Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 932/2005

Pronunțată în ședință publică, azi 9 februarie 2005.

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 85 din 23 februarie 2004, Tribunalul Brăila l-a condamnat pe inculpatul P.T., în baza art. 31 alin. (2) cu referire la art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. c) C. pen., la 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

A constatat acoperit prejudiciul în sumă de 4.530.187 lei.

Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța a reținut, în fapt, că inculpatul P.T. a îndeplinit funcția de ajutor șef post la Postul de poliție din comuna Frecăței, fiind în subordinea agentului șef adjunct L.E. și locuia în comuna Frecăței, în gazdă la familia D.M.T.

În seara de 1 septembrie 2003 sus numitul inculpat i-a solicitat gazdei sale, D.M.T. să-l însoțească în patrulare pe raza comunei, folosind în acest scop o căruță trasă de un cal, aflată în folosința martorului.

Cei doi au ajuns la Ferma Frecăței aparținând SC T.B., în jurul orelor 23,00, de unde, împreună cu câțiva agenți de poliție, au plecat cu motivarea verificării unor informații.

După aproximativ o oră inculpatul cu căruțașul D.M.T. s-au întors la fermă, fără agenții de pază, unde erau de serviciu paznicii C.C., P.V. și S.C., iar pe pistă se aflau recoltate circa 30 tone floarea soarelui.

Luând legătura cu martorul C.C., inculpatul i-a solicitat să încarce căruța cu floarea soarelui, convingându-l cu promisiunea că a doua zi va discuta cu reprezentanții fermei pentru a plăti produsul agricol.

De urmare, căruța a fost încărcată, paznicii punând deasupra încă 10 saci plini cu floarea soarelui.

Martorul D.M.T. i-a spus polițistului inculpat că nu vrea să aibă necazuri întrucât abia s-a liberat condiționat din executarea unei pedepse, însă acesta l-a asigurat că nu răspunde el.

În momentul în care vroia să plece cu căruța inculpatul a auzit zgomotul produs de alt vehicul hipo, astfel că a ascuns propriul atelaj, așa cum era încărcat, după câteva combine, rămânând la acesta D.M.T.

Inculpatul a ieșit în întâmpinarea atelajului sosit și a constatat că în acesta se afla șeful de post L.E. și martorul C.D.

Informându-se dacă sunt probleme, șeful de post a observat, în deplasarea prin fermă, căruța încărcată cu floarea soarelui la care se afla D.M.T. și întrebându-l pe acesta despre situație, i s-a răspuns că produsul aparține inculpatului P.T.

Prezent la discuție, inculpatul a recunoscut că floarea soarelui îi aparține și răspunde pentru ea.

După plecarea șefului de post, a părăsit ferma și inculpatul cu atelajul condus de D.M.T., ajungând la domiciliul acestuia din urmă, de unde, a doua zi, cei doi au dus floarea soarelui la Baza de recepție din comuna Ostrov, județul Tulcea, predând-o în cantitate de 560 kg.

Floarea soarelui a fost predată pe numele martorului D.M.T., care apoi i-a remis contravaloarea încasată de la bază, inculpatului.

Tot la data de 2 septembrie 2003 șeful de post L.E. a raportat evenimentul la I.P.J. Brăila, fiind demarate cercetările.

Situația de fapt astfel reținută a rezultat în cursul urmăririi penale din declarațiile concordante ale paznicilor fermei, ale martorului D.M.T., documentele de predare a produsului agricol la bază, coroborate cu declarațiile, inclusiv cea scrisă personal, ale inculpatului, care, la data de 9 septembrie 2003 a și achitat părții civile suma de 4.530.187 lei, contravaloarea produsului.

În cursul cercetării judecătorești toți martorii precum și inculpatul au revenit asupra acestor declarații, susținând versiunea potrivit căreia floarea soarelui i-a fost dată de numitul D.M., în contul unei datorii față de tatăl său și cu aceasta a venit la Ferma Frecăței, în control, fiind descoperită căruța de către șeful de post.

Instanța a înlăturat declarațiile martorilor, date în cursul judecății, apreciind că cele din cursul urmăririi penale se coroborează cu alte mijloace de probă și exprimă adevărul.

De altfel, față de paznicii Fermei Frecăței și martorul D.M.T. procurorul s-a sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă cu ocazia audierii lor în instanță, fiind ulterior trimiși în judecată pentru această infracțiune.

Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat apel, susținându-și nevinovăția prin prezentarea împrejurărilor deținerii produsului agricol așa cum a arătat și în fața instanței de fond și solicitând în principal, achitarea iar, în subsidiar, aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

Prin decizia penală nr. 249 din 29 aprilie 2004, Curtea de Apel Galați a respins apelul inculpatului, ca nefondat, constatând că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpat, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen., respectiv eroarea gravă de fapt săvârșită de instanțe prin condamnarea sa pentru o faptă pe care nu a comis-o și, respectiv, greșita individualizare a pedepsei sub aspectul modalității de executare, fiind aplicabile prevederile art. 81 C. pen.

Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul inculpatului P.T. este fondat pentru cazul de casare, prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 1 și 14 C. proc. pen.

Așa cum s-a arătat, instanța de fond a reținut situația de fapt și, de urmare, existența infracțiunii și vinovăția inculpatului pe baza mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, apreciind că acestea se coroborează și cu alte probe, cum ar fi susținerile șefului de post L.E., în contextul lipsei unor motive credibile care să explice revenirile inculpatului și ale paznicilor în instanță, astfel că a înlăturat declarațiile acestora, date în fața instanței.

Aprecierea probelor în cauză a fost făcută legal și judicios, în raport de prevederile art. 63 C. proc. pen., de către instanțe.

În timpul cercetării disciplinare, realizate de Inspectoratul de Poliție al județului Brăila, prealabilă cercetării penale, inculpatul P.T. nu a evocat nici un moment o altă sursă a provenienței produsului agricol decât cea de la Ferma Frecăței, așa cum rezultă din raportul comisiei de cercetare din 4 septembrie 2003.

Asemenea, prin declarațiile date în cursul urmăririi penale la data de 9 septembrie 2003, între care una scrisă personal, inculpatul a confirmat determinarea paznicilor menționatei ferme să-i încarce căruța cu floarea soarelui, motivând că ar fi urmat ca a doua zi să ia legătura cu conducerea pentru a achita produsul, susținere concordantă cu cele ce rezultă din declarațiile paznicilor și ale căruțașului D.M.T., date tot în cursul urmăririi penale.

Nu există nici un motiv legal de înlăturare a acestor declarații, cu atât mai mult dacă se are în vedere calitatea inculpatului, aceea de lucrător de poliție, absolvent al Școlii de Agenți de Poliție – Câmpina în anul 1999, an în care a devenit și student la Academia de Poliție și, deci, cunoscător și implicat în activități de cercetare penală.

Faptul că martorul D.M. a confirmat că i-a dat inculpatului o căruță cu floarea soarelui nu schimbă datele cauzei întrucât aceasta, dacă a avut loc, s-a realizat în jurul orelor 20,00, ori inculpatul a venit în fermă, în jurul orelor 23,00, interval orar în care putea transporta produsul luat de la martor la domiciliul gazdei inculpatului, D.M.T., fiind vorba de aceeași comună.

Temeinicia concluziei instanței cu privire la existența faptei rezultă însă și din alte mijloace de probă.

Astfel, așa cum se consemnează prin procesul-verbal din 8 septembrie 2003, organul de poliție, cu participarea martorilor D.M.T., C.C. și S.C., toți implicați în sustragere, a realizat un experiment judiciar, martorii încărcând aceeași căruță cu floarea soarelui, stabilindu-se că mijlocul hipo putea prelua fizic cantitatea constatat ca predată la baza de recepție.

Acest experiment a fost realizat în prezența martorilor B.A. și S.T., din ale căror declarații rezultă că nu s-a făcut vreo obiecțiune de către participanți.

Față de cele ce preced, se constată că este neîntemeiată critica din recursul inculpatului referitoare la eroarea gravă, în care s-au aflat instanțele atunci când au reținut existența faptei imputate și vinovăția sa.

Recursul inculpatului P.T. este, însă, fondat pentru greșita individualizare a pedepsei sub aspectul modalității de executare.

Se apreciază că, în raport de valoarea redusă a prejudiciului cauzat, respectiv în sumă de 2.798.000 lei, de atitudinea inculpatului imediat după săvârșirea faptei, constând în recuperarea acestuia, achitând chiar o sumă mai mare, la nivelul celei pretinse de partea civilă, comportarea sinceră în prima fază a procesului penal, vârsta acestuia, 24 ani, lipsa antecedentelor penale, funcțiile pedepsei, de constrângere și reeducare precum și scopul acestora, de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, pot fi realizate chiar și fără executarea sancțiunii.

În consecință, casând hotărârile pronunțate în cauză, Curtea va înlătura aplicațiunea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen. și în baza art. 81 C. pen. va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare pe termenul de încercare de 4 ani, aplicat conform art. 82 C. pen.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursul declarat de inculpatul P.T., împotriva deciziei penale nr. 249/ A din 29 aprilie 2004 a Curții de Apel Galați.

Casează decizia atacată și sentința penală nr. 85 din 23 februarie 2004 a Tribunalului Brăila, numai cu privire la individualizarea pedepsei aplicate.

Înlătură dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 81 C. pen., suspendă condiționat executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată în cauză, pe un termen de încercare de 4 ani.

Face aplicarea art. 359 C. proc. pen.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 februarie 2005.