Asupra revizuirii de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 2 decembrie 1996, reclamanta SC B. SRL București a chemat în judecată pe pârâta SC C.S. SA Eforie Sud, pentru a fi obligată să-i plătească suma de 1.584.000 lei, reprezentând chiria restantă, aferentă perioadei ianuarie-decembrie 1994, reactualizată în funcție de indicele de inflație, sumă la care urmează să se adauge și dobânda legală.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că începând cu anul 1984, între părți au existat raporturi de locațiune al căror obiect a fost reprezentat de un spațiu comercial și o chirie de 132.000 lei lunar, așa cum a fost aceasta confirmată de pârâtă. Deși pârâta a folosit spațiul iar prețul folosinței a fost stabilit prin acordul părților, nu s-a plătit nici o sumă cu acest titlu în perioada de referință.
Judecătoria Constanța, prin sentința nr. 14505/1998 și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Constanța, instanță care prin sentința nr. 1784/2002 a respins acțiunea reclamantei.
Curtea de Apel Constanța, prin decizia nr. 1004/COM/2002 a admis recursul reclamantei, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
În urma strămutării pricinii la Tribunalul Argeș această instanță prin sentința nr. 2067/C/2003 a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 110.495.088 lei cu titlu de chirie, la 120.626.383 lei cu titlu de dobândă legală și la 117.284.444 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că între părți au existat în perioada anului 1994, raporturi locative, iar prețul folosinței spațiului comercial a fost de 132.000 lei lunar, chirie pe care pârâta a recunoscut-o printr-o adresă din august 1991.
Valoarea chiriei a fost reactualizată prin raportul de expertiză contabilă completat, reținându-se că nu poate fi avută în vedere prima reactualizare care este mult disproporționată față de plățile datorate cu același titlu pe perioade egale de timp.
Cu privire la dobândă s-a reținut că este datorată în baza art. 1084 C. civ., iar ea nu răspunde aceluiași scop ca și reactualizarea.
La data de 6 octombrie 2003, reclamanta a formulat și o cerere de îndreptare eroare materială, respinsă prin încheierea din 31 octombrie 2003 a Tribunalului Argeș, nefiind întrunite cerințele art. 281 C. proc. civ.
Împotriva sentinței au declarat apel ambele părți.
Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 55/ A-C din 4 februarie 2004 a respins ca nefondate ambele apeluri.
În considerentele acestei decizii s-a reținut cu privire la apelul reclamantei netemeinicia criticilor formulate de către aceasta, în sensul că împotriva raportului de expertiză, apărătorul reclamantei nu a formulat cereri și nici obiecțiuni, solicitând admiterea acțiunii conform concluziilor din raportul completat.
Chiar dacă sentința formulată în urma acestei dezbateri a fost casată de către Curtea de Apel Constanța, probele administrate au rămas câștigate cauzei, iar cu ocazia rejudecării raportul nu a fost contestat. S-a mai argumentat că pentru omologarea raportului completat s-au avut în vedere corelările acestor valori cu sumele achitate cu același titlu de pârâtă pentru anii 1995-1996.
Referitor la criticile formulate în apel de către pârâtă, instanța de control judiciar a reținut că excepția de neexecutare a contractului invocată de către aceasta și reținută în primul ciclu procesual este nefondată, raporturile contractuale dintre părți continuând până la data de 8 septembrie 1996, iar perioada în litigiu privește anul 1994. În ce privește întinderea obligației locatarului și implicit îndreptățirea reclamantei de a pretinde și a primi întreaga sumă datorată cu titlu de chirie, ea a fost de asemenea stabilită de prima instanță.
Instanța a înlăturat și critica referitoare la cumulul dobânzii cu suma ce rezultă din reactualizare, cu motivarea că temeiul de drept este diferit, cerințele de asemenea diferite, astfel încât în mod corect prima instanță a procedat la acordarea lor.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta SC B. SRL București, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301 și 303 C. proc. civ.
Recurenta și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 304 pct. 8, 10 și 5 C. proc. civ.
Critica întemeiată pe prevederile pct. 8 ale art. 304 C. proc. civ., privește faptul că s-a acordat o chirie actualizată, de la data de 1 ianuarie 1994, în loc să acorde chiria actualizată de la data stabilirii ei, așa cum s-a reținut prin mai multe decizii ale Curții Supreme de Justiție și ale Curții de Apel Constanța.
Potrivit criticii formulată în temeiul pct. 10 al art. 304, recurenta reclamantă susține că instanța nu a analizat situația comparativă dintre cuantumul chiriilor aferente perioadelor învecinate cu perioada din litigiul de față, nefiind luate în calcul și dovezile administrate în cauză.
Ultima critică, întemeiată pe pct. 5 al art. 304 C. proc. civ., vizează necomunicarea întâmpinării, împrejurare ce a condus la lipsirea recurentei de a formula apărări cu privire la varianta raportului de expertiză, admisă de instanță.
Prin decizia nr. 1433 din 2 martie 2005 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins recursul declarat de reclamanta SC B. SRL București, ca nefondat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că nu s-a schimbat nici natura, nici înțelesul actului juridic dedus judecății așa cum susține recurenta, interpretarea raporturilor juridice dintre părți fiind aceea a unui contract de locațiune, în care ambele părți au convenit plata unei chirii majorate potrivit deciziei din iunie 1991 emisă de P.J.C., acordul pârâtei fiind expres cu privire la întinderea obligației de plată a chiriei începând cu 1991, deci și pentru anul 1994, poziție cu care reclamanta a fost de acord.
Cu privire la critica invocată în temeiul pct. 10 al art. 304 C. proc. civ., s-a reținut că instanța a omologat corect raportul de expertiză, considerentele fiind determinate de corelările acestor valori cu sumele achitate, cu același titlu de pârâtă pentru anii 1995 și 1996. Mai mult, instanța și-a motivat însușirea sumelor din raportul completat și în raport de faptul că pierderea suferită de creditor prin deprecierea monedei naționale nu poate fi alta decât în raport de puterea de cumpărare în perioada de referință.
Ultima critică, întemeiată pe dispozițiile pct. 5 al art. 304 C. proc. civ., s-a reținut că este nefondată, având în vedere că instanța a acordat un termen părților tocmai pentru a lua cunoștință de raportul suplimentar depus la dosar, iar la termenul acordat 21 februarie 2002, apărătorul reclamantei, prezent la dezbateri a arătat că nu mai are alte probe de propus sau cereri de formulat.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire SC B. SRL București, solicitând în contradictoriu cu SC T.H.R.M.N. SA (societate absorbantă a SC C.S. SA) admiterea cererii de revizuire și rejudecarea recursului, fără a se indica motivul de revizuire.
În motivarea cererii s-a susținut, în esență, că s-a acordat o chirie actualizată de la data de 1 ianuarie 1994, ceea ce contravine deciziilor art. 2275/2000, nr. 7348/2000 ale Curții Supreme de Justiție, deciziei nr. 4316/2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și deciziilor nr. 1719/COM/1998, nr. 1019/COM/2002 ale Curții de Apel Constanța; că prin primul motiv de recurs s-a arătat că s-a solicitat obligarea la plată a chiriei cu actualizarea de la 1 iunie 1991 (dată stabilită prin acordul de voință al părților) și nicidecum de la data de 1 ianuarie 1994, cum au reținut instanțele; că instanța de recurs nu a motivat alegerea variantei prin care s-a actualizat chiria și că alegerea variantei cu actualizarea începând cu 1 ianuarie 1994 este o eroare judiciară; că instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la motivul de recurs prin care a susținut că perioadele învecinate sunt perioadele adiacente, adică anul 1993 și anul 1995, așa cum s-a arătat în situația comparativă a cuantumului chiriilor lunare.
La data de 10 noiembrie 2005 intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire.
La termenul de judecată de la 9 martie 2003, revizuienta SC B. SRL București prin reprezentantul legal B.F. a precizat că temeiul juridic al revizuirii este art. 322 pct. 2 C. proc. civ.
Examinând decizia nr. 1433/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în raport de motivul de revizuire invocat se constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare precum și a unei hotărâri date de instanța de recurs atunci când evocă fondul se poate cere, dacă instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut (minus petita).
În sensul dispozițiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., prin „lucru cerut” trebuie să se înțeleagă numai cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul pricinii supuse judecății.
Ceea ce caracterizează aceste cereri și le delimitează față de toate celelalte, ce pot fi formulate de către părți în proces, constă în aceea că, prin pronunțarea asupra lor, instanța poate pune capăt litigiului, statuând prin admitere sau respingere, în acea parte a hotărârii care poate fi pusă în executare dispozitivul.
Sub acest aspect, nepronunțarea instanței asupra unei cereri de administrare a probelor, asupra unui motiv de apel sau motiv de casare nu se încadrează în noțiunea de „lucru cerut”.
Aspectele invocate de revizuient în motivarea cererii sale, nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. Textul de lege care constituie temeiul de drept al cererii se referă la nepronunțarea instanței asupra unui „lucru cerut”, iar această noțiune juridică are în vedere așa cum s-a arătat, cererile principale, accesorii sau incidentale prin care se fixează obiectul litigiului și care delimitează cadrul procesual, iar nu orice cereri ale acestora, formulate în diverse faze procesuale.
În speță instanța de recurs nu a evocat fondul ci a respins recursul și a menținut soluția instanței de fond, încât nu a acordat nici mai mult, nici mai puțin decât s-a cerut prin cererea introductivă formulată de revizuienta reclamantă.
Constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru revizuirea hotărârii instanței de recurs, deoarece interpretarea art. 322 pct. 2 C. proc. civ. nu poate fi extinsă la situațiile invocate de revizuientă, cererea acesteia va fi respinsă.
De altfel susținerile revizuientei se referă la aspecte care au fost discutate și înlăturate motivat de instanța de recurs, încât nu pot fi repuse în discuție și cenzurate în calea extraordinară de atac a revizuirii.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează a respinge cererea de revizuire.
Instanța constatând culpa procesuală a revizuientei, în conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ., o va obliga la 4.165 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta SC B. SRL București, împotriva deciziei nr. 1433 din 2 martie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.
Obligă revizuienta la 4.165 RON cheltuieli de judecată intimatei SC T.H.R.M.N. SA Eforie Sud.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință publică, astăzi 9 martie 2006.