Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2025
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 2433/20.10.2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia penală, s-au hotărât următoarele:
În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (anterior 01.02.2014) cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969, precum şi art. 5 din noul C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 7 (şapte) ani pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor - faptă săvârşită în legătură cu S.C. B. S.R.L..
În baza art. 65 din C. pen. din 1969 a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969 pe o perioada de 4 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969 au fost aplicate inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 25 din C. pen. din 1969 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) din C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 si art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 (3 acte materiale) precum şi art. 5 din noul C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 10 (zece) ani pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la înşelăciune - fapte săvârşite în legătură cu S.C. C. S.R.L..
În baza art. 65 din C. pen. din 1969 a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969 pe o perioada de 5 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969 au fost aplicate inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (anterior 01.02.2014) cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969, precum şi art. 5 din noul C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 5 (cinci) ani pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani - faptă săvârşită în legătură cu S.C. C. S.R.L..
În baza art. 65 din C. pen. din 1969 a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969 pe o perioada de 3 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969 au fost aplicate inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 33, 34, 35 din C. pen. (din 1969), au fost contopite pedepsele urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 11 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 5 ani, prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969.
În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969 s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale.
S-a constatat că inculpatul a fost reţinut si arestat preventiv, respectiv de la 12.03.2013 la 28.08.2013, şi s-a dedus această perioadă din pedeapsa rezultantă.
(...)
În baza art. 397 si art. 19, 25 din C. proc. pen., art. 998-999 din C. civ. din 1864 rap. la art. 1003 din C. civ. din 1864, a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civila S.C. D. S.A. şi au fost obligaţi inculpaţii E., F., G., A., H. si I., în solidar, la plata sumei de 146.968,28 RON reprezentând prejudiciu cauzat, către partea civila S.C. D. S.A.
În baza art. 397 si art. 19, 25 din C. proc. pen., art. 998-999 din C. civ. din 1864 rap. la art. 1003 din C. civ. din 1864, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. J. S.A. şi au fost obligaţi inculpaţii E., F., G., A., H. si I., în solidar, la plata sumei de 434.195,43 RON reprezentând prejudiciu cauzat, către partea civila S.C. J. S.A.
În baza art. 397 si art. 19, 25 din C. proc. pen., art. 998-999 din C. civ. din 1864 rap. la art. 1003 din C. civ. din 1864, a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. K. S.R.L. şi au fost obligaţi inculpaţii E., F., G., A., H. şi I., în solidar, la plata sumei de 58.435 RON reprezentând prejudiciu cauzat, către partea civila S.C. K. S.R.L..
În baza art. 397 si art. 19, 25 din C. proc. pen., art. 998-999 din C. civ. din 1864 rap. la art. 1003 din C. civ. din 1864, a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civila S.C. L. S.A. şi au fost obligaţi inculpaţii E., F., G., A., H. şi I., în solidar, la plata sumei de 162.300,80 RON reprezentând prejudiciu cauzat, către partea civila S.C. L. S.A..
În baza art. 397 si art. 19, 25 din C. proc. pen., art. 998-999 din C. civ. din 1864 rap. la art. 1003 din C. civ. din 1864, a fost admisă acţiunea civila formulată de partea civilă S.C. M. S.A. şi au fost obligaţi inculpaţii E., F., G., A., H. şi I., în solidar, la plata sumei de 144.053,98 RON reprezentând prejudiciu cauzat, către partea civila S.C. M. S.A..
În baza art. 397 si art. 19, 25 din C. proc. pen., art. 998-999 din C. civ. din 1864 rap. la art. 1003 din C. civ. din 1864, a fost admisă acţiunea civila formulată de partea civila S.C. N. S.R.L. şi au fost obligaţi inculpaţii E., F., G., A., H. şi I., în solidar, la plata sumei de 149.982,20 RON reprezentând prejudiciu cauzat, către partea civilă S.C. N. S.R.L..
