Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 4 martie 2009, pronunțată în dosar nr. 401/39/2007, Curtea de Apel Suceava, secția minori și familie, a amânat soluționarea cauzei la data de 01 aprilie 2009, dispunând repetarea procedurii de citare cu părțile lipsă.
A admis proba cu martorii V.M.A. și P.R., dispunând citarea lor pentru termenul acordat.
A dispus emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți pentru a se comunica dacă a fost soluționată cauza privind pe făptuitorii H.H.M. și M.T.P. pentru care s-au disjuns cercetările prin rechizitoriul din data de 30 octombrie 2007.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a constatat că pe parcursul soluționării cauzei s-au invocat anumite excepții de către părți, respectiv apărătorul inculpatei a învederat faptul că cercetarea penală a fost efectuată de un organ necompetent, dat fiind că, potrivit art. 12 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 508/2004, competența revenea D.I.I.C.O.T.
Se invocă și neregularitatea actului de sesizare a instanței, dat fiind că nu respectă mențiunile prevăzută de art. 235 alin. (3) și art. 263 alin. (1) C. proc. pen.
La data de 14 mai 2008, apărătorul inculpatei a invocat excepția nulității actelor de urmărire penală efectuate în absența apărătorului, iar la termenul din 25 iunie 2008, excepția neregularității actului de sesizare față de dispozițiile art. 264 alin. (3) și art. 300 alin. (2) C. proc. pen.
Instanța de fond a constatat că excepțiile sunt neîntemeiate, întrucât prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava din 30 octombrie 2007, inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 246, 289 alin. (1), art. 291 C. pen., art. 26 raportat la art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicabilă art. 75 lit. c) C. pen., toate cu aplicabilă art. 33 lit. a) C. pen., dispunându-se neînceperea urmăririi penale față de inculpată cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 323 C. pen.
Infracțiunile prevăzută de O.U.G. nr. 105/2001 sunt de competența D.I.I.C.O.T., conform art. 12 lit. j) din Legea nr. 508/2004, dacă sunt săvârșite de persoane care aparțin unor grupuri infracționale organizate sau unor asociații sau grupări constituite în scopul săvârșirii de infracțiuni, ori, în speță, nu sunt întrunite cerințele grupului infracțional organizat, așa cum este definit de art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, neavând relevanță împrejurarea că în cauză s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 323 C. pen., atâta vreme cât s-a reținut inexistența grupului infracțional organizat chiar în motivarea soluției de neîncepere a urmăririi penale.
Analizând rechizitoriul prin care inculpata a fost trimisă în judecată, instanța de fond a constatat că el îndeplinește cerințele art. 263 alin. (1) C. proc. pen., cu privire la existența datelor referitoare la persoana inculpatului, fapta reținută în sarcina sa, încadrarea juridică și probele pe care se întemeiază învinuirea, în așa fel încât excepția neregularității actului de sesizare al instanței a fost respinsă ca neîntemeiată.
De asemenea, instanța a apreciat ca neîntemeiată excepția privind nulitatea actelor de urmărire penală în absența apărătorului, dat fiind că dispozițiile art. 332 alin. (2) C. proc. pen., prevăd că nerespectarea dispozițiilor privind asistarea învinuitului sau inculpatului de apărător constituie motiv de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, ori, dispozițiile art. 172 alin. (1) teza I a fost modificat prin Legea nr. 57/2008, în sensul că apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală, textul nefiind deci modificat la data efectuării actelor de urmărire penală în cauza de față.
Apărătorul inculpatului nu a indicat care sunt actele de urmărire penală efectuate în absența sa, cu privire la care și-ar fi exprimat dorința de a participa și nici nu a făcut dovada unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului, conform dispozițiile art. 197 alin. (1) C. proc. pen.
De asemenea, nu s-a constatat existenta vreunui caz în care prezența inculpatei să fi fost obligatorie și care să atragă obligativitatea prezenței apărătorului, pentru a fi incident în cauză vreun caz de nulitate absolută dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
Nici excepția neverificării actului de sesizare a instanței nu a putut fi admisă, dat fiind că la verificările efectuate de instanță, s-a constatat că acesta poartă mențiunea „verificat sub aspectul legalității”, așa cum s-a dispus expres prin Decizia nr. 9 din 18 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în interpretarea dispozițiile art. 264 alin. (3) C. proc. pen.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpata, fără a indica în scris vreun motiv de nelegalitate sau netemeinicie ale hotărârii atacate.
În aceste condiții, examinând hotărârea sub toate aspectele de fapt și de drept conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, după cum se va arăta în continuare:
Art. 38515 C. proc. pen., delimitează hotărârile judecătorești care pot fi supuse căii ordinare de atac a recursului și, în alineatul (2), stipulează că încheierile, ca acte procesuale premergătoare hotărârilor date asupra fondului cauzei, pot fi atacate cu recurs numai odată cu decizia sau sentința recurată, exceptând cazurile în care pot fi atacate separat cu recurs.
În cauză, este de constatat că, prin încheierea recurată se răspunde unor excepții vizând neregularități ale actului de sesizare și ale unor acte îndeplinite de procuror pe timpul urmăririi penale, dispoziții nevizate de legiuitor atunci când stabilește excepțiile de la regula atacării cu recurs a încheierilor odată cu fondul.
Din ansamblul reglementărilor procesuale, se poate constata, cu titlu exemplificativ, că pot fi atacate separat cu recurs, încheierile pronunțate în legătură cu măsurile preventive.
În aceste condiții, Înalta Curte constată că inculpata s-a folosit de o cale de atac neprevăzută de lege, astfel că, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., se va respinge recursul ca inadmisibil.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpata B.C. împotriva încheierii din 4 martie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția de minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 401/39/2007.
Obligă recurenta inculpată să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 martie 2009.