Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 186 din 3 aprilie 2007, Tribunalul Prahova l-a condamnat pe inculpatul D.I.M, în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) și b) C. pen.
Prin aceeași hotărâre au mai fost condamnate inculpatele D.I.M., minoră și D.E., în baza art. 180 alin. (2) C. pen. (pentru prima și cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.), la 250 lei RON și, respectiv, 500 lei RON amendă, făcând aplicația art. 81 C. pen., pe termenul de încercare de câte un an.
Inculpatul D.I.M. a fost obligat către Spitalul Județean de Urgență Ploiești la 3137 lei despăgubiri civile și către partea civilă T.F. la 2000 lei daune materiale, 5000 lei daune morale și 1500 lei cheltuieli judiciare.
Inculpatul a mai fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanța a reținut, în fapt, că în toamna anului 2005, partea vătămată T.F. a încredințat oile sale pentru pășunat inculpatului D.I.M., care avea o stână.
În după amiaza de 1 octombrie 2005 partea vătămată T.F., însoțit de nepotul său T.G., a mers la domiciliul inculpatului D.I.M. pentru a-și lua oile, mai devreme decât s-au înțeles.
Întrucât inculpatul nu se afla acasă, fiind la cules prune în punctul „Pogoanele Școlii”, soția acestuia, D.E., i-a explicat că mai târziu va merge la soț să-i ducă mâncare și îl va înștiința.
Partea vătămată, după un timp de așteptare, a mers la stână să-și ia singur oile.
Acolo fiica inculpatului, D.I.M. i-a spus că nu îi poate da oile pentru că nu le cunoaște și să aștepte venirea tatălui ei.
Partea vătămată și-a pierdut răbdarea, a devenit nervoasă și împreună cu nepotul T.G. s-a îndreptat spre locul unde se afla inculpatul.
Fiind deja întuneric, partea vătămată ajungând la punctul „P.Ș.”, l-a strigat pe inculpat, îndreptându-se apoi, după direcția din care a venit răspunsul, spre căruță.
Între timp, soția și fiica inculpatului, sesizând nervozitatea părții vătămate, s-au îndreptat și ele spre același loc, smulgând pe drum uluci dintr-un gard.
Ajungând la inculpat, partea vătămată i-a adresat amenințări pentru că „și-a rupt papucii căutându-l” și apoi l-a lovit cu pumnul.
În aceste împrejurări inculpatul a ripostat, lovind-o pe partea vătămată de două ori cu pumnul și doborând-o la pământ, după care, cu o toporișcă luată din căruță a mai lovit-o cu muchea în zona hemitoracică stângă și apoi cu picioarele în aceeași zonă.
La rândul lor, D.E. și fiica sa D.I.M. au lovit-o pe partea vătămată cu ulucile. În altercație a intrat și T.G., care, fiind lovit ușor, a fugit să anunțe familia părții vătămate.
Inculpatul împreună cu soția și fiica au plecat să anunțe poliția.
Partea vătămată a fost luată de la locul faptei de membrii familiei și internată la Spitalul Județean Ploiești, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală al S.M.L. Ploiești, partea vătămată a suferit un traumatism toracic lateral stâng, cu ruptură traumatică de splină și hemiperitoneu de 1,5 l sânge.
A necesitat pentru acest traumatism 25 - 30 zile îngrijiri medicale, fiindu-i pusă viața în primejdie.
Pierderea splinei reprezintă infirmitate fizică permanentă. Pentru celelalte plăgi, echimoze și excoriații, produse prin faptele inculpatelor D.E. și D.I.M. au fost necesare 5 - 6 zile îngrijiri medicale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul D.I.M., care a solicitat schimbarea modalității de executare a pedepsei, respectiv la locul de muncă, depunând adresa Primăriei comunei Aricești Zeletin prin care își exprimă acordul, precum și partea civilă T.F., care a solicitat majorarea despăgubirilor la nivelul sumelor cu care s-a constituit parte civilă.
Prin decizia penală nr. 180 din 5 decembrie 2007, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca tardiv formulat, apelul declarat de inculpat și, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă.
Instanța de control judiciar a constatat că inculpatul, prezent la dezbaterile care au avut loc în ședința din 27 martie 2007, când a fost amânată, conform încheierii, pronunțarea pentru 3 aprilie 2007, a depus declarația de apel la data de 4 mai 2007, cu depășirea termenului legal de 10 zile de la pronunțare.
În privința apelului părții civile, a constatat că instanța de fond a determinat cuantumul sumelor reprezentând despăgubiri civile materiale și morale pe baza probelor administrate în latura civilă și în considerarea efectelor pe care le produce reținerea și a culpei părții civile în producerea incidentului, urmare aplicării dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., relative la starea de provocare în care se afla inculpatul, datorată actelor de violență inițiale săvârșite de victimă.
Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpatul D.I.M. și partea civilă T.F., ambii reiterând criticile și cererile din precedenta cale de atac.
Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului de la dosar, Curtea constată că recursurile sunt nefondate.
În privința recursului inculpatului, critica nu poate privi decât dispoziția de respingere a apelului acestuia ca tardiv formulat.
Sub acest aspect, se constată că decizia criticată este legală și temeinică.
Inculpatul fiind prezent, conform încheierii din 27 martie 2007, la dezbateri, termenul de declarare a apelului curge, conform art. 363 alin. (2) C. proc. pen., de la pronunțarea hotărârii respectiv de la data de 3 aprilie 2007.
Depunând declarația de apel la data de 4 mai 2007, evident că inculpatul D.I.M. a depășit termenul de 10 zile de exercitare a căii de atac, prevăzut de art. 363 alin. (1) C. proc. pen., cu consecința nulității actului, arătată prin art. 185 alin. (1) din același cod.
Așa fiind, recursul inculpatului D.I.M. urmează să fie respins ca nefondat.
Nici recursul părții civile nu este fondat.
Instanțele în precedent au avut în vedere probele administrate în latura civilă a cauzei, nefiind formulate cereri de către partea civilă, de natură să garanteze drepturile acesteia și să influențeze soluția procesului, asupra cărora instanțele să nu se fi pronunțat.
De urmare, cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., invocat în susținerea recursului, nu se regăsește în cauză.
Neconstatând nici din examinarea din oficiu a hotărârii existența vreunuia dintre celelalte cazuri de casare, prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul părții civile T.F. urmează să fie respins ca nefondat.
Recurenții inculpați și partea civilă urmează să fie obligați, fiecare, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenta parte civilă T.F. și de inculpatul D.I.M. împotriva deciziei penale nr. 180 din 5 decembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurenta parte civilă și recurentul inculpat la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2008.