Asupra recursului penal de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 265/ F din 24 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 3569/2/2008, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate de petiționara P.I. împotriva rezoluției din data de 4 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr. 933/II-2/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
A fost menținută rezoluția atacată.
A fost obligată petiționara la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut, în fapt, următoarele:
Prin rezoluția nr. 1075/P/2007 din 19 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc N.I., reținându-se că faptele reclamate nu există.
Ulterior, prin rezoluția nr. 933/II-2/2008 din 4 iunie 2008 dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a fost respinsă plângerea petiționarei, considerându-se rezoluția procurorului ca fiind legală și temeinică.
Instanța de fond, examinând rezoluția atacată, a apreciat că nu se justifică desființarea acesteia, executorul judecătoresc îndeplinindu-și atribuțiile de serviciu în condițiile legii.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs petiționara P.I., solicitând casarea acesteia și, în cadrul rejudecării, admiterea plângerii și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.
Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu prevederile art. 38514 C. proc. pen. și art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., soluțiile care pot fi dispuse în cadrul examinării legalității și temeiniciei rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului sunt:
a) respinge plângerea, prin sentință, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menținând rezoluția sau ordonanța atacată;
b) admite plângerea, prin sentință, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz. În această ipoteză judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și prin care anume mijloace de probă.
c) admite plângerea, prin încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente, reține cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispozițiile privind judecata în primă instanță și căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.
Din examinarea dispozițiilor legale enunțate anterior rezultă că legiuitorul a stabilit procedura de urmat atât în situația în care constată existența vreunui caz care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, dar și atunci când se impune începerea urmăririi penale, respectiv reținerea cauzei spre judecare de către instanță.
În speța dedusă judecății, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că soluția dispusă de procuror și hotărârea instanței care a respins plângerea în condițiile prevăzute de art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., sunt legale.
Din conținutul actelor premergătoare efectuate în cauză nu rezultă săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen., respectiv furt, prevăzută de art. 208 C. pen., de către executorul judecătoresc N.I.
Din verificarea datelor cuprinse în plângerea petiționarei, aceasta susținând că intimatul N.I. a pus în executare hotărâri judecătorești înainte ca acestea să fie definitive și irevocabile, a rezultat că la biroul Executorului Judecătoresc N.I. a fost înregistrat dosarul de executare nr. 22/2007, privind pe creditorul A.U.J.C.C. Ialomița și debitorul SC E.N. SRL Slobozia, precum și dosarul de executare nr. 30/2007, privind pe creditorul SC R. SRL Slobozia cu debitorul SC A.C. SRL Slobozia.
Dosarul de executare nr. 22/2007 a avut ca obiect cererea formulată de U.J.C.C. Ialomița privind punerea în executare a sentinței civile nr. 1383 din 2 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Ialomița.
Instanța de judecată a admis acțiunea formulată de reclamanta U.J.C.C. Ialomița în contradictoriu cu SC E.N. SRL, dispunând evacuarea pârâtei din spațiul comercial P.T.P. Amara.
Constatându-se incidența dispozițiilor art. 7208 C. proc. civ., potrivit cu care hotărârile date în primă instanță privind procesele și cererile în materie comercială sunt executorii, iar exercitarea apelului nu suspendă de drept executarea, executorul judecătoresc a procedat la punerea în executare a hotărârii judecătorești.
Împrejurarea că petiționara nu a fost satisfăcută de hotărârea pronunțată în cauză, aceasta invocând nerespectarea unor clauze contractuale, nu-i poate fi imputabilă executorului judecătoresc, acesta fiind abilitat de lege să pună în executare hotărârea judecătorească.
Cât privește dosarul de executare nr. 30/2007, din actele premergătoare a rezultat că acesta a avut ca obiect cererea de executare silită formulată de SC R. SA care a solicitat punerea în executare a sentinței civile nr. 1813 din 18 octombrie 2006, pronunțată de Judecătoria Slobozia.
Hotărârea a rămas definitivă și irevocabilă prin neapelare, fiind învestită cu formulă executorie.
Prin hotărârea pronunțată, instanța a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta SC R. SA în contradictoriu cu SC A.C. SRL prin lichidator judiciar SC P. SRL, dispunându-se evacuarea pârâtei SC A. SRL din spațiul „Cofetăria 80 apartamente”, situat în Municipiul Slobozia, județul Ialomița.
Și în acest dosar, executorul judecătoresc a respectat dispozițiile legii, astfel că în 28 februarie 2007 s-a prezentat la sediul debitoarei SC A.C. SRL, aducându-i la cunoștință petiționarei P.I. că urmează a se proceda la evacuarea sa.
Petiționara și P.T. au solicitat acordarea unui termen de 5 zile pentru a lăsa spațiul liber, fără a respecta însă această obligație.
Ulterior, petiționara a fost citată la 31 mai 2007.
În atare condiții, Înalta Curte constată că faptele la care petiționara face referire în plângerea sa, abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prevăzută de art. 246 C. pen. și furt, prevăzută de art. 208 C. pen., nu există în materialitatea lor.
Existând astfel o cauză ce împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara P.I. împotriva sentinței penale nr. 265/ F din 24 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara P.I. împotriva sentinței penale nr. 265/ F din 24 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 ianuarie 2009.