Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2025
Deliberând asupra admisibilităţii în principiu a cererilor de recurs în casaţie formulată de recurentul A., constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 706/F din data de 30.04.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2014, în baza art. 49 din C. proc. pen. au fost calificate infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în infracţiunile prevăzute de art. 244 alin. (1) din C. pen., două infracţiuni prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, art. 50 din Legea nr. 144/2007 cu referire la art. 28 din Legea nr. 176/2010, art. 52 din C. pen. raportat la art. 322 din C. pen., fiecare cu aplicarea art. 5 din C. pen., toate cu aplicarea art. 38 din C. pen.
În baza art. 386 din C. proc. pen. a fost respinsă, ca neîntemeiată, schimbarea de încadrare juridică din infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 238 din C. pen., invocată din oficiu.
În baza art. 386 din C. proc. pen. a fost respinsă, ca neîntemeiată, schimbarea de încadrare juridică din două infracţiuni prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 în infracţiunea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 244 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
În baza art. 67 din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o perioadă de 5 ani, care se execută după executarea pedepsei închisorii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.
În baza art. 65 din C. pen. s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 din C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani.
În baza art. 67 din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o perioadă de 5 ani, care se execută după executarea pedepsei închisorii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.
În baza art. 65 din C. pen. s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 50 din Legea nr. 144/2007 cu referire la art. 28 din Legea nr. 176/2010 cu aplicarea art. 5 din C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, privind declaraţii de avere care nu corespund adevărului.
În baza art. 67 din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o perioadă de 5 ani, care se execută după executarea pedepsei închisorii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.
În baza art. 65 din C. pen. s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 52 din C. pen. raportat la art. 322 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în participaţie improprie.
În baza art. 67 din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o perioadă de 5 ani, care se execută după executarea pedepsei închisorii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.
În baza art. 65 din C. pen. s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 din C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani.
În baza art. 67 din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o perioadă de 5 ani, care se execută după executarea pedepsei închisorii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.
În baza art. 65 din C. pen. s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 322 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, sporită cu 3 ani şi 8 luni închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite), în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 8 ani şi 8 luni închisoare.
În baza art. 45 din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe o perioadă de 5 ani, care se execută după executarea pedepsei închisorii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.
În baza art. 65 din C. pen. s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 397 din C. proc. pen. cu referire la art. 19 din C. proc. pen. a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă B. şi a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 850 000 euro.
În baza art. 397 din C. proc. pen. cu referire la art. 249 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. a fost admisă cererea de luare a măsurii asigurătorii a sechestrului asigurător formulată de partea civilă B. şi a fost instituit sechestrul asigurător asupra următoarelor bunuri, până la concurenţa valorii de 850 000 euro, în vederea reparării pagubei produse părţii civile: apartamentul nr. x situat în Bucureşti, sector 3; apartamentul nr. x situat în Bucureşti, strada x nr. 39A, sector 3; autoturism x cu număr de înmatriculare x, serie identificare x; autoturism x cu număr de înmatriculare x, serie identificare x; imobil situat în Popeşti-Leordeni, strada x nr. 16, judeţul Ilfov.
În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. a fost menţinut sechestrul asigurător instituit asupra autoturismului marca x, an de fabricaţie 2006, serie şasiu x, serie motor x, număr de înmatriculare x, prin ordonanţa nr. 88/P/2009 din 07.06.2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, în vederea reparării pagubei produse părţii civile B..
În baza art. 404 alin. (4) lit. i) din C. proc. pen. cu referire la art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. a fost desfiinţat contractul de împrumut din data de 16.05.2007 dintre inculpatul A. şi martorul C..
În baza art. 397 din C. proc. pen. cu referire la art. 19 din C. proc. pen. au fost respinse, ca neîntemeiate, acţiunile civile formulate de părţile civile D., E., F. şi G..
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, printre alţii, inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 1796/A din data de 29 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, printre altele, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. a admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 706/30.04.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2014.
