I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 1051 din 17 februarie 2006
Prin sentința penală nr. 1300 din 17 noiembrie 2003 a Judecătoriei Târgoviște, C.M., parte vătămată, a fost obligat la 200.000 lei cheltuieli judiciare către stat, plângerea sa penală împotriva inculpatului T.G. [(achitat în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.)] fiind găsită neîntemeiată.
Prin decizia penală nr. 102 din 24 februarie 2004 a Tribunalului Dâmbovița, recursul declarat C.M. a fost respins, ca nefondat, cu obligarea recurentului la 300.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Primind înștiințarea de plată a cheltuielilor judiciare către stat, C.M. a formulat o petiție scrisă care, în cele din urmă, a fost înregistrată la Judecătoria Târgoviște, sub nr. 1128/2005, ca fiind o contestație la executare (privind plata cheltuielilor judiciare către stat).
Prin sentința penală nr. 527 din 30 martie 2005 a Judecătoriei Târgoviște, contestația la executare a fost respinsă (cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat, 150.000 lei), constatându-se că „motivele invocate nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 461 C. proc. pen.”.
Recursul declarat de contestator împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat (cu obligarea acestuia la 400.000 lei cheltuieli judiciare către stat), prin decizia penală nr. 376 din 2 iunie 2005 a Tribunalului Dâmbovița, secția penală.
Împotriva acestei decizii, contestatorul a declarat, din nou, recurs, respins, ca inadmisibil (cu obligarea recurentului la 20 RON cheltuieli judiciare către stat), prin decizia penală nr. 1028 din 18 noiembrie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția penală.
Împotriva acestei din urmă decizii, contestatorul a declarat recursul de față, prin care, reluând, în cuprinsul unui amplu memoriu olograf, susținerile inițiale, a solicitat să fie absolvit de plata cheltuielilor judiciare către stat.
Recursul este inadmisibil.
Abstracție făcând că examinarea deciziei atacate (ca și a tuturor hotărârilor pronunțate anterior asupra contestației la executare) evidențiază legalitatea și temeinicia acesteia, cu atât mai mult cu cât contestatorul epuizase, odată cu recursul ce-i fusese respins prin decizia penală nr. 376 din 2 iunie 2005 a Tribunalului Dâmbovița, secția penală, căile de atac care îi erau accesibile, este esențial să se constate că, în raport cu prevederile art. 3851 alin. (1) C. proc. pen., nu nou recurs, al treilea, în speță, nu este posibil, din moment ce reprezintă un „recurs la recurs”.
Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a teza a II–a C. proc. pen., urmează ca recursul să fie respins ca inadmisibil.
În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.