Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 363 de la 13 martie 2007, Tribunalul București, secția l penală, l-a condamnat pe inculpatul J.P., în baza art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. a) și b) C. pen. și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la 13 iunie 2006 la 13 martie 2007.
A fost obligat inculpatul la 12.232,4 lei despăgubiri civile către Spitalul Universitar de Urgență București.
A fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în fapt, că în noaptea de 20 aprilie 2006, inculpatul în timp ce se afla în Parcul Herăstrău a fost contactat telefonic de sora sa J.M., care i-a comunicat că tatăl lor, victima J.I. se află sub influența băuturilor alcoolice și provoca scandal în baraca situată în localitatea Bragadiru, str. Prelungirea Ghencea, județul Ilfov, acolo aflându-se și mama lor, J.R.
Întrucât inculpatul, în exces a consumat băuturi alcoolice împreună cu părinții săi, a adormit, timp în care între victima J.I. și fosta sa soție J.R. a avut loc o ceartă, moment în care inculpatul a fost trezit din somn și a intervenit între cei doi, lovindu-l pe tatăl său cu pumnul în față, iar apoi cu coada unei lopeți de lemn, i-a aplicat o lovitură în cap. După aplicarea loviturii cu obiectul arătat, inculpatul împreună cu mama sa au așezat victima pe pat, iar după scurt timp, inculpatul însoțit de sora sa J.M. și mama sa au plecat. În urma loviturilor primite, victima a decedat la data de 4 mai 2006.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul J.P.
În apelul formulat, parchetul a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului, al cărei cuantum l-a apreciat ca fiind extrem de blând, sens în care a solicitat majorarea pedepsei într-un cuantum care să-și atingă scopul coercitiv.
În apelul său, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, având în vedere circumstanțele în care a fost săvârșită și față de aceasta, reducerea pedepsei până la minimul special prevăzut de lege.
Prin decizia penală nr. 264 din 25 iulie 2007, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 363/ A de la 13 martie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția l penală.
Rejudecând, în fond, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului J.P. de la 8 ani închisoare la 10 ani închisoare.
A computat prevenția de la 13 iulie 2006 la 25 iulie 2007 și reținerea de o zi, 15 mai 2006.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul J.P.
A obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.
Recursul declarat a fost admis prin decizia penală nr. 4687 din 11 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (unul din judecătorii Curții de Apel București fiind incompatibil), decizia a fost trimisă la Curtea de Apel București pentru rejudecarea apelurilor.
Parchetul și inculpatul și-au expus motivele de apel, la Curtea de Apel București, astfel cum au fost consemnate în partea introductivă.
Prin decizia penală nr. 407 de la 18 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția l penală, pronunțată în dosarul nr. 7730/2/2007 (2572/2007), a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 363 de la 13 martie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția l penală.
A fost desființată în parte sentința penală și rejudecând, în fond:
S-a majorat pedeapsa aplicată inculpatul J.P. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., de la 8 ani la 10 ani închisoare.
S-a computat reținerea din 15 mai 2006 și arestarea preventivă a inculpatului de la 13 iunie 2006 la zi.
S-a menținut starea de arest a inculpatului.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale.
A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul J.P.
A fost obligat apelantul la 200 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorariu avocat oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a decide astfel, instanța de apel, după casare, în rejudecare a reținut că încadrarea juridică a faptei comise de inculpat a fost corect stabilită, în infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. a) și c) C. pen., întrucât inculpatul a urmărit uciderea victimei, acționând deosebit de violent cu un obiect apt de a produce moartea, asupra unei zone vitale a victimei.
Având în vedere atitudinea indiferentă a inculpatului, după comiterea infracțiunii și gravitatea deosebită a acesteia, curtea de apel a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la 8 ani închisoare la 10 ani închisoare, ținând cont de conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii, precum și de atitudinea acestuia după săvârșirea infracțiunii, având o atitudine constantă sinceră și de regret a faptei săvârșite.
