Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 387/D/2009 din data de 6 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău s-a dispus condamnarea inculpatului C.C.I., cetățean român, studii 6 clase, fără ocupație, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 și art. 109 C. pen. și art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. d) C. pen. la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare; omor deosebit de grav prevăzută de art. 174, art. 176 alin. (1) lit. a) și d) C. pen., cu aplicarea art. 99 și art. 109 C. pen. și art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 7 ani închisoare și tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 176 alin. (1) lit. a) și d) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. și a art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.
Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, cea de 7 ani închisoare.
Prin aceeași sentință a fost condamnat și inculpatul P.I., fiul lui S. și N., cetățean român, studii 6 clase, fără ocupație, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 și art. 109 C. pen. și art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. d) C. pen. la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare; omor deosebit de grav prevăzută de art. 174, art. 176 alin. (1) lit. a) și d) C. pen., cu aplicarea art. 99 și art. 109 C. pen. și art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 7 ani închisoare și tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 176 alin. (1) lit. a) și d) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. și a art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.
Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, cea de 7 ani închisoare.
S-a interzis fiecărui inculpat exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen. pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat durata reținerii și a arestului preventiv de la 23 ianuarie 2009 la zi.
În temeiul art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpaților.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpați a unui cuțit și a celor 3 bucăți de lemn folosite la săvârșirea infracțiunilor.
În temeiul art. 313 din legea nr. 95/2006, modificată au fost obligați inculpații să plătească în solidar între ei și în solidar cu părțile responsabile civilmente M.I. și P.V. despăgubiri civile către Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Spiridon” Iași suma de 1437,90 lei, Spitalului Județean de Urgență Bacău, suma de 1652,20 lei și Serviciul de Ambulanță Bacău, suma de 311 lei.
Potrivit art. 14, art. 346 C. proc. pen. și art. 998, art. 1000 alin. (2) și art. 1003 C. civ. au fost obligați inculpații să plătească în solidar între ei și în solidar cu părțile responsabile civilmente despăgubiri civile către părțile civile L.G. suma de 400 lei daune materiale și S.E., suma de 5000 lei daune morale.
S-a respins, ca nefondată cererea de daune morale formulată de partea civilă L.G.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat să plătească în solidar cu partea responsabilă civilmente câte 1600 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău nr. 45/P/2009 din 26 martie 2009 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților C.C.I. și P.I. pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, omor deosebit de grav și tentativă de omor deosebit de grav prevăzute de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., art. 174 – art. 176 lit. a) și d) C. pen. și art. 20 raportat la art. 174 – art. 176 lit. a) și d) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen., deoarece în seara zilei de 22 ianuarie 2009, prin escaladarea gardului au pătruns în curtea locuinței familiei S.V. și S.E. și apoi în locuința acesteia din comuna Plopana, sat Budești, jud. Bacău și prin cruzime, le-au aplicat acestora multiple lovituri cu un cuțit și o scândură pe care le aveau asupra lor, în zona capului și a toracelui pentru a le da banii pe care îi dețineau în casă.
În urma loviturilor suferite, S.V. a decedat, iar S.E. a rămas cu o infirmitate permanentă și leziuni care au necesitat pentru vindecare 28-30 zile îngrijiri medicale.
Din coroborarea tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 23 ianuarie 2009, orele 9,00, Inspectoratul de Poliție Bacău a fost sesizat telefonic de către numitul N.D. din com. Plopana, sat Budești, jud. Bacău, despre faptul că, în noaptea de 22/ 23 ianuarie 2009, persoane necunoscute au pătruns în locuința numiților S.V. și S.E., unde, cu un cuțit și un par, le-au aplicat mai multe lovituri, în urma cărora, S.V. a decedat.
Locuința unde s-a comis fapta este situată în com. Plopana, sat Budești, jud. Bacău, fiind proprietatea familiei S.V. și E., în vârstă de 90 ani, respectiv 85 ani. Imobilul în cauză este împrejmuit cu gard și este ultima locuință din această parte a satului. Locuința era racordată la rețeaua electrică, sistemul fiind funcțional.
În seara zilei de 22 ianuarie 2009, victimele s-au culcat în jurul orelor 22,00. Numitul S.V., alarmat de faptul că lătrau câinii, folosind o lanternă, a iești în pragul ușii pentru a vedea ce se întâmplă, moment în care inculpații minori C.C.I. și P.I. l-au împins în cameră și, prin folosirea unui cuțit și a unei bucăți de scândură, au început să-l lovească pe acesta și pe soția sa, S.E., în diferite părți ale corpului, în special în zona capului.
Inculpatul C. îl lovea pe bătrân cu cuțitul mai ales în zona capului, iar inculpatul P. o bătea cu scândura pe S.E.
Din cauza loviturilor aplicate de inculpatul C., victima S.V. a căzut la pământ sub o masă, după care, așa cum a putut s-a târât spre soția sa care era bătută de inculpatul P. pentru a încerca să o apere. Urmărindu-l pe bătrân, inculpatul C. a ajuns lângă S.E. pe care, deși era lovită de inculpatul P., i-a aplicat mai multe lovituri cu cuțitul, tăind-o la față și tăindu-i un deget de la mâna stângă.
Cei doi bătrâni au încercat să se apere reciproc, S.E. rugându-i pe inculpați să-i lase în pace, dar aceștia au continuat agresiunea.
