Hearings: March | | 2026
You are here: Home » Jurisprudence - details

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
The Criminal Chamber

Decizia nr. 980/2009

Pronunțată, în ședință publică, azi 18 martie 2009.

            Asupra recursului de față:

            În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Prin sentința penală nr. 175 din 25 februarie 2008 , pronunțată de Tribunalul Brașov s-a dispus condamnarea inculpatului D.D. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fabricare si deținere de echipamente in vederea falsificării instrumentelor de plata electronica. În baza art. 288 alin. (1) C. pen., condamnarea aceluiași inculpat la doua pedepse de cate 1 an si 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri oficiale. În baza art. 31 alin. (2) C. pen.. rap. la art. 291 C. pen., condamnarea aceluiași inculpat la patru pedepse de câte 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la uz de fals. De asemenea, în baza art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 273 din Legea nr. 86/2006 (fost art. 178 din Legea nr. 141/1997), condamnarea inculpatului la trei pedepse principale de câte 4 ani închisoare și trei pedepse complementare constând în interzicerea exercițiului, pe o durata de 2 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la prezentarea de documente comerciale false la autoritatea vamală.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 C. pen., inculpatului D.D. i-a fost aplicată pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare și pedeapsa rezultantă complementară a interzicerii exercițiului, pe o durată de 2 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a fost dedusă din durata pedepsei rezultante perioada reținerii și arestării preventive 17 martie 2006-21 septembrie 2006.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului pe durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prev. de art. 64 al 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen..

Totodată, în baza art. 26 C. pen. rap. la art. 288 alin. (1) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului S.C.V. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals în înscrisuri oficiale, iar în baza art. 81 și art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani si 3 luni, punându-i-se în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

Au fost reținute dispozițiile art. 13 C. pen., privind neaplicarea art. 71 C. pen.

În baza art. 118 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul D.D. a următoarelor bunuri aflate în Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Brașov : dispozitiv artizanal de citit carduri de culoare neagră având lipite resturi de hârtie albă pe panoul frontal, tija de plastic de culoare gri metalizat confecționată artizanal în lungime de 36 de cm cu 3 orificii, în interiorul căreia a fost amplasat un dispozitiv mascat electronic format din camera video, emițător și baterii de alimentare, dispozitiv electronic artizanal de citit carduri de culoare gri, dispozitiv electronic artizanal de citit cârduri de culoare albă, cap de dispozitiv artizanal de citit carduri de culoare albă, dispozitiv artizanal de citit carduri de culoare neagră, 5 componente dispozitiv artizanal de citit carduri, 13 componente din material plastic de culoare albă.

În baza art. 118 lit. e) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul D.D. a următoarelor bunuri aflate în Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Brașov : 4 minicamere TV prevăzute cu emițători și patru receptoare AV, echipamentul portabil Mustek destinat înregistrării și redării fișierelor audio-video în format comprimat și cardul de memorie SanDisk de 2 Gb încorporate, dispozitiv de citit carduri TA 48 de culoare neagră cu seria 09344, un MSR - 505 seria 12050095 cu cablu de conectare PC și un cablu conectare la sursa electrică, 2 mini CD cu etichetă MSR 505 și Mini 123 și un cablu de transfer date cu USB, un MSR - 206 - 3 HL seria A014326 cu cablu conectare PC și un cablu conectare la sursa electrică, 2 mini CD cu etichete MSR206 manual și Mini 123 și un manual de utilizare, două cititoare carduri din plastic mini 123 cu seriile FI205-7308 si FI205-7304 cu cabluri de transfer date PC, 3 seturi a câte 100 carduri nebancare blank din plastic de culoare albă, cu bandă magnetică, nr. lot 2025368 din 24.10.2005, 4 carduri nebancare blank ambalate câte 2 în folie de plastic, 2 pachete a câte 24, respectiv 26 carduri nebancare blank din plastic de culoare albă cu bandă magnetică, 8 carduri nebancare cu bandă magnetică, 2 matrițe din masa plastică înfățișând contururi de fanta ATM, două carcase de plastic demontate de cititoare de carduri ATM.

