Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 170 din 17 octombrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și familie, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.J.I.A. Prahova împotriva rezoluțiilor nr. 395/P/2008 din 10 iulie 2008 și nr. 1301/11/2/2008 din 7 august 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești privind pe intimații A.V. și M.N.
Au fost menținute aceste rezoluții ca fiind legale și temeinice.
A fost obligată petenta la 100 lei cheltuieli judiciare către stat și la 4000 lei cu același titlu către intimați, reprezentând onorariul apărătorului ales.
S-a reținut că prin plângerea înregistrată la această instanță, la data de 02 septembrie 2008, sub nr. 900/42/2008 și formulată în conformitate cu dispozițiile art. 2781 C. proc. pen., petentul M.J.I.A. Prahova a solicitat desființarea Rezoluțiilor nr. 395/P/2008 din 10 iulie 2008 și nr. 130 I/II/2/2008 din 07 august 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și începerea urmăririi penale împotriva intimaților A.V. și M.N., notar public, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., cu aplicabilă art. 33 lit. a) C. pen.
În același timp, petentul M.J.I.A. Prahova a criticat neefectuarea actelor de urmărire penală împotriva făptuitoarelor N.V., avocat în Baroul Buzău, și M.E., notar public, sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen.
Din oficiu s-a dispus atașarea dosarului de urmărire penală nr. 395/P/2008.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel a constatat următoarele:
Cu adresa nr. 9831/105/2006 din 17 iunie 2008, Curtea de Apel Ploiești a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, copia încheierii de ședință din 28 mai 2008, copia cererii de înscriere în fals cu privire la testamentele autentificate sub nr. 925 din 04 aprilie 2007 și sub nr. 2827 din 26 iulie 2007, ambele de B.N.P. (B.N.P. A.) „M.E. și M.N.” și procesul verbal, din aceeași dată, din care reiese că înscrisurile defăimate, trimise în copie, nu prezintă ștersături, adăugiri sau îndreptări.
S-a solicitat să se efectueze cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., de către notarul de la cabinetul notarial sus menționat, care a precizat, necorespunzător adevărului, în certificatul autentificat sub nr. 925 din 04 aprilie 2007, că M.S.M., care lăsa toate bunurile mobile și imobile ce se vor găsi în patrimoniul ei, la data decesului, numitei N.V., „după citirea actului, a consimțit la autentificarea înscrisului, dar nu a putut semna, neștiind carte” dar că actul poartă semnătura olografă a testatoarei, precum și faptul că s-a consemnat, în încheiere, că aceasta era necăsătorită.
În același timp, s-a susținut că și în încheierea de rectificare nr. 10960 din 05 octombrie 2007, emisă de același birou notarial, s-a menționat necorespunzător adevărului că „părțile și-au dat acordul” pentru îndreptarea erorii materiale, deși M.S.M. decedase încă de la data de 31 iulie 2007.
În ceea ce privește al doilea testament autentificat sub nr. 2827 din 26 iulie 2007, s-a susținut că mențiunea „nu a putut semna din cauza bolii” și faptul că testatoarei i s-a aplicat arătătorul de pe mâna dreaptă pe acest act, se explică, în condițiile în care testamentul a fost întocmit cu numai 4 zile înainte de data decesului, numai prin faptul că testatoarea era în stare de inconștiență în momentul încheierii actului.
După administrarea probatoriilor, prin Rezoluția nr. 395/P/2008 din 10 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de A.V. și M.N., notar la B.N. „M.E. și M.N.” din comuna Pogoanele, județul Buzău, cercetat pentru săvârșirea a trei infracțiuni de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., fapte aflate în concurs real potrivit art. 33 lit. a) C. pen.
S-a reținut în rezoluția mai sus menționată că atât testamentul autentificat cu nr. 925 din 04 aprilie 2007 cât și cel autentificat cu nr. 2827 din 26 iulie 2007, precum și încheierea de rectificare nr. 10960 din 05 octombrie 2007 au fost tehnoredactate de către A.V., secretar la B.N.P. „M.E. și M.N.” și semnate de către notarul public, M.N.
