprecierea probelor, ci numai legalitatea dispoziţiilor privind administrarea lor, instanţa supremă va înlătura criticile formulate, de vreme ce nu au fost decelate neregularităţi procedurale săvârşite de instanţa de apel.
Faptul că a fost infirmată soluţia primei instanţe, în dezacord cu opinia recurenţilor, nu atrage casarea unei hotărâri, în lipsa incidenţei unuia dintre motivele de casare prevăzute în mod limitativ de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Recurenţii-pârâţi C. şi B., în expunerea motivelor de recurs, au prezentat argumente care susţin corectitudinea hotărârii primei instanţe, ce nu pot fi analizate în prezenta cale de atac.
Aşa fiind, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge prezentul recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenţii-pârâţi C. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1931/2023 din 7 decembrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 octombrie 2024.