Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Primul ciclu procesual:
Prin sentința penală nr. 30/ F din 11 aprilie 2006, Curtea de Apel Pitești a hotărât următoarele:
- A condamnat pe inculpatul C.N., la pedepsele de:
- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen.;
- un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen.;
- 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen.;
- un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 292 C. pen.
În baza dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 C. pen., a contopit pedepsele și a dispus să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
- A condamnat pe inculpata B.M., la pedepsele de:
- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen.;
- un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen.;
- 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen. și;
- un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 292 C. pen.
În baza dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 C. pen., a contopit pedepsele și a dispus să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
- A condamnat pe inculpatul F.I., la pedepsele de:
- un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen.;
- 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (2) C. pen. și, un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 292 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 C. pen., a contopit pedepsele și a dispus executarea pedepsei cea mai grea de 3 ani închisoare.
- A condamnat pe inculpata M.M., la pedepsele de:
- un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen.;
- 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (2) C. pen. și, la un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 292 C. pen.
În baza dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 C. pen., a contopit pedepsele și a dispus să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
- A condamnat pe inculpata G.D., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.
În baza dispozițiilor art. 861 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pentru fiecare inculpat.
În baza dispozițiilor art. 862 C. pen., a fixat termen de încercare pentru inculpații C.N., B.M., F.I., M.M. de câte 6 ani și pentru inculpata G.D. de 5 ani.
A instituit în sarcina fiecărui inculpat obligațiile prevăzute la art. 863 alin. (1) lit. a) și d) C. pen., în ceea ce privește obligația prevăzută de lit. a) se va executa prin prezentarea în ultima zi de vineri a fiecărei luni la serviciul de protecție a victimei și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Constanța.
A atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 864 C. pen.
A dispus anularea actelor false existente în dosarul de urmărire penală.
A dispus repunerea părții civile F. Constanța, în situația anterioară săvârșirii infracțiunilor.
A obligat pe fiecare inculpat la câte 700 lei RON cheltuieli judiciare către stat și la câte 483 lei RON cheltuieli judiciare către partea civilă.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că la data de 20 iunie 2003, după ce inculpații C.N. și B.M. (președinte și, respectiv, contabil șef al C. Constanța) au modificat decizia nr. 209 din 4 iunie 1973 și autorizația pentru executare de lucrări nr. 3250 din 6 octombrie 1974, în sensul că, radiind, prin aplicarea pastei corectoare, înscrierea P.M., au înscris în mod nereal H.A., în înțelegere cu inculpații F.I. și M.M. (administratori ai SC M.J. SRL Constanța care închiriase imobilul respectiv), au perfectat actele de transfer a proprietății către societatea comercială, încheind factura nr. 7820513 și actul sub semnătură privată. Xerocopiile actelor falsificate au fost folosite la Biroul Notarial G.D., pentru autentificarea contractului de vânzare-cumpărare, cei patru inculpați declarând în fața notarului, în mod nereal, efectuarea plății integrale a prețului.
Prejudiciul cauzat părții civile F. Constanța a fost stabilit la 1.251.934.000 lei ROL.
Urmare recursurilor formulate de inculpați și admise de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia penală nr. 5392 din 20 septembrie 2006, sentința nr. 30/ F din 11 aprilie 2006, a Curții de Apel Pitești a fost casată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, reținându-se că „nu a fost lămurită problema titlului de proprietate asupra imobilului ce a făcut obiectul actului de înstrăinare”. . . „la termenul din 21 februarie 2006, s-a solicitat de apărare, între altele, ca expertul să lămurească aspectul privind actele de proprietate, dar cererea nu a fost încuviințată. Instanța de fond, deliberând asupra cauzei, a admis punctul de vedere al F. Constanța, fără a examina apărările inculpaților cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului și nici concluziile raportului de expertiză, sub acest aspect ignorându-le pur și simplu”.
Dispozițiile deciziei de casare au fost aduse la îndeplinire de către instanța de trimitere, prin efectuarea unei expertize, inițial de către expertul Constantin Ionica și completată (datorită pierderii calității de expert a acestuia) de către expertul Din Daniela.
Tot astfel, s-a procedat la reascultarea inculpaților ale căror declarații au fost consemnate în scris și depuse la dosarul cauzei.
Al doilea ciclu procesual:
În rejudecare, prin sentința penală nr. 51/ F din 20 mai 2008, Curtea de Apel Pitești a dispus următoarele:
A condamnat pe inculpatul C.N., la:
- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen.;
- un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen.;
- 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen.;
- un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 292 C. pen.
În baza art. 33 și 34 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
A condamnat pe inculpata B.M., la:
- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen.;
- un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 291 C. pen.;
- 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen.;
- un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 292 C. pen.
În baza art. 33 și 34 C. pen., inculpata va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. A condamnat pe inculpatul F.I., la:
- un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen.;
- 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2) C. pen.;
- un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 292 C. pen.;
În baza art. 33 și 34 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
- A condamnat pe inculpata M.M., la:
- un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 291 C. pen.;
- 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2) C. pen.;
- un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 292 C. pen.
În baza art. 33 și 34 C. pen., inculpata va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
- A achitat pe inculpata G.D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaților C.N., B.M., M.M. și F.I. și a stabilit un termen de încercare de câte 6 ani.
A instituit în sarcina inculpaților condamnați obligațiile prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a) – d) C. pen., cea prevăzută la lit. a) fiind adusă la îndeplinire prin prezentarea la Serviciul de Probațiune din cadrul Tribunalului Constanța, la datele fixate de acesta.
- A atras atenția asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 864 C. pen.
S-a dispus anularea actelor false.
A dispus repunerea părții civile F. Constanța în situația anterioară săvârșirii infracțiunilor.
Inculpații condamnați au fost obligați la câte 1500 lei cheltuieli judiciare către stat și la câte 1.728 lei cheltuieli judiciare către partea civilă F. Constanța.
Instanța de rejudecare a stabilit următoarea situație de fapt:
Inculpatul C.N. a fost președinte al C. Constanța, iar B.M., contabil șef la aceeași unitate.