Inculpații au pătruns în casă cu intenția de a sustrage banii pe care familia S. îi deținea. Astfel, pe tot parcursul agresiunii inculpații au solicitat celor doi soți să le dea banii, dar fiind refuzați continuau cu și mai mare îndârjire și ferocitate să-i lovească pe cei doi bătrâni. Totul a culminat cu tăierea degetului stâng de la mână a părții vătămate S.E. când inculpații s-au speriat, au abandonat victimele ce-și pierduseră cunoștința și au fugit, fără a mai sustrage vreun bun.
Partea vătămată S.E. și-a revenit din leșin în cursul nopții, dar a așteptat până s-a făcut ziuă pentru a striga după ajutor la vecini, dându-și seama că soțul său decedase.
Ca urmare a agresiunii, S.V. a decedat, iar soția sa, S.E. a fost transportată la Clinica Maxilo-Facială Iași, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale.
Din raportul de constatare medico-legală nr. 220/2009 al S.M.L. Bacău a rezultat că, moartea lui S.V. a fost violentă și s-a datorat unui traumatism cranio-cerebral cu multiple fracturi de boltă craniană și contuzie hemoragică cerebrală. Leziunile au fost sigur și direct mortale și s-au produs prin lovire repetată a capului. Victima prezintă două categorii de leziuni: unele produse prin obiect tăietor și altele prin corp contondent. Ținând cont de morfologia leziunilor, instanța a apreciat că obiectul tăietor a fost un cuțit, relativ greu, cu care s-a acționat mai puțin prin tăiere și mai mult prin lovire cu muchia tăietoare. Absența leziunilor de înțepare (înjunghiere), care ar fi dus rapid la deces, sugerează că victima a fost torturată. Leziunile de la mâini sunt de apărare pasivă, în sensul că victima încerca să-și apere capul de loviturile de cuțit. În momentul decesului, sângele victimei nu conținea alcool.
Din raportul de constatare medico-legală nr. 419/2009 al S.M.L. Bacău a rezultat că S.E. prezintă cicatrice hemifacies stângă după plaga tăiată, cu secțiune de canal stenon, cicatrici epicraniene după plăgi tăiate, amputație falangă distală D 2 - mâna stângă, cicatrice F 1 – deget mâna dreaptă, produsă prin loviri repetate cu corpuri dure și tăietoare. Leziunile au necesitat pentru vindecare un număr de 28-30 zile îngrijiri medicale, iar amputația falangă distală D 2 – mâna stângă reprezintă infirmitate fizică permanentă.
Din rapoartele de expertiză medico legală psihiatrică nr. A1/1464/2099 și A1/1463/2009 ale I.N.M.L „M.M.” București a rezultat că, inculpații minori C.C.I. și P.I. prezintă diagnosticul: tulburare de conduită de tip socializat. Păstrează capacitate psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale. Au discernământ păstrat în raport cu faptele pentru care sunt cercetați.
În timpul urmăririi penale s-a procedat la reconstituirea faptelor comise de inculpații minori C.C.I. și P.I., care au declarat și arătat că, în seara zilei de 22 ianuarie 2009, prin escaladarea gardului au pătruns în curtea soților S.V. și S.E., apoi, au intrat pe ușa care nu era asigurată, în camera situată pe partea stângă a locuinței, și, cu un cuțit și o scândură, i-au lovit în mod repetat în zona capului și a toracelui. În urma loviturilor aplicate, prin săvârșirea faptelor prin cruzimi, pentru a-i determina să le dea banii pe care îi țineau în casă, S.V. a decedat, iar S.E., după ce i s-a tăiat degetul de la mâna stângă, a fost transportată la spital.
La reținerea situației de fapt, prima instanță a avut ca mijloace de probă: procesele-verbale întocmite de organele de urmărire penală, planșele fotografice, rapoartele de constatare medico-legale nr. 220/2009 și nr. 419/2009 ale S.M.L. Bacău, adresa nr. 28222/2009 a Spitalului Clinic de Urgență „Sf. S.” Iași, foaia de observație clinică 4955/2009, referatele de evaluare nr. 492/2009 și nr. 493/2009 ale Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bacău, rapoartele de expertiză medico legală psihiatrică nr. A1/1463/2009 și nr. A1/1464/2009 ale I.N.M.L. „M.M.” București, declarațiile părții civile S.E., declarațiile martorilor M.I., L.I., P.I., C.O., N.I., C.V., C.V., L.G., P.A. și M.R., toate coroborate cu declarațiile inculpaților, care au recunoscut săvârșirea faptelor.
În drept, faptele comise de inculpați au fost apreciate de instanța de fond că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu, omor deosebit de grav și tentativă de omor deosebit de grav, prevăzut de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., art. 174 – art. 176 lit. a) și d) C. pen. și art. 20 raportat la art. 174 – art. 176 lit. a) și d) C. pen., cu aplicare art. 99 C. pen. și 33 lit. a) C. pen., pentru care s-a dispus condamnarea acestora.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate fiecărui inculpat, prima instanță a avut în vedere împrejurările concrete în care au fost comise faptele, gravitatea deosebită a acestora, care au avut drept consecință suprimarea vieții lui S.V., periculozitatea inculpaților, care, deși sunt infractori primari au dovedit o încrâncenare și o cruzime exagerată în acțiunea lor, precum și că nu posedă antecedente penale, provin din familii dezorganizate, fiind în supravegherea bunicilor, atitudinea sinceră manifestată pe tot parcursul procesului penal (reținându-se circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a), c) și 76 C. pen. ), apreciind că aplicarea unor pedepse privative de libertate orientate sub minimul special prevăzut de lege sunt necesare și suficiente pentru reeducarea inculpaților.
