Asupra recursului de față:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 20 ianuarie 2006, în dosarul nr. 2833/2/2005 (nr. vechi 2827/M/2005), Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a menținut starea de arest a inculpatului S.S. și a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul S.S., solicitând, prin apărătorul ales, admiterea recursului, casarea încheierii și, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive și punerea inculpatului în libertate, întrucât temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă.
Examinând încheierea atacată prin prisma motivului de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele motive.
Prin sentința penală nr. 966 din 18 iulie 2005 a Tribunalului București, secția a I penală, a condamnat, printre alții, pe inculpatul S.S. la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare, pentru infracțiuni prevăzute de art. 194 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 321 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 23 iulie 2004 la 18 iulie 2005.
Înalta Curte constată că, în raport de dispozițiile art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., se impune în continuare privarea de libertate a inculpatului, întrucât temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat.
Astfel, la luarea acestei măsuri s-au avut în vedere incidența cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. h) C. proc. pen., în cauză existând indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa, aspecte ce conduc la concluzia că nu se impune judecarea sa în stare de libertate întrucât prezintă pericol social concret pentru ordinea publică.
Față de aceste considerente, la care se adaugă și faptul că, în cauză, există o hotărâre de condamnare a inculpatului, urmează ca, în baza dispozițiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat.
În baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.S. împotriva încheierii din 20 ianuarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, în dosarul nr. 28733/2/2005 (nr. vechi 2827/M/2005).
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 60 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 februarie 2006.