Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025
Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A., constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1523 din data de 11.12.2024 pronunţată de Judecătoria Constanţa, cu privire la inculpatul A., s-au dispus următoarele:
În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 1 (un) an şi 9 (nouă) luni, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată (două acte materiale la data de 27.07.2020 şi 06.08.2020), prevăzut de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 77 lit. a) C. pen.
În baza art. 396 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 9 (nouă) luni, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă continuată (două acte materiale la data de 27.07.2020 şi 06.08.2020), prevăzute de art. 323 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 77 lit. a) din C. pen.
În baza art. 38 alin. (1) C. pen., a constatat existenţa concursului real de infracţiuni între faptele deduse judecăţii.
În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele concurente, în sensul că a aplicat pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 9 luni, la care a adăugat o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 3 luni, pedeapsa rezultantă fiind închisoarea de 2 (doi) ani.
În baza art. 91 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante sub supraveghere şi va stabili termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92 alin. (1) din C. pen., ce se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 92 alin. (2) C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a impus inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Bucureşti sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Amenajare Edilitară S5 S.R.L. sau la Primăria Municipiului Bucureşti - Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, pe o perioadă de 120 de zile.
În baza art. 94 alin. (2) C. pen., supravegherea executării obligaţiilor se va realiza de către Serviciul de Probaţiune Bucureşti.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
A constatat că inculpatul A. s-a aflat sub imperiul măsurilor preventive privative de libertate în perioada 14.07.2022-30.12.2022 inclusiv.
Împotriva acestei sentinţe penale a formulat apel inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 523/P din data de 05 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondat apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 1523/11.12.2024 pronunţată de Judecătoria Constanţa.
Împotriva deciziei penale nr. 523/P din data de 05 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 09 iunie 2025, prin mail.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 14 iulie 2025, când s-a stabilit termen la data de 23 septembrie 2025, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, prin prisma dispoziţiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) teza I şi d) C. proc. pen.
Astfel, în cuprinsul cererii sunt menţionate numele şi prenumele inculpatului (A.), hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 523/P din data de 05 mai 2025, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie), cazul de casare, motivarea recursului în casaţie şi semnătura apărătorului inculpatului.
Prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penal" şi pct. 12 din C. proc. pen. "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".
A solicitat admiterea cererii de recurs în casaţie, casarea în parte a deciziei penale atacate şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) raportat la art. 396 şi art. 16 lit. b) teza aII-a din C. proc. pen., achitarea inculpatului sub aspectul infracţiunilor reţinute în sarcina sa, iar în subsidiar, achitarea sa, în temeiul art. 16 lit. c) din C. proc. pen.
În susţinerea cererii de recurs în casaţie a precizat că instanţa de apel în mod greşit a respins cererea inculpatului de achitare în baza art. 16 lit. b) teza a II-a, şi anume, lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune din perspectiva formei de vinovăţie, având în vedere că inculpatul nu a cunoscut caracterul fals al procurii.
De asemenea, a apreciat că se impune achitarea sa, în subsidiar, în temeiul art. 16 lit. c) din C. proc. pen., respectiv fapta nu a fost săvârşită de către inculpat.
O altă critică adusă deciziei atacate vizează împrejurarea că în mod nelegal instanţa de apel a dispus condamnarea inculpatului, deşi nu exista nicio probă, din cursul urmăririi penale sau din faţa instanţei de fond, care să susţină acuzaţiile reţinute în sarcina sa.
În opinia sa, decizia instanţei de apel nu este motivată, fiind preluată motivarea instanţei de fond.
A mai arătat că niciuna dintre instanţele de fond nu a dat eficienţă declaraţiei inculpatului (care se coroborează cu declaraţia celorlalţi coinculpaţi, B. şi C., în sensul că nu a ştiut caracterul fals al procurii), proceselor-verbale de transcriere a înregistrărilor ambientale a convorbirilor purtate cu D., precum şi a împrejurării că, exceptând suma de 1000 de euro a predat toţi banii din vânzarea frauduloasă a imobilului.
În susţinerea aspectelor de nelegalitate, a invocat declaraţia martorului E., declaraţia de suspect A., declaraţia de martor a lui A., procesul-verbal de confruntare dintre inculpaţii D. şi inculpat, declaraţia dată de inculpat în cursul urmăririi penale, declaraţia inculpatei B..
Examinând cererea de recurs în casaţie formulată recurentul inculpatul A., prin prisma dispoziţiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor alin. (2) al art. 440 C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casaţie nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi alin. (6), art. 437 şi art. 438, instanţa respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casaţie.
Procedând, în acest cadru, la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, constată că cererea de recurs în casaţie nu respectă dispoziţiile art. 437 lit. c) C. proc. pen.
Se constată că deşi, recurentul inculpat a invocat atât cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7, cât şi art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., criticile formulate nu sunt particularizate în mod distinct pentru fiecare motiv de casare în parte, aspectele învederate fiind comune.
Din conţinutul cererii de recurs în casaţie, reiese că motivele invocate de către recurentul inculpat, se circumscriu următoarelor chestiuni:
- Incidenţa cazului de achitare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., referitor la lipsa vinovăţiei, întrucât nu a cunoscut caracterul fals al procurii;
- Incidenţa cazului de achitare prevăzut de art. 16 lit. c) din C. proc. pen., fapta nu a fost săvârşită de către inculpat;
- Greşita reţinere a situaţiei de fapt - fundament al soluţiei de condamnare a inculpatului, deşi din probele administrate nu rezultă că faptele au fost săvârşite cu vinovăţie şi de către inculpat.
În acest context, cu privire la incidenţa motivelor de achitare întemeiate pe dispoziţiile art. 16 lit. b) teza a II-a şi art. 16 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., respectiv neprevederea în legea penală şi lipsa vinovăţiei prevăzute de lege şi la dispoziţiile art. 15 alin. (1) C. pen., potrivit cărora infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, doar neprevederea în legea penală ce subsumează situaţiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. Ca atare, dispoziţiile ce reglementează acest caz de recurs în casaţie corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curţi posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, deci doar din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii.
În ceea ce priveşte greşita reţinere a situaţiei de fapt de către instanţa de apel, în raport cu întregul ansamblu probatoriu administrat în cauză, se observă că argumentele apărării tind la o reevaluare a conţinutului mijloacelor de probă, şi anume a declaraţiilor de martori şi de inculpaţi, precum şi a proceselor-verbale de interceptare a convorbirilor, pe baza cărora instanţa de apel a concluzionat că fapta pentru care inculpatul a fost condamnat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 77 lit. a) C. pen. şi a infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prevăzută de art. 323 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 77 lit. a) din C. pen., însă, o atare analiză excedează limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
Aşadar, a solicita Înaltei Curţi, pe calea recursului în casaţie, să cenzureze fundamentul faptic al concluziilor instanţei de apel echivalează cu a supune unei noi judecăţi nu legalitatea hotărârii prin raportare la particularităţile speţei, ci înseşi particularităţile în discuţie, ceea ce excedează scopului şi obiectului recursului în casaţie, astfel cum sunt reglementate de art. 433 şi art. 447 C. proc. pen.. (decizia 222/RC din data de 20.06.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).
Pentru toate considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 523/P din data de 05 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie.
Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 523/P din data de 05 mai 2025 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia Penală şi pentru Cauze Penale cu Minori şi de Familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2025.