Asupra recursului de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea pronunțată la 12 martie 2009, Curtea de Apel Iași a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de inculpatul recurent M.C.D. privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., în raport cu dispozițiile art. 20 și 24 din Constituția României.
Pentru a pronunța încheierea, instanța, sesizată cu judecarea recursului formulat de inculpat împotriva deciziei penale nr. 473 din 17 noiembrie 2008 a Tribunalului Iași, la termenul de judecată din 5 martie 2009, luând în examinare excepția de neconstituționalitate menționată, excepție motivată, în esență, pe încălcarea dreptului la apărare prevăzut și garantat de art. 24 din Constituție și de art. 6 alin. (3) lit. d) din C.E.D.O., art. 327 alin. (3) C. proc. pen., potrivit căruia „ .. dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă, instanța dispune citirea depoziției dată de acesta în cursul urmăririi penale și va ține seama de ea la judecarea cauzei”, nu este constituțional pentru că martorul, nefiind prezent în faza cercetării judecătorești, inculpatul nu are posibilitatea să conteste o mărturie făcută în defavoarea sa, astfel încălcându-se principiile contradictorialității și oralității, componente importante pentru ca procesul penal să fie echitabil.
În dezvoltarea excepției de neconstituționalitate, inculpatul recurent, prin apărător, a susținut că în faza procesuală a judecății, potrivit art. 289 C. proc. pen., probele strânse la urmărirea penală trebuie verificate de instanță, prin administrarea lor în ședință publică oral, nemijlocit și în contradictoriu, numai în urma unei asemenea verificări, rolul activ al instanței poate fi, ca rezultat, stabilirea unei certe situații de fapt și încadrării juridice, inculpatul având dreptul să-și probeze nevinovăția, o condamnare ce s-ar întemeia în mod determinant pe depozițiile făcute de o persoană pe care inculpatul sau apărătorul său nu a putut-o interoga în cursul procedurii, este de natură a-i restrânge dreptul la apărare, ceea ce reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O.
La 12 martie 2009, instanța de recurs, analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale, a respins-o cu motivarea că potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, aspectele invocate nu au legătură cu cauza, în soluționarea căii de atac exercitată împotriva hotărârii pronunțată în apel (cum este cazul în speță), instanța de recurs are posibilitatea să analizeze aspectele legate de depozițiile martorilor.
Împotriva încheierii, inculpatul, în termenul legal, a formulat recurs, cale de atac nemotivată în scris.
La termenul de judecată fixat pentru soluționarea recursului, inculpatul nu a depus motive, apărătorul desemnat din oficiu lăsând soluția la aprecierea instanței.
Recursul nu este fondat.
Excepția de neconstituționalitate invocată de recurent, în fața instanței sesizată cu judecarea recursului său este neîntemeiată, întrucât textul procedural penal criticat nu contravine prevederilor din Constituție menționate, dispoziția legală ce face obiectul excepției este o normă de procedură a cărei reglementare este, potrivit art. 126 alin. (2) din legea fundamentală republicată, de nivelul legii. Dispozițiile legale referitoare la dreptul la un proces echitabil nu impun decât separarea între urmărirea penală și cercetarea judecătorească, Codul de procedură penală oferă suficiente garanții procesuale pentru realizarea principiului nemijlocirii, în acord cu cerințele dreptului la un proces echitabil, respectiv interdicția schimbării completului după începerea dezbaterilor, administrarea probelor de către instanță, consemnarea în scris, a actelor procesuale, instanța pronunță soluția în cauza dedusă judecății, iar, cu prilejul judecării recursului (cum este cazul în cauză), verificarea hotărârii atacate pe baza lucrărilor și a materialului cauzei este o activitate proprie instanței de judecată.
Totodată, procesul echitabil, respectiv principiul unicității și imparțialității justiției înseamnă și dreptul inculpatului de a propune probe și de a cere administrarea lor, acesta păstrându-se și în cursul judecății, în faza de judecată probele sunt completate și discutate în contradictoriu, cu ocazia deliberării instanța judecătorească fiind cea care face aprecierea definitivă a probelor, care, în conformitate cu dispozițiile art. 63 alin. (2) teza I C. proc. pen., nu au valoare mai dinainte stabilită.
De asemenea, în ce privește verificarea hotărârii de către instanța de control judiciar (cauza de față), nu este interzis în vreun fel dreptul inculpatului să-și susțină cauza în condiții care să nu-l dezavantajeze și să beneficieze de toate garanțiile procesuale pentru apărarea drepturilor sale, verificarea hotărârii realizându-se nu doar pe baza lucrărilor și a materialului cauzei.
În aceeași ordine de idei, procedura de judecată, care include și sistemul probator, constituie atributul exclusiv al legiuitorului.
În practica C.E.D.O. în materia ascultării martorilor în instanță, s-a statuat, ca regulă generală, dreptul instanței de a decide cu privire la probele administrate în fața ei, art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenție lăsând această obligație la aprecierea instanței, dar cu scopul completei egalități de arme în materie, în legea procesual penală română [(art. 327 alin. (5)] fiind prevăzută obligația instanței ca în caz de lipsă a martorului, să dispună motivat fie continuarea judecății, fie amânarea ei, precum și aducerea silită a martorului, dacă lipsa lui nu este justificată.
Cum, în recurs, instanța are de verificat hotărârea atacată și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., inculpatului îi este asigurat dreptul la un proces echitabil.
Ca atare, recursul declarat va fi respins, ca nefondat, încheierea recurată fiind legală.
Potrivit dispozițiilor art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C.D. împotriva încheierii din 12 martie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 15184/245/2007.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 martie 2009.