A desfiinţat în parte sentinţa penală atacată şi, rejudecând în fond:
A descontopit pedeapsa rezultantă principală de 8 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor: 3 ani închisoare, 5 ani închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 5 ani închisoare, 1 an închisoare şi sporul de 3 ani si 8 luni închisoare, pe care l-a înlăturat.
A redus pedepsele principale aplicate inculpatului A. pentru fiecare dintre cele doua infracţiuni de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 din C. pen., de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare.
A redus pedeapsa principală aplicată aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare.
În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, sporită cu 2 ani şi 8 luni închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite), în final inculpatul rezultând pedeapsa de 5 ani şi 8 luni închisoare.
A majorat cuantumul daunelor materiale la plata cărora a fost obligat inculpatul către partea civilă B., de la 850.000 euro (în echivalent RON din data plăţii), la 950.000 euro (în echivalent RON din data plăţii).
A majorat valoarea până la concurenţa căreia s-a instituit sechestrul asigurator asupra următoarelor bunuri: apartamentul nr. x situat în Bucureşti, strada x nr. 39A, sector 3; apartamentul nr. x situat în Bucureşti, strada x nr. 39A, sector 3; autoturism x cu număr de înmatriculare x, serie identificare x; autoturism x cu număr de înmatriculare x, serie identificare x; imobil situat în Popeşti-Leordeni, strada x nr. 16, judeţul Ilfov, de la 850.000 euro până la 950.000 euro, în vederea reparării pagubei produse părţii civile.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
Împotriva deciziei penale nr. 1796/A din data de 29.11.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a formulat recurs în casaţie inculpatul A..
În esenţă, prin cererea de recurs în casaţie, recurentul A. a arătat că a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 8 luni închisoare în contextul în care s-ar fi impus o soluţie de încetare a procesului penal, având în vedere încălcarea normelor de drept aplicabile cu referire la incidenţa prescripţiei răspunderii penale, în cauză intervenind prescripţia răspunderii penale, având în vedere Deciziile CCR nr. 297/2018 şi 358/2022, respectiv Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Recurentul a menţionat că recursul în casaţie formulat îndeplineşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen., solicitând admiterea în principiu, suspendarea executării pedepsei, admiterea recursului, desfiinţarea deciziei penale atacate şi rejudecând, să se dispună în ceea ce priveşte infracţiunile de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani, fals în declaraţii privind declaraţiile de avere, fals în înscrisuri sub semnătură privată în participaţie improprie, fals în înscrisuri sub semnătură privată, spălare de bani încetarea procesului penal având în vedere intervenirea prescripţiei răspunderii penale, iar în subsidiar să se dispună desfiinţarea deciziei penale cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.
A arătat că recursul în casaţie este promovat în termenul legal de 30 de zile de la momentul accesibilităţii asupra căii de atac prevăzută de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. pus în lumina de Deciziei CCR nr. 50 din 18 februarie 2025, publicată în M.Of. Partea I la 11.04.2025, însă, în raport de problema de drept ridicată, a considerat că se impune reevaluarea momentului de la care trebuie avut în vedere debutul celor 30 de zile în formularea recursului, dat fiind că resortul procesual adecvat pentru corijarea situaţiei juridice în care se află recurentul a fost deferit justiţiabililor începând cu data publicării în M.Of. a Deciziei CCR nr. 50 din 18 februarie 2025 şi care reprezintă momentul de debut al celor 30 de zile pentru promovarea căii de atac, în susţinerea acestei afirmaţii făcând trimitere la Deciziile CCR nr. 932/2006 şi nr. 508/2014 paragraful 24.
De asemenea, recurentul a menţionat că o hotărâre întemeiată pe o eroare judiciară nu trebuie să-şi prelungească existenţa, chiar dacă este învestită cu puterea lucrului judecat, întrucât s-a dispus condamnarea sa la o pedeapsă privativă de libertate, deşi s-ar fi impus o soluţie de încetare a procesului penal în raport de greşita reţinere a momentului de epuizare a infracţiunii de luare de mită şi, pornind de la faptul că cetăţenii sunt egali în faţa legii, acolo unde Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra unei neconstituţionalităţi a unui text de lege, aspect de ordin public, nu există nicio justificare rezonabilă pentru ca aplicabilitatea deciziei să profite doar celor ce s-au judecat mai târziu.