În declarația dată la urmărirea penală intimata A.V. a susținut că ea este cea care, din eroare, a consemnat în încheierea de autentificare nr. 925 din 04 aprilie 2007 că M.S.M. nu a putut semna neștiind carte, deși testamentul a fost semnat de către testatoare. Acest lucru se datorează faptului că „a intrat din eroare în conținutul altei închei eh de autentificare”, și că greșeala nu a fost sesizată de către notarul M.N. și nici de către celelalte părți până în momentul întocmirii încheierii de rectificare.
Eroarea mai sus-menționată a fost sesizată la data de 05 octombrie 2008 de către N.V., beneficiara testamentului, când a fost chemată în judecată de L.F. ocazie cu care a solicitat îndreptarea.
Mai mult decât atât, se constată că în încheierea nr. 10960 din 05 octombrie 2007 s-a consemnat că notarul public M.N. a observat, din oficiu că în încheierea de autentificare a testamentului nr. 925 din 04 aprilie 2007 s-a menționat eronat că M.S.M. „nu a putut semna neștiind carte”, în loc de „semnând toate exemplarele și că având acordul expres al părților, în conformitate cu dispozițiile art. 53 din Legea nr. 36/1995 s-a rectificat înscrisul”.
Este cunoscut faptul că potrivit dispozițiile art. 53 din Legea nr. 36/1995 republicată, actele notariale care prezintă erori materiale sau omisiuni vădi te pot fi îndreptare sau completate prin încheiere de către notarul public, la cerere sau din oficiu cu acordul părților, dacă lucrările cuprind date care fac posibilă îndreptarea greșelilor sau completarea omisiunilor. în această situație, acordul părților se prezumă dacă, fiind legal citate nu își manifestă opunerea.
Din declarațiile intimaților A.V. și M.N., rezultă că în toate cazurile în care au observat erori materiale în sensul art. 53 din Legea nr. 36/1995, Ie-a îndreptat, din oficiu, fără să mai solicite acordul părților.
În speță, secretara biroului notarial a mai declarat că a consemnat, în încheierea nr. 1960/2007, că există acordul expres al părților și că rectificarea erorii s-a făcut din oficiu, deși exista cererea formulată de N.V. pentru că „așa este formularul pe care lucrează” și pentru că „a intrat în calculator la o altă încheiere”.
Totodată, în încheierile de autentificare ale testamentelor a consemnat că M.S.M. era necăsătorită, pentru că așa a susținut aceasta.
Notarul public M.N. a declarat în continuare că a procedat la întocmirea încheierii de rectificare nr. 10960 din 05 octombrie 2008 la solicitarea beneficiarei testamentului, N.V., că avea cunoștință despre decesul testatoarei și că, în raport de această situație trebuia să consemneze în loc de acordul părților „cu acordul părții” dar că nu a sesizat greșeala.
S-a mai reținut că în raport de situația de fapt expusă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de fals intelectual, nici aspectul laturii subiective și nici al celei obiective. Consemnarea la care s-a făcut referire în încheierea de autentificare nr. 925 din 04 aprilie 2007, constituie o eroare materială, care a fost îndreptată prin încheierea de rectificare nr. 10960/2008, la cererea singurei părți care mai putea să solicite acest lucru, parte care avea însă nu numai calitatea de beneficiară a testamentului ci și de moștenitoare a defunctei M.S.M.
Cât privește testamentul autentificat sub nr. 2827 din 26 iulie 2007, actele premergătoare au stabilit că la data de 18 iulie 2007 M.S.M. care se afla în imobilul proprietatea sa din comuna Puchenii Mari, a fost consultată de medicul de familie P.D.N., la rugămintea soției acestuia, medicul B.A.V. pe listele căruia era înscris.
Dat fiind faptul că M.S.M. era în stare gravă (avea cancer), conform actelor medicale și biletului de ieșire din spital, a fost internată la Spitalul municipal Ploiești până la data de 25 iulie 2007.
Ulterior, la data de 26 iulie 2007 N.V., beneficiara testamentului, a transportat-o pe M.S.M. cu autoturismul proprietate personală la biroul notarial din Pogoanele, unde s-a întocmit testamentul autentificat sub nr. 2827. N.V., notarul M.N. și secretara A.V. au declarat că M.S.M. era conștientă, în momentul autentificării testamentului, deși era grav bolnavă și că nu a putut să-l semneze pentru că îi tremurau mâinile, situație în care i s-a aplicat arătătorul de la mâna dreaptă.