Prima instanță nu s-a putut orientat spre aplicarea unor măsuri educative având în vedere tocmai ferocitatea cu care au comis faptele, gravitatea deosebită a infracțiunilor și doar întâmplarea a făcut ca în cauză să existe doar o victimă decedată și nu două. Măsurile educative în acest caz sunt mult prea blânde, iar din referatele de evaluare întocmite de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bacău a rezultat că au un discernământ slab agravat și pe fondul consumului de alcool, și familiile minorilor nu dețin autoritatea și resursele necesare corectării conduitelor lor.
Întrucât infracțiunile au fost comise în stare de concurs real, prima instanță conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate fiecărui inculpat în pedeapsa cea mai grea.
S-a interzis fiecărui inculpat exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a și lit. b) C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen.
Potrivit art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 23 ianuarie 2009 la zi pentru fiecare inculpat și s-a menținut starea de arest a acestora, conform art. 350 C. proc. pen.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpați cuțitul și cele 3 bucăți de lemn pe care le-au folosit la comiterea infracțiunii.
În cauză, Spitalul Județean Bacău, Spitalul Clinic de Urgență „Sf. S.” Iași și Serviciul de Ambulanță Bacău s-au constituit părți civile cu cheltuielile efectuate cu spitalizarea victimei S.E. și transportul acesteia cu ambulanța de la domiciliu la Spitalul Județean Bacău și Iași.
Inculpaților le-a fost angajată și răspunderea civilă delictuală pentru faptă proprie, aceștia trebuind să repare prejudiciile cauzate atât unităților sanitare, cât și părții vătămate S.E.
Aceasta s-a constituit parte civilă în cauză solicitând suma de 50 milioane ROL daune morale pentru durerea suferită, atât personal pentru leziunile ce i-au fost provocate, cât și pentru durerea pierderii soțului în aceste condiții tragice.
Astfel, în temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată, inculpații au fost obligați să plătească în solidar între ei și în solidar cu părțile responsabile civilmente despăgubirile civile către Spitalul Clinic de Urgență „Sf. S.” Iași, 1437,90 lei, Spitalul Județean de Urgență Bacău – 1652,20 lei și Serviciul de Ambulanță Bacău – 311 lei.
Cu privire la prejudiciul moral suferit de S.E. este evident că este un prejudiciu cert, prin faptele lor, inculpații cauzându-i leziuni grave și chiar o infirmitate fizică permanentă (amputarea degetului de la mâna stângă).
Totodată, partea vătămată a suferit un prejudiciu de natură morală datorită decesului soțului său în împrejurări tragice ce au determinat o traumă psihică în plus de suferințele pe care le-a avut de îndurat personal de victimă datorită leziunilor fizice produse de inculpați.
Ca atare, instanța în baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. și a art. 998, art. 1000 alin. (2) și art. 1003 C. civ. i-a obligat pe inculpați să plătească în solidar între ei și cu părțile responsabile civilmente suma de 5000 lei daune morale.
În cauză s-a constituit parte civilă și L.G., ginerele familiei S., cel care a suportat cheltuielile efectuate cu parastasele religioase ulterioare înmormântării victimei S.V.
Așa cum a declarat chiar L.G., familia S. a avut o parte din banii necesari pentru înmormântare, s-au adunat bani sau produse de la oamenii din sat, astfel încât a cheltuit doar pentru pomenile ulterioare 8 - 40 zile.
Partea vătămată S.E. a confirmat că ginerele său a efectuat o serie de cheltuieli cu parastasele.
L.G. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 400-500 lei despăgubiri civile și 2.500 lei daune morale.
Prima instanță a apreciat că această parte civilă a suferit doar un prejudiciu material în cuantum de 400 lei, reprezentând cheltuielile efectuate cu parastasul de 40 zile. Prejudiciul moral nu a fost dovedit cu nicio probă, astfel că nu se poate presupune că între ginere și socru era o legătură afectivă atât de puternică încât să justifice acordarea de daune morale.
Față de acestea, prima instanță i-a obligat pe inculpați în solidar între ei și cu părțile responsabile civilmente să plătească părții civile suma de 400 lei daune materiale și a respins, ca nefondată, cererea de daune morale.
Constatând culpa procesuală a inculpatului, instanța în baza art. 191 C. proc. pen. a obligat pe fiecare inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească statului câte 1600 lei cheltuieli judiciare, din care câte 300 lei au fost în faza de urmărire penală, iar câte 900 lei reprezintă onorarii apărători din oficiu la urmărirea penală și instanță.
Împotriva acestei hotărâri, în cadrul termenului legal, au declarat apel inculpații, partea responsabilă civilmente P.V., Serviciul de Ambulanță al Județului Bacău și H.N.R.
Apelanții inculpați și partea responsabilă civilmente P.V. nu au motivat în scris apelurile, iar în susținerile orale, inculpații și prin apărători, au criticat hotărârea apelată pentru motivele reținute în preambulul prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate, urmând a fi doar analizate de curte.