Inculpații F.I. și M.M. erau administratori ai SC M.J. SRL Constanța; inculpata M.M. făcea parte și din consiliul de administrație al C. Constanța, iar F.I. era salariat la unitatea cooperatistă.
În conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (1) din Decretul-Lege nr. 67/1990, privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și de credit, la data de 18 mai 1992, prin protocol, F. Constanța, succesoare de drept a U.J.C.O.O.P. Constanța a transmis din patrimoniul său în administrare către C. Constanța, mai multe imobile, printre care și Complexul comercial A.
Potrivit protocolului întocmit pe baza reglementărilor de la acea dată, C. Constanța avea obligația achitării impozitelor și a taxelor aferente clădirilor preluate în administrare, inclusiv a taxei de folosință a terenului, teren care era și a rămas în continuare proprietatea Primăriei municipiului Constanța.
De asemenea, în baza protocolului, pe durata administrării imobilului, C. Constanța dobândea dreptul de a închiria unele din spații pentru a-și acoperi cheltuielile rezultate din impozite și taxe aferente precum și participarea cu anumite fonduri cu susținerea unor acțiuni comune organizate de F. Constanța, în domeniile social, de formare și perfecționare a pregătirii profesionale, de întrajutorare cooperatistă, de investiții și de asistență de specialitate.
Contractele de închiriere ce urmau a fi încheiate de C. Constanța se întocmeau pe formulare tipizate, în care această unitate figura „locator” deși era, în fapt, detentor precar, având numai posesia bunului.
La data de 16 martie 2000, C. Constanța, prin reprezentanții săi (C.N. și B.M.) a închiriat imobilul H.A. către SC M.J. SRL Constanța, reprezentată de asociații F.I. și M.M., inițial, pe o perioadă de un an, cu posibilitatea de prelungire; în firmă era asociată și inculpata B.M. care, așa cum s-a precizat, era și contabil șef al C. Constanța, iar inculpatul F.I. era salariat al C. Constanța și-și desfășura activitatea ca barman la acea unitate.
În anul 2003, hanul A. funcționa ca o unitate de alimentație publică prosperă și, cu toate acestea, la data de 18 iunie 2003, Consiliul de Administrație al C. Constanța condus de inculpatul C.N., președinte, a luat în discuție cererea formulată de SC M.J. SRL Constanța de cumpărare a hanului A.
Astfel, ca urmare a intervențiilor făcute de C.N. și B.M. (asociată la SC M.J. SRL Constanța) s-a aprobat, de principiu, vânzarea imobilului, deși toți cei patru inculpați aveau cunoștință ca nu există acte de proprietate nici pentru imobil și nici pentru teren și cu încălcarea dispozițiilor date de C. București – D.C.F., în care se precizează: art. 8 - „pentru fiecare activ care se propune pentru vânzare se va elabora o documentație tehnico-economică: art. 12 - „organizațiile și unitățile cooperatiste deținătoare de active, au obligația publicării anunțului de vânzare în revista cooperației de consum, într-un ziar de mare tiraj, într-un ziar local, cu cel puțin 15 zile înainte de data stabilită pentru licitație”; art. 16 - „organizația sau unitatea cooperatistă are obligația de a afișa la sediul său precum și la locul activului scos la vânzare publicația de vânzare, precizând data, ora și locul desfășurării vânzării”.
Toate aceste dispoziții au fost încălcate de către cei patru inculpați, astfel că în nici un moment nu s-a dorit a se organiza, în mod transparent, licitație pentru vânzarea activului respectiv, iar totul s-a făcut în mod ocult.
Prin urmare, inculpații C.N., în calitatea sa de președinte, și B.M., în calitate de contabil șef la C. Constanța au emis, la data de 20 iunie 2003, factura fiscală nr. 7820513, prin care înstrăinau imobilul H.A. inculpaților F.I. și M.M., asociați ai SC M.J. SRL Constanța, pentru suma de 150.000 lei ROL, sumă modică în raport de valoarea imobilului.
Tot la data de 20 iunie 2003, inculpații C.N., B.M., F.I. și M.M., primii doi în calitate de vânzători, iar ceilalți în calitate de cumpărători, încheie un alt act de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, având ca obiect imobilul H.A. (suprafață construită, anexă, grup sanitar, magazie), precum și suprafața de 970,09 m.p. teren aflat nu în proprietatea lor ci în proprietatea Primăriei municipiului Constanța. În actul respectiv se face precizarea că prețul vânzării rămâne la suma de 150.000.000 lei ROL, conform facturii nr. 7820513 din 20 iunie 2003, dar plata sumei se va efectua în rate până la data de 31 decembrie 2003, cu posibilitate de prelungire. Acest act a fost înregistrat atât în contabilitatea C. Constanța, cât și în cea a SC M.J. SRL Constanța.
Inculpații, dându-și seama că pentru întocmirea documentației la cartea funciară nu este suficient actul sub semnătură privată întocmit, au hotărât să-l întocmească în formă autentică, apelând la serviciile unui notar public.
Deoarece cunoșteau că la notarul public trebuie să prezinte acte de proprietate a bunului ce urma a fi vândut, la data de 20 iunie 2003, inculpații C.N. și B.M., având cunoștință de faptul că în arhiva C. Constanța se află documente privind proprietatea asupra imobilului din P.M., s-au hotărât să le falsifice și să menționeze în loc de Complexul comercial P.M., H.A.
Astfel, identificând în arhiva cooperativei decizia nr. 209 din 4 iunie 1973, prin care se transmitea din administrarea municipiului Constanța în folosința U.J.C.C. Constanța, terenul proprietate de stat în suprafață de 2614 m.p., situat în perimetrul construibil al municipiului Constanța - P.M., cei doi inculpați, prin aplicarea pastei corectoare, au înscris pe acest document în locul „P.M.”, „Cartierul P.A.”. Tot astfel, inculpații au identificat în arhiva cooperativei și autorizația pentru executări de lucrări nr. 32520 din 6 octombrie 1974, eliberată pentru Complexul comercial „P.M.”, falsificând-o, tot prin aplicarea pastei corectoare, în sensul că în loc de „P.M.” au înscris A. La fila X din volumul III se află copia autorizației pentru executare de lucrări nr. 32520/1974, care fusese întocmită corect pentru complexul comercial „P.M.”, falsul neputând fi contestat.