În același timp, N.V. a declarat că a cunoscut-o pe M.S.M. încă din anul 1990 (fiind născută în comuna G., județul B., locul în care a copilărit și defuncta) și că de la această dată a aflat, în timp, că a fost căsătorită cu M.V.A., că a divorțat în România și că fostul soț a plecat în Germania unde și-a schimbat numele în S. A mai susținut că printre înscrisurile defunctei a găsit o hotărâre judecătorească încă din anul 1962 din care reiese că s-a desfăcut căsătoria dintre cei doi soți, în acel an, în România, dar și că aceasta a fost desfăcută în Germania la solicitarea lui V.A.S., la data de 16 octombrie 1998.
În finalul rezoluției s-a concluzionat că se impune neînceperea urmăririi penale față de A.V. și M.N. pentru infracțiunile de fals intelectual, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, conform art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere M.J.I.A. Prahova, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, pentru aceleași motive invocate în plângerea inițială, solicitând în plus efectuarea actelor de urmărire și față de avocat N.V. și notar M.E.
Prin Rezoluția nr. 1301/11/2/2008 din 07 august 2008 a Procurorului general adjunct la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, aflat în exercitarea prerogativelor Procurorului General conform Ordinului nr. 123/2008, s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulată de M.J.I.A. Prahova împotriva soluției date de procuror prin rezoluția din data de 10 iulie 2008 în dosarul nr. 395/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
În esență, s-a apreciat că soluția procurorului este legală și temeinică, iar situația de fapt este corectă și se bazează pe interpretarea minuțioasă a probelor.
Împotriva celor două rezoluții a formulat plângere petentul M.J.I.A. Prahova, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., și a solicitat, în esență, admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor și începerea urmăririi penale împotriva intimaților A.V. și M.N., notar public, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., cu aplicabilă art. 33 lit. a) C. pen.
În același timp, petentul M.J.I.A. Prahova a criticat neefectuarea actelor de urmărire penală împotriva făptuitoarelor N.V., avocat în Baroul Buzău, și M.E., notar public, sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen.
La primul termen de judecată, din 17 septembrie 2008, apărătorul ales al petentului, prezent în instanță a solicitat amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de actele și lucrările dosarului de urmărire penală, dar ulterior la termenul din 09 octombrie 2008 nu a înțeles să se mai prezinte, deși avea cunoștință de termen și nu a depus la dosar dovezi care să justifice lipsa acestuia.
În această situație, cauza a fost lăsată în continuare fiind acordat un nou termen de judecată pentru data de 17 octombrie 2008, când nici de această dată atât apărătorul ales cât și reprezentantul legal al M.J.I.A. Prahova au lipsit nejustificat, manifestând dezinteres față de soluționarea cauzei.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului în raport de situația de fapt reținută în cele două rezoluții, a constatat că plângerea formulată de petentul M.J.I.A. Prahova este nefondată, așa cum se va arăta în continuare:
Potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., „după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, dată de procuror, persoana vătămată precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de la instanța căreia iar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță”.
Conform art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Judecătorul, soluționând plângerea verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate”.
Verificând actele și lucrările dosarului în raport de rezoluțiile date de parchet, Curtea constată că în mod corect parchetul a reținut situația de fapt, și pe larg descrisă mai sus, în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., cu aplicabilă art. 33 lit. a) C. pen., lipsind atât latura subiectivă cât și latura obiectivă a infracțiunii.
Astfel, potrivit dispozițiile art. 53 din Legea nr. 236/1995 republicată, actele notariale care prezintă erori materiale sau omisiuni vădite pot fi îndreptate sau completate prin încheiere de către notarul public la cerere sau din oficiu cu acordul părților dacă lucrările cuprind date care fac posibilă îndreptarea greșelilor sau completarea omisiunilor.