În baza art. 118 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul D.D. a următoarelor bunuri aflate în Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Brașov : laptop Compaq seria 319B089, un laptop HP seria TW14825748, un HDD Hitachi seria 5QCK1187WM de 20 GB, unitate centrală de calculator Compaq cu seria 8213JDVZ111X cu HDD SEAGATE seria 5FG21D64, 1 card de memorie SanDisk de 512 MB cu seria AXO5009YN, 7 CD-uri ( un CD marca Trak data de culoare negru cu alb, capacitate 700 MB, seria B 03309141223 cu inscripția Virgil poze CD 2, un CD marca PRINCO de culoare argintie, capacitate 700 MB, cu seria P3 091012054208Y cu inscripția WORK - 06EVO, un CD marca MEMOREX de culoare argintie, capacitate 700 MB, cu seria 33321B270133120 cu inscripția CC ultim Backup The End, un CD marca IMITATION de culoare argintie, capacitate 700 MB, seria 50151421D26745 cu inscripția CC work, un CD marca IMITATION de culoare argintie, capacitate 700 MB, seria 501514RE26734 cu inscripția „ cel mai important CD„ , un CD marca MOOR de culoare albastră, capacitate 700 MB, seria SRC39804F03 cu inscripția „Martie CCSD card, logouri D, un CD marca MOOR de culoare albastră, capacitate 700 MB, seria SCR39804F02 ), doi recipienți din plastic cu lichid vâscos incolor și gălbui inscripționați ENVIROTEX LITE, o bucată de plastic alb cu lungime de 11, 5 cm și lățime 4 cm, alte 20 de bucăți de plastic similare de diferite dimensiuni, o menghină, o mașină de găurit, un ciocan, o bucată de lemn prevăzută pe o față cu șmirghel fin, două gresii de pilit, 6 pile de diferite dimensiuni, 7 măști textile de protecție și ochelari de protecție, un ciocan mare, 2 fierăstraie mari și un fierăstrău mic, 5 pile mici, 3 pensete, un patent, 3 șublere, 2 șurubelnițe, o pensulă, un suflant de aer cald, 3 bisturie, un cutter, un compas, o lopețică, 2 periuțe, un cuțit, un trasor punctuator, un set de burghie cu 18 cuțite, un foarfece, două tuburi adeziv " Bizon ", o sticluță conținând alcool izopropilic, două sticle de plastic cu alcool izopropilic și o sticlă de plastic cu diluant, soluție de lipit " Picătura ", o pereche de ochelari de protecție, 4 rigle de diferite dimensiuni, o ruletă, două soluții întăritor pentru chit auto, o sticluță de lac și o sticluță de acetonă, o seringă cu ulei, 2 cutii cu lame de bisturie și cutter, un burghiu și un echer metalic cu talpă, o ștampilă cu impresiunea SC A.S. SRL

În baza art. 118 lit. e) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul D.D. a sumei de 2500 EURO.

În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea declarațiilor de vămuire nr. 1838 din 10 februarie 2006, nr. 2079 din 16 februarie 2006 și declarației vamale de import nr. 2794 din 15 martie 2006, înregistrate la Biroul Vamal Otopeni Călători, desființarea înscrisurilor false având titlul „certificat constatator nr. 31157 din 01 iunie 2005” și „certificat de înregistrare eliberat la 09 iunie 1998” ale căror copii se află la filele 39 si 148 din dosarul de urmărire penală (ambele cu privire la SC A.S.) și a oricăror copii ale acestora și anularea facturilor comerciale false aferente importurilor realizate în baza tuturor acestor acte și distrugerea fișierelor conținând cele două certificate false în format electronic, identificate în laptopurile Compaq și HP ridicate de la inculpat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanța a reținut că inculpatul D.D., în perioada noiembrie 2005-martie 2006, a importat și a deținut în mod repetat echipamente, inclusiv hardware și software, în vederea falsificării instrumentelor de plată electronice și a confecționat astfel de echipamente într-un atelier improvizat într-o locuință închiriată, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, în sarcina inculpatului D.D., s-a mai reținut că, în luna ianuarie 2006 și, respectiv, în luna martie 2006, a falsificat prin contrafacere, cu ajutorul calculatorului și a unor imprimante, un certificat de înregistrare aparținând unei societăți comerciale reale și un certificat constatator al unui sediu secundar aparținând SC H.C. SRL Brașov, înscrisuri oficiale emise de Oficiul Registrului Comerțului, rezultând un certificat de înmatriculare fals cu seria B nr. 0E57383 din 9 iunie 1998 și un certificat constatator cu nr. 31157 din 1 iunie 2005 emise aparent de instituția menționată, pentru SC A.S. SRL Brașov, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. ( două fapte ).

