Asupra recursului penal de față:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Contestatorul condamnat I.N., s-a adresat cu cerere Tribunalului București, secția a II-a penală, ca instanță competentă, solicitând ca pe calea contestației la executare și în conformitate cu dispozițiile art. 461 lit. d) C. proc. pen., să se dispună reducerea pedepsei la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 149/2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, precum și schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de tâlhărie pentru care a fost condamnat, în infracțiunea de furt.
Tribunalul București, secția a II-a penală, a atașat dosarul în care s-a pronunțat sentința menționată și în raport de actele dosarului, de motivele invocate, ca fiind dispozițiile art. 461 lit. d) C. proc. pen., prin sentința penală nr. 1211 din 16 septembrie 2005, a respins contestația la executare, ca inadmisibilă.
S-a arătat că, pe calea contestației la executare nu se poate solicita redozarea pedepsei ori schimbarea încadrării juridice a faptei, deoarece aceste aspecte nu sunt ivite în cursul executării, ele țin de faza judecății și puteau fi făcute în faza căii de atac, a apelului sau recursului.
Sentința a fost atacată cu apel de către contestatorul condamnat, în termen legal, potrivit art. 362 și art. 363 C. proc. pen., astfel că, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 764/ A din 10 octombrie 2005, a respins apelul, ca nefondat, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., pe considerent că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, chestiunile invocate nu constituie cazuri înscrise la art. 461 C. proc. pen., ele se puteau invoca în căile de atac ordinare.
În conformitate cu art. 3853 C. proc. pen., decizia și sentința au fost atacate cu recurs, pe motiv că sunt vădit nelegale și esențial netemeinice, în sensul că pedeapsa aplicată este exagerată și la individualizarea pedepsei nu s-a avut în vedere valoarea pagubei, care a constat în sustragerea unei sacoșe de piersici, cum și împrejurarea că are 5 copii minori în întreținere.
Examinând recursul declarat, în raport de criticile invocate, de acte și lucrările de la dosar, de decizia și sentința pronunțate în cauză, de cazurile de casare înscrise la art. 3859 C. proc. pen., se constată că recursul de față este nefondat, pentru considerente ce vor fi expuse mai jos.
Prin sentința penală nr. 149 din 12 februarie 2003, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4943 din 04 noiembrie 2003 a fostei Curți Supreme de Justiție, recurentul a fost condamnat, la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. h), cu aplicarea art. 13 C. pen.
Potrivit art. 461 C. proc. pen., contestația la executare se poate face în următoarele cazuri:
- când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
- când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
- când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
- când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în timpul executării.
Având în vedere motivele invocate de către recurent în contestația la executare, precum și în recurs, referitor la greșita încadrare juridică a faptei și că pedeapsa aplicată este mare, se constată că aspectele relevate nu constituie cazuri de contestație în anulare și înscrise în prevederile art. 461 C. proc. pen.
Ca atare, cele două instanțe, prin hotărârile pronunțate, în mod just au arătat că cele invocate de către recurent nu se regăsesc printre cazurile de contestație la executare, ele puteau constitui motive ce se puteau arăta în căile de atac pe care le-a avut la dispoziție și pe care le-a folosit recurentul.
În consecință, fiind pronunțate hotărâri legale și temeinice, recursul declarat se va respinge, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând și dispozițiile art. 189 și urm. C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul I.N., împotriva deciziei penale nr. 764/ A din 10 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă pe recurentul condamnat să plătească statului suma de 120 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 ianuarie 2006.