Apelantul Serviciul de Ambulanță Județean Bacău și H.N.R., în motivele scrise ale apelurilor au criticat încheierile din data de 8 octombrie 2009 și, respectiv, din data de 6 noiembrie 2009, pentru următoarele motive:
1. În mod eronat și abuziv, peste limita investirii sale, completul de judecată a procedat la data de 8 octombrie 2009, la amendarea personală a consilierului juridic al unității H.N.R., ulterior dispunerii aplicării amenzii judiciare a unității S.A.J. Bacău în cadrul ședinței publice din 8 octombrie 2009 (în lipsa probelor existente, la nota telefonică cu managerul general al unității pentru a se confirma persoana vinovată de netrimiterea relațiilor la termenul din data de 8 octombrie 2009 și fără a se pronunța expres cu privire la persoana responsabilă - reprezentantul legal sau altă persoană, reaua-credință a completului de judecată constând în numirea persoanei consilierului juridic, fără acte în susținere (fapt eronat, căci actele doveditoare existente la filele 237-238 dosar fond au fost transmise la nr. de fax, conform înțelegerii telefonice dintre d-na D.C. și consilierul juridic al instituției H.N.R., 07 octombrie 2009, ora 15,00, de a comunica pe data de 8 octombrie 2009 la acest nr. de fax, cererea de constituire sau neconstituite parte civilă, după caz), fapt realizat peste limitele C. proc. pen., având în vedere dispozițiile art. 287 alin. (3), potrivit căruia instanța și-a format convingerea pe baza probelor administrate în cauză, ori, în baza căror probe s-a pronunțat instanța?, regimul probatoriu reglementat de C. proc. pen. evocând înscrisurile, martorii etc., iar lipsa acestora fiind evidentă în cauză.
2. Au fost nerespectate prevederile art. 356 lit. c) C. proc. pen. de completul de judecată, conform cărora expunerea trebuie să cuprindă analiza probelor și a elementelor de fapt care au servit drept temei pe latura civilă, ori, onorata instanță nu s-a pronunțat în baza unor probe. La dosarul cauzei nu există acte care să demonstreze culpa consilierului juridic al unității (fișa postului sau orice acte interne privind circuitul înscrisurilor în interiorul unității) mai mult atitudinea extensivă a doamnei judecător constând în convorbirea telefonică pe data de 13 octombrie 2009 și antepronunțarea sa, precum că indiferent ce act depuneți pentru scutire de amenda judiciară tot nu admite cererea.
3. S-a solicitat să se aibă în vedere faptul că în mod greșit instanța a susținut că trimiterea actelor, se face prin poștă, iar nu pe orice cale; ori, la data de 8 octombrie 2009, ora 6,52 (deoarece faxul unității are deficiență tehnică, afișând ora eronat), consilierul juridic H.N.R. a procedat, așa cum a prezentat și în memoriul depus către Tribunalul Bacău, la data de 14 octombrie 2009, transmiterea cererii de constituire parte civilă și suplimentar cererile aferente Dosarelor nr. 1976/110/2009, 1980/110/2009 și nr. 3208/110/2009 cu termen de judecată la dat de 8 octombrie 2009, conform convorbirii telefonice avute cu doamna judecător D.C., care a solicitat depunerea personală a acestor acte în dimineața zilei de 8 octombrie 2009.
La data de 8 octombrie 2009 consilierul juridic a efectuat delegație la Tribunalul Neamț și la Judecătoria Piatra Neamț conform actului de delegație și foii de parcurs confirmate cu ștampile și semnături ale reprezentanților acestor instanțe, fiind în imposibilitate de a preda actele (știut fiind faptul că este singura juristă a unității). De aceea, a procedat la data de 8 octombrie 2009, la ora matinală 6,52 la transmiterea prin fax a cererilor susmenționate, pentru încadrarea în termenul acordat de doamna judecător – 8 octombrie 2009, până în ora 9,00, deoarece la ora 7,00, conform delegației depuse la dosar, a plecat cu autosanitara spre instanțele judecătorești din județul Neamț.
4. În mod greșit în încheierea de respingere a cererii de scutire a amenzii din data de 6 noiembrie 2009, a invocat că după un timp faxul se șterge și că relațiile trebuie depuse prin poștă și nu a avut în vedere memoriul justificativ cu probatoriu, acte în susținere, fișe de pontaj, delegație, foaie de parcurs, adresa din data de 8 octombrie 2009, reprezentând cererea de constituire parte civilă, OK-ul fax-ului din data de 8 octombrie 2009 - ora 6,52, precum și cererile comunicate anterior la data de 16 septembrie 2009, ora 11,42 și O.K.-le aferente pentru termenul de judecată din data de 8 octombrie 2009 existente atașate la dosarul de fond - filele 226-241.
