Asupra recursurilor de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 5 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, s-a menținut starea de arest a inculpaților M.D. și C.F., urmând ca legalitatea și temeinicia acesteia să fie examinată înainte de expirarea termenului legal de 60 zile.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpaților subzistă și în prezent, constatându-se că pedeapsa închisorii pentru infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată și pentru care există presupunerea rezonabilă că ar fi fost comisă de aceștia, este mai mare de 4 ani și există o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii, pronunțată de prima instanță.
S-a mai reținut că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică, având în vedere natura infracțiunii pentru care aceștia au fost trimiși în judecată și circumstanțele în care s-au comis faptele.
În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpaților, s-a arătat că în jurisprudența C.E.D.O., aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de arest”. În același context s-a arătat că termenul rezonabil de soluționare a unei cauze, la care face referire C.E.D.O., trebuia apreciat nu doar prin prisma perioadei petrecute de inculpat în arest preventiv și prin prisma principiului conform căruia, până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, o persoană este prezumată nevinovată, dar și prin prisma criteriilor privind natura cauzei deduse judecății, complexitatea acesteia, numărul părților implicate, natura probelor ce se impun a fi administrate.
S-a concluzionat că instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, pe de altă parte, interes dedus din modul de săvârșire a faptelor cu privire la care există indicii că au avut loc cu participarea inculpaților.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpații M.D. și C.F., criticând-o prin aceea că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu se mai mențin, că nu au fost identificate temeiuri noi care să justifice menținerea acestei măsuri, că se află în arest preventiv de 2 ani și 4 luni, iar scurgerea timpului determină atenuarea pericolului social concret al faptelor și făptuitorilor.
S-a mai arătat că menținerea în continuare a măsurii arestului preventiv aduce atingere dreptului la libertate și prezumției de nevinovăție și nu sunt elemente din care să rezulte că inculpații s-ar sustrage de la judecată, temeiuri noi care să justifice menținerea măsurii arestării preventive.
În subsidiar, s-a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Examinând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate, se constată că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate.
Inculpatul M.D. a fost arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 50 din 8 noiembrie 2006 emis de Tribunalul Arad pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 323 alin. (l) C. pen., art. 7 alin. (l) din Legea nr. 39/2003, art. 194 cu aplicabilă art. 323 alin. (2) C. pen., art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003 și art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că în perioada 1998 -2006 s-a asociat ori a aderat, respectiv a sprijinit inițierea unei asocieri și s-a constituit împreună cu alți inculpați într-un grup infracțional organizat în vederea comiterii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și șantaj pentru a obține beneficii materiale.
Temeiul arestării preventive a inculpatului a fost cel prevăzut de art. 148 lit. f), art. 144 alin. (11), (2) și (4) C. proc. pen., reținându-se că pentru infracțiunile pentru care este cercetat, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe din care rezultă că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Inculpatul C.F. a fost arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 49 din 8 noiembrie 2006 emis de Tribunalul Arad, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 323 alin. (l) C. pen., art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003, art. 189 alin. (2) C. pen., art. 194 C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicabilă art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că în perioada 1998 - 2006 s-a asociat ori a aderat, respectiv a sprijinit inițierea unei asocieri și s-a constituit împreună cu alți inculpați într-un grup infracțional organizat în vederea comiterii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și șantaj pentru a obține beneficii materiale.
Temeiul arestării preventive a inculpatului a fost cel prevăzut de art. 148 lit. f), art. 144 alin. (11), (2) și (4) C. proc. pen., constând în aceea că, pentru infracțiunile pentru care este cercetat, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe din care rezultă că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Potrivit art. 148 lit. f) C. proc. pen., arestarea inculpatului se poate dispune atunci când „inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică”.
În cauza de față, inculpații au fost trimiși în judecată și condamnați, printr-o hotărâre nedefinitivă, la pedeapsa de câte 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen. Și, la câte patru pedepse de câte 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicabilă art. 13 C. pen., iar în baza art. 194 alin. (l) C. pen., au fost condamnați, la câte 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.
Față de gradul de pericol social deosebit al infracțiunilor comise de cei doi inculpați, de modalitatea de săvârșire a acestora și de împrejurarea că față de inculpați a fost pronunțată o hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă, reiese pericolul social concret pentru ordinea publică, iar temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive se mențin și în prezent.
Apreciind că temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat și impun în continuare menținerea acesteia măsuri, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică și cu respectarea dispozițiilor C.E.D.O. și ale Constituției României referitoare la libertatea individuală, care prevăd că măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există indicii temeinice că s-a săvârșit o infracțiune, din necesitatea de a împiedica să se săvârșească o nouă infracțiune, fiind necesară astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Față de aceste considerente, recursurile inculpaților sunt nefondate, iar în temeiul art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen., urmează a fi respinse.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligați recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați C.F. și M.D. împotriva încheierii din 5 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. 9119.13/108/2006.
Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 13 martie 2009.