Inculpații C.I. și B.M., după falsificarea celor două documente, împrejurare cunoscută și de inculpații F.I. și M.M., s-au deplasat, toți patru, la Biroul notarului public D.G., din orașul Ovidiu, unde au prezentat documentele falsificate și au solicitat autentificarea tranzacției Complexului H.A., declarând, astfel, necorespunzător situația juridică a imobilului, inclusiv darea și primirea integrală a prețului.
În aceste condiții, notarul public D.G. a autentificat actul prin care se menționa că se transmite în proprietate de la vânzătorul C. Constanța la cumpărătorul SC M.J. Constanța, atât imobilul, Complexul A. cât și terenul care, de fapt, era proprietatea Primăriei municipiului Constanța.
Complexul comercial, așa cum s-a precizat, este folosit din anul 2000 de către SC M.J. SRL Constanța, ca unitate de alimentație publică, ale cărei beneficii sunt însușite de asociații F.I. și M.M.
Instanța a apreciat că faptele inculpaților C.N. și B.M. realizează conținutul infracțiunilor prevăzute de art. 288 alin. (2) C. pen., în sensul că au falsificat decizia nr. 209/1973 și autorizația pentru executare de lucrări nr. 32520/1974, privind imobilul din P.M.; art. 291 C. pen., constând în folosirea celor două acte falsificate la notarul public; art. 292 C. pen., constând în declarații nereale făcute notarului public, privind plata integrală a prețului; art. 215 alin. (2) C. pen., constând în inducerea în eroare a părții civile F. Constanța, prin vânzarea bunului proprietatea acesteia.
Faptele inculpaților F.I. și M.M. realizează, în drept, conținutul infracțiunilor prevăzute de art. 291 C. pen., în sensul că, deși aveau cunoștință de faptul că inculpații C.N. și B.M. falsificaseră cele două documente privind Complexul comercial P.M., le-au folosit la notarul public; art. 292 C. pen., constând în declarații necorespunzătoare adevărului privind plata integrală a prețului; art. 26 raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., constând în actele de complicitate la infracțiunea de înșelăciune săvârșite de inculpații C.N. și B.M.
În ceea ce o privește pe inculpata G.D., trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., instanța a apreciat că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv vinovăția sub forma intenției directe, motiv pentru care a dispus achitarea acesteia.
Cu privire la situația juridică a H.A., instanța de fond a reținut că imobilul figurează, așa cum se menționează în rapoartele de expertiză, în evidențele contabile ale C. Constanța, fapt care nu-i conferă însă acestuia dreptul de proprietate, din moment ce deținea imobilul în baza protocolului încheiat cu F. la 18 mai 1992. Tot astfel, împrejurarea că parte din imobil a fost închiriată de C. Constanța, SC M.J. SRL Constanța și că, aceasta din urmă a efectuat anumite lucrări de reparații, nu conduce la dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului care a fost și rămâne pe mai departe al F. Constanța. Însuși expertul D.D. precizează că în evidența C. Constanța nu se găsesc acte de proprietate, gen autorizații de construire, procese-verbale de recepție finală, facturi, contracte de vânzare-cumpărare etc. Arată, însă, expertul, că imobilul figurează în patrimoniul C. Constanța și este înregistrat la toate organele competente, situație dovedită cu bilanțul contabil la 31 decembrie 1995, evidența în listele de inventariere de la acea dată și declarații de impunere, taxe și impozite, astfel că, se susține în raportul de expertiză, bunul ar fi proprietatea C. Constanța. Această concluzie este în contradicție cu actele depuse la dosar, nerezultând din nici un document că unitatea cooperatistă, C. Constanța este proprietara imobilului înstrăinat.
În concluzie, inculpații C.N. și B.M. au vândut un bun care nu aparținea în proprietate C. Constanța, evident, în înțelegere frauduloasă cu inculpații F.I. și M.M. care aveau interese în dobândirea acestui bun. Nu este lipsită de semnificație împrejurarea că așa-numita vânzare s-a făcut la un preț foarte mic, rezultând, și sub acest aspect, dorința inculpaților de a obține avantaje pe căi necinstite.
Prin înțelegerea frauduloasă a celor patru inculpați, partea civilă F. Constanța a fost prejudiciată cu imobilul ce a făcut obiectul vânzării frauduloase.
Ca atare, sub aspectul laturii civile a cauzei, Curtea a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 348 C. proc. pen., restabilirea situației anterioare, prin repunerea părții civile F. Constanța în situația anterioară săvârșirii infracțiunilor, respectiv în cea de proprietară a Complexului H.A. Constanța, și anularea actelor falsificate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și inculpații C.N., B.M., M.M. și F.I.
Cu privire la recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești:
Procurorul critică sentința penală nr. 51/ F din 20 mai 2008 a Curții de Apel Pitești cu privire la greșita achitare a inculpatei G.D., solicitând condamnarea acesteia pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.
În subsidiar, prin motivele de recurs scrise, s-a solicitat condamnarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen.
Temeiul juridic al recursului îl constituie art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 36/1995, „notarul public are obligația să deslușească raporturile reale dintre părți cu privire la actul pe care vor să-l încheie, să verifice dacă scopul pe care îl urmăresc este în conformitate cu legea și să le dea îndrumările necesare asupra efectelor lui juridice.
De asemenea, el trebuie să ceară părților, ori de câte ori este cazul, documentele justificative și autorizațiile necesare pentru încheierea actului sau, la cererea acestora, va putea obține el însuși documentația necesară.”