Deși, potrivit art. 24 C. proc. pen., parte civilă este S.A.J. Bacău și nu reprezentantul intereselor juridice în instanță, în speță, consilierul juridic H.N.R., reprezentantul legal are responsabilitate pentru persoana juridică pe care o reprezintă, cu mandat de stabilire a persoanelor vinovate din cadrul unității, moment până la care răspunderea materială o deține comitentul, prin reprezentantul legal, urmând a se recupera eventualul prejudiciu de la prepușii - salariați aflați în raport de muncă cu instituția), a fost amendat consilierul juridic. Pe baza normelor interne ale unității care nu cad în sarcina completului de judecată, managerul unității stabilește gradul de vinovăție și răspunderea proporțională a salariaților implicați, și nu a judecătorului, care în mod abuziv și fără probatoriu scris și nici măcar verbal motivat în cuprinsul încheierii de ședință din data de 8 octombrie 2009 și ulterior 6 noiembrie 2009 când a avut la dispoziție actele depuse în susținere de consilierul juridic, cu vădita rea-credință nu a pus în discuție actele conforme cu originalul și nici nu le-a luat în considerare în momentul în care a respins cererea de scutire de plată a amenzii judiciare.
Prima adresă primită la secretariatul unității a fost înregistrată oficial la data de 14 iulie 2009, când consilierul juridic H.N.R. se afla în concediul de odihnă (1 iulie 2009 - 17 iulie 2009; 20 iulie 2009 - 21 iulie 2009), potrivit copiei fișei de pontaj/iulie 2009 - anexa 1. Conform procedurii interne, consilierul juridic transmite actele spre rezolvare compartimentului Statistică împuternicit prin atribuțiile de serviciu a furniza datele în scris, pe respectiva adresă primită, cu privire la eventualele cheltuieli de transport sanitar anexate dosar. (nu este nicidecum culpa consilierului juridic al unității care nu are calitate personală procesuală, art. 42 – art. 43 C. proc. pen., ci doar reprezintă interesele juridice al unității angajatoare, răspunderea nefiind a prepusului și nici a comitentului, în situația de față).
A doua adresă primită la secretariatul unității a fost înregistrată oficial la data de 25 august 2009, când în baza fișei de pontaj - august 2009 - poz. 4, anexată în copie xerox, consilierul juridic al unității se afla în concediul de odihnă (24 august 2009 - 31 august 2009).
A treia adresă primită la sediul unității, prin secretariat, 8 septembrie 2009, consilierul juridic al unității se afla în prima zi de serviciu, ulterior efectuării pontajului/septembrie 2009 - poz. 4 (cu efectuare concediul de odihnă 01 septembrie 2009-07 septembrie 2009 și 14 septembrie 2009) - anexa 3 a fost predată, în raport de circuitul intern al documentelor unității, Compartimentului Statistică, iar la data de 15 septembrie 2009, cu adresa oficială nr. 7209 din 15 septembrie 2009 s-au transmis relațiile solicitate prin fax către Tribunalul Bacău, secția penală la data de 16 septembrie 2009 (conform O.K. - ora 11,56) - anexat în copie - anexa 4.
La data de 08 octombrie 2009, ulterior notei telefonice la ora 5,52 (ora eronat înregistrată în fax-ul, fax neprogramat corect din punct de vedere tehnic, ora reală fiind 6,52), s-a transmis fax, către Tribunalul Bacău (anexam copia O.K.-ului, fax compus din 5 (cinci) pag., la nr. fax confirmat telefonic din 07 octombrie 2009 de doamna judecător - anexa 5.
În urma convorbirii telefonice din data de 13 octombrie 2009 a consilierului juridic cu Arhiva Tribunalului Bacău, secția penală, s-a confirmat de personalul angajat, stocarea tuturor fax-urilor din perioada septembrie-octombrie 2009, din lipsa materialelor consumabile - toner și cartuș; posibilitatea verificării primirii actelor transmise fax la data de 16 septembrie 2009 și 08 octombrie 2009 fiind aplicabilă la data descărcării aparatului, odată cu primirea rechizitelor corespunzătoare (la acea oră nu exista posibilitatea convorbirii telefonice pentru confirmarea primirii actelor cu caracter f.f. urgent, cum de altfel s-a precizat în scris pe documentele transmise și anexate astăzi). O situația similară s-a înregistrat cu Judecătoria Podu Turcului, când în lipsa primirii fax-urilor, pe motivul inexistenței rechizitelor consumabile, ne-a telefonat d-ra grefier - șef P. în luna septembrie 2009 și ne-a anunțat despre neprimirea fax-urilor, cu obligația transmiterii prin corespondență.
Singura juristă a unității gestionează juridic 727 dosare penale, cu imposibilitate de prezentare fizică în instanță, sau de depunere a actelor la judecătorul de serviciu.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 287, art. 356 lit. c), art. 362 lit. f) și alin. (1) lit. f), art. 363, 367, 379 alin. (2), art. 382 alin. (3), art. 24, 62-64, art. 175, 181, 198 C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 1 din 5 ianuarie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 1976/110/2009, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții-inculpați P.I. și C.C.I. și de apelanta-parte responsabilă civilmente P.V. împotriva sentinței penale nr. 387/D din data de 6 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău.
În baza art. 383 alin. (1)1 C. proc. pen., cu art. 350 C. proc. pen. s-a menținut arestarea preventivă a apelanților-inculpați.
În temeiul art. 383 alin. (3) C. proc. pen. s-a dedus din pedepsele principale aplicate apelanților-inculpați, perioada executată prin arest preventiv, din momentul pronunțării hotărârii apelate, respectiv de la data de 6 noiembrie 2009 la zi.
S-a dispus plata din fondurile M.J.L.C., către Baroul Bacău, a onorariilor avocat oficiu în sumă de câte 300 lei, avocați M.B. și B.S.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligați apelanții-inculpați, fiecare în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească statului suma de câte 450 lei, precum și apelanta-parte responsabilă civilmente P.V. la plata tot către stat a sumei de 50 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare.