Ori, în speță, prin încheierea nr. 10960 din 05 octombrie 2007 au fost îndreptate erorile materiale strecurate, situație în care se apreciază că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de fals intelectual, așa cum de altfel s-a arătat mai sus.
Curtea apreciază că mențiunea la care s-a făcut referire în încheierea de autentificare nr. 925 din 04 aprilie 2007, constituie o vădită eroare materială, care a fost îndreptată, prin încheierea de rectificare nr. 10960, la cererea singurei părți care mai putea să solicite acest lucru, parte care avea însă nu numai calitatea de beneficiară a testamentului, ci și de moștenitoare a defunctei M.S.M. Consemnările eronate au fost făcute din culpă de către secretara biroului notarial A.V., cu ocazia tehnoredactării și nu au fost observate de către notarul public M.N.
Cât privește cel de-al doilea testament autentificat sub nr. 2827 din 26 iulie 2007, Curtea constată că în raport de cele arătate mai sus nu se poate reține că lipsa semnăturii olografe a testatoarei, precum și faptul că în testament s-a consemnat că era necăsătorită deși pe buletinul de identitate eliberat în anul 1905 era mențiunea „căsătorită” ar putea să conducă la concluzia că actul în întregul său este fals.
În atare situație, în mod corect Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a stabilit că nu se poate reține săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., cu aplicabilă art. 33 lit. a) C. pen., în sarcina intimaților A.V. și M.N., atâta vreme cât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de fals intelectual sub aspectul laturii subiective și a celei obiective.
În plângerea formulată împotriva celor două rezoluții, petentul a mai solicitat efectuarea de cercetări și față de N.V., avocat în Baroul Buzău și M.E., notar public, sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen.
Analiza actelor și lucrărilor dosarului sub acest aspect, conduc la concluzia că în mod corect parchetul nu a efectuat acte de urmărire penală împotriva notarului public, M.E., întrucât aceasta nu are nici o implicare în efectuarea celor două acte autentice, iar în ceea ce o privește pe avocat, N.V., Curtea de Apel apreciază că în mod corect a fost audiată ca martor în prezenta cauză.
În raport de cele arătate mai sus, instanța de fond a apreciat că plângerea formulată de petentul M.J.I.A. Prahova este nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul M.J.I.A. Prahova, susținând, în esență, că nu au fost efectuate acte de urmărire penală complete și împotriva tuturor persoanelor (cum este cazul făptuitoarei N.V.), sens în care a solicitat admiterea plângerii și trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este fondat.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că, la data de 28 mai 2008, în dosarul civil nr. 9831/105/2006 al Curții de Apel Ploiești având ca obiect apelurile declarate împotriva sentinței civile nr. 588/2007 a Tribunalului Prahova, M.I.A. Prahova, în calitate de intervenient în nume propriu și accesoriu a depus la dosar conform art. 180 alin. (1) C. proc. civ., o cerere de înscriere în fals cu privire la patru înscrisuri, între care două testamente ale defunctei M.S.M., autentificate la B.N.P.A. M.E. și M.N. indicând ca și autori ai falsului pe numita N.V. și B.N.P.A M.E. și M.N.
Instanța civilă a admis cererea de înscriere în fals numai cu privire la testamentele sus arătate și a dispus suspendarea judecății cauzei, reținând că „printre autorii falsului indicați de intimată se află chiar apelanta din cauza dedusă judecății”, respectiv N.V., moștenitoare în calitate de legatar universal a contestatoarei M.S.M., care decedase pe parcursul procesului.
Curtea reține că o cerere de înscriere în fals formulată în cadrul unui proces civil este o veritabilă plângere penală, căci pe această cale se reclamă săvârșirea unei (unor) infracțiuni de fals, în legătură cu înscrisuri folosite ca probe și aflate la dosarul cauzei.
Pe de altă parte în măsura în care, cum este și cazul în speță, odată cu cererea de înscriere în fals, sunt indicați și presupușii autori ai acestuia, organul de urmărire penală are obligația de a face cercetări și a da o soluție nu numai cu privire la fapta reclamată, ci și la persoanele indicate în cerere.
