Asupra recursului penal de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 3 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul penal nr. 3525/84/2008, s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului M.V.I., în conformitate cu dispozițiile art. 3002 C. proc. pen., raportat la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, a constatat că aceasta a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale, impunându-se menținerea, în continuare, a stării de arest.
Împotriva încheierii pronunțată, la data de 3 martie 2008, de către Curtea de Apel Cluj au declarat recurs inculpatul M.V.I. solicitând casarea acesteia și în cadrul rejudecării să se dispună revocarea măsurii arestării preventive întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit dispozițiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin sentința penală nr. 8 din 4 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr. 3525/84/2008, s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului minor M.V.I., la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prevăzută de art. 208 C. pen., raportat la art. 209 alin. (1) lit. d) și g) C pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen., art. 74 raportat la art. 76 lit. d) și art. 109 C. pen., respectiv infracțiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 109 C. pen. și art. 74 și 76 lit. d) C. pen.
În fapt, s-a reținut că, în noaptea de 9 spre 10 noiembrie 2008, inculpatul major F.A. împreună cu inculpatul minor M.V.I. au aplicat părții vătămate F.A. multiple lovituri cu palmele și picioarele în zona capului, cauzându-i leziuni corporale vindecabile în 50-55 zile îngrijiri medicale, punându-i-se viața în primejdie.
În aceeași noapte, inculpatul F.A. a sustras telefonul mobil aparținând părții vătămate F.A., iar inculpatul minor M.V.I., în noaptea de 9 spre 10 noiembrie 2008, profitând de imposibilitatea părții vătămate de a-și exprima voința, a sustras din locuința acesteia un număr de 12 CD-uri, o canistră de benzină, un încărcător de telefon mobil, 5 șurubelnițe, un patent, 15 chei fixe, o cheie tubulară, o daltă, o șurubelniță pentru undiță și o pereche de mănuși.
Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj și inculpații F.A. respectiv M.V.I.
La termenul din 3 martie 2009, fixat pentru judecarea apelurilor, instanța de control judiciar, verificând legalitate și temeinicia arestării preventive, a menținut starea de arest a inculpaților, pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.
Cu privire la această dispoziție a instanței, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispozițiile art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiași articol, „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive.”
În cauză, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept, art. 148 lit. f) C. proc. pen., care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a infracțiunilor, inculpații au săvârșit faptele împreună cauzând victimei leziuni grave care i-au pus viața în primejdie, sustrăgând mai multe bunuri din locuința acesteia, corelat cu natura relațiilor sociale lezate, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă, în continuare, un pericol concret pentru ordinea publică.
Este adevărat că pericolul pentru ordinea publică, astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., nu se confundă cu pericolul social al faptei, ca trăsătură a infracțiunii, având un sens mult mai larg și presupune o rezonanță deosebită a faptei în rândul colectivității, de natură a stimula temerea că împotriva unor persoane periculoase organele judiciare nu au reacționat eficient.
Totuși nu se poate face abstracție, în cadrul analizei asupra menținerii detenției provizorii, de gravitatea concretă a faptelor săvârșite, după cum nu se poate ignora nici faptul că, în cazul unor infracțiuni grave-cum este cea reținută în sarcina inculpatului recurent, pericolul concret pentru ordinea publică subzistă chiar dacă detenția preventivă se prelungește în timp.
Pe altă parte, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului, hotărârea de condamnare, chiar nedefinitivă, constituind un temei suficient de puternic pentru a se constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se, astfel, atât dispozițiile cuprinse în legea internă cât și prevederile C.E.D.O.
În același sens, Înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează nici prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în limitele legii.
Toate aceste aspecte, justifică dispoziția instanței de apel în sensul menținerii arestării preventive, astfel că, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V.I.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V.I. împotriva încheierii din 3 martie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în dosarul nr. 3525/84/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 martie 2009.