Mai mult, recurentul a apreciat că în ceea ce priveşte termenul de 30 de zile de declarare a căii de atac trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 2 alin. (2) din C. proc. civ., atunci când dispoziţiile penale nu prevăd altfel, impunându-se o repunere în termen, având în vedere data la care a fost reglementat motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. şi faptul că acest motiv nu-i era cunoscut recurentului la momentul pronunţării deciziei din apel, constituind un motiv temeinic justificat.
În concluzie, recurentul a precizat că pentru infracţiunile pentru care a fost condamnat, comise în perioada 2007-2009, prin raportare la Deciziile CCR 297/2018 şi 358/2022, respectiv Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data soluţionării definite a cauzei, termenul de prescripţie al răspunderii penale era împlinit începând cu data de 11.03.2016, astfel că se impunea încetarea procesului penal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 18.07.2025, când s-a stabilit termen la data de 23.09.2025, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.
Examinând admisibilitatea în principiu a cererea de recurs în casaţie, în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunţate de curţile de apel şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel, pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege.
Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalităţii, pe de o parte şi respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive şi a principiului securităţii raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi a stabilit anumite condiţii pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă şi la cazurile de casare.
Din examinarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 440 alin. (1), (2) şi (4) din C. proc. pen. rezultă că recursul în casaţie este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, instanţa fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.
În această etapă procesuală, instanţa examinează îndeplinirea condiţiilor de admitere în principiu a recursului în casaţie, care rezultă din prevederile art. 434, art. 435, art. 436, art. 437 şi art. 438 din C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casaţie, dacă cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termenul prevăzut de lege şi de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conţinutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate şi motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen. şi dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casaţie.
Examinând în concret cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A., Înalta Curte constată că, în speţă, nu sunt respectate prevederile art. 438 alin. (3) din C. proc. pen.
Astfel, prin decizia penală nr. 400/RC din data de 17 octombrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2014 a fost respins, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1796/A din data de 29 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. x/2014.
Prin urmare, recurentul nu mai poate formula o nouă cerere de recurs în casaţie împotriva aceleiaşi hotărâri, indiferent de motivul invocat.
Faţă de aspectele menţionate mai sus, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1796/A din data de 29 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. x/2025 este inadmisibilă în raport de prevederile art. 440 alin. (2) teza I cu referire la art. art. 438 alin. (3) din C. proc. pen., deoarece recurentul nu mai poate formula o nouă cerere de recurs în casaţie împotriva aceleiaşi hotărâri, indiferent de motivul invocat.
Procesul penal, atunci când cheltuielile judiciare nu rămân în sarcina statului, prevalează principiul explicit referitor la obligarea unei persoane la plata cheltuielilor judiciare către stat. Nicio normă constituţională nu impune gratuitatea actului de justiţie. Prin urmare, cheltuielile judiciare ocazionate de desfăşurarea procesului penal, avansate de stat, trebuie suportate de partea care a generat producerea lor. Sunt cheltuieli efectuate de stat cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de probă, sumele cuvenite martorilor, experţilor, interpreţilor, onorariile avocaţilor, precum şi orice alte cheltuieli necesare desfăşurării procesului penal. În speţă, în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat intră cele referitoare la comunicarea cererii de recurs în casaţie către parchet şi către celelalte părţi din dosar, la consumabilele folosite de instanţă (gen hârtie, toner, plicuri, copertă dosar, etc.), precum şi cele privind transportul pentru înaintarea dosarului în recurs în casaţie de la instanţa de apel la instanţa de recurs.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1796/A din data de 29 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. x/2025.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1796/A din data de 29 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. x/2025.
Obligă recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2025.