În baza art. 397 si art. 19, 25 din C. proc. pen., art. 998-999 din C. civ. din 1864 rap. la art. 1003 din C. civ. din 1864, a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civila S.C. O. S.A. şi au fost obligaţi inculpaţii E., F., G., A., H. şi I., în solidar, la plata sumei de 589.427,12 RON reprezentând prejudiciu cauzat, către partea civila S.C. O. S.A..
În baza art. 397 si art. 19, 25 din C. proc. pen., art. 998-999 din C. civ. din 1864 rap. la art. 1003 din C. civ. din 1864, a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civila S.C. P. S.A. şi au fost obligaţi inculpaţii E., F., G., A., H. şi I., în solidar, la plata sumei de 81.742,04 RON reprezentând prejudiciu cauzat, către partea civila S.C. P. S.A..
În baza art. 397 si art. 19, 25 din C. proc. pen., art. 998-999 din C. civ. din 1864 rap. la art. 1003 din C. civ. din 1864, a fost admisă acţiunea civila formulata de partea civila S.C. Q. S.R.L. si au fost obligaţi inculpaţii E., F., G., A., H. şi I., în solidar, la plata sumei de 102.505,84 RON, reprezentând prejudiciu cauzat, către partea civila S.C. Q. S.R.L..
În baza art. 397 si art. 19, 25 din C. proc. pen., art. 998-999 din C. civ. din 1864 rap. la art. 1003 din C. civ. din 1864, a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. R. S.R.L. şi au fost obligaţi inculpaţii F., A., S., H., T. si I., în solidar, la plata sumei de 197.154,05 RON, reprezentând prejudiciu cauzat, către partea civila S.C. R. S.R.L..
În baza art. 397 si art. 19, 25 din C. proc. pen., art. 998-999 din C. civ. din 1864 rap. la art. 1003 din C. civ. din 1864, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. U. S.R.L. şi au fost obligaţi inculpaţii F., A., S. şi I., în solidar, la plata sumei de 225.000 RON, reprezentând prejudiciu cauzat, către partea civila S.C. U. S.R.L..
În baza art. 397 si art. 19, 25 din C. proc. pen., art. 998-999 din C. civ. din 1864 rap. la art. 1003 din C. civ. din 1864, a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. V. S.R.L. şi au fost obligaţi inculpaţii F., A., S., T. şi I., în solidar, la plata sumei de 49.894,60 RON, reprezentând prejudiciu cauzat, către partea civila S.C. V. S.R.L..
Au fost respinse ca inadmisibile acţiunile civile formulate de S.C. W. S.R.L. şi X..
În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. au fost desfiinţate în totalitate documentele ONRC aflate la filele x si 80 din vol. II d.u.p.
Au fost desfiinţate biletele la ordin şi filele Y., ce au făcut obiectul infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost condamnaţi în prezenta cauză.
În baza art. 274 alin. (2) din C. proc. pen. au fost obligaţi fiecare din inculpaţii E., F., G., A., H., S., T. si I., la plata sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 276 alin. (1) din C. proc. pen. au fost obligaţi fiecare din inculpaţii E., F., G., A., H. şi I., la plata sumei de 200 RON, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de partea civila S.C. N. S.R.L..
În baza art. 276 alin. (1) din C. proc. pen. au fost obligaţi fiecare din inculpaţii F., A., S., H., T. şi I., la plata sumei de 1461,71 RON, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de partea civila S.C. R. SRL
Au fost respinse în rest cererile de acordare a cheltuielilor judiciare.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel părţile civile S.C. W. S.R.L., S.C. U. S.R.L. şi X., precum şi inculpaţii T., A., I., E., H., G., F. şi S..
Prin decizia penală nr. 429/A din data de 04 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2014, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de inculpaţii I., T., A., E., H., G., F. şi S. împotriva sentinţei penale nr. 2433/20.10.2016 a Tribunalului Bucureşti, pe care a desfiinţat-o în parte şi rejudecând.
A schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatului A. din infracţiunile prevăzute de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. şi art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1968 şi art. 25 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) din Codul din 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1968, în infracţiunea de instigare la înşelăciune prev. de art. 47 rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) lit. a) şi art. 77 alin. (1) lit. a) din C. pen.