La acestea s-au adăugat și declarațiile prezentate instanței de fond în formă olografă din care a rezultat că inculpatul nu era o persoană violentă, agresivă, contribuia la greutățile financiare zilnice familiale, nu era consumator de alcool.
De altfel, pe tot parcursul procesului penal, inculpatul a susținut că a încercat să-și apere mama de tatăl violent, agresiv și care era un consumator permanent de băuturi alcoolice. S-a mai susținut și faptul că, însăși victima în relațiile de familie avea o conduită reprobabilă cu soția și copii săi, cu una din fiice a avut chiar o relație incestuoasă. Pe fondul acestor împrejurări a venit inculpatul în ajutorul mamei sale, însă, acțiunea sa a fost violentă și nu una pacifistă și, în consecință, lovitura aplicată cu lopata în zona capului a conclus la moartea victimei.
În cauză nu a putut fi reținută circumstanța atenuantă legală a provocării în favoarea inculpatului, întrucât aceasta nu se prezumă.
Pentru reținerea ei este necesară o analiză concretă a stării psihice în care s-a aflat inculpatul în momentul comiterii infracțiunii, pe baza tuturor probelor administrate și a împrejurărilor în care s-au săvârșit faptele.
Prin urmare, o asemenea analiză a exclus posibilitatea folosirii singulare a unor criterii obiective pe baza cărora în mod aprioric să se ajungă la concluzia că inculpatul s-a găsit sau nu sub influența unei stări de tulburare, trebuie întotdeauna făcută o verificare amplă pentru ca, în raport cu împrejurările concrete, să se stabilească dacă inculpatul a acționat ori nu sub influența unor asemenea tulburări.
În speță, s-a apreciat că discuțiile purtate în ziua respectivă între victimă și soția acestuia, agresivitatea manifestată de victimă față de soția sa nu a fost de natură a crea inculpatului o intensă tulburare care să fie determinantă în declanșarea agresiunii, atâta vreme cât din actele și lucrările dosarului a rezultat, că în familia respectivă, aceste situații erau repetabile, și, în consecință, inculpatul era obișnuit cu comportamentul reprobabil al tatălui său față de soție și copii, practic a fost un conflict domestic între victimă și mama sa.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul J.P., criticând-o, arătând în scris că se impune aplicarea dispozițiilor art. 73 – art. 74 C. pen. și implicit art. 44 din același cod, art. 48 C. pen., săvârșirea faptei în stare de presiuni psihice, deoarece în data de 20 aprilie 2006 pe baza unui conflict spontan între părinții săi a fost trezit din somn de zgomote și văzând pe tatăl său lovind-o pe mama sa, atunci el s-a repezit să-l lovească, s-a ferit și de frică a ripostat, lovindu-l cu pumnul, intrând în stare de șoc, a făcut doi pași în spate și atunci mama a venit și l-a îmbrățișat să nu mă mai agreseze, el a împins-o și a trântit-o la pământ, s-a repezit din nou la el să-l lovească, atunci s-a speriat și l-a lovit cu acea coadă de lopată o singură dată, a vrut să cheme o salvare să meargă la spital, însă el a refuzat. Inculpatul a mai menționat că a plecat pentru a nu mai continua conflictul, lăsând-o pe mama sa să stea cu tatăl său să îl ajute, a fost sunat de șeful său C.C. care l-a întrebat ce s-a întâmplat. Din data de 21 aprilie 2006 până pe 25 aprilie 2006 când a fost internat poate a fost agresat și poate s-a lovit din nou la aceeași rană, solicitând a i se aplicat o pedeapsă mai mică, deoarece este acuzat pe nedrept de crimă.
La termenul de la 14 februarie 2008, Înalta Curte a luat în examinare, din oficiu, verificarea legalității detenției preventive a inculpatului J.P., fiind consemnate concluziile părților, după care în baza art. 3002 și a art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului J.P., măsură pe care a menținut-o.