În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de apelanta H.N.R. (R.) împotriva încheierii din data de 08 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău.
A fost desființată încheierea din data de 08 octombrie 2009 prin care s-a dispus aplicarea amenzii judiciare.
S-a dispus scutirea numitei H.N.R. (R.) de plata amenzii judiciare în cuantum de 1.000 lei.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.
S-au menținut celelalte dispoziții ale încheierii apelate.
În baza art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a fost respins, ca inadmisibil apelul declarat de Serviciul de Ambulanță Județean Bacău, împotriva încheierii din data de 05 noiembrie 2009, pronunțate de Tribunalul Bacău, precum și a încheierii din data de 08 octombrie 2009, pronunțate de Tribunalul Bacău.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată apelanta Serviciul de Ambulanță Județean Bacău să plătească statului suma de 20 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că având în vedere art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, precum și practica C.E.D.O., li s-a adus la cunoștință apelanților-inculpați, în prezența apărătorilor, dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., respectiv faptele care fac obiectul cauzei în apel, încadrarea juridică a acestora, faptul că au dreptul de a nu face nicio declarație în fața instanței de apel, atrăgându-le atenția că tot ce declarată poate fi folosit și împotriva lor.
Apelanții-inculpați au declarat că nu doresc să dea declarație și că doresc să se prevaleze de dreptul la tăcere.
Instanța de fond a reținut o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate, a dat faptelor săvârșite de apelanții-inculpați o corectă încadrare juridică și a dat dovadă de înțelegere prin reținere circumstanțelor atenuante în favoarea inculpaților și coborârea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege pentru fiecare dintre cele trei infracțiuni, pentru care au fost trimiși în judecată, cu privire la aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., privind concursul real de infracțiuni și contopirea pedepselor și în mod corect a dispus executarea pedepselor rezultante în regim de detenție.
Tribunalul a motivat în mod corespunzător hotărârea apelată, respectând dispozițiile art. 356 C. proc. pen., motivarea hotărârii fiind însușită de instanța de control judiciar cu completările care vor fi făcute, în raport și de susținerile făcute de apelanții-inculpați și prin apărătorii lor.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, respectiv: procesele-verbale întocmite de organele de urmărire penală, planșele fotografice, rapoartele de constatare medico-legale nr. 220/2009 și nr. 419/2009 ale S.M.L. Bacău, adresa a Spitalului Clinic de Urgență „Sf. S.” Iași, foaia de observație clinică 4955/2009, referatele de evaluare nr. xxx/2009 și nr. xxx/2009 ale Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bacău, rapoartele de expertiză medico-legală psihiatrică nr. xxx/2009 și nr. xxx/2009 ale I.N.M.L. „M.M.” București, declarațiile părții civil S.E., declarațiile martorilor: M.I., L.I., P.I., G.O., N.I., C.V., C.V., P.A. și M.R. și declarațiile părții vătămate L.G., coroborate cu declarațiile inculpaților a rezultat pe deplin vinovăția celor doi apelanți - inculpați.
Așa cum a rezultat și din susținerile făcute de apelanții-inculpați și prin apărătorii lor inculpații au recunoscut săvârșirea infracțiunilor, nu au contestat situația de fapt reținută de instanța de fond, nici încadrarea juridică dată faptelor săvârșite, ci au solicitat a se da o eficiență mai mare circumstanțelor atenuante reținute în favoarea lor de prima instanță și pe cale de consecință a se coborî cuantumul pedepselor aplicate și desigur și cuantumul pedepselor principale rezultante.
În conformitate cu dispozițiile art. 100 C. pen., față de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă ori i se poate aplica o pedeapsă. La alegerea sancțiunii se ține seama de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală și morală, de comportarea lui, de condițiile în care a fost crescut și în care a trăit și de orice elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.
Pedeapsa se aplică numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului.
În raport de împrejurările în care au fost comise infracțiunile, de gravitatea infracțiunilor săvârșite, de consecințele faptelor apelanților-inculpați, curtea de apel a constatat că în mod corect instanța de fond s-a orientat spre aplicarea unor pedepse, iar nu a unei măsuri educative.
Însă, așa cum s-a arătat mai sus, instanța de fond a dat dovadă de multă înțelegere prin reținerea în favoarea celor doi inculpați a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și prin coborârea cuantumului pedepselor sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite.
Art. 74 C. pen. enumeră împrejurările care pot constitui circumstanțe atenuante, după cum urmează:
a) conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii;
b) stăruința depuse de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită;
c) atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii, rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților.
În primul rând s-a impus a se arăta că, așa cum prevede acest text, instanța poate reține ca circumstanțe atenuante împrejurările mai sus arătate, astfel că reținerea acestora nu este obligatorie.
În conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale ale C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite și de persoana infractorului.
În raport de împrejurările concrete în care au fost săvârșite faptele, de violențele extreme exercitate de cei doi apelanți-inculpați asupra celor două victime, persoane în vârstă de 90 ani și respectiv 85 ani, dar cu deosebire asupra numitului S.V., de consecințele faptelor, curtea de apel a constatat că nu se justifică reținerea în favoarea inculpaților a circumstanțelor atenuante și coborârea pedepselor principale sub minimul special prevăzut de lege pentru fiecare infracțiune pentru care au fost trimiși în judecată.
