Deliberând asupra recursului se, constată:
Prin sentința penală nr. 112/ F din 17 noiembrie 2008, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 332 alin. (2) raportat la art. 300 C. proc. pen., a restituit cauza privindu-i pe inculpații M.S. și S.M.A. sub aspectul infracțiunilor prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., art. 246 C. pen. și art. 250 alin. (3) C. pen., Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în vederea efectuării urmăririi penale.
În motivarea restituirii s-a reținut că:
- procurorul a dispus prin rezoluție neînceperea urmăririi penale;
- Curtea de Apel Pitești, eludând dispozițiile art. 4142 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., a reținut cauza spre rejudecare sub aspectul infracțiunii pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, apreciind că există probele necesare și legal administrate, ceea ce obliga procurorul la emiterea rechizitoriului;
- Curtea de Apel Brașov nu poate constata nelegalitatea încheierii din 17 iunie 2008 a Curții de Apel Pitești, din moment ce este egală în grad cu aceasta, prin care se confundă actele premergătoare urmăririi penale cu probe administrate în cauză;
- în asigurarea dreptului la un proces echitabil conform normelor interne care reglementează trei faze ale acestuia cât și normelor internaționale, restituirea la procuror se impune pentru asigurarea dreptului la apărare în faza de urmărire penală;
- prin analogie cu dispozițiile art. 332 alin. (1) C. proc. pen., se impune restituirea din moment ce faza de urmărire penală lipsește cu desăvârșire;
- sunt incidente dispozițiile art. 332 alin. (2) C. proc. pen., întrucât actul de sesizare a instanței este ilegal.
S-au indicat a fi efectuate următoarele activități de urmărire penală de către procuror:
- audierea părții vătămate T.E. sub toate aspectele de fapt și de drept reclamate;
- audierea celor trei lucrători de poliție judiciară sub toate aspectele de fapt și de drept reclamate de partea vătămată;
- audierea martorilor care au fost la fața locului;
- administrarea oricărei alte probe pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.
În termen legal atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov cât și partea vătămată au exercitat calea ordinară de atac a recursului, criticând soluția instanței de fond pentru:
A. Parchetul, nelegalitate, întrucât încheierea din 17 iunie 2008 a Curții de Apel Pitești este nelegală dacă se are în vedere decizia nr. 48/2007 a Secțiilor Unite a Înaltei Curți de Casație și Justiție; art. 300 și 332 alin. (2) C. proc. pen., sunt inaplicabile, din moment ce nu există un rechizitoriu de sesizare al instanței, iar prevederile art. 272 – art. 273, art. 273 alin. (11) C. proc. pen., de asemenea, nu sunt incidente, întrucât nu există o urmărire penală.
B. Partea vătămată, nelegalitatea constând în nesesizarea noii instituții prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., care dă expresie C.E.D.O. privind aflarea adevărului de către un tribunal independent și imparțial.
- nelegala aplicare a dispozițiile art. 332 alin. (2) și de art. 300 C. proc. pen., din moment ce nu există o urmărire penală în cauză.
Examinând criticile în raport cu actele și lucrările cauzei, dar și hotărârea atacată, Înalta Curte constată că sunt fondate pentru considerentele ce vor fi dezvoltate.
Dispozițiile art. 300 C. proc. pen., au în vedere verificarea din oficiu, la prima zi de înfățișare a regularității actului de sesizare. În cazul când se constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată și nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare în vederea refacerii acestuia.
După cum se observă, legiuitorul a avut în vedere numai situațiile de sesizare a instanței de către organul de urmărire penală, prin rechizitoriu și nicidecum situația excepțională prevăzută de art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen.
Este și logic să fie interpretat în acest sens textul normativ, întrucât verificarea regularității sesizării instanței de judecată are loc la prima zi de înfățișare, adică atunci când procedura este legal îndeplinită cu toate părțile din cauză, iar acestea sunt în măsură să pună concluzii.
Dacă s-ar admite o altă interpretare a normei amintite s-ar ajunge la situația absurdă ca, după schimbarea completului de judecată, în urma admiterii plângerii, conform dispozițiile art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., cel care a pronunțat o asemenea soluție devine incompatibil întrucât și-a exprimat părerea cu privire la cauză, în cazul în care s-ar constata că plângerea a fost greșit admisă, completul investit cu soluționarea pe fond a acesteia să o restituie, de asemenea, primului complet pentru a pronunța o nouă soluție.
