Hearings: December | | 2025
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 90/2009

Pronunțată în ședință publică, azi 16 ianuarie 2009.

Asupra recursului penal de față;

În baza actelor și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 176 din 13 octombrie 2008, Curtea de Apel Craiova a admis plângerea formulată de petentul S.I. împotriva rezoluției din 30 iunie 2008 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, privind pe intimatul M.I.

Desființează rezoluția și trimite cauza în vederea începerii urmăririi penale.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, parchetul, a declarat recursul de față, solicitând admiterea, casarea acesteia și rejudecând să se respingă plângerea petentului, ca nefondată, iar în acest mod să se mențină rezoluția nr. 219/ P din 21 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, ca temeinică și legală.

Recursul este nefondat.

Curtea, examinând hotărârea atacată în raport de critica adusă precum și din oficiu, dar și în raport de prevederile art. 2781 C. proc. pen. și de actele premergătoare administrate de parchet, reține că toate împrejurările reclamate de petent, prin plângerea sa, nu au fost lămurite, nefiind verificate toate probatoriile necesare și indicate chiar de petent.

Astfel, cu adevărat procurorul nu a audiat ca martori pe numiții M.G. și S.V., ce pretinde petentul că au fost de față, la comiterea faptelor reclamate precum și pe cei ce erau, magazioneri la depozitul de cereale, pentru a se ști exact ce cantitate de cereale a fost predată părții petente, ce pretinde că a fost vătămată.

Pentru lămurirea completă a situației de fapt, de asemenea procurorul trebuia să identifice dar să-l și audieze pe consilierul juridic N., în legătură cu modul de desfășurare a licitației.

În același context nu putea fi omisă nici împrejurarea că, la dosarul parchetului există acte respectiv chitanțe de consemnare a unor sume de bani la C.E.C., dar care nu sunt semnate de petentul, parte vătămată S.I., ca deponent.

De asemenea, pe deplin justificat și numai cu scopul de aflare a adevărului, prin hotărârea atacată se reține că, se impune și confruntarea părții vătămate cu intimatul executor judecătoresc (intimat în cauză) pentru stabilirea corectă a situației de fapt și care va putea determina și legala încadrare juridică a faptei reclamate sau nu.

În consecință, temeinic și legal prin hotărârea atacată, s-au analizat împrejurările de fapt, ce se impun a fi completate de către procuror, dar și probatoriile care lipsesc de la dosar, în vederea soluționării temeinice și legale a plângerii petentului.

Așadar, recursul declarat de parchet, va fi respins, ca nefondat și menținută hotărârea instanței de fond și care face obiectul prezentului recurs.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva sentinței penale nr. 176 din 13 octombrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția penală, privind pe intimatul M.I.

Cheltuielile judiciare efectuate în recurs rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 ianuarie 2009.