În privința inculpatului S.C., s-a reținut că, la mijlocul lunii martie 2006, a pus la dispoziție inculpatului D.D. certificatul constatator nr. 31157 din 1 iunie 2005 emis de Oficiul Registrului Comerțului Brașov către SC H.C. SRL Brașov, pentru a-i servi acestuia din urma drept model în vederea contrafacerii și obținerii unui nou certificat asemănător pentru o societate fictivă SC A.S. SRL, fapta care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 26 rap. la art. 288 alin. (1) C. pen.

În continuare, în sarcina inculpatului D.D. s-a mai reținut că, în datele de 9 februarie 2006, 15 februarie 2006, 13 martie 2006, prin intermediul angajaților D.H.L. I.R. SRL, a prezentat la Biroul Vamal Otopeni Călători certificatul de înregistrare fals aparținând SC A.S. SRL, iar în data de 14 martie 2006 a prezentat aceleași autorități, în aceeași modalitate, certificatul constatator fals al aceleași societăți, cunoscând că nu corespund realității și că vor produce consecințe juridice, respectiv în vederea efectuării importurilor comandate, privind echipamente destinate falsificării instrumentelor de plată electronice, fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de participație improprie la uz de fals prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 291 C. pen. (patru fapte).

Din analiza facturilor comerciale expediate de inculpatul D.D. către D.H.L. I.R. SRL cu ocazia întocmirii declarațiilor de vămuire nr. 1838 din 10 februarie 2006, 2079 din 16 februarie 2006 și 2794 din 15 martie 2006, raportat la conținutul coletelor primite, Tribunalul Brașov a reținut că aceste documente (commercial invoice) au fost completate prin menționarea unor alte bunuri decât cele reale, apărarea inculpatului fiind aceea că nu putea menționa alte bunuri decât cele de pe scrisoarea de transport, deși în realitate plătea către reprezentantul firmei americane sume de bani mult mai mari decât valoarea bunurilor declarate.

Latura obiectivă a infracțiunii prevăzută la data săvârșirii faptei prev. de art. 178 din Legea nr. 141/1997, preluată în prezent în aceeași formă de art. 273 din Legea nr. 86/2006, are drept cerință esențială condiția ca documentele prezentate la autoritatea vamală să fie falsificate. În prezenta cauză, tribunalul a reținut că inculpatul cunoștea că cele menționate pe factura fiscală în baza căreia urma să se întocmească declarația de vămuire, nu corespund adevărului și că, în realitate, coletele conțineau alte bunuri, cu altă destinație și de valoare mult mai mare decât cea declarată. Prima instanța a înlăturat apărarea inculpatului în sensul că nu exista o altă cale de a declara în mod mincinos în fața autorității vamale decât prin achiesarea la cele declarate de expeditor. Mai mult decât atât, s-a mai reținut că facturile erau stampilate și aveau aparența de a emana de la o societate reală. Folosirea acestor facturi fiscale, ca element material al infracțiunii este clar dovedită, inculpatul D. trimițând prin fax comisionarului vamal aceste facturi în vederea prezentării de către acesta autorității vamale, în acest mod realizându-se o participație improprie la folosirea documentelor falsificate.