Referitor la incidența dispozițiile art. 332 alin. (2) C. proc. pen., din chiar denumirea marginală a acestuia „restituirea pentru refacerea urmăririi penale” se constată că se referă, ca și situație premisă, la existența unei prime faze a procesului penal și anume o urmărire penală efectuată în cauză.
Întreaga doctrină în materie procesual penală recunoaște că nu se poate pune semnul egalității între activitățile desfășurate în etapa actelor premergătoare, așa cum sunt reglementate de art. 224 alin. (1) C. proc. pen. și faza de urmărire penală, așa cum este normată în dispozițiile art. 200 – art. 274 C. proc. pen. Chiar dacă aparent, actele premergătoare se desfășoară după tipicul și procedura actelor de urmărire penală, ele însă nu au caracterul activităților de urmărire penală, procesul penal declanșându-se odată cu începerea urmăririi penale.
În urma modificărilor aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 356/2006, regula consacrată de legiuitor pentru începerea urmăririi penale o constituie rezoluția organului de urmărire penală [(organ de cercetare penală sau procuror, emisă conform dispozițiile art. 228 alin. (1) C. proc. pen.)] ce va fi înscrisă într-un registru special [(art. 228 alin. (11) C. proc. pen.)]. Singurele două excepții de la această regulă o constituie situațiile reglementate de dispozițiile art. 299 și 467 C. proc. pen. Astfel, în cazul infracțiunii de audiență, art. 299 alin. (2) C. proc. pen., arată că se întocmește un proces-verbal prin care se constată fapta și se identifică învinuitul, iar când este cazul se dispune și arestarea acestuia, mandatul de arestare, învinuitul și procesul-verbal trimițându-se de îndată procurorului pentru efectuarea urmăririi penale sub aspectul infracțiunii săvârșite în sala de judecată. Este de la sine înțeles că dacă legiuitorul nu ar fi prevăzut posibilitatea pentru instanță ca în cazul infracțiunii de audiență să poată începe urmărirea penală prin procesul - verbal de constatare a acesteia, ar fi trebuit ca instanța să constate infracțiunea, să întrerupă judecata, să trimită actul de constatare procurorului, acesta să emită rezoluția de începere a urmăririi penale pe care să o înscrie în registrul special și apoi să sesizeze instanța cu arestarea preventivă a învinuitului, dacă-l mai găsea și acesta între timp nu se sustrăgea.
La fel și în cazul infracțiunilor flagrante, legiuitorul a dat posibilitatea ca în cazul constatării acesteia în condițiile art. 465 - art. 466 C. proc. pen., organul de urmărire penală să întocmească un proces - verbal în care să consemneze cele constatate cu privire la fapta săvârșită, declarațiile învinuitului și ale celorlalte persoane ascultate.
Simplificarea formalităților a avut în vedere eficientizarea activității de urmărire penală.
În cazul incidentelor care apar în cursul judecății (art. 335 - art. 337 C. proc. pen.) se constată că la extinderea acțiunii penale pentru alte acte materiale și la extinderea procesului penal pentru alte fapte, instanța de judecată este deja sesizată prin rechizitoriu, există o urmărire penală efectuată însă aceasta nu a elucidat pe deplin întreaga activitate infracțională a inculpatului.
Conform art. 336 C. proc. pen., titularul acțiunii penale rămâne tot procurorul, care dacă nu înțelege să pună în mișcare acțiunea penală pentru alte fapte în sarcina inculpatului, instanța nu are abilitarea legală să se substituie acestuia, putând cel mult, prin încheierea de ședință să sesizeze organul de urmărire penală cu efectuarea de cercetări privind fapta descoperită.
Și incidentul prevăzută de art. 337 C. proc. pen., ce reglementează extinderea procesului penal cu privire la alte persoane, același organ de urmărire penală ce participă la judecată poate cere extinderea procesului penal, chiar dacă persoana care va căpăta direct calitatea de inculpat nu a constituit subiectul unei urmăriri penale, dându-se astfel eficiență instituțiilor conexității și indivizibilității (art. 33 – art. 34 C. proc. pen.). În nici un caz, în absența manifestării de voință, în sensul arătat, a procurorului de ședință, instanța nu poate proceda la punerea în mișcare a acțiunii penale în cazurile date.