În baza art. 47 rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) lit. a) şi art. 77 alin. (1) lit. a) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 67, 68 din C. pen. au fost interzise inculpatului ca pedeapsă complementară drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen. pe o perioadă de 4 ani, începând cu data executării pedepsei principale a închisorii sau data considerării acesteia ca fiind executată.
În baza art. 65 alin. (3) din C. pen. au fost interzise aceleaşi drepturi inculpatului, ca pedeapsă accesorie începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea pedepsei principale sau considerarea acesteia ca fiind executată.
În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru infracţiunile de spălare de bani prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1968 (două infracţiuni).
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin prezentei decizii.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A. la data de 12.05.2025, prin apărător ales, avocat Z. (cu împuternicire avocaţială Seria x/2025 din 09.05.2025).
În motivarea cererii, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., considerând că în mod greşit instanţa de apel nu a dispus încetarea procesului penal.
În motivarea cererii, apărarea a susţinut că deşi inculpatul nu a formulat în apel critici cu privire la incidenţa prescripţiei răspunderii penale, în condiţiile în care, cu privire la acesta s-a reţinut calitatea de instigator la comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată comise de către ceilalţi inculpaţi, considerentele instanţei de apel cu privire la instituţia prescripţiei răspunderii penale - instituţie invocată de către doi autori ai infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, sunt aplicabile şi în cazul instigatorului, neputând fi dezlegate de o manieră diferită.
La data pronunţării deciziei recurate, inculpatul nu avea la dispoziţie calea de atac a recursului în casaţie întemeiat pe disp. art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. prin care să invoce o greşită apreciere de către instanţa de apel a lipsei incidenţei unei cauze de încetare a procesului penal.
Însă, faţă de cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 50/2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 328 din 11 aprilie 2025, începând cu data de 11.04.2025, inculpatul A. este eligibil în a exercita calea de atac a recursului în casaţie întemeiat pe art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.
A apreciat că termenul de 30 de zile de declarare a recursului în casaţie prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. urmează a se calcula în raport de data publicării Deciziei CCR nr. 50/2025 în Monitorul Oficial al României.
În ceea ce priveşte prescripţia răspunderii penale, a arătat că inculpatul a fost acuzat de infracţiunea de instigare la înşelăciune (art. 47 rap. la art. 244 din C. pen., în forma reţinută de instanţa de apel), iar activitatea infracţională care i se impută este plasată la nivelul anului 2012.
A făcut trimitere la Deciziile CCR nr. 297/2018 şi 358/2022, precum şi la Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
În continuare, a susţinut că termenul de prescripţie pentru instigator în cazul infracţiunilor continuate începe să curgă de la data comiterii ultimului act material la care a instigat efectiv, neavând relevanţă dacă autorul a continuat să comită şi alte acte materiale despre care participantul nu a avut cunoştinţă.
Aplicând consideraţiunile de ordin teoretic la situaţia existentă în cauză, atât sub aspectul duratei termenului de prescripţie generală, cât şi sub aspectul momentului de la care au început să curgă, instanţa de apel trebuia să constate intervenită prescripţia răspunderii penale în privinţa inculpatului A., termenul împlinindu-se în cursul anului 2017.
A mai susţinut că legea penală mai favorabilă inculpatului este C. pen. în reglementarea cuprinsă între data de 25.06.2018 (când a fost comunicată Decizia CCR nr. 297/2018) şi data de 30.05.2022 (când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 71/2022), perioadă în care nu a existat niciun caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, fiind aplicabil astfel numai termenul de prescripţie generală.
Astfel, la data săvârşirii infracţiunii de instigare la înşelăciune (anul 2012) pentru care inculpatul A. a fost condamnat, a început că curgă termenul de prescripţie generală a răspunderii penale, cu o durată de 5 ani, iar acel termen s-a împlinit conform art. 186 alin. (1) din C. pen., în anul 2017.
Instanţa de apel, la data pronunţării (în anul 2020) deciziei recurate, a ignorat aplicarea deciziilor CCR obligatorii şi a respins greşit incidenţa în cauză a prescripţiei răspunderii penale.
