Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 55/ F din 8 noiembrie 2006, Curtea de Apel Brașov a respins plângerea formulată de petenta S.V. împotriva rezoluției dată la data de 3 mai 2006 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 206/P/2005, confirmată prin ordonanța procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău nr. 337/II/2/2006, din data de 12 iunie 2006.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin plângerea formulată la instanță, la data de 26 iunie 2006, petenta a solicitat desființarea rezoluțiilor nr. 206/P/2005 și nr. 337/II/2/2006 din 3 mai 2006 și 12 iunie 2006., trimiterea în judecată a învinuiților F.G., G.D. și G.V., anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat la data de 13 februarie 2003, obligarea numitului G.V. la plata sumei de 100.000.000 lei vechi pentru rebranșarea apartamentului, obligarea în solidar a învinuiților la plata daunelor morale în cuantum de 500.000.000 lei vechi.
Petenta arată că notarul nu a întocmit un act autentic complet, nerespectând Legea nr. 17/2000 și nesolicitând conform dispozițiilor acestei legi un certificat medico-legal care să ateste problemele de sănătate ale petentei, că nu s-a plătit prețul înscris în cuprinsul actului, că în aceeași zi, același notar a întocmit două acte autentice de transmitere a proprietății, că nu se putea transmite prin testament dreptul asupra aceluiași imobil care a fost vândut prin contract, că semnătura din act nu îi aparține, că făptuitorii nu au fost audiați cu privire la aspectele invocate în plângere.
La 5 octombrie 2006 cauza a fost scoasă de pe rolul Curții de Apel Bacău și înaintată Curții de Apel Brașov, conform încheierii nr. 5443 din 21 septembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Instanța de judecată a constatat că prin rezoluția dată la 3 mai 2006, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva făptuitorilor F.G., notar public, G.V. și G.D. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246, 289, 291 și 215 alin. (1) și (2) C. pen., întrucât faptele nu există.
A fost conexat dosarul nr. 206/P/2006 la dosarul nr. 11/P/2005 care fusese soluționat cu soluție de neîncepere a urmăririi penale la 8 februarie 2005.
Se reține că petenta a încheiat la 13 februarie 2003 la biroul notarului public F.G. actul autentic de vânzare-cumpărare nr. 454/13 februarie 2003 și testamentul autentic nr. 448 din 13 februarie 2003 prin care a transmis proprietatea bunurilor sale soților G.V. și G.D.
Ulterior încheierii actelor, petenta a formulat o serie de plângeri în mod repetat, în fața organelor de urmărire penală și a instanțelor de judecată, invocând diverse motive prin care arăta că a fost înșelată de cumpărătorii bunurilor, și că notarul public a întocmit în fals actul de vânzare-cumpărare.
Se pretinde de petentă că în actul de vânzare-cumpărare se menționează că vinde fără „cu rezerva uzufructului viager”, aspect ce a denaturat voința părților contractante.
În realitate, în act se menționează că dobânditorii vor intra în stăpânirea de fapt a imobilului la decesul vânzătoarei, de unde și concluzia respectării uzufructului viager.
Petenta a formulat și acțiune civilă pentru constatarea nulității absolute a contractului, acțiune respinsă însă de instanța civilă.
În rezoluția de neîncepere a urmăririi penale atacată se reține că petenta a scris personal că a primit prețul consemnat în act, iar cumpărătorii că au predat acest preț, organul de urmărire penală concluzionând că nu există indicii ale săvârșirii unei fapte penale cu ocazia încheierii actului autentic.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin rezoluția dată la 12 iunie 2006, a respins, cu aceeași motivație, plângerea petentei împotriva rezoluției date de procuror la 3 mai 2006.
Instanța de fond reține că, la 13 februarie 2003, petenta a încheiat cu făptuitorii G. un act autentic de vânzare-cumpărare în care s-a stipulat că a primit prețul stabilit, de 250.000.000 lei vechi, primit integral de la vânzători înainte de autentificarea actului, cei din urmă intrând în stăpânirea de fapt a imobilului vândut doar la decesul petentei.
La aceeași dată s-a autentificat de notarul public și un testament prin care petenta lăsa întreaga sa avere, mobilă și imobilă, numiților G.V. și G.D., pe care îi instituia legatari universali.
Se constată că notarul public a întocmit actul autentic de vânzare-cumpărare cu respectarea Legii nr. 36/1995, fiind înscrise în cuprinsul actului toate mențiunile cerute de lege.