De altfel, așa cum a rezultat și lucrările dosarului, dar cu deosebire din referatele de evaluare întocmite de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bacău-fila 84-93 dosar urmărire penală, ambii inculpați au mai fost cercetați în trei cauze penale pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat (au spart un magazin, o locuință și o cooperativă), astfel că nu s-a justificat reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.
Desigur că, fiind doar în apelul apelanților-inculpați, iar nu și al procurorului și al părților vătămate, având în vedere principiul non reformatio in pejus, prevăzut și de art. 372 C. proc. pen., curtea de apel nu a putut înlătura circumstanțele atenuante reținute în favoarea celor doi inculpați și nici să majoreze cuantumul pedepselor principale aplicate acestora, dar pentru considerentele mai sus arătate, nu a dat eficiență mai mare circumstanțelor atenuante reținute de instanța de fond și nu a coborât pedepsele principale sub cuantumul stabilit de instanța de fond.
În ceea ce privește efectele circumstanțelor atenuante, instanța de fond a reținut pentru infracțiunile de omor, în formă consumată și în formă tentativă, în mod greșit dispozițiile art. 76 alin. (1) lit. b) și, respectiv c) C. pen., în locul dispozițiilor art. 76 alin. (2) C. pen., text potrivit căruia: „În cazul infracțiunilor contra siguranței statului, al infracțiunilor contra păcii și omenirii, al infracțiunii de omor, al infracțiunilor săvârșite cu intenție care au avut ca urmare moartea unei persoane, sau al infracțiunilor prin care s-au produs consecințe deosebit de grave, dacă se constată că există circumstanțe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi reducă cel mult până la o treime din minimul special.”
Curtea de apel nu a putut înlătura această greșeală, deoarece cel puțin teoretic, pentru aspectele mai sus arătate, s-ar agrava situația apelanților-inculpați.
Potrivit art. 76 alin. (1) lit. b) și c) C. pen., când minimul special al pedepsei închisorii este de 5 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de un an, iar când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de 3 luni, pe când dacă s-ar reține dispozițiile art. 76 alin. (2) C. pen., pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special.
Deci dacă, curtea de apel și-ar fi însușit solicitările apelanților-inculpați ar fi putut să coboare pedepsele principale pentru infracțiunea de omor deosebit de grav chiar și la 1 an închisoare, iar pentru tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav până la 3 luni închisoare, pe când dacă se rețineau dispozițiile art. 76 alin. (2) C. pen., pedepsele nu puteau fi coborâte decât mult cel mult până la o treime din minimul special, desigur după ce aveau în vedere și dispozițiile art. 109 C. pen. și art. 21 alin. (2) C. pen.
Cu privire la starea de arest a celor doi inculpați, curtea de apel a reținut următoarele:
Analizând, în conformitate cu dispozițiile art. 3002, cu art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen., legalitatea și temeinicia arestării preventive a apelanților-inculpați, a rezultat că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv pentru considerentele pe care le-a dezvoltat.
Arestarea preventivă a apelanților-inculpați sa dispus de Tribunalul Bacău prin încheierea din data de 24 ianuarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 445/110/2009, reținându-se ca temei în drept dispozițiile art. 1491 alin. (10) și (11), cu art. 148 alin. lit. f) C. proc. pen.
Măsura arestului preventiv a fost prelungită de Tribunalul Bacău prin încheierile din 4 februarie 2009, 18 februarie 2009, 4 martie și 19 martie 2009.
Prin rechizitoriul procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău nr. 45/P/2009 din 26 martie 2009 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților C.C.I. și P.I. pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, omor deosebit de grav și tentativă de omor deosebit de grav, prevăzute de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., art. 174 – art. 176 lit. a) și d) C. pen. și art. 20 raportat la art. 174 – art. 176 lit. a) și d) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.
Așa cum s-a arătat mai sus, la arestarea preventivă a apelanților-inculpați s-a reținut ca temei în drept prevederile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv, „inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.”
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului a rezultat că măsura arestului preventiv a fost legal dispusă, iar temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestului preventiv nu s-a schimbat.
Din probatoriului administrat în cauză a rezultat că apelanții-inculpați au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați.
În cauză sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., temei avut în vedere și la luarea măsurii arestării împotriva celor doi apelanți-inculpați.
Luarea și menținerea măsurii arestului preventiv s-a făcut ținându-se seama de scopul acestei măsuri, de gradul de pericol social al infracțiunilor, cu deosebire a infracțiunilor de omor deosebit de grav și tentativă de omor deosebit de grav, prevăzute de art. 174 – art. 176 lit. a) și d) C. pen. și art. 20 raportat la art. 174 – art. 176 lit. a) și d) C. pen., infracțiuni care au ca obiect juridic special relațiile sociale privitoare la dreptul la viață.
Alegerea măsurii de prevenție se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunilor pentru care sunt judecați, infracțiuni pentru care legea prevede pedepse cu foarte mult peste limita minimă de 4 ani, prevăzută de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., de împrejurările concrete în care au fost comise și de persoanele inculpaților.
Prin operațiunea logică a interpretării, temeiurile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. trebuie examinate prin raportate la probele administrate prin intermediul mijloacelor de probă prezentate mai sus, acestea fiind cele care conferă elemente în susținerea pericolului concret pentru ordinea publică, pericol care este real și actual și pe cale de consecință pentru menținerea măsurii arestului preventiv a apelanților-inculpați.