Sub aspectul laturii subiective, vinovăția inculpatului D.D., în privința întregului ansamblu al infracțiunilor săvârșite, s-a considerat a fi dovedită prin prisma scopului urmărit, scop conturat de ansamblul tuturor acțiunilor inculpatului și recunoscut de acesta în declarațiile date, astfel ca, din punct de vedere juridic, faptele inculpatului D.D. care la datele de 9 februarie 2006, 14 februarie 2006 și 13 martie 2006, cu ocazia importurilor efectuate, a prezentat la Biroul Vamal Otopeni Călători, prin intermediul angajaților D.H.L. I.R. SRL, facturi comerciale cuprinzând mențiuni necorespunzătoare adevărului, având aplicate la rubrica importatorului ștampila SC A.S. SRL, societate fictivă, și în care a consemnat date nereale privind tipul mărfurilor importate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de participație improprie la folosirea de documente comerciale false la autoritatea vamală prev. de art. 273 din Legea nr. 86/2006 (fost art. 178 din Legea nr. 141/1997 ).

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov si cei doi inculpați.

Criticile aduse de procuror au vizat aspecte de nelegalitate și netemeinicie dezvoltate în memoriul de la filele 4-5 dosar instanță de apel. Nelegalitatea invocată de procuror a vizat greșita deducere a perioadei arestului preventiv, inculpatul D.D. fiind arestat între 17 martie 2006 și 27 septembrie 2006, și nu între 17 martie 2006 si 21 septembrie 2006 cum în mod greșit a reținut prima instanță. În opinia parchetului, sentința apelată este netemeinică și prin raportare la pedepsele modice aplicate aceluiași inculpat, față de întreaga activitate infracțională a acestuia.

Inculpatul D.D. a criticat sentința tribunalului, apreciind-o nelegală și netemeinică, apelul nefiind motivat în scris, la fel procedând și coinculpatul S.C.V.

            Prin decizia penală nr. 96 /AP din 10 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul D.D. împotriva sentinței penală nr. 175 din 25 februarie 2008 a Tribunalului Brașov, pe care a desființat-o sub aspectul greșitei deduceri a perioadei prevenției inculpatului D.D. Din pedeapsa aplicată inculpatului D.D. a dedus perioada reținerii și arestării preventive, începând cu data de 17 martie 2006 până la data de 27 septembrie 2006. A menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate și a respins apelul declarat de inculpatul S.C.V. împotriva aceleiași hotărâri.

Pentru a hotărî astfel a reținut că inculpatul D.D. s-a aflat sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 26 din 18 martie 2006 până în data de 27 septembrie 2006, când Curtea de Apel Brașov a admis recursul inculpatului împotriva încheierii de ședință din data de 21 septembrie 2006 a Tribunalului Brașov și a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea Brașov, fără încuviințarea instanței.

În aceste condiții, Curtea de Apel Brașov a reținut că, în mod greșit, prima instanță a dispus deducerea perioadei arestării preventive din data de 17 martie 2006 până în data de 21 septembrie 2006, în loc de 17 martie 2006 până la 27 septembrie 2006, urmând a se dispune în acest sens.

Curtea a mai reținut că situația de fapt nu a fost contestată de inculpatul S.C.V., iar inculpatul D.D. a avut obiecțiuni pe parcursul cercetării judecătorești doar cu privire la concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză și în directă legătură cu infracțiunea de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002, solicitând și în apel efectuarea unui nou raport de expertiză sau a unui supliment la cel existent, Curtea respingând această solicitare cu motivarea din practicaua hotărârii.

În condițiile în care cei doi inculpați nu au contestat starea de fapt (mai puțin inculpatul D. și doar în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002, conform celor arătate în alineatul precedent), instanța de apel a reținut că faptele comise de cei doi inculpați au primit în mod corect încadrarea juridică pentru care s-a dispus și condamnarea acestora.

Sub aspectul individualizării pedepselor, aspecte invocate de parchet în ceea ce-l privește pe inculpatul D., solicitând majorarea pedepselor ce i-au fost aplicate, dar și de inculpatul D. care a solicitat micșorarea acestora, Curtea a reținut că au fost avute în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret ridicat al faptelor comise, în special de inculpatul D., circumstanțele personale ale acestora, necunoscuți cu antecedente penale, astfel că, pedepsele aplicate sunt apte să asigure îndeplinirea scopului lor general prevăzut în art. 52 C. pen.