În concluzie, a solicitat în temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., coroborat cu art. 153, 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen., interpretat prin Deciziile CCR nr. 297/2018 şi 358/2022 şi prin Decizia nr. 67/25.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, să se dispună încetarea procesului penal împotriva inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la înşelăciune prev. de art. 47 raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) lit. a) şi art. 77 alin. (1) lit. a) din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 07.07.2025, sub nr. x/2025, fiind repartizată aleatoriu, cu prim termen de judecată pentru examinarea admisibilităţii în principiu la data de 17.09.2025.
Procedura de comunicare a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost îndeplinită la înaintarea dosarului în calea de atac cu inculpaţii T. şi I., cu părţile responsabile civilmente: S.C. AA. S.R.L., S.C. BB. S.R.L., cu părţile civile X., S.C. W. S.R.L., S.C. U. S.R.L. şi persoanelor vătămate D. S.A., S.C. Q., S.C. P. S.R.L., S.C. M. S.A., S.C. O. S.A., S.C. V. S.R.L., S.C. J. S.A., S.C. N. S.R.L., S.C. R. S.R.L. şi cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Potrivit art. 439 alin. (5) din C. proc. pen. s-a procedat la efectuarea de demersuri în vederea completării procedurii de comunicare, la dosar fiind restituite dovezile de comunicare a recursului în casaţie cu inculpaţii G., S., F., H., precum şi cu persoana vătămată S.C. L. S.A.
Din verificările efectuate, a rezultat că părţile responsabile civilmente S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L. sunt radiate, conform referatului aflat la dosar ÎCCJ.
La dosar nu au fost depuse concluzii scrise.
La data de 15.09.2025 a fost depus la dosarul cauzei raportul întocmit de magistratul-asistent raportor, acesta apreciind că cererea de recurs în casaţie nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând, în raport cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A., constată că este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac ce urmăreşte verificarea legalităţii hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de către curtea de apel.
Prin recursul în casaţie este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casaţie vizează, aşadar, exclusiv legalitatea hotărârilor definitive. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalităţii, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfăşoare în conformitate cu dispoziţiile legale.
Potrivit art. 440 din C. proc. pen. admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită.
Ca atare, pentru a fi admisibilă în principiu cererea de recurs în casaţie trebuie să îndeplinească cumulativ cerinţele legate de natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părţii de o exercită, precum şi alte condiţii de formă şi fond.
Potrivit dispoziţiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.
Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată, prioritar, că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 435 din C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 435 din C. proc. pen., "Recursul în casaţie poate fi introdus de către părţi sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.".
Din actele dosarului rezultă că decizia instanţei de apel a fost comunicată inculpatului A. la data de 22.02.2021, prin afişarea înştiinţării, la adresa din Bucureşti, str. x şi 23.02.2021, la adresa din Bucureşti, str. x .
Se constată că inculpatul, prin apărător ales, a depus cererea de recurs în casaţie la data de 12.05.2025, cu mult peste termenul de declarare a recursului în casaţie, care s-a împlinit încă din anul 2021.
Potrivit dispoziţiilor art. 268 alin. (1) din C. proc. pen., atunci când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen.
Ca atare, neexercitarea în termen a dreptului procesual de a exercita recursul în casaţie conduce la pierderea exerciţiului acestui drept şi impune, în planul soluţiilor ce pot fi dispuse, respingerea, ca inadmisibilă a cererii, pentru neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 435 din C. proc. pen.
În ceea ce priveşte susţinerea apărării, în sensul că termenul de declarare a recursului în casaţie curge de la momentul publicării Deciziei nr. 50/2025 a Curţii Constituţionale a României, prin care s-a constatat că este neconstituţională soluţia legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casaţie în ipoteza în care în mod greşit nu a fost dispusă încetarea procesului penal, Înalta Curte o apreciază ca neîntemeiată.