Dacă înscrisul prezentat are un conținut îndoielnic, iar notarul nu poate refuza instrumentarea actului, el trebuie să atragă atenția părților asupra consecințelor juridice la care se expun și să facă mențiune expresă în act. Dacă partea se opune la inserarea mențiunii, notarul public va refuza întocmirea actului [(art. 6 alin. (3) și (4) din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995)].
Regulamentul de aplicare a acestei legi stabilește în conținutul art. 70 obligația notarului ca, și în cazul actelor de transmisiuni sau constituiri de drepturi reale imobiliare, să verifice situația proprietății și sarcinile bunului. În acest scop, notarul ca pretinde prezentarea titlurilor de proprietate ale înstrăinătorului și după caz, extrasul de carte funciară sau certificatul de sarcini, precum și certificatul de atestare fiscală.
Stabilind situația de fapt și vinovăția inculpatei G.D. în prezenta cauză, prin prisma atribuțiilor de serviciu și a obligațiilor legale ce îi reveneau în exercitarea profesiei de notar, Înalta Curte reține următoarele:
Inculpatei i s-a solicitat autentificarea contractului de vânzare-cumpărare a Complexului comercial A. încheiat între vânzătorul C. Constanța și cumpărătorul SC M.J. SRL Constanța, prezentându-i-se de către părți, în acest sens, copii neautentificate ale unor acte false, și anume autorizația de executare de lucrări nr. 32520 din 6 octombrie 1974 și decizia de atribuire a terenului nr. 209 din 4 iunie 1973.
Ambele înscrisuri fuseseră falsificate prin aplicarea pastei corectoare pe actele menționate și dactilografierea denumirii „cartier P.A.” respectiv „strada A.” în loc de denumirea „P.M.” și, respectiv „cartierul P.M.”.
Inculpata a autentificat contractul de vânzare-cumpărare prin încheierea nr. 1965 din 20 iunie 2003 având la dispoziție numai copiile nelegalizate ale înscrisurilor arătate mai sus.
Aceste copii de pe acte, chiar dacă ar fi fost autentice, nu au absolut nicio valoare juridică deoarece ele nu fac dovada asupra proprietății ca fiind a vânzătorului ce o înstrăinează. Ele nu pot constitui sub nicio formă și pentru niciun motiv temei al autentificării de către notarul public al unui contract de vânzare-cumpărare.
Încălcând flagrant normele legale care reglementează activitatea notarială, inculpata G.D. a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.
Notarul public G.D. și-a încălcat cu știință atribuțiile de serviciu, nefiind niciun moment în eroare asupra caracterului ilegal al conduitei sale profesionale și nici asupra consecințelor acesteia; notarul public și-a îndeplinit defectuos atribuțiile sale de serviciu cu intenție, prevăzând rezultatul faptei sale și, chiar dacă nu a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui în sensul vătămării intereselor legale ale unei persoane.
Pe lângă existența dispozițiilor legale enunțate anterior și care interzic notarului public să încheie transmisiuni sau constituiri de drepturi reale imobiliare altfel decât pe baza titlului de proprietate în original sau a copiei autentificate a acestuia, inculpata a avut și alte semnale care trebuiau să o alarmeze și să o oblige, odată în plus, la a solicita înscrisurile autentificate și la a verifica riguros demersul părților, și anume, în copiile actelor ce i-au fost prezentate apărea U.J.C.O.O.P. Constanța și nicidecum C. Constanța. Inculpata s-a mulțumit însă cu explicația oferită de vânzător că și-ar fi schimbat denumirea, fără să existe vreo dovadă în acest sens și nici că este succesorul de drept al U.J.C.O.O.P.
Pe de altă parte, în copia deciziei 209 din 4 iunie 1973 a Comitetului executiv al Consiliului popular al județului Constanța (unul din cele două acte pe care notarul public și-a motivat decizia de a autentifica contractul de vânzare-cumpărare) mențiunea „cartierul P.A.” este dactilografiată mai sus decât linia rândului celorlalte cuvinte, sub această mențiune sunt vizibile caracterele altor litere, prima cratimă este dublată, iar cea de-a doua parțial acoperită de ultima literă a cuvântului A.
Fără a intenționa transformarea notarului public în organ de urmărire penală, este evident însă că, prin pregătirea și specificul activității sale, acesta este obligat să depună toate diligențele la verificarea actelor ce i se prezintă și pe care se întemeiază deciziile sale ulterioare.
Inculpata G.D. a susținut că putea autentifica contractul și în prezența doar a listelor de inventar ale vânzătorului din care să rezulte că la active este înscris imobilul în litigiu (pe care oricum nu le-a avut nici pe acestea la momentul autentificării actului, dosarul Curții de Apel Pitești nr. 4444/46/2005) și că nu a luat în calcul ca fiind necesare și alte acte, afirmație lipsită de fundament juridic așa cum s-a demonstrat mai sus.
Justificând încălcarea atribuțiilor sale de serviciu, inculpata G.D. a declarat în fața procurorului că nu și-a pus problema unei ilegalități, considerând că atât vânzătorii cât și cumpărătorii (care au și contactat-o în vederea încheierii actului) sunt oameni serioși.
Motivarea este în contradicție vădită cu caracterul minuțios și profesionist pe care îl necesită activitatea de întocmire a actelor notariale, denotă o abordare lejeră formată pe aparențe și/sau cunoștințe personale, dar asumată integral și care a avut drept consecință deposedarea ilegală a deținătorului de drept al imobilului care a făcut obiectul tranzacției.
Fapta inculpatei G.D. nu poate constitui infracțiunea de neglijență în serviciu, întrucât culpa, ca formă de vinovăție, nu poate fi reținută în speță; inculpata era pregătită pentru a îndeplini funcția de notar public, nu era în imposibilitate de a prevedea consecințele faptei sale și nici nu se afla în situația de a nu-și îndeplini îndatoririle de serviciu din cauze independente de voința sa.
Așa fiind, constatând că în cauză sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și, în baza textului de lege enunțat, va dispune condamnarea inculpatei G.D.