Se reține de instanța de fond că nu există vreo interdicție legală pentru notar de a încheia într-o zi atâtea acte autentice câte solicită persoana interesată.
Petenta a reclamat și faptul că nu se putea transmite dreptul de proprietate asupra imobilului și prin contract, și prin testament, dar din cuprinsul acestui din urmă act nu rezultă că testamentul se referă în mod expres la imobilul înstrăinat.
Petenta nu a putut dovedi faptul că nu a citit actul înainte de a-l semna; de altfel, această situație este contrazisă de recunoașterea din chiar cuprinsul actului contestat.
Față de aceste împrejurări, instanța de fond a apreciat că notarul public și-a îndeplinit toate atribuțiile care-i reveneau, el nefiind o persoană abilitată să solicite asistență socială pentru o persoană vârstnică, în baza Legii nr. 17/2000, acest lucru făcându-se numai la cererea persoanei interesate, a reprezentantului său legal, a instanței de judecată, a personalului de specialitate din cadrul consiliului local, a poliției, a organizațiilor pensionarilor, a unităților de cult recunoscute în România sau a organizațiilor neguvernamentale care au ca obiect de activitate asistența socială a persoanelor vârstnice.
Instanța de fond reține că în ceea ce privește semnătura petentei din cuprinsul actului, aceasta s-a adresat cu plângere distinctă, iar cu privire la modul în care făptuitorii au instalat în apartament centrala termică, la fel, ea este o problemă ce nu se poate discuta în cadrul procesual stabilit de petentă.
Împotriva sentinței a formulat recurs petenta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a preciza în scris vreun motiv și fără a fi prezentă în instanță cu ocazia judecării în fond a recursului formulat.
Examinând hotărârea sub toate aspectele de fapt și de drept conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Potrivit art. 45 din Legea nr. 36/1995, notarul public are obligația să stabilească raporturile reale dintre părți cu privire la actul autentic pe care vor să-l încheie, să verifice legalitatea scopului urmărit și să lămurească părțile asupra efectelor juridice ale actului ce se va încheia.
În cazul în care actul este contrar legii și bunelor moravuri, notarul public are obligația refuzului întocmirii, iar atunci când actul are un conținut îndoielnic, notarul trebuie să atragă atenția părților asupra consecințelor juridice la care se expun, făcându-se mențiune expresă în act.
Dacă vreuna din părți se opune la inserarea acestei mențiuni, notarul trebuie să refuze întocmirea actului.
Petenta s-a prezentat în fața notarului public F.G. la data de 13 februarie 2003 pentru a încheia un contract de vânzare-cumpărare a imobilului situat în Bacău împreună cu cumpărătorii G.V. și G.D., act autentificat de notar sub nr. 454/2003, în care se menționa ca preț al vânzării suma de 250.000.000 lei și primirea integrală de către vânzătoare a sumei înainte de autentificarea actului.
La aceeași dată, s-a încheiat și testamentul autentificat sub nr. 448/2003 în fața aceluiași notar, prin care petenta testa întreaga sa avere mobilă și imobilă în favoarea acelorași persoane.
Din cuprinsul dispozițiilor legale prezentate mai sus, nu rezultă vreo interdicție legală de încheiere și autentificare de către notarul public a mai multor acte între aceleași persoane. Testamentul încheiat nu mai poate produce consecințe juridice în legătură cu imobilul ce a reprezentat obiectul contractului de vânzare-cumpărare, astfel că nu se poate spune că s-au încheiat două acte juridice referitoare la același bun.
Petenta nu a dovedit faptul că nu a citit actul înainte de a-l semna, pentru a se aprecia ca falsă mențiunea din chiar cuprinsul actului privind citirea înainte de semnare.
În ceea ce privește asistența socială acordată persoanelor vârstnice sau cu probleme de sănătate, petenta avea posibilitatea să se adreseze instituțiilor cu atribuții în domeniul asistenței sociale, astfel cum ele sunt prevăzute în art. 27 din Legea nr. 17/2000.
Cu privire la contestarea semnăturii de pe ambele înscrisuri, se poate constata că această solicitare constituie obiectul unei alte plângeri penale, într-o altă cauză.
Cele de mai sus relevă că în mod justificat prima instanță a respins plângerea petentei împotriva rezoluției de netrimitere în judecată a intimaților, astfel că în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentă.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara S.V. împotriva sentinței penale nr. 55/ F din 8 noiembrie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția penală.
Obligă recurenta petiționară să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 februarie 2007.