Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 1109/2008

Pronunțată în ședință publică azi 26 martie 2008.

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 50 din 7 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul V.l. împotriva rezoluțiilor nr. 172/P/2006 din 27 iunie 2007 și nr. 229/ll/2 din 18 septembrie 2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, fiind obligat petentul la 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin plângerea înregistrată la această instanță, petentul V.l. a solicitat desființarea rezoluțiilor emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava în dosarul penal nr. 172/P/2006, condamnarea intimatelor G.S., A.S. și N.V., din cadrul Tribunalului Suceava pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. și obligarea lor la plata, în solidar, a daunelor morale în sumă de 50.000 RON, cu motivarea că intimatele au făcut parte din completul de judecată investit cu soluționarea recursurilor formulate de către el și fosta soție în cadrul unei acțiuni de partaj, acestea consemnând în motivarea deciziei pronunțate aspecte nereale precum faptul că între părți ar fi existat un acord cu privire la împărțeală, fapt care i-a adus un prejudiciu moral și material. A mai arătat că intimatele au încălcat cu ocazia judecării recursurilor atât prevederile legale ale Codului de procedură civilă cât și cele mai elementare norme deontologice, pronunțând o hotărâre absolut nelegală și netemeinică, acționând astfel în favoarea intereselor fostei sale soții.

Pe baza probelor administrate atât în cursul urmăririi penale cât și la instanță s-a reținut că partea vătămată V.M. a formulat plângere penală solicitând a se efectua cercetări împotriva judecătorilor G.S., A.S. și N.V. întrucât acestea, în calitatea pe care o au, îndeplinindu-și defectuos atribuțiile de serviciu, au dat o soluție netemeinică și nelegală în dosarul nr. 807/86/2006 al Tribunalului Suceava, cauzându-i o vătămare a intereselor legale, constând în aceea că a pierdut pe nedrept o cotă - parte din masa bunurilor comune partajate cu fosta sa soție M.G.D.

Prin rezoluția nr. 172/P/2006 din 27 iunie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de G.S., A.S. și N.V., judecători în cadrul Tribunalului Suceava, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., reținându-se că intimatele - judecătoare au efectuat activități și au întocmit acte în virtutea atribuțiilor pe care judecătorii le îndeplinesc în exercitarea funcțiilor în care sunt învestiți, cu respectarea principiilor inamovibilității și independenței, prin interpretarea probelor și aplicarea legii, neexistând indicii din care să rezulte săvârșirea vreunei infracțiuni.

Astfel, din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Rădăuți, la data de 21 iunie 2005 sub nr. 3267/2005, reclamanta M.G.D. a chemat în judecată pe pârâtul petent V.M., solicitând instanței partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei.

Prin sentința civilă nr. 1054 din 13 aprilie 2005 pronunțată de Judecătoria Rădăuți a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta M.G.D., s-au constatat cotele de contribuție ale părților și bunurile supuse partajării și s-a dispus pe loturi atribuirea acestora, cu obligarea la plata unei sulte pentru egalizarea valorică a loturilor.

Împotriva acestei sentințe civile au formulat recurs atât reclamanta M.G.D. cât și pârâtul petent V.l., recursuri care au fost admise prin decizia civilă nr. 1705 din 16 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 807/86/2006, iar ca urmare a admiterii recursurilor s-a procedat la o nouă lotizare și reatribuirea loturilor către părțile litigante.

S-a apreciat de către instanța de fond că, potrivit art. 246 C. pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane. Având în vedere elementele constitutive ale acestei infracțiuni sub aspectul laturii obiective și subiective și corelând aceste elemente cu activitatea desfășurată de cele trei intimate care au format completul de judecată ce a soluționat recursurile civile, instanța de fond a apreciat că în mod corect s-a reținut de către parchet că fapta reclamată de către petent ca fiind săvârșită de către acestea, nu există. Aceasta întrucât activitatea de administrare și interpretarea probelor este atributul exclusiv al instanței de judecată investite cu soluționarea unei cauze, iar potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004, hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale, aspecte față de care reanalizarea și reaprecierea probatoriului administrat în procedura civilă desfășurată între petent și fosta sa soție nu se poate realiza în cadrul procedurii plângerii penale contra judecătorilor.

În speță, intimatele G.S., A.S. și N.V. au soluționat recursurile civile în virtutea atribuțiilor de serviciu, desfășurate cu respectarea principiului independenței, supunerii numai legii și a imparțialității, neexistând indicii de săvârșire de către acestea a vreunei infracțiuni.

Împotriva sentinței instanței de fond, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând susținerile din plângerea penală și cele din plângerile împotriva rezoluțiilor procurorului.

Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, instanța de fond și procurorul apreciind în mod corect că, prin pronunțarea unor hotărâri judecătorești, magistrații - judecători nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., pentru existența acestei infracțiuni fiind necesar ca aceștia să acționeze, cu știință, în scopul prejudicierii interesului unei părți, ceea ce nu este cazul în speță. în cauză, prin pronunțarea într-o cauză civilă având ca obiect partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, chiar dacă hotărârile ar fi fost nelegale sau netemeinice, intimații judecători nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, îndreptarea eventualelor greșeli de judecată putându-se realiza doar pe căile și cu respectarea procedurilor prevăzute de lege.

Așadar, cum opiniile exprimate de judecătorii cu ocazia pronunțării unor hotărâri judecătorești nu poate constitui temei pentru tragerea la răspundere penală a acestora iar din verificările efectuate nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către intimați cu consecința prejudicierii intereselor legale ale petentului, soluția dispusă de instanța de fond, de respingere, ca nefondată, a plângerii petentului și, pe cale de consecință, de menținere a rezoluției atacate, este legală și temeinică astfel că, văzând și dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul V.l. împotriva sentinței penale nr. 50 din 7 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 26 martie 2008.