Asupra plângerii penale de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Petiționarul C.G.E. a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție solicitând efectuarea de cercetări penale față de I.B., fost Procuror General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 249 C. pen. și art. 289 C. pen. și față de C.D., fost Ministru al Justiției, sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 249 C. pen. și art. 289 C. pen.
În cuprinsul plângerii formulate petiționarul a arătat că în cursul anului 2004, a adresat Ministrului Justiției mai multe memorii, solicitându-i să ceară procurorului general promovarea recursului în anulare cu privire la sentința penală nr. 926 din 23 mai 1996 a Judecătoriei Buzău, rămasă definitivă prin respingerea căilor de atac. Cererile petiționarului au fost trimise Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acesta susținând că Procurorul General I.B., Ie-a respins în mod nejustificat, comunicându-i că nu s-au constatat motive pentru promovarea recursului în anulare.
Prin rezoluția cu nr. 1161/P/2008 din 28 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, s-a dispus, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de:
- B.I., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, neglijență în serviciu și fals intelectual, prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 249 C. pen. și art. 289 C. pen.;
- C.D., fost Ministru al Justiției, sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi și neglijență în serviciu, prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 249 C. pen.
Împotriva rezoluției cu nr. 1161/P/2008 din 28 ianuarie 2009, petiționarul C.G.E. a formulat plângere adresată procurorului șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o ca neîntemeiată, prin rezoluția cu nr. 2149/1099/11/2/2009 din 12 martie 2009.
În conformitate cu disp. art. 2781 C. proc. pen., nemulțumit de soluția de neurmărire penală dată de parchet, petiționarul C.G.E. s-a adresat cu plângere Înaltei Curți de Casație și Justiție, competentă să judece cauza în primă instanță, solicitând admiterea plângerii, desființarea rezoluției nr. 1161/P/2008 din 28 ianuarie 2009 și trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale față de ambii intimați sub aspectul faptelor sesizate.
Verificând rezoluția atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul nr. 1161/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, conform art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte constată că plângerea formulată de petiționarul C.G.E. este nefondată.
Ca o garanție a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de soluțiile de neurmărire penală dispuse de procuror să facă plângere împotriva acestora.
În concepția legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate.
Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum de altfel, a procedat și petiționarul prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de fată.
Înalta Curte constată că, pentru a se putea începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două condiții:
Prima condiție constă din existenta acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit, în mod cert, o infracțiune, caz în care organul de urmărire penală poate deține informațiile, fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării.
Cea de a doua condiție necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut la lit. b1). Intervenția unui astfel de caz, rezultând, fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, poate determina ca, în locul începerii urmăririi penale, să funcționeze instituția neînceperii urmăririi penale.
Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că, în cursul anului 2004 petiționarul C.G.E. a formulat mai multe memorii adresate Ministrului Justiției, în care a criticat soluțiile dispuse prin sentințele penale nr. 1568 din 12 octombrie 2003 și nr. 926 din 23 mai 1996 ale Judecătoriei Buzău, rămase definitive, solicitând promovarea recursului în anulare în aceste cauze.
Avându-se în vedere dispozițiile legale în vigoare la acea dată (art. 409 C. proc. pen.), potrivit cărora doar Ministerul Public avea dreptul și îndatorirea de a promova, în condițiile legii, calea de atac a recursului în anulare, cererile petiționarului au fost înaintate de către Ministrul Justiției C.D., Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, spre competentă soluționare.
După strângerea datelor informative necesare și examinarea dosarelor de către procurori din cadrul Secției Judiciar Penale a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, constatându-se că nu este incident nici unul din cazurile de recurs în anulare prevăzute în art. 410 C. proc. pen. (dispoziție legală în prezent abrogată prin Legea nr. 576/2004), i s-a comunicat petiționarului că, nu sunt motive pentru a putea fi promovată calea extraordinară de atac a recursului în anulare, sentințele penale criticate fiind legale și temeinice (a se vedea în acest sens adresele nr. 1415/232/2004 din 31 martie 2004 și nr. 21297/4115/2004 din 27 septembrie 2004 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Judiciar Penală).
Întrucât actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în cauză au stabilit, în mod neechivoc că, fostul Ministru al Justiției - C.D. și fostul Procuror General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au acționat în cadrul și cu respectarea legii, exercitându-și atribuțiile specifice funcțiilor încredințate, nesăvârșind vreo faptă cu conotație penală, Înalta Curte constată că soluția de netrimitere în judecată a acestora este corectă, neexistând temei pentru desființarea acesteia.
Împrejurarea că petiționarul este nemulțumit de soluția adoptată în dosarul 1161 /P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, de neînceperea urmăririi penale față de cei doi magistrați, nu poate conduce în nici un caz la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pe care acesta Ie-a indicat în plângerea formulată. Interpretarea și evaluarea probelor administrate într-o cauză, fie de organele de poliție, fie de procuror ori de instanța de judecată este atributul organelor judiciare, iar împotriva unor soluții ori hotărâri considerate ca nelegale și netemeinice, atât dispozițiile constituționale cât și cele procedurale prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac, dar numai în condițiile legii.
A admite altfel, ar însemna că s-ar deschide alte căi de atac, în afara celor ordinare și extraordinare, prevăzute de legislația în vigoare, fapt ce ar crea un vădit dezechilibru în întreg sistemul judiciar.
Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva reprezentanților parchetului ce au instrumentat cauze penale sau au formulat concluzii în instanță ori împotriva membrilor completelor de judecată ce s-au pronunțat într-o cauză, reprezintă un drept constituțional al petiționarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate.
Magistratul se află în afara raportului juridic dedus judecății și înfăptuiește justiția în numele legii, fiind independent față de părți, iar soluțiile pe care le adoptă ori hotărârile pe care le pronunță pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.
Pe de altă parte, soluțiile dispuse de procurori pot fi infirmate numai urmare controlului ierarhic și jurisdicțional al acestora, iar nu prin angajarea răspunderii penale a procurorului care a efectuat urmărirea penală într-o cauză, câtă vreme nu s-a dovedit reaua-credință a magistratului în adoptarea soluției dispuse.
Mai mult, prin recurgerea la calea plângerii penale, după ce au fost parcurse toate căile legale de atac, împotriva persoanelor care îndeplinesc o activitate de jurisdicție, pentru soluțiile pronunțate în cadrul acesteia, se creează posibilitatea unui comportament abuziv al părților de rea credință, precum și o reală insecuritate juridică.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul C.G.E. împotriva rezoluției nr. 1161 /P/2008 din 28 ianuarie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.
Va menține rezoluția atacată.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga petiționarul la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul C.G.E. împotriva rezoluției nr. 1161 /P/2008 din 28 ianuarie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Menține rezoluția atacată.
Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 mai 2009.