În considerentele încheierii, instanța de recurs a constatat că măsura arestării preventive este legală și temeinică, subzistând temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului și care impus privarea de libertate, în continuare.
La termenul de astăzi, Înalta Curte a apreciat că se impune ascultarea recurentului inculpat în conformitate cu dispozițiile art. 6 § 1 din C.E.D.O. și jurisprudența Curții Europene, indiferent de motivele de recurs și de soluția dată în apel, atunci când inculpatul nu a fost ascultat în apel, aducându-i-se, totodată la cunoștință conținutul dispozițiilor art. 70 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la dreptul la tăcere.
Recurentul inculpat personal a menționat că nu înțelege să dea declarație în fața instanței de recurs, uzând de dreptul la tăcere.
Apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și în rejudecare aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., privind scuza provocării, arătând că inculpatul a fost sculat din somn, de către tatăl său, care aflat în stare de ebrietate își bătea soția, iar el speriat i-a luat apărarea mamei sale, că inculpatul a avut o atitudine sinceră pe timpul procesului penal, că a încercat să acorde ajutor victimei, dar aceasta a refuzat și că nu are antecedente penale.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului declarat de inculpat, precum și poziția recurentului inculpat, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de inculpatul J.P. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivul de recurs invocat ce se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod corect instanța de apel, după casare, în rejudecare, și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul său, în baza propriului examen în mod judicios și motivat a stabilit vinovăția inculpatului J.P. în săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată, în raport cu situația de fapt reținută.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului J.P., care în noaptea de 20 aprilie 2006, după ce, în prealabil, l-a lovit cu pumnul, de a-i aplica o lovitură cu coada de lemn a unei lopeți, în cap, tatălui său, victima J.I., care urmare leziunilor traumatice suferite, respectiv unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă și bază craniană a decedat, moartea acestuia fiind violentă, datorându-se contuziei și dilacerării cerebrale, întrunește, atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen.
Astfel, din coroborarea procesului-verbal de cercetare la fața locului din 9 mai 2006 și planșa foto, cu fotocopia foii de internare privind pe J.I., cu concluziile provizorii ale decesului lui J.I. și raportul medico-legal de necropsie cu nr. A 3/681/2006 întocmit la 4 iulie 2006 de I.N.M.L. Mina Minovici București privind pe J.I. și planșele foto, cu raportul de constatare tehnico-științifică biocriminalistică nr. 210971 din 25 august 2006, cu declarații martorilor J.R., C.C., T.P., J.M., cu declarațiile inculpatului J.P. rezultă modalitatea concretă în care inculpatul a comis fapta, contribuția sa concretă, acesta având reprezentarea rezultatului letal al faptei și chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii acestuia.
Înalta Curte consideră că sub aspectul individualizării pedepsei aplicată inculpatului de către instanța de apel, după casare, în rejudecare, în mod just nu s-a considerat ca fiind incidente în cauză dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., deoarece discuțiile purtate în ziua respectivă de către victima J.l. și soția sa J.R., comportamentul agresiv al victimei față de aceasta nu erau de natură a produce inculpatului o puternică stare de tulburare, atâta timp cât în familia respectivă exista o stare conflictuală preexistentă, concretizată în discuții repetate între soți.
Astfel, chiar în declarația dată în cursul urmăririi penale la data de 7 mai 2006, martora J.R. a descris situația din familia sa astfel: „Sunt căsătorită cu J.l., de 23 de ani cu care am 3 copii (P., L.E. și M.). în ultimii 12 ani am stat separată de soțul meu, dar nu suntem divorțați. Motivul despărțirii noastre a constat, în principal, în faptul că a violat pe fetița noastră comună, când aceasta avea 12 ani și jumătate. în ultimele luni, am încercat să ne apropiem și să redevenim o familie.”.
În declarația dată la Parchetul de pe lângă Tribunalul București la 9 mai 2006, martora J.R. a menționat că „Motivul despărțirii noastre s-a datorat faptului că J.l. era foarte violent și obișnuia să aibă relații extraconjugale.”.