Având în vedere gravitatea faptei comise constând în consecințele acesteia și impactul social al implicării unui notar public într-un lanț infracțional, dar constatând și existența circumstanțelor atenuante referitoare la buna conduită a inculpatei anterior săvârșirii faptei, pregătirea profesională, posibilitatea reală de recuperare socială fără săvârșirea de alte infracțiuni, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. și va dispune condamnarea inculpatei G.D. la pedeapsa de 3000 lei amendă.
Cu privire la recursurile inculpaților C.N., B.M., M.M. și F.I.
Inculpatul C.N. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 10 și 18 C. proc. pen.
În esență, s-a susținut că instanța de fond nu a examinat cererile formulate de inculpat în apărarea sa, astfel încât i-au fost încălcate drepturile procesuale cu consecința influențării soluției procesului.
Aceste cereri se refereau la obligarea părții civile de a depune originalele documentelor pretins falsificate și de a se dispune expertiza scrisului asupra mențiunilor despre care se susține că s-au făcut în înscrisurile prezentate notarului.
S-a susținut că soluția primei instanțe nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și nu cuprinde referiri explicite la apărările formulate de inculpat cu privire la fiecare dintre infracțiunile reținute în sarcina sa.
Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale nr. 51/2008 a Curții de Apel Pitești și trimiterea cauzei la prima instanță spre rejudecare.
Printr-un alt motiv de recurs, s-a solicitat să se constate că instanța de fond a comis o gravă eroare de fapt având drept consecință greșita condamnare a inculpatului.
Instanța a înlăturat nejustificat expertizele care stabileau proprietatea C. asupra imobilului H.A. și a ignorat împrejurarea că acesta plătește impozitele și taxele datorate statului, obligație ce revine exclusiv proprietarului, iar nu detentorului precar.
Nu s-a motivat activitatea de inducere în eroare a F. de către inculpat și nu s-a stabilit cine a modificat înscrisurile oficiale.
Pentru aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Inculpata B.M. și-a întemeiat recursul pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18, 9 și 10 C. proc. pen.
În principal, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și achitarea inculpatei în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În motivele de recurs s-a susținut însă că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 288 alin. (2), art. 291, 215 alin. (1) și (2) și art. 292 C. pen., ceea ce ar atrage incidența dispozițiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen.
S-a arătat că proprietatea bunului vândut a aparținut C. Constanța, astfel cum s-a dovedit prin actele aflate la dosarul cauzei.
Cererea inculpatei de a se efectua o expertiză a scrisului de pe înscrisurile pretins falsificate a fost respinsă în mod repetat și nejustificat.
Hotărârea de vânzare a H.A. a aparținut organelor de decizie ale C., iar nu inculpatei care nu a fost nici membră a Consiliului de Administrație al C., nici asociată la societatea cumpărătoare.
Inculpații F.I. și M.M. au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe fond, achitarea lor, sau trimiterea cauzei spre rejudecare.
S-a arătat că hotărârea dată în rejudecare a ignorat indicațiile instanței de recurs în ceea ce privește stabilirea dreptului de proprietate asupra bunului litigios, precum și concluziile raportului de expertiză, și nu a examinat apărările inculpaților.
S-a arătat că F. Constanța nu a fost în măsură să depună originalele sau cel puțin copii legalizate de pe înscrisurile doveditoare ale dreptului de proprietate, inclusiv de pe autorizația de executare de lucrări nr. 33619/1969 și de pe procesul-verbal de recepție finală din 12 septembrie 1970, iar instanța a judecat cauza pe baza unor fotocopii.
C. Constanța a avut bunul înregistrat în contabilitate și a achitat taxele și impozitele către bugetul local, iar Legile nr. 109/1996 și 1/2005 au stabilit ca fiind proprietatea unităților deținătoare, bunurile existente în contabilitatea și patrimoniul acestora.
Infracțiunea de înșelăciune nu poate subzista în condițiile în care asupra părții civile nu au fost efectuate manopere dolozive de natură să îi surprindă buna-credință.
Recurenții inculpați nu au cunoscut împrejurarea că înscrisurile prezentate notarului public ar fi fost falsificate, iar falsul nu a fost dovedit.
Cu privire la infracțiunea de fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen., s-a susținut că pretinsele consecințe juridice nu există.
Examinând recursurile, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:
Cu privire la cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9 și 10 C. proc. pen.
Aceste cazuri se referă atât la nemotivarea hotărârii, cât și la nepronunțarea asupra faptelor reținute, precum și la situația când motivarea contrazice dispozitivul, creând echivoc cu privire la corecta și exacta rezolvare a cauzei.
Sub aceste aspecte, Înalta Curte constată că instanța s-a pronunțat asupra tuturor faptelor reținute în sarcina inculpaților, motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea acesteia necontrazicând dispozitivul hotărârii care se înțelege, fiind precis, clar, explicit.
Cu privire la criticile aduse sentinței sub aspectul motivării ei, Înalta Curte observă că nemotivarea conduce la casarea hotărârii numai în cazul în care misiunea instanței de recurs de a controla prima instanță devine imposibil de realizat din cauza lipsei, insuficienței sau obscurității motivelor hotărârii.
În cauza de față, Înalta Curte nu constată această situație, fiind în măsură să procedeze la verificarea hotărârii primei instanțe care nu a lăsat în suspensie nimic din ceea ce ținea de rezolvarea pricinii. Împrejurarea că instanța a respins motivat unele din probele solicitate (expertiza grafologică, la termenul din 6 februarie 2007) sau a înlăturat, argumentând, altele (concluziile raportului de expertiză) nu echivalează nici cu nemotivarea hotărârii și nici cu nerezolvarea cererilor inculpaților.
În legătură cu susținerea nerezolvării unor cereri esențiale ale părților care s-ar fi repercutat asupra drepturilor acestora, și, pe cale de consecință, asupra soluției în cauză, Înalta Curte constată că și această critică este nefondată.
Inculpații au solicitat ca partea civilă să depună acte prin care să dovedească dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, la termenele de judecată din datele de 15 noiembrie 2005, 24 ianuarie 2006, 21 februarie 2006 și 6 februarie 2007.
