Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentința penală nr. 14 din 1 februarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul D.V., împotriva rezoluțiilor nr. 225/P/2007 din 30 octombrie 2007 și nr. 1575/II/2/2007 din 26 noiembrie 2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, s-au menținut rezoluțiile atacate și a fost obligat petentul la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Petentul D.V., a formulat plângere împotriva intimatelor C.G. și L.E.S., magistrați la Tribunalul Prahova, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., plângere ce a fost soluționată prin rezoluția nr. 225/P/2007 din 30 octombrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin care s-a dispus în temeiul art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimații C.G. și L.E.S., magistrați la Tribunalul Prahova, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât faptele reclamate de petent nu există.
S-a reținut că dosarul nr. 1145/105/2007 al Tribunalului Prahova, a fost repartizat aleatoriu completului de judecată format din judecătorii C.G. și L.E.S., că primul termen de judecată a fost la data de 26 martie 2007 când a fost admisă cererea de amânare formulată de intimatul pârât P.H., cauza amându-se la data de 11 aprilie 2007 și la acest termen ca urmare a lipsei de procedură cu apelantele reclamante s-a acordat termen la data de 7 mai 2007, când s-a soluționat, pronunțarea fiind amânată pentru data de 9 mai 2007.
La dosar s-a aflat atât împuternicirea avocațială cât și chitanța apărătorului ales al intimatului, iar la soluționarea cauzei, completul de judecată a respectat întocmai normele de procedură civilă, și nu s-a cauzat vreo vătămare intereselor legale ale petentului.
Împotriva acestei rezoluții petentul a formulat conform art. 278 C. proc. pen., plângere la Procurorul General iar prin Rezoluția nr. 1575/II/2/2007 din 26 noiembrie 2007, s-a respins, ca nefondată, plângerea.
În urma analizei criticii formulate de petent împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, Curtea a constatat în principat că acesta a solicitat tragerea la răspundere penală a magistraților, fiind nemulțumit de soluția pronunțată în dosarul nr. 1145/105/2007, în care acesta a avut calitatea de reclamantat - apelant, întrucât prin decizia nr. 325 din 9 mai 2007 apelul a fost respins ca nefondat.
Verificând legalitatea și temeinicia rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești la data de 30 octombrie 2007, s-a constatat că din actele premergătoare efectuate, a rezultat că în soluționarea cauzei ce a format obiectul dosarului nr. 1145/105/2007 al Tribunalului Prahova, magistrații au respectat normele de procedură civilă, au dat dovadă de bună credință în aplicarea dispozițiilor legale și nu au cauzat nicio vătămare intereselor legale ale petentului.
Susținerea petentului că s-a acordat cuvântul apărătorului ales al intimatului-pârât P.H. fără existența împuternicirii avocațiale a fost constatată nereală, aceasta aflându-se la dosar parchet, iar la fila X se află chitanța cu privire la onorariu.
A mai reținut instanța de fond, că în lipsa unor argumente temeinice și a unor probe că magistrații au acționat cu rea credință în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, nu se putea dispune decât soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunea reclamată. De altfel, soluția reclamată de către petent, a fost atacată cu recurs, iar recursul i-a fost respins ca nefondat.
În consecință, Curtea de Apel a constatat că soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică, criticile petentului au fost neîntemeiate.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs petiționarul D.V., care a solicitat casarea sentinței și începerea urmăririi penale împotriva intimaților.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut că în urma cercetărilor efectuate în cauză, faptele reclamate de petent nu au fost confirmate, iar persoanele împotriva cărora acesta a formulat plângere, și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în limitele prevăzute de lege, respectiv la dosar s-a aflat atât împuternicirea avocațială cât și chitanța apărătorului ales al intimatului, iar la soluționarea cauzei, completul de judecată a respectat întocmai normele de procedură civilă, și nu s-a cauzat vreo vătămare intereselor legale ale petentului.
Față de considerentele arătate mai sus, Înalta Curte constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale cât și sentința recurată sunt temeinice și legale, drept urmare criticile recurentului petent fiind neîntemeiate, și nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, în baza art. 38515 pct. l lit. b) din același cod, urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de petițioarul D.V.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul D.V. împotriva sentinței penale nr. 14 din 1 februarie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 martie 2008.