Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 120 din 14 octombrie 2008, Curtea de Apel lași, secția penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul A.D. împotriva rezoluției din 1 aprilie 2008 dispusă în dosarul nr. 317/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași și a rezoluției nr. 399/ll/2/2008 din 25 aprilie 2008 a aceluiași parchet și a menținut rezoluțiile atacate.
Prin plângerea penală din data de 26 aprilie 2007 adresată organelor de poliție din Municipiul lași, plângere înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria lași, care la rândul său a înaintat-o Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași prin ordonanța de declinare a competenței nr. 6319/P/2007, petiționarii A.D. și D.C. a solicitat cercetarea numitului B.G., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 217 alin. (1) C. pen.
În esență petiționarii își exprimă nemulțumirea cu privire la faptul că numitul B.G., în calitate de executor judecătoresc, Ie-a distrus diferite bunuri în timpul executării hotărârii judecătorești nr. 21208 din 16 octombrie 2002, printre care mai mulți butuci de viță de vie, legume, un grad de scândură și niște trandafiri.
Prin rezoluția nr. 317/P/2007 din 1 aprilie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași s-a dispus, în baza dispozițiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de numitul B.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.
Împotriva acestei ordonanțe, petiționarul A.D. a formulat plângere la procurorul general al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel lași, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 399/ll/2/2008 din 25 aprilie 2008.
În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petiționarul a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluției nr. 317/P/2007 din 1 aprilie 2008 și rezoluției nr. 399/ll/2/2008 din 25 aprilie 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași, plângere care a fost respinsă, ca nefondată, prin sentința penală nr. 120 din 14 octombrie 2008 a Curții de Apel lași, secția penală, cu motivarea că intimatul B.G., în calitate de executor judecătoresc, a respectat dispozițiile legale ce reglementează procedura executării silite cu ocazia punerii în executare a sentinței civile nr. 21208 din 16 octombrie 2002 a Judecătoriei lași.
Împotriva sentinței de respingere a plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, petiționarul A.D. a declarat recurs, solicitând, potrivit motivelor de recurs depuse în scris la dosar, admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate, desființarea rezoluțiilor atacate și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel lași în vederea începerii urmării penale împotriva intimatului B.G.
Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul declarat de petiționarul A.D. nu este fondat.
Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimatul B.G. ar fi săvârșit acte cărora să le fie conferită semnificația juridică a infracțiunii de distrugere.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că executorul judecătoresc B.G., cu ocazia punerii în executare a sentinței civile nr. 21208 din 16 octombrie 2002 a Judecătoriei lași, a respectat dispozițiile legale ce reglementează procedura executării silite în sensul că: a notificat debitorii (persoanele vătămate A.D. și D.C.) să se conformeze hotărârii judecătorești și, întrucât aceștia au refuzat, la data de 23 aprilie 2007 a procedat la punerea în executare a hotărârii susmenționate și a încheierii din 31 mai 2006 prin care reclamanții din dosarul civil erau autorizați de instanță să ridice gardul și cultura de viță de vie ridicate de petiționarul A.D., pe cheltuiala acestuia, a fost însoțit de creditori și reprezentanții acestora, împreună cu expertul topo-judiciar, 3 martori și 5 jandarmi, în timp ce petiționarul, deși prezent la fața locului, a refuzat să se conformeze obligațiilor impuse prin hotărârea judecătorească, motiv pentru care s-a trecut la ridicarea gardului și a culturii de viță de vie, activități în timpul cărora au fost afectate inevitabil și alte plante.
În concluzie nu se poate reține că intimatul B.G. a acționat cu intenția de a produce distrugeri sau degradări de bunuri, având în vedere tocmai aspectul că ridicarea unor astfel de bunuri presupune chiar distrugerea.
În ceea ce privește susținerile petiționarului în sensul că hotărârea pusă în executare era prescrisă, Curtea constată că acestea sunt nefondate având în vedere faptul că încuviințarea executării silite și autorizarea ridicării bunurilor petiționarilor debitori au fost dispuse de instanță la data de 23 februarie 2006, respectiv 31 mai 2006, iar sentința civilă nr. 21208 din 16 februarie 2002 a Judecătoriei lași a rămas definitivă și irevocabilă la data de 12 noiembrie 2003, prin decizia civilă nr. 1451 a Curții de Apel lași, deci în termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de lege.
În același timp, în mod corect s-a reținut că nu se impunea efectuarea de cercetări la fața locului săvârșirii faptei întrucât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel lași a fost sesizat cu plângerea petiționarului A.D. la data de 3 septembrie 2007, la aproximativ 5 luni de la data punerii în executare a sentinței civile nr. 21280/2002, cercetarea locului faptei fiind utilă și având importanță în aflarea adevărului numai dacă este efectuată la scurt timp după săvârșirea faptei, în scopul descoperirii și fixării urmelor infracțiunii și mijloacelor materiale de probă.
În ceea ce privește consemnarea greșită a adresei terenurilor aflate în litigii, Curtea apreciază că, în mod corect, s-a reținut că aceasta constituie o eroare materială evidentă în sensul art. 195 C. proc. pen. și care nu poate avea influență asupra soluției dispuse, persoanele vătămate prin actele de executare având la îndemână calea contestației la executare potrivit Codului de procedură civilă, iar activitatea executorilor judecătorești putând fi supusă controlului profesional exercitat de Ministerul Justiției.
În consecință, soluția primei instanțe de respingere a plângerii petiționarului împotriva rezoluției nr. 317/P/2007 din 1 aprilie 2008 și rezoluției nr. 399/ll/2/2008 din 25 aprilie 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași este legală și temeinică.
Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul A.D. împotriva sentinței primei instanțe.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul A.D. împotriva sentinței penale nr. 120 din 14 octombrie 2008 a Curții de Apel lași, secția penală.
Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23 martie 2009.