În toate cazurile, instanța a admis proba cu acte solicitată în dovedirea dreptului de proprietate.
La dosarul cauzei se află originalul deciziei nr. 209 din 4 iunie 1973, copia autorizației pentru executare de lucrări nr. 32520/1974 cu timbru fiscal, procesul-verbal de recepție finală în original, ceea ce confirmă susținerile părții civile cu privire la actele pe care le deține și faptul că acestea au fost depuse încă din timpul urmăririi penale.
Partea civilă F. a precizat că deține autorizație de construcție și proces-verbal de recepție finală (încheierea din 19 februarie 2008, Curtea de Apel Pitești, dosar nr. 4444/46/2005).
Și proba cerută de inculpați în sensul de a se solicita relații de la O.R.C. Constanța pentru a se preciza dacă H.A. este trecut și de când în capitalul social al F. Constanța sau C. Constanța a fost admisă la termenul de judecată din 15 noiembrie 2005.
Constatând neîntemeiate criticile formulate, Înalta Curte le va respinge ca atare.
Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Examinând materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt, probele administrate fiind suficiente și concludente pentru stabilirea adevărului în cauză.
Atât apărarea, cât și instanța și-au concentrat eforturile în a stabili titularul dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.
Înalta Curte observă că, pe de-o parte, rezolvarea acestei chestiuni nu este de competența expertului, ci exclusiv a instanței, iar pe de altă parte că nu instanța penală învestită cu această cauză era chemată să dea răspunsul, neavând nici competența și nici interesul juridic al rezolvării acestei probleme asupra căreia poartă încă numeroase litigii civile, comerciale, etc.
Instanței i-a fost indusă o falsă problemă, aceea a titularului dreptului de proprietate, pentru a se distrage atenția de la realitatea activității infracționale, punctuale, a inculpaților.
Un material juridic extrapenal extrem de vast a inundat dosarul cauzei, solicitări de comparării de titluri, rapoarte de expertiză contestate și completate în mai multe rânduri, toate menite să rezolve o dispută ce nu interesa fondul cauzei, dar în capcana căreia se putea pierde esența stabilirii adevărului.
Înalta Curte, analizând acest probatoriu, reține ca fapte certe și dovedite următoarele:
La 18 mai 1992, între F. Constanța, ca succesoare de drept a U.J.C.C. – U.J.E.C.O.O.P. – U.R.C.C. Constanța – U.R.C.C. Dobrogea, pe de-o parte, și C. Constanța, ca succesoare de drept a C.P.A.D.M. Constanța, pe de altă parte, s-a încheiat un protocol în baza prevederilor art. 16 din Legea nr. 67/1990 și a Statutului F. privind transmiterea în administrare din patrimoniul F. a unor imobile, printre care Complex P.M., Complex Comercial A., Restaurant A.
Înalta Curte reține ca cert și necontestat titlul de administrator dobândit de C. Constanța și dreptul de a administra aceste imobile, cu toate obligațiile ce îi incumbau din acesta. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că la data de 1 februarie 1993, C. Constanța, în calitate de locator, dădea în folosință SC Mărțișor SRL H.A. pe o perioadă de 5 ani.
Actul a fost vizat de F.
La data de 31 august 2000, între F., ca proprietar, și C. Constanța, ca administrator, s-a încheiat un nou protocol privind predarea acelorași spații în administrare.
În act de stabilesc obligațiile administratorului, inclusiv plata impozitelor.
Conform anexei la Protocolul din 18 mai 1992, numai pentru Complexul P.M. a existat autorizația de construcție sub nr. 32520 din 6 septembrie 1974, în timp ce pentru complexul și restaurantul A., nu.
La data de 16 martie 2000, C. Constanța a închiriat imobilul în litigiu Societății Comerciale M.J. Constanța, reprezentată de F.I. și M.M.
În cererea de închiriere a restaurantului H.A., administratorul SC M.J. SRL, F.I., precizează în alin. (2), în mod deslușit că C. Constanța nu deține documente de autorizare a construcției și nici decizie de atribuire pentru terenul aferent.
La data de 27 decembrie 2000, SC M.J. Constanța a solicitat la C. Constanța, cu cererea nr. 66, aprobarea executării unei lucrări de investiții privind H.A. Deși nu a primit nici un răspuns favorabil, societatea comercială menționată a realizat totuși investiții în sumă de 951.508.061 lei.
La solicitarea conducerii C. Constanța, în iulie 2003, s-a prezentat o comisie în vederea evaluării H.A., la acea dată fiind închiriat la SC M.J. SRL
În urma expertizării s-a stabilit că valoarea imobilului este de 155.500.000 lei. S-a recomandat ca această sumă să fie punct de plecare al licitației, în caz de vânzări.
La data de 18 iunie 2003, Consiliul de Administrație al C. Constanța, condus de inculpatul C.N. a luat în discuție cererea formulată de SC M.J. SRL de cumpărare a spațiului Complexului Comercial A. Din compunerea Consiliului de Administrație al C. Constanța, făcea parte și inculpata M.M., care avea și calitatea de asociată la societatea comercială mai sus menționată.
Inculpatul C.N. a informat Consiliul că pentru acest spațiu C. Constanța nu deține autorizație de construcție și nici decizie de atribuire a terenului în folosință.
Supusă la vot, propunerea de vânzare a spațiului a fost aprobată în unanimitate.
Consiliul de Administrație i-a împuternicit pe C.N. și B.M. să negocieze vânzarea și să încheie actele.
În declarația dată în fața procurorului la data de 26 ianuarie 2004, inculpatul C.N. recunoaște că nu existau acte de proprietate ale C. asupra H.A., dar a considerat autorizația de construcție ca titlu de proprietate.
La rândul ei, inculpata B.M., contabilul șef al instituției, declară la 27 ianuarie 2004 că pentru niciunul din spațiile comerciale unitatea nu deținea originalele, ci numai xerocopii.
