Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
A. Prin încheierea din nr. 3/ F din 11 martie 2008, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins cererea de constatare a încetării arestării provizorii a numitului O.I.O., respingând totodată cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București de prelungire a stării de arest provizoriu a aceleiași persoane, urmând ca persoana arestată O.I.O. să fie pusă în libertate la expirarea duratei arestării pentru care s-a emis mandatul nr. 3 din data de 12 februarie 2008 al Curții de Apel București.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că, prin încheierea nr. 2/ F din 12 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, în dosarul nr. 946/2/2008, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și, în baza art. 46 raportat la art. 45 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea provizorie a persoanei extrădabile O.I.O., pe timp de 30 de zile, de la 12 februarie 2008 la 12 martie 2008 inclusiv, în vederea extrădării în Turcia. La luarea acestei măsuri, instanța a avut în vedere că împotriva persoanei extrădabile a fost emis un mandat de arestare în lipsă, aceasta fiind acuzată de comiterea mai multor infracțiuni, respectiv tentativă de omor, abuz de arme și cauzare de pagube materiale, prevăzute de art. 448, 463, 5167, 522, 31 și 33 C. pen. turc, precum și art. 131 din Legea armelor de foc, pedeapsa maximă fiind până la 10 ani închisoare.
În fapt, persoana urmărită este acuzată că, la data de 23 martie 2005, a provocat un conflict armat între două grupări în Istambul, soldat cu decesul numitului O.C. S-a mai reținut că faptele de care este acuzată persoana urmărită au corespondent și în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de tentativă de omor, distrugere și nerespectarea regimului armelor și munițiilor prevăzută de art. 20 – art. 174, art. 217 alin. (2) și art. 279 alin. (1) C. pen.
Totodată, având în vedere cererile formulate, de prelungire a arestării provizorie și respectiv, de constatare a încetării acestei măsuri, instanța de fond a reținut că, deși persoana urmărită a fost arestată pe timp de 30 de zile începând cu data de 12 februarie 2008, nici până la data soluționării acestor cereri, 11 martie 2008, organele competente din Turcia nu au comunicat cererea de extrădare a persoanei urmărite împreună cu actele necesare.
A mai arătat că deși, potrivit art. 46 din Legea nr. 302/2004, arestarea provizorie se poate lua pe o durată de maxim 40 de zile, se apreciază că nu mai este necesară prelungirea arestării inițiale de 30 de zile, întrucât perioada pentru care persoana urmărită a fost arestată inițial a fost suficientă pentru ca autoritățile din Turcia să comunice actele necesare. A motivat că arestarea provizorie în caz de urgență, așa cum rezultă din art. 46, este o măsură cu totul excepțională iar după 18 zile de la luarea acestei măsuri se poate dispune încetarea arestării provizorii dacă statul română nu a fost sesizat cu cererea de extrădare însoțită de documentele prevăzute de art. 38 din Legea nr. 302/2004.
Ca atare, ținând cont și de faptul că persoana urmărită a fost reținută totuși o durată de 30 de zile, instanța de fond a apreciat că cererea de prelungire a arestării preventive nu este întemeiată, la fel ca și cererea formulată de aceasta, de a se constata încetată măsura arestării provizorie în vederea extrădării, ce expiră la data de 12 martie 2008.
B. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând-o pentru greșita respingere a solicitării de prelungire a duratei arestării provizorii în vederea extrădării pe o durată de 10 zile, cu motivarea că nu exista nici un indiciu că nu va fi formulată o cerere de extrădare în interiorul perioadei de 40 zile de la arestare și nici nu s-au schimbat temeiurile ce au stat la baza luării măsurii preventive. în plus, se arată că la data de 5 martie 2008, autoritățile judiciare din Turcia au transmis, pe cale diplomatică, cererea de extrădare și documentele justificative, acestea fiind în posesia Ministerului Justiției, care a informat organele judiciare competente. Înalta Curte, examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este întemeiat pentru următoarele considerente:
Art. 46 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 prevede că instanța „poate dispune încetarea măsurii arestării provizorii în vederea extrădării dacă, în termen de 18 zile de la luarea măsurii, statul român nu a fost sesizat prin cererea de extrădare, însoțită de documentele prevăzute la art. 38. Arestarea provizorie încetează de drept după trecerea unui termen de 40 zile, dacă în acest interval de timp nu se primesc cererea de extrădare și înscrisurile necesare, cu excepția cazului în care printr-un tratat bilateral este prevăzut un alt termen privind durata maximă a perioadei de arestare provizorie”. Aceste dispoziții trebuie coroborate cu cele prevăzută în alin. (5) al aceluiași articol, ce face referire la aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 45 [(inclusiv a celor prevăzută de alin. (5)], potrivit cărora, „în cursul soluționării cauzei, instanța, din oficiu, va reexamina la fiecare 30 zile necesitatea menținerii măsurii arestării provizorii, putând dispune, după caz, prelungirea acesteia ori înlocuirea cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea”, precum și cu cele ale art. 46 alin. (4), conform cu care „nu se poate da curs unei cereri de arestare provizorie în vederea extrădării decât atunci când nu există nici o îndoială asupra competenței autorității solicitante și cererea conține elementele prevăzute la alin. (2)”. Rezultă așadar că, atâta vreme cât obligația reexaminării necesității menținerii măsurii arestării provizorii îi incumbă instanței de fond, din oficiu, cu atât mai mult ea poate analiza această măsură la solicitarea persoanei extrădabile sau a procurorului general competent, care are un rol anume în procedura extrădării, inclusiv de a solicita arestarea provizorie, încetarea acesteia, precum și continuarea procedurii de extrădare, astfel că susținerea apărătorului persoanei extrădabile, în sensul că procurorul nu poate formula o astfel de cerere este neîntemeiată. Pe de altă parte, la data de 11 martie 2008, când s-au analizat cele două cereri, nu expirase durata precedentei măsuri (ce era valabilă până la 12 martie 2008, inclusiv), astfel că nu se poate susține că instanța de fond nu mai putea examina, din oficiu, necesitatea menținerii măsurii arestării provizorii (în ipoteza că mai era cazul), putând face acest lucru și la 12 martie 2008, conformându-se astfel obligației stabilite de lege, de a face reexaminarea la fiecare 30 zile.
Ca atare, față de toate dispozițiile legale precitate, Înalta Curte apreciază că, în mod greșit, instanța de fond a respins cererea de prelungire cu 10 zile a arestării provizorii dispusă în caz de urgență, în vederea extrădării, întrucât, pe de o parte, temeiurile care au stat la baza luării acesteia nu au încetat [(art. 46 alin. (4)] iar, pe de altă parte, legea permite statului solicitant să trimită cererea de extrădare, însoțită de documentele prevăzute la art. 38, într-un termen de 40 zile. De altfel, statul solicitant s-a conformat acestei obligații și a transmis documentele pe cale diplomatică încă din data de 5 martie 2008 (anterior pronunțării încheierii recuratei, astfel cum rezultă din adresa nr. 4920/2008 a Ministerului Justiției.
Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiilor art. 38515 alin. (2) pct. 1 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, va casa încheierea recurată și va dispune prelungirea stării de arest provizoriu a persoanei extradabile O.I.O. pe o perioadă de 10 zile, cu începere de la 13 martie 2008 până la 22 martie 2008, inclusiv.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva încheierii de ședință nr. 3/ F din 11 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția penală a II-a și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe persoana extrădabilă O.I.O.
Casează în parte încheierea și rejudecând în fond:
Admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea Apel București de prelungire a stării de arest provizoriu a persoanei extradabile.
Dispune prelungirea stării de arest provizoriu a persoanei extradabile O.I.O. pe o perioadă de 10 zile cu începere de la 13 martie 2008 până la 22 martie 2008 inclusiv.
Onorariul translatorului de limbă turcă se suportă din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 12 martie 2008.