Asupra recursului de față:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 143 din 17 octombrie 2007, Curtea de Apel Craiova, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul I.E., împotriva rezoluției din 20 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pronunțată în dosarul nr. 91/P/2006, privind pe intimatul G.D.
Pentru a pronunța astfel, s-a reținut că prin rezoluția mai sus indicată s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul I.E., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, pentru infracțiunile prevăzute de art. 389 și 288 alin. (2) și art. 291 C. pen. (întrucât a intervenit prescripția), ca urmare a faptului că prin memoriul adresat Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, G.D. a solicitat efectuarea de cercetări față de procurorul I.E., pentru săvârșirea infracțiunilor menționate, constând în aceea că, la data de 16 ianuarie 2002, magistratul a redactat o declarație de martor pe numele numitei G.N., pe care a semnat-o în fals, apoi declarația a fost anexată în dosarul nr. 15/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, în care a fost trimis în judecată pentru infracțiunile de omor deosebit de grav și distrugere.
S-a reținut că, actele premergătoare efectuate în cauză au confirmat că, la data de 16 ianuarie 2002, a fost dactilografiată la mașina de scris o declarație în numele martorei G.N., care a fost semnată cu literele N.P., deși adresa 15/P/2002 din 19 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt atestă că nu a fost citată pentru acea dată, în vederea audierii ca martor.
În declarație, s-a consemnat că deținutul G.D. este căsătorit de 11 ani cu martora și din cauza consumului de alcool a devenit violent începând cu anul 2001, că acesta a amenințat atât pe mama sa, cât și pe martoră cu moartea și incendierea casei, iar comportamentul violent al deținutului G.D. a determinat-o pe martoră să se despartă în fapt de acesta.
Aceleași acte premergătoare au confirmat că declarația redactată, la data de 16 ianuarie 2002, în numele martorei G.N. nu a fost dată și nici semnată de aceasta, susținând atât la instanța de judecată, cât și cu ocazia efectuării actelor premergătoare că la data de 16 ianuarie 2002 nu a fost citată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și nici nu s-a prezentat din proprie inițiativă pentru a fi audiată în dosarul nr. 15/P/2002 și că nu a dat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt nicio declarație pe care să fi semnat-o, motiv pentru care nu a dat declarația din acea zi și nici nu a semnat-o.
S-a reținut că susținerile martorei sunt confirmate de adresa nr. 15/P/2002 din 19 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, care atestă că nu a fost citată la această instituție pentru data de 16 ianuarie 2002 și raportul de constatare tehnico, științifică nr. 125400 din 19 februarie 2007, conform căruia semnăturile depuse la rubrica „martor” pe declarația din 16 ianuarie 2002 redactată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt în numele martorei G.N. nu au fost scrise de aceasta.
Cum datele consemnate în declarația din 16 ianuarie 2002 redactată în numele martorei G.N. au fost luate în considerare de către instanța de judecată la motivarea sentinței penale nr. 64 din 6 mai 2003, în dosarul nr. 3668/2002 al Tribunalului Olt, hotărâre rămasă definitivă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție (dosar penal nr. 582 din 11 decembrie 2003, în dosarul nr. 1545/P/2003) ea a produs consecințe juridice.
S-a reținut că infracțiunile prevăzute de art. 289 și 288 alin. (2) și art. 291 C. pen., s-au săvârșit, însă acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare întrucât a intervenit prescripția.
Instanța a concluzionat că, deși motivarea rezoluției excede cadrului soluției pronunțate, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale, constatându-se că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, fiind neîntemeiată critica formulată de petent în sensul că nu a fost citat pentru a fi audiat și în funcție de acuzațiile aduse să-și poată face apărarea.
În privința actelor premergătoare efectuate în cauză, instanța apreciază că, potrivit dispozițiilor procesual penale, numai actele procedurale efectuate după ce făptuitorul a dobândit calitatea de învinuit, constituind în același timp și un caz de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale, invocând practica C.E.D.O. potrivit căreia momentul considerat ca fiind începutul procesului penal este cel al notificării oficiale de către autoritatea competentă a învinuirii de a fi comis o faptă penală, moment ce corespunde începerii urmăririi penale, potrivit dispozițiilor procesuale naționale.
În privința criticilor formulate împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, instanța apreciază că obiectul plângerii, potrivit art. 2781 C. proc. pen., îl constituie rezoluția de neîncepere a urmăririi penale și, nu actul prin care procurorul ierarhic superior a respins plângerea făcută, potrivit art. 275 – art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluției.
Întrucât în cauză nu s-a dispus începerea urmăririi penale, instanța nu mai poate modifica, așa cum a solicitat petentul, schimbarea temeiului neînceperii urmăririi penale, întrucât o soluție prin care s-ar putea stabili nevinovăția inculpatului ar putea fi pronunțată numai în situația în care s-ar fi dispus începerea urmăririi penale.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petentul reiterând în scris criticile referitoare la rezoluție și depunând la dosar o expertiză grafologică.
În esență, petentul a subliniat că temeiul soluției de netrimitere în judecată nu poate fi exclus controlului judecătoresc, că instanța de fond nu a analizat fondul cauzei și că i-a fost încălcat dreptul la apărare.
Examinând cauza se constată că recursul este nefondat.
Sentința prin care s-a respins plângerea împotriva rezoluției din 20 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova este temeinică și legală.
Fără a mai intra în detaliile cazului, pe larg expuse atât în rezoluție cât și în motivare deși exced soluției pronunțate, se constată că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de petentul I.E., întrucât s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale prevăzută de art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., în raport de infracțiunile reținute, respectiv art. 289, art. 288 alin. (2) C. pen. și art. 291 C. pen. și cu data săvârșirii presupuselor fapte, respectiv 16 ianuarie 2002.
Ca atare, nefiind începută urmărirea penală, lipsește cadrul procesual legal în care petentul ar putea fi subiect de drepturi și obligații, context în care nu poate fi luată în discuție nici expertiza depusă la dosar de petent.
Tot la fel, schimbarea temeiului neînceperii urmăririi penale nu pate fi făcută de instanță în raport de dispozițiile art. 278 C. proc. pen.
Așa fiind, potrivit dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul I.E. împotriva sentinței penale nr. 143 din 17 octombrie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul I.E. împotriva sentinței penale nr. 143 din 17 octombrie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția penală.
Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2008.