Inculpații F.I. și M.M. au negat că aveau cunoștință de această situație, contrazicând dovezile certe prezentate mai sus (cerere de închiriere și procesul-verbal al ședinței din 18 iunie 2003). Demonstrând nesinceritate, M.M. susține chiar că s-a abținut de la vot și că nu mai reține ce s-a discutat, întrucât a avut emoții în adunare, contrazicându-și propria declarația din 29 august 2003.
Decizia consiliului de administrație a fost dusă la îndeplinire de către inculpatul C.N., în calitate de președinte și de B.M. în calitate de contabil șef. Totodată, cei doi au emis factura fiscală nr. 7820513/2003, prin care înstrăinează imobilul pentru 150.000.000 lei inculpaților F.I. și M.M., în calitate de reprezentanți ai firmei SC M.J. SRL Constanța.
La aceeași dată, cei patru inculpați încheie și un act de „vânzare-cumpărare” sub semnătură privată, prin care se înstrăinează atât imobilul mai sus menționat, cât și suprafața de 970,09 mp, teren aflat în proprietatea Primăriei Municipiului Constanța. În acest act se precizează că suma de bani care reprezintă prețul tranzacției urma să fie achitată până la data de 31 decembrie 2003. Acest document a fost înregistrat în contabilitatea ambelor unități.
Deoarece inculpații mai sus menționați doreau să dea o formă juridică autentică actelor de transfer al proprietății, în baza rezoluției infracționale pe care au luat-o, au procedat la falsificarea unor documente aflate în arhiva C. Constanța. Astfel, cei doi au modificat, prin aplicarea pastei corectoare, decizia nr. 209 din 4 iunie 1973 privind imobilul din P.M., precum și autorizația pentru executare de lucrări nr. 32520 din 6 octombrie 1974, cu scopul de a se folosi de acesta acte în fața unui notar public.
Inculpații mai sus menționați s-au deplasat la Biroul Notarului D.G. din orașul Ovidiu, județul Constanța.
La Biroul Notarului Public D.G. cei patru inculpați au prezentat documentele falsificate în xerocopie și pe bază de cerere au solicitat autentificarea tranzacției imobilului Complexului Comercial H.A., declarând necorespunzător situația juridică a imobilului, inclusiv darea și primirea prețului.
În ședința din 18 iunie 2003, Consiliul de administrație al C. Constanța, sub președinția inculpatului C.N., membru fiind M.M., a luat în discuție această cerere.
Din materialitatea faptelor prezentate rezultă că singurele persoane nemijlocit interesate, dar și în măsură, totodată, să modifice mențiunile din cuprinsul deciziei nr. 209/1973 și a autorizației pentru executarea de lucrări nr. 32520/1974, acte pe care le dețineau în xerocopii, în arhiva instituției, erau inculpații C.N. și B.M., în calitatea lor de președinte, respectiv contabil șef al C. Constanța.
Chiar dacă în cauză nu există o probă directă în acest sens, întregul context probator converge logic și riguros spre această concluzie, iar o evaluare temeinică și obiectivă a acestuia nu poate conduce la o altă concluzie.
Orice expertiză a scrisului, dat fiind vorba că mențiunile modificate sunt dactilografiate la mașina de scris, nu ar fi putut identifica, la această dată instrumentul scriptural folosit, nicicum persoana care le-a realizat sau din dispoziția căreia au fost executate. Pe de altă parte, existența la dosarul cauzei a actului original, convinge, fără echivoc, asupra falsului executat pe copia xerox, ceea ce și exclude necesitatea comparării de titluri, susținută de apărare, instituție care nu operează în materia dreptului penal și care se face numai între titluri valabile.
Inculpații C.N., B.M., F.I. și M.M., cunoscând că înscrisurile oficiale de care se folosesc conțin date necorespunzătoare adevărului, ca urmare a alterării mențiunilor referitoare la denumirea și adresa imobilului, le-au folosit la notarul public pentru autentificarea contractului de vânzare-cumpărare.
Așa fiind, Înalta Curte constată legală și temeinică condamnarea inculpaților C.N. și B.M. pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen., precum și a acestor doi inculpați și a lui F.I. și M.M. pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. și va respinge, ca nefondate, criticile formulate cu privire la soluția arătată.
Criticile formulate în recursurile inculpaților sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., se dovedesc a fi întemeiate în ce privește greșita condamnare a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen.
În fața notarului public, inculpații C.N. și B.M., în calitate de reprezentanți ai vânzătorului C. Constanța, M.M. și F.I., în calitate de reprezentanți ai cumpărătorului SC M.J. SRL Constanța au declarat că prețul vânzării, în sumă de 150.000.000 lei a fost plătit integral, mai înainte de autentificarea actului; în realitate, prețul s-a plătit în rate, ulterior datei de 20 iunie 2003.
Declararea în fața unei instituții publice a unei anume modalități de plată nu are consecințe juridice nici pentru încheierea, nici pentru derularea convenției intervenită între părți; atâta timp cât ele au cunoscut realitatea și au acceptat modificarea modalității de plată, fără a fi afectată esența contractului, în cauză se constată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații.
În consecință, admițând recursul inculpaților C.N., B.M., M.M. și F.I., Înalta Curte va dispune achitarea acestora pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 292 C. pen., în temeiul art. 292 C. pen.
Cu privire la actele materiale descrise și analizate în considerentele ce preced, cu privire la înstrăinarea către C. Constanța a imobilului H.A. încredințat spre administrare de F. Constanța și împroprietărirea cu acest bun imobil a SC M.J. SRL Constanța, Înalta Curte reține că acestea sunt pe deplin dovedite, dar au primit o încadrare juridică greșită la instanța de fond.
Fapta comisă de inculpații C.N. și B.M. nu constituie infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., întrucât aceștia nu au efectuat nicio manoperă de inducere în eroare a părții civile F. Constanța, neprezentându-i acesteia ca adevărată o faptă mincinoasă sau ca mincinoasă o faptă adevărată.
În întreaga desfășurare a activității lor infracționale, inculpații au evitat partea civilă, tocmai pentru ca aceasta să nu aibă cunoștință de operațiunea pusă la cale de înstrăinare a bunului mobil litigios.
