Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin încheierea din 21 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 940/111/P/2008, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de recuzare formulată de petiționara M.P. privind pe domnul judecător M.T. și s-a respins, ca nefondată, cererea de recuzare formulată de aceeași persoană privind pe doamna judecător S.L.
Pentru a pronunța aceasta, prima instanță a reținut că domnul judecător M.T. nu a făcut parte din componența completului investit cu soluționarea cauzei privind plângerea împotriva actelor procurorului formulată de petiționara M.P.
În ceea ce privește cererea de recuzare a doamnei judecător S.L., prima instanță a constatat că petiționara nu a indicat în mod concret în cerere dosarul în care doamna judecător și-ar fi exprimat deja părerea cu privire la soluția care ar putea fi dată în cauză.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petiționara M.P.
Recursul declarat de petiționara M.P. este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3851 alin. (1) C. proc. pen., „încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs”.
Pe de altă parte, potrivit art. 52 alin. (6) C. proc. pen., „încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abținerea, ca și aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei căi de atac”.
Potrivit interpretării per a contrario a acestor dispoziții, încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare este supusă căii de atac odată cu fondul cauzei.
Aceeași concluzie rezultă și din abrogarea expresă, prin O.U.G. nr. 55/2004 a dispozițiilor art. 52 alin. (7) C. proc. pen., care prevedea posibilitatea atacării separate cu recurs a încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare.
În consecință, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de petiționara M.P. ca inadmisibil.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petiționară va fi obligată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționara M.P. împotriva încheierii din 21 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. 940/111/P/2008.
Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 martie 2009.