Martora J.R. în declarația dată în cursul cercetării judecătorești, în primă instanță a arătat că „După ce patronul victimei a plecat am avut o discuție cu soțul meu în cursul căreia i-am spus că m-am săturat și abia aștept să iau copii și să plec. Atunci victima mi-a reproșat că oricum nu o interesează ce se întâmplă cu mine, întrucât are o altă femeie, după care i-am reproșat că a avut relații incestuoase cu fiica mea și în acest context a exercitat violențe asupra mea.”.
În declarația dată în cursul cercetării judecătorești, în primă instanță inculpatul J.P. a precizat că „Am mai avut anterior certuri cu tatăl meu datorită faptului că acesta consuma alcool în exces.”
În raport cu cele menționate, Înalta Curte, în baza propriei evaluări asupra mijloacelor de probă administrate în cauză, în cursul procesului penal consideră că în cauză nu este aplicabilă circumstanța atenuantă legală a provocării, deoarece chiar dacă victima J.l. a avut, în prealabil discuții cu soția sa J.R. și chiar a agresat-o, încercând să-l lovească pe inculpatul J.P., fiul său, acesta din urmă aplicându-i inițial un pumn, iar ulterior l-a lovit cu coada de lemn a unei lopeți, în cap, acțiunea inculpatului fiind violentă, aceste împrejurări nefiind de natură a crea o stare de puternică tulburare inculpatului, care să-l determine să aibă o asemenea reacție, întrucât în familie exista o stare conflictuală preexistentă comiterii acestei fapte, așa cum a rezultat din mijloacele de probă mai sus arătate.
Totodată, în contextul cauzei, sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate, de instanța de apel, după casare, în rejudecare, Înalta Curte apreciază că a fost făcută o corectă adecvare a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se cont de gradul de pericol social ridicat al faptei comise, agravat de circumstanțele reale în care a fost săvârșită, de valoarea socială fundamentală atinsă, respectiv viața unei persoane, victima fiind tatăl inculpatului, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, care a recunoscut fapta comisă, nu are antecedente penale, a avut un comportament pozitiv în societate, lucra, respecta vecinii, nu consuma băuturi alcoolice, așa cum rezultă din actele în circumstanțiere depuse la dosarul tribunalului.
Totodată, instanța de apel, după casare, în rejudecare a majorat cuantumul pedepsei aplicată inițial de prima instanță, însă a menținut circumstanțele atenuante judiciare aplicate distinct prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., ce atrage incidența dispoziției de la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., de coborâre a pedepsei sub minimul legal prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului.
Astfel, cuantumul pedepsei principale la care a fost condamnat inculpatul J.P. de 10 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, este singurul în măsură să asigure realizarea scopurilor coercitiv, de exemplaritate și educativ al pedepsei, în vederea îndreptării atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și reinserția sa viitoare pozitivă în societate.
În raport cu cele menționate, nu poate fi avută în vedere solicitarea apărătorului recurentului inculpat cu privire la reducerea pedepsei aplicate, deoarece în cauză a fost făcută o evaluare plurală a tuturor criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, pedeapsa aplicată reflectând și respectarea principiului proporționalității între gravitatea faptei comise și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatului, așa încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Așadar, decizia instanței de apel, după casare, în rejudecare este legală și temeinică sub toate aspectele.
Înalta Curte, verificând hotărârea pronunțată, nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat J.P. împotriva deciziei penale nr. 407 din 18 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția l penală.
Se va deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reținerii pentru ziua de 15 mai 2006 și a arestării preventive de la 13 iunie 2006 1a 13 martie 2008.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat J.P. împotriva deciziei penale nr. 407 din 18 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția l penală.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reținerii pentru ziua de 15 mai 2006 și a arestării preventive de la 13 iunie 2006 la 13 martie 2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 martie 2008.