Or, în speță, deși din încheierea instanței în fața căreia s-a formulat cererea de înscriere în fals rezultă în mod explicit faptul că au fost indicați și presupușii autori ai infracțiunii, cercetările parchetului, ca și soluția dată și atacată în prezenta cauză au privit doar pe notarul public M.N. (și numita A.V., secretara B.N., neindicată în cerere), iar nu și pe numita N.V., apelanta din cauza civilă, cea care s-a și prevalat de respectivele înscrisuri în procesul civil.
În privința infracțiunilor de fals intelectual imputate notarului public M.N., cercetările efectuate de procuror nu au elucidat pe deplin condițiile în care aceste acte au fost încheiate, ținând seama nu numai de inadvertențele sesizate de petentă, ci și de starea fizică și psihică a numitei M.S.M., aspecte ce pun sub semnul întrebării realitatea celor consemnate în cuprinsul actelor, dacă acestea s-au încheiat și reflectă voința persoanei în cauză.
În ce privește primul testament, procurorul a analizat exclusiv mențiunea cuprinsă în încheierea de autentificare, fără a cerceta dacă semnătura aplicată pe testament aparține sau nu testatoarei, deși rezultă că petenta a depus scripte de comparație în acest scop.
Referitor la testamentul autentificat la data de 26 iulie 2007, Curtea reține că din actele medicale aflate la dosar rezultă indubitabil că la momentul respectiv numita M.S.M., în vârstă de 81 de ani, suferea de o boală incurabilă aflată în stadiu terminal, ceea de prezumă în mod absolut că starea sa fizică era grav și iremediabil alterată. Sus-numita a fost internată de urgentă în spital în perioada 18 - 25 iulie 2007 și a decedat în ziua de 31 iulie 2007.
Acest tablou clinic justifică temerile petentei vis-a-vis de încheierea celui de-al doilea testament de către defunctă (a doua zi după externarea sa din spital, la o distanță de circa 200 de kilometri și cu doar câteva zile înainte de a muri), făcând necesară o cercetare mai amplă a circumstanțelor în care actul ar fi fost încheiat.
Or, organul de urmărire penală s-a limitat la ascultarea persoanelor direct implicate, a unui medic de familie și a soțului acesteia (aceștia din urmă, doar cu privire la starea defunctei dinainte de internare).
Acuzația principală formulată de petentă, în sensul că în realitate actul în cauză a fost întocmit fără ca numita M.S.M. să fie transportată la Biroul notarial sus-amintit, aflat la circa 200 de kilometri de casa unde a locuit și ulterior a decedat, presupunea o activitate mai laborioasă din partea organului de urmărire penală, constând în principal în identificarea și audierea tuturor persoanelor (vecini, locuitori ai comunei Puchenii Moșneni sau alte persoane) care ar putea confirma sau infirma deplasarea respectivă, inclusiv a celor care i-au acordat îngrijiri medicale sau de altă natură în ultimele zile ale vieții, respectiv în perioada 25 - 31 iulie 2007,reaudierea detaliată a celor doi medici cu referire specială la perioada indicată anterior, la posibilitățile fizice de deplasare și la capacitatea psihică a sus-numitei.
Pentru aceste motive, Curtea va admite recursul declarat de petenta, va casa sentința instanței de fond și, în urma rejudecării, va admite plângerea, va desființa rezoluția atacată și va trimite cauza la parchet, pe de o parte pentru începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii de către intimatul M.N. a infracțiunii pentru care parchetul a fost sesizat de către instanța civilă, iar pe de altă parte pentru a se efectua cercetări față de numita N.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de instigare la fals intelectual prevăzută de art. 25 raportat la art. 289 C. pen. și uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen., urmând ca organul de urmărire penală să analizeze acuzațiile menționate în plângerea penală prin prisma probatoriilor arătate în considerentele prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de petiționarul M.J.I.A. Prahova împotriva sentinței penale nr. 170 din 17 octombrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și familie.
Casează sentința atacată și rejudecând:
Desființează în parte rezoluția nr. 395/P/2008 din 10 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și trimite cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în vederea începerii urmăririi penale față de intimatul M.N. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 289 C. pen. și pentru a se efectua cercetări față de numita N.V. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 25 raportat la art. 289 C. pen. și art. 291 C. pen.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 martie 2009.