În sarcina inculpaților nu se poate reține nici săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., astfel cum s-a solicitat de către procuror, aceasta fiind o infracțiune cu caracter subsidiar, ceea ce înseamnă că abuzul săvârșit de un funcționar public se încadrează în dispozițiile art. 246 C. pen., numai dacă acest abuz nu are o incriminare distinctă în Codul penal.
Pe cale de consecință, nici în sarcina inculpaților M.M. și F.I. nu se poate reține săvârșirea complicității la vreuna din infracțiunile examinate mai sus.
Înalta Curte stabilește că faptele comise de inculpații C.N. și B.M. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de gestiune frauduloasă, prevăzută de art. 214 alin. (2) C. pen.
Potrivit textului de lege enunțat, gestiunea frauduloasă constă în pricinuirea de pagube unei persoane, cu rea-credință, cu ocazia administrării ori conservării bunurilor acesteia, de către cel care are ori trebuie să aibă grija administrării sau conservării acelor bunuri.
Alin. (2) incriminează gestiunea frauduloasă săvârșită în scopul de a dobândi un folos material.
Gestiunea frauduloasă se caracterizează prin comportarea necorespunzătoare și păgubitoare a persoanei căreia i s-a încredințat sarcina de a gestiona avutul sau o parte din avutul altuia.
În speță, inculpații C.N. și B.M., sprijiniți moral și material de inculpații M.M. și F.I., au efectuat acte frauduloase, profitând de calitatea de gestionari ai avutului încredințat spre administrare de F. și au adus, cu știință, prejudicii acestui avut pe care trebuiau să-l apere și să-l îngrijească.
Prin Protocolul încheiat la 18 mai 1992, ca și prin cel din 31 august 2000, C. Constanța a primit de la F. Constanța însărcinarea de a administra o parte din patrimoniul său.
Înstrăinând imobilul H.A. fără știința F. Constanța și însușindu-și plata astfel încasată, inculpații C.N. și B.M., în calitate de reprezentanți legali ai C. Constanța, au săvârșit o acțiune păgubitoare, diminuând patrimoniul pe care îl aveau în grijă, ajutați fiind de inculpații M.M. și F.I.
Inculpații au acționat cu rea-credință, cunoscând că bunul este înstrăinat abuziv, sens în care și-au luat și măsuri de a încerca să-și acopere acțiunea prin alterarea unor înscrisuri oficiale pe care le-au folosit în fața notarului public.
Admițând recursurile inculpaților, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. și casând hotărârea instanței de fond cu privire la acest aspect, Înalta Curte, în baza art. 334 C. proc. pen., va dispune schimbarea încadrării juridice a infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., reținută în sarcina inculpatului C.N. și B.M. în infracțiunea prevăzută de art. 214 alin. (2) C. pen., precum și a infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., reținută în sarcina inculpaților M.M. și F.I., în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 214 alin. (2) C. pen.
Complexitatea concluziilor apărării și ale procurorului au vizat și încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților, susținerile acestora fiind consemnate în practicaua hotărârii și examinate în considerentele acesteia.
În baza textelor de lege arătate, inculpații vor fi condamnați la pedepse de câte 3 ani închisoare, Înalta Curte apreciind că atât cuantumul stabilit, cât și modalitatea de executare dispusă corespund criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și scopului pedepsei, astfel cum este el stabilit de art. 52 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele stabilite pentru inculpații C.N., B.M., M.M. și F.I. pentru toate infracțiunile reținute în sarcina lor, vor fi contopite, astfel că fiecare va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
Dispozițiile referitoare la suspendarea sub supravegherea a executării pedepselor aplicate inculpaților C.N., B.M., M.M. și F.I., precum și durata termenului de încercare și a obligațiilor stabilite în sarcina fiecăruia dintre ei prin sentința recurată, vor fi menținute.
Celelalte dispoziții ale hotărârilor vor fi menținute.
Onorariile apărătorului desemnat din oficiu se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.
Văzând dispozițiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și de inculpații C.N., B.M., M.M. și F.I. împotriva sentinței penale nr. 51/ F din 20 mai 2008 a Curții de Apel Pitești, secția penală.
Casează sentința atacată cu privire la greșita achitare a inculpatei G.D., greșita condamnare a inculpaților C.N., B.M., M.M. și F.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen. și greșita încadrare juridică a unei fapte în prevederile art. 215 alin. (2) C. pen.
În baza art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., condamnă pe inculpata G.D. la pedeapsa de 3000 lei amendă.
Înlătură dispozițiile art. 33 și 34 C. pen. și repune pedepsele în individualitatea lor pentru inculpații C.N., B.M., M.M. și F.I.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpații C.N., B.M., M.M. și F.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 292 C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., reținută în sarcina inculpaților C.N. și B.M. în infracțiunea prevăzută de art. 214 alin. (2) C. pen., text de lege în baza căruia îi condamnă pe inculpați la câte 3 ani închisoare.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., reținută în sarcina inculpaților M.M. și F.I. în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la 214 alin. (2) C. pen., text de lege în baza căruia îi condamnă pe inculpați la câte 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., contopește pedepsele stabilite pentru inculpații C.N. și B.M., respectiv de câte 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen., câte un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen. și de câte 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 214 alin. (2) C. pen., urmând ca inculpații să execute, fiecare, pedeapsa cea mai grea de câte 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., contopește pedepsele stabilite pentru inculpații M.M. și F.I., respectiv de câte un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen. și de câte 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 214 alin. (2) C. pen., urmând ca inculpații să execute, fiecare, pedeapsa cea mai grea de câte 3 ani închisoare.
Menține dispozițiile privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpaților C.N., B.M., M.M. și F.I., precum și durata termenului de încercare și a obligațiilor stabilite în sarcina inculpaților prin sentința recurată.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.
Onorariile apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpații F.I., M.M. și G.D. (până la încetarea delegației prin prezentarea apărătorilor aleși), în sumă de câte 100 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 martie 2009.