În ceea ce privește critica adusă de inculpatul S.C., relativ la lipsa de pericol social al faptei săvârșite de acesta, cu consecința achitării sale în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., în contextul activității desfășurate de coinculpatul D., Curtea a reținut că sunt nefondate criticile acestuia, nefiind îndeplinite cerințele art.181 C.pen., acest inculpat având conturată perspectiva activității infracționale a inculpatului D. în momentul încredințării unei copii a certificatului constatator al firmei pe care o administra, pentru a fi prezentată Biroul Vamal Otopeni, tocmai pentru efectuarea importurilor comandate.

În ceea ce privește infracțiunea de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002, pentru care inculpatul D. a solicitat achitarea, în mod corect prima instanță a reținut că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, câtă vreme probele administrate în cauză, inclusiv declarațiile inculpatului, conduc la ideea că echipamentele electronice și componentele adiacente găsite asupra inculpatului D.D., cât și în domiciliul, dar și în locuința închiriată a acestuia - individualizate în cadrul rapoartelor de constatare tehnico-științifică întocmite în cauză - fac parte dintre cele destinate fraudării cardurilor bancare. De asemenea, este dovedită deținerea de astfel de echipamente, achiziționarea acestora în scopul menționat de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, chiar inculpatul declarând că alcătuise astfel de sisteme și ar fi continuat în sensul fabricării lor.

            Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul D.D., solicitând casarea ambelor hotărâri, invocând motivele prevăzute de art. 3859 pct. 18 și 14 C. proc. pen. A susținut oral motivele de recurs, detaliate în nota de concluzii scrise, arătând că pentru infracțiunea de deținere de echipament în vederea falsificării instrumentelor de plată electronice prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002, a solicitat achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen., menționând că din actele existente la dosarul cauzei nu se poate reține că a deținut, componentele electronice respective în vederea sau spre a-i servi la falsificarea instrumentelor de plată. A mai solicitat achitarea sa pentru această faptă reținută în sarcina sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu s-a făcut dovada din probele administrate că inculpatul, cu intenție a urmărit scopul infracțiunii.

            Pentru celelalte infracțiuni reținute, inculpatul a solicitat redozarea pedepselor, având în vedere circumstanțele reale și personale și aplicarea unei pedepse cu suspendare în temeiul art. 81 C. pen., și/sau art. 861 C. pen.

            Examinând motivele de recurs invocate cât și din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) și art. 3857 alin. (1) C. proc. pen. constată că recursul este fondat însă numai cu privire la individualizarea și modalitatea de executare a pedepsei pentru următoarele considerente:

            Instanța de fond și de apel au stabilit corect starea de fapt și au reținut în drept în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; săvârșirea infracțiunii de participație improprie la prezentarea de documente comerciale false la autoritatea vamală prev. de art. 273 din Legea nr. 86/2006 (trei fapte); săvârșirea infracțiunii de participație improprie la uz de fals prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 291 C. pen. (patru fapte) și săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 26 rap. la art. 288 alin. (1) C. pen. ( două fapte).

            Vinovăția inculpatului și încadrarea juridică a faptelor a fost corect reținută pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și cercetare judecătorească prin prisma scopului urmărit de inculpat și conturat de ansamblul tuturor acțiunilor acestuia.

            În aceste condiții, cum instanțele au stabilit o stare de fapt conformă cu realitatea , hotărârile fiind întemeiate pe o apreciere corectă a probelor , Înalta Curte constată că nu poate fi reținut cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., referitor la eroarea gravă de fapt cu privire la condamnarea inculpatului D.D.

            Achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen. și în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de echipament în vederea falsificării instrumentelor de plată electronice prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002, nu se poate primi întrucât;

            Faptele inculpatului D.D., care în perioada noiembrie 2005-martie 2006, a importat și a deținut în mod repetat echipamente, inclusiv hardware și software în vederea falsificării instrumentelor de plată electronice și a confecționat astfel de echipamente într-un atelier improvizat într-o locuință închiriată, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronice prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002.

            Cum vinovăția inculpatului rezultă, cu certitudine, din probele administrate de organele judiciare, solicitarea sa în sensul pronunțării unei hotărâri de achitare, nu este fondată.

            Înalta Curte constată ca fiind fondat, motivul de recurs circumscris cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

            Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportarea făptuitorului.

            Totodată, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte penale similare.

            În prezenta cauză, atât instanța de fond cât și cea de apel au făcut o greșită individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, atât sub aspectul cuantumului acestora, cât și ca modalitate de executare, nefiind respectate întocmai criteriile generale prev. de art. 72 C. pen.

            Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

            Conform art. 74 C. pen., pot fi circumstanțe atenuante, între altele, conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii.

            Astfel, conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunilor, acesta fiind la primul impact cu legea penală, atitudinea inculpatului după săvârșirea infracțiunilor creează convingerea Înaltei Curți că scopul educativ al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. poate fi atins în cazul inculpatului D.D. și printr-un cuantum mai redus, prin aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special până la limitele la care se poate dispune suspendarea sub supraveghere a acestuia apreciind că o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare poate satisface exigențele art. 52 C. pen. și corespunde criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

            Pentru aceste considerente, Înalta Curte în conformitate cu art. 38515 alin. (2) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul D.D. va casa în parte decizia penale nr. 96/Ap din 1 octombrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, și sentința penală nr. 175 din 25 februarie 2008 a Tribunalului Brașov numai cu privire la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului și la modalitatea de executare și rejudecând în aceste limite:

            Va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată inculpatului iar pedepsele componente vor fi repuse în individualitatea lor.

Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de la 3 ani la 2 ani închisoare și pedepsele aplicate pentru trei infracțiuni prevăzute de art. 273 din Legea nr. 86/2006 de la câte 4 ani la câte 3 ani închisoare pentru fiecare.

            În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., contopind pedepsele, va stabili ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

            În baza art. 861 - 862 C. pen., va suspenda executarea pedepsei rezultante de 3 ani închisoare sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani, făcându-se aplicarea disp. art. 863 alin. (1) C. pen., apreciind că scopul prevăzut de art. 52 C. pen. poate fii atins și fără privare de libertate cu respectarea obligațiilor prev. de art. 863 alin. (1) C. pen., respectiv:

 a) să se prezinte în prima zi de luni din fiecare trimestru la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov;

            b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

            c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă, dacă este cazul;

            d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

            Va face aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.

            Constată că inculpatul a executat din pedeapsa aplicată în arest preventiv perioada cuprinsă între 17 martie 2006 la 27 septembrie 2006.

            Vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursul declarat de inculpatul D.D. împotriva deciziei penale nr. 96/Ap din 1 octombrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

            Casează, în parte, decizia penală și sentința penală nr. 175 din 25 februarie 2008 a Tribunalului Brașov, cu privire la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului și la modalitatea de executare.

            Descontopește pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată inculpatului și repune pedepsele componente în individualitatea lor, astfel: 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; 2 pedepse de câte 1 an și 6 luni închisoare aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen.; 4 pedepse de câte 1 an și 6 luni închisoare, fiecare, aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 291 C. pen. și 3 pedepse de câte 4 ani închisoare aplicate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 273 din Legea nr. 86/2006.

            Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 3 ani la 2 ani închisoare.

            Reduce pedepsele aplicate pentru 3 infracțiuni prevăzute de art. 273 din Legea nr. 86/2006 de la câte 4 ani la câte 3 ani închisoare pentru fiecare.

            Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. contopește pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

            Conform art. 861 – 862 C. pen., suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani.

            Pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) C. pen., respectiv:

            a) să se prezinte în prima zi de luni din fiecare trimestru la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov;

            b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

            c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă, dacă este cazul;

            d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

            Conform art. 359 C. proc. pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen., referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere.

            În baza art. 71 alin. (5) C. pen., suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului.

            Constată că inculpatul a executat din pedeapsa aplicată în arest preventiv perioada cuprinsă între 17 martie 2006 la 27 septembrie 2006.

            Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

            Definitivă.

            Pronunțată, în ședință publică, azi 18 martie 2009.