Nu facem analiza dispozițiilor legale în cazul judecății în fond a infracțiunilor la care nu participă procurorul, întrucât acesta este prezent în toate dosarele de pe rolul instanței de judecată sesizate prin rechizitoriu, adică absolut în toate dosarele penale, potrivit art. 279 alin. (2) C. proc. pen.
Analiza incidentelor procedurale de drept comun a avut ca scop decelarea intenției legiuitorului de a nu permite instanței de judecată să procedeze direct la judecarea unor cauze și persoane care nu au cunoscut faza de urmărire penală, de unde de altfel începe manifestarea dreptului la apărare așa cum este consacrat în art. 6 C. proc. pen.
În ceea ce privește dispozițiile speciale ale art. 2781 C. proc. pen., se observă că legiuitorul este constant în intenția sa de ocrotire a dreptului la apărare.
Dispozițiile legale permit reținerea cauzei spre judecare numai situațiile în care s-a adoptat de către procuror o rezoluție sau o ordonanță de clasare, scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale. Necunoașterea actelor procesuale prin care se dispun aceste soluții de netrimitere în judecată naște confuzii în ceea ce privește susținerea unor puncte de vedere. Cu alte cuvinte, rezoluțiile se adoptă de către procuror atunci când nu s-a pus în mișcare acțiunea penală în timp ce ordonanța este specifică cazurilor în care deja inculparea a avut loc.
Așa cum s-a precizat anterior actele premergătoare nu sunt sinonime cu probele ce se administrează în cursul urmăririi penale, neîncadrându-se în obiectul fazei de urmărire penală conform art. 200 C. proc. pen. și neavând caracterul de probă în sensul art. 63 C. proc. pen.
Ca o întărire a dispozițiilor legale analizate s-a adoptat și Decizia nr. 48 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, în soluționarea recursului în interesul legii care statuează că interpretarea dispozițiile art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., are în vedere numai rezoluția, ordonanța și dispoziția din rechizitoriu prin care s-a dispus scoaterea sau încetarea urmăririi penale.
Conform dispozițiile art. 4142 alin. (3) C. proc. pen., interpretarea este obligatorie pentru instanțe.
Contrar reglementărilor legale și a recursului în interesul legii, în baza unor acte premergătoare urmăririi penale, prin încheierea din 17 iunie 2008, Curtea de Apel Pitești a aplicat dispozițiile art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., confundând natura juridică a acestora cu probele și mijloacele de probă.
Chiar dacă prin încheierea de strămutare nr. 1390 din 20 august 2008 adoptată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-au menținut toate actele îndeplinite până în acel moment de către Curtea de Apel Pitești, în soluționarea prezentului recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate trece peste această nelegalitate, fiind obligată a o sancționa cu nulitatea absolută, în baza art. 197 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., prin lipsa fazei de urmărire penală încălcându-se dreptul la apărare al intimaților.
De altfel, nici sesizarea instanței de judecată în ipoteza art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., nu este legală, întrucât plângerea persoanei poate fi asimilată actului de sesizare [(art. 2761 alin. (9) C. proc. pen.)] numai în situația premisă a existenței unei urmăriri penale, sancțiunea fiind nulitatea absolută [(art. 197 alin. (2) teza I-a C. proc. pen.)].
Aplicarea ilegală a normelor specifice existenței fazei de urmărire penală în cadrul incidentului procedural ivit cu ocazia judecății în fond a unei plângeri în procedura specială reglementată de art. 2781 C. proc. pen., de asemenea, se sancționează cu nulitatea absolută, hotărârea instanței de fond fiind nelegală.
Raportat la aspectele sus-menționate, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., recursurile vor fi admise, încheierea din 17 iunie 2008 a Curții de Apel Pitești și hotărârile casate, cauza trimițându-se spre rejudecare la Curtea de Apel Brașov.
Văzând și prevederile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de partea vătămată T.E. împotriva sentinței penale nr. 112/ F din 17 noiembrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.
Casează sentința penală recurată, precum și încheierea din 17 iunie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, dispusă în dosarul nr. 64/42/2008 și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Brașov.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2009.