Instanţa supremă reţine că în considerentele Deciziei nr. 50 din 18 februarie 2025 a Curţii Constituţionale nu sunt prevăzute dispoziţii în sensul solicitat de recurentul inculpat (naşterea unui nou drept de a formula recurs în casaţie), având în vedere că deciziile instanţei de contencios constituţional produc efecte general obligatorii pentru viitor, începând cu data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, după cum s-a statuat în mod constant în jurisprudenţa acesteia.
În acest sens, prin Decizia nr. 656 din 17 octombrie 2019 (paragraful 20), Curtea Constituţională, referitor la o excepţie de neconstituţionalitate a prevederilor art. 435 din C. proc. pen., a statuat că "declararea, în mod condiţionat, a recursului în casaţie, cale extraordinară de atac, prin respectarea unui termen de introducere a acestuia, are ca finalitate buna administrare a justiţiei, ocrotirea, pe de o parte, a garanţiilor procesuale ale părţilor, iar, pe de altă parte, a autorităţii de lucru judecat a hotărârilor definitive, a securităţii raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive. Cu alte cuvinte, instituirea unui termen pentru formularea recursului în casaţie, este in abstracto o măsură rezonabilă pentru impunerea unei rigori şi discipline procesuale, în vederea soluţionării într-un termen rezonabil a procesului penal, şi o garanţie că această cale de atac nu va deveni o posibilitate a părţilor interesate de a înlătura, oricând, efectele pe care trebuie sale producă hotărârile judecătoreşti definitive...".
De asemenea, deosebit de importante sunt considerentele Deciziei nr. 220/2019, prin care Curtea Constituţională a statuat că "în ceea ce priveşte efectele prezentei decizii, Curtea constată că aceasta nu produce efecte pentru trecut, ci numai pentru viitor, deoarece, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, se aplică de la data publicării sale atât situaţiilor pendinte, respectiv în cauzele de recurs în casaţie aflate în curs de judecată, adică celor de pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi celor în care justiţiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căii de atac extraordinare corespunzătoare, cât şi situaţiilor viitoare, precum şi în toate cauzele în care a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitae având acelaşi obiect până la data publicării în Monitorul Oficial al României a prezentei decizii". (paragraful 53).
Or, din verificările efectuate în sistemul Ecris a rezultat că inculpatul A. nu a declarat anterior recurs în casaţie împotriva deciziei penale nr. 429/A din data de 04 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2014, care să fi fost întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., în cadrul căruia să fi invocat excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii legale.
În egală măsură, sunt avute în vedere Decizia nr. 68/27.02.2017 (paragraful 124), prin care Curtea Constituţională a reţinut că "potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Efectul ex nunc al actelor Curţii constituie o aplicare a principiului neretroactivităţii, garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale de natură a asigura securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separaţiei puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecinţă, efectele deciziei Curţii nu pot viza decât actele, acţiunile, inacţiunile sau operaţiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autorităţile publice implicate în conflictul juridic de natură constituţională", şi Decizia nr. 126/2016 (paragraful 27), prin care s-a statuat de instanţa de contencios constituţională că "în ceea ce priveşte cauzele soluţionate până la publicarea deciziei Curţii Constituţionale şi în care nu a fost dispusă sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie având ca obiect o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă declarată neconstituţională, acestea reprezintă o facta praeterita, de vreme ce cauza a fost definitiv şi irevocabil soluţionată. Curtea reţine că, din momentul introducerii cererii în instanţă şi până la soluţionarea definitivă a cauzei, norma incidenţă a beneficiat de o prezumţie de constituţionalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunţării hotărârii prin care s-a tranşat în mod definitiv litigiul. Aşa încât Curtea constată că incidenţa deciziei de admitere a instanţei de contencios constituţional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii, cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive".
Pentru considerentele expuse, având în vedere că inculpatul A. a introdus calea de atac a recursului în casaţie cu nerespectarea condiţiei prevăzute de art. 435 din C. proc. pen., în temeiul dispoziţiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 429/A din data de 04 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2014.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRUACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
În temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 429/A din data de 04 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2014.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2025.