În jurisprudența sa, C.E.D.O. a expus patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea și desigur menținerea acestei măsuri a unui inculpat suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă (S. împotriva Austriei Hotărârea din 10 noiembrie 1969), riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice aplicarea justiției (W. împotriva Germaniei, Hotărârea din 27 iunie 1968), riscul să comită noi infracțiuni 8 M. împotriva Austriei), sau să tulbure ordinea publică (L. împotriva Franței, Hotărârea din 26 iunie 1991 și H. împotriva Olandei, Hotărârea nr. 43701 din 05 iulie 2007).
Curtea de apel a constatat că, în raport de aspectele mai sus arătate, în cauză a fost îndeplinită una dintre aceste condiții, respectiv, pericolul ca „acuzații” să tulbure ordinea publică.
Curtea a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaților, în această fază a procesului penal, ar genera o stare de insecuritate socială, prezentând un pericol concret, real și actual, pentru ordinea publică și că prin operațiunea logică a interpretării, temeiul prevăzut de 148 lit. f) C. proc. pen. trebuie examinate prin raportate la probele administrate prin intermediul mijloacelor de probă, acestea fiind elemente care conferă elemente în susținerea pericolului concret, real și actual pe care-l reprezintă inculpații pentru ordinea publică.
Prin lăsarea în libertate a apelanților-inculpați s-ar induce un puternic sentiment de temere și de insecuritate socială, de nesiguranță în opinia publică și acest lucru s-ar repercuta negativ asupra finalității actului de justiție, al percepției publice, că instanțele chemate să asigure respectare ordinii de drept nu acționează destul de ferm nici când sunt săvârșite infracțiuni deosebit de grave, cum est în cauza dedusă judecății.
Curtea de apel, pentru aspectele mai sus prezentate a constatat că scopul măsurilor preventive nu a putut fi atins prin luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate.
În ceea ce privește dispozițiile art. 5 din C.E.D.O. privitoare la necesitatea „stabilirii unei durate rezonabile a arestării prin apreciere și în raport de fapta ce formează obiectul judecății”, se impune a arăta că potrivit art. 5 pct. 3 din C.E.D.O., art. 5 § 3 din Convenție, modificat prin Protocolul nr. 11, „orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de § 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii.”
Referindu-se la „criteriile după care se apreciază termenul rezonabil al unei proceduri penale”, C.E.D.O. a statuat că acestea sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente (decizia C.E.D.O. din 31 martie 1998).
Referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanța europeană a statuat că acest moment este „data la care o persoană este acuzată”, adică data sesizării instanței competente, potrivit dispozițiilor legii naționale sau „o dată anterioară” (data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante).
În această privință, Curtea Europeană a făcut precizarea că noțiunea de „acuzație penală” în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă, adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă și noțiunii de „urmări importante” privitoare la situația învinuitului (decizia C.E.D.O. din 25 mai 1998 cauza Hozee c. Olandei).
Cât privește data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calcului „termenului rezonabil”, curtea de apel a statuat că aceasta este data pronunțării instanței cu privire la acuzațiile aduse inculpatului (decizia din 27 iunie 1968 în cauza Eckle contra Germaniei).
Aplicând aceste principii la speța de față, durata arestării preventive a apelanților-inculpați nu a putut fi apreciată că a depășit un termen rezonabil, așa cum este prevăzut de art. 5 § 3 din C.E.D.O.
Autoritățile judiciare au luat toate măsurile pentru soluționarea cu celeritate a cauzei.
De altfel, așa cum s-a arătat, data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calculul „termenului rezonabil”, C.E.D.O. a statuat că aceasta este data pronunțării instanței cu privire la acuzațiile aduse inculpatului.
Or, în cauză s-a pronunțat de instanța de fond o hotărâre de condamnare a celor doi inculpați.
Astfel că, pentru aceste motive, în baza art. 383 alin. (1)1 C. proc. pen., cu art. 350 C. proc. pen. a fost menținută arestarea preventivă a apelanților-inculpați.
În temeiul art. 383 alin. (3) C. proc. pen. s-a dedus din pedepsele aplicate apelanților-inculpați, perioada executată prin arest preventiv, din momentul pronunțării hotărârii apelate, respectiv de la data de 6 noiembrie 2009 la zi.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, inculpații minori au fost obligați în solidar, fiecare în solidar și cu părțile responsabile civilmente la plata despăgubirilor civile către cele două părți civile persoane fizice și către cele două unități din domeniul sanitar.
Sub aspectul cuantumului sumelor la care au fost obligați, acesta a fost corect stabilit de instanța de fond, pe baza probelor administrate.
Așa cum a rezultat din lucrările dosarului și din referatul de evaluare, părinții inculpatului P.I. au decedat, iar prin hotărârea Comisiei pentru ocrotirea copiilor din cadrul Consiliului Județean Bacău, a fost dat în plasament părții responsabile civilmente P.V., bunica inculpatului minor.
Așa cum a rezultat și din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bacău-fl. 84 - 88 dosar urmărire penală, inculpatul minor P.I. locuia în casa bunicii, cea în plasamentul căreia era dat.
În aceste condiții, partea responsabilă civilmente P.V. avea obligația să se