Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 274 din 30 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, cererea de reabilitare formulată de condamnatul B.G.
Petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 lei.
S-a reținut că, la data de 17 septembrie 2008, petentul B.G. a solicitat instanței reabilitarea sa judecătorească, arătând că a fost condamnat, la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., prin sentința penală nr. 14 din 12 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, rămasă definitivă la 3 februarie 2003, prin decizia penală nr. 509 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pedeapsa aplicată a fost constatată grațiată potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 137/1997.
Prin cererea formulată, condamnatul a susținut că îndeplinește toate condițiile prevăzute de art. 135 și 136 C. pen., pentru acordarea reabilitării judecătorești.
Instanța de fond a constatat însă că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea cererii, întrucât petiționarul nu a achitat despăgubirile la care a fost obligat, cerință legală obligatorie prevăzută de art. 137 alin. (1) lit. d) C. pen.
Petiționarul a susținut că părțile civile nu au insistat în executarea despăgubirilor civile și că datoriile s-au stins prin prescripție.
Instanța a constatat că aceste susțineri nu pot fi primite întrucât părțile civile nu au renunțat în mod expres la despăgubiri, iar petentul nu a invocat imposibilități obiective de plată a acestora; cât privește intervenția prescripției, aceasta nu poate echivala cu achitarea despăgubirilor, motiv pentru care cererea de reabilitare a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul B.G. care a solicitat admiterea, casarea hotărârii atacate și pe fond, admiterea cererii și dispunerea reabilitării judecătorești, arătând că sunt îndeplinite cerințele art. 137 alin. (1) C. pen. și că a făcut dovada achitării despăgubirilor civile, a bunei conduite și a îndeplinirii termenului prevăzut de lege pentru acordarea reabilitării.
Verificând hotărârea atacată potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 135 C. pen., cel condamnat, la pedeapsa închisorii mai mare de un an până la 5 ani, poate fi reabilitat, la cerere, de instanța judecătorească, după trecerea unui termen de 4 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunțate.
În caz de grațiere totală sau de grațiere a restului de pedeapsă, termenul arătat se calculează de la data actului de grațiere.
Înalta Curte constată că termenul pentru acordarea reabilitării judecătorești în cazul condamnatului B.G. este de 4 ani și 9 luni și curge de la data de 25 iulie 1997, data intrării în vigoare a Legii privind grațierea unor pedepse nr. 137/1997, fiind împlinit la 25 aprilie 2002.
Art. nr. 137 C. proc. pen., prevede celelalte condiții legale pentru admiterea cererii de reabilitare, respectiv, condamnatul să nu fi suferit o nouă condamnare în intervalul de timp arătat, să aibă asigurată existența prin muncă sau mijloace oneste, să fi avut o bună conduită și să fi achitat în întregime cheltuielile de judecată și despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat.
Înalta Curte constată că petiționarul B.G. nu a mai fost condamnat, este angajat ca lector universitar la o instituție de învățământ superior, a prezentat o caracterizare din care rezultă că a avut o bună conduită în societate și a depus dovezi concludente de achitare integrală a cheltuielilor de judecată și a despăgubirilor civile la plata cărora a fost obligat (proces-verbal de constatare achitare debit din 16 martie 2009, însoțit de recipisele bancare de consemnare a plăților) depuse în fața instanței de recurs la data de 7 martie 2009.
Înalta Curte constată că prin hotărârea judecătorească de condamnare, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 509 din 3 februarie 2003 a Curții Supreme de Justiție, petentul B.G. nu a fost obligat la despăgubiri civile, ci numai la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Obligarea sa la despăgubirile civile la care face referire instanța de fond revine din sentința penală nr. 8 din 28 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 3563 din 25 iunie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a încetat procesul penal față de inculpatul B.G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. și art. 10 lit. g) C. pen., cu referire la art. 122, 124 C. pen., iar acesta a fost obligat să plătească despăgubirile civile unui număr de șapte părți civile.
În conformitate cu cele arătate mai sus, Înalta Curte constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii de reabilitare formulată de condamnatul B.G.
În consecință, în baza art. 38515 pct. 8 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de condamnatul B.G., va casa sentința nr. 274 din 30 octombrie 2008 și rejudecând, în baza art. 135, 136 și 137 C. pen., va admite cererea de reabilitare și va dispune reabilitarea judecătorească a acestuia față de condamnarea de un an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 14 din 12 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia nr. 509 din 3 februarie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de condamnatul B.G. împotriva sentinței penale nr. 274 din 30 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Casează sentința penală atacată și rejudecând, admite cererea formulată și dispune reabilitarea judecătorească a petiționarului B.G. față de condamnarea de un an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 14 din 12 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 509 din 3 februarie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 martie 2009.