Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1130 din 1 septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 1007/2005 s-a dispus, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., condamnarea inculpatului B.C., la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În baza art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului iar în baza art. 88 C. pen., a fost dedusă perioada reținerii și arestării preventive de la 29 ianuarie 2005 la zi.
S-a constatat că partea vătămată P.T. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență, următoarele:
În data de 28 spre 29 ianuarie 2005, partea vătămată se afla în fața blocului din Șoseaua Pantelimon, fiind acostată de o persoană necunoscută care împingea un căruț.
Văzându-l neîngrijit, părții vătămate i s-a făcut milă de el, a scos din geantă suma de 50 Euro, cerându-i să primească acești bani și să plece.
Ulterior aceeași persoană a urmărit partea vătămată și a încercat să-i smulgă geanta din mână dar văzând că nu reușește a introdus mâna în geantă sustrăgând suma de 450 Euro.
Între timp a coborât în fața blocului și sora părții vătămate, martora P.N. care a observat de la balcon tot ce s-a întâmplat, solicitând ajutor, în zonă a apărut un echipaj de poliție care l–au urmărit și imobilizat pe inculpat.
În urma percheziției corporale efectuate, s-a găsit asupra inculpatului suma de 450 Euro în bancnote de câte 50 Euro.
Instanța de fond, în raport de probele administrate în cauză, a apreciat că fapta inculpatului B.C. realizează elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul B.C. care a criticat sentința sub aspectul încadrării juridice a faptei, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat întrucât nu a exercitat acte de violență asupra părții vătămate P.T.
Prin decizia penală nr. 787 din 18 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 3211/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.C.
A fost menținută starea de arest și dedusă, în continuare, perioada arestării preventive de la 29 ianuarie 2005 la zi.
Inculpatul apelant a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut că susținerile inculpatului în sensul că doar ar fi luat suma de bani din geanta părții vătămate, căzută la pământ, nu se coroborează cu nici o probă, fiind izolată de ansamblul probator administrat.
Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.C. care a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 17 și 14 C. proc. pen.
A reținut motivele invocate în apel, respectiv greșita încadrare juridică a faptei și aplicarea unei pedepse excesive în raport cu gradul de pericol social concret al acesteia.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) și art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Tâlhăria este o infracțiune complexă, unică prin voința legiuitorului.
Elementul material are o structură complexă, fiind alcătuit, în primul rând, din elementul material al infracțiunii de furt iar al doilea element component îl reprezintă o violență fizică sau psihică, prin intermediul căreia făptuitorul săvârșește furtul sau încercării să păstreze bunul furat, să șteargă urmele infracțiunii sau să-și asigure scăparea.
Între cele două componente ale elementului material există o relație de condiționare în sensul că infracțiunea de tâlhărie subzistă numai atunci când violențele sunt săvârșite în scopul comiterii acțiunii principale ori de câte ori violențele pierd legătura cu acest scop, de nu mai pot întregi structura elementului material al tâlhăriei.
În cauza de față, din probele administrate în faza de urmărire penală precum și direct, nemijlocit în cursul cercetării judecătorești rezultă că inculpatul B.C., după ce primise 50 Euro de la partea vătămată, a urmărit-o, smulgându-i geanta de pe umăr din care a sustras suma de 450 Euro.
Împrejurările săvârșirii faptei rezultă, pe de o parte, din declarațiile părții vătămate și cele ale martorilor P.N. respectiv Z.M. cât și din declarațiile date de inculpat în cursul urmăririi penale, recunoscând că a încercat să-i smulgă geanta, moment în care, „femeia a opus rezistență”.
Inculpatul a fost imobilizat la scurt timp după consumarea infracțiunii de către un echipaj al poliției, găsindu-se asupra sa 450 Euro în bancnote de cate 50 Euro.
În atare condiții, recursul inculpatului, în cursul cercetării judecătorești, în sensul că nu a executat acte de violență pentru sustragerea banilor este nejustificată, fiind judicios motivată de către instanțele de fond și apel.
Pe cale de consecință, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea de furt calificat nu poate fi primită.
Cât privește lipsa de procedură cu partea vătămată la instanța de apel urmează a se constata că aceasta nu s-a constituit parte civilă în proces astfel încât inculpatului nu i s-a produs nici o vătămare.
Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei Înaltei Curți apreciază că nu se justifică reducerea pedepsei sub limita stabilită de instanța de fond.
Fapta săvârșită de inculpat prezintă un fond ridicat de pericol social iar antecedentele penale ale acesteia reflectă periculozitatea sa socială deosebită.
Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b), va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva deciziei penale nr. 787 din 18 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală.
În temeiul art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestării preventive de la 29 ianuarie 2005 la zi.
Inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva deciziei penale nr. 787 din 18 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 29 ianuarie 2005 la 13 februarie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON (2.200.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON (1.000.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 februarie 2006.