Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 172/PI din 19 noiembrie 2007, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara C.M. împotriva rezoluțiilor nr. 251/P/2007 din 21 mai 2007 și nr. 525/II/2/2007 din 22 iunie 2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, pe care le-a menținut ca fiind temeinice și legale.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționara a fost obligată la plata sumei de 50 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rezoluția din 21 mai 2007 dispusă în dosarul nr. 251/P/2007al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata I.A. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen.
În motivarea rezoluției, procurorul a reținut că petiționara a solicitat tragerea la răspundere penală a procurorului I.A., de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen.
Motivul sesizării a fost acela că procurorul, la data de 6 octombrie 1999, soluționând dosarul nr. 2782/P/1999, a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc P.H., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., deși vinovăția acestuia era evidentă.
Soluționând această plângere penală, procurorul, fără a intra în examinarea fondului plângerii, a constatat împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, pentru infracțiunea prev. de art. 246 C. pen., la data de 6 octombrie 2004, fiind incidente dispozițiile art. 10 lit. g) C. proc. pen.
Împotriva acestei rezoluții, în temeiul art. 275 - 278 C. proc. pen., a formulat plângere petiționara C.M., care a fost soluționată prin rezoluția din 22 iunie, dispusă în dosarul nr. 525/II/2/2007a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin respingerea ca neîntemeiată.
Și în această rezoluție a fost reținută motivarea arătată mai sus, în sensul că a intervenit prescripția răspunderii penale pentru infracțiunea reclamată.
Împotriva acestor două rezoluții a formulat plângere petiționara C.M., arătând că acestea sunt nelegale și solicitând infirmarea rezoluțiilor atacate.
În motivarea hotărârii, instanța de fond a reținut că prin cele două rezoluții, în mod just s-a constatat că în speța de față a intervenit prescripția răspunderii penale, fiind incidente dispozițiile art. 10 lit. g) C. proc. pen., astfel încât nu se mai impunea analizarea pe fond a plângerii penale formulate de petiționară .
Împotriva hotărârii instanței de fond, în termen legal, a formulat recurs petiționara C.M.
În susținerea recursului, recurenta petiționară a depus la dosarul cauzei un memoriu și motive de recurs, în care a reiterat în amănunt motivele invocate în plângerea penală formulată împotriva făptuitoarei I.A., fără însă a indica care sunt criticile cu privire la hotărârea instanței de fond.
Examinând hotărârea pronunțată în cauză sub aspectele invocate de petiționară, cât și din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat de petiționară este nefondat, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică.
Se reține că prin plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 7 mai 2007, petiționara C.M. a solicitat tragerea la răspundere penală a procurorului I.A., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, deoarece, soluționând dosarul nr. 2782/P/1999 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, la data de 6 octombrie 1999, a dispus neînceperea urmării penale față de executorul judecătoresc P.H. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., deși vinovăția acestuia era evidentă.
Plângerea a fost trimisă spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, fiind soluționată prin rezoluția nr. 251/P/2007 din 21 mai 2007 prin care, în temeiul art. 209 alin. (2) și art. 228 în referire la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitoarea I.A. întrucât s-a împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale.
Plângerea formulată de petiționară împotriva acestei rezoluții, în temeiul art. 278 C. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cu aceeași motivare.
Potrivit dispozițiilor legale, se impune ca începerea urmăririi penale să fie legată de existența unor date suficiente că s-a săvârșit o infracțiune.
Conform art. 228 C. proc. pen., organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute de art. 221C. proc. pen., respectiv plângere sau denunț, dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale când, din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate, nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen.
Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că fapta pretins a fi fost săvârșită de intimata I.A. s-a desfășurat la 6 octombrie 1999, dată la care magistratul a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc P.H. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., deși, așa cum afirmă recurenta petiționară, vinovăția acestuia era evidentă.
Având în vedere momentul pretins săvârșitei fapte și limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., Înalta Curte constată că în mod corect organele de urmărire penală, respectiv instanța de fond au reținut că în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale a intimatei făptuitoare, conform art. 122 lit. 2 raportat la art. 121 alin. (1) C. pen.
Prescripția răspunderii penale este o cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, conform art. 10 lit. g) C. proc. pen.
Față de această situație, organele de urmărire penală, în mod corect au dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata I.A., în baza art. 10 lit. g) C. proc. pen.
În consecință, Înalta Curte, constatând că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara C.M., în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarar C.M. împotriva sentinței penale nr. 172/PI din 19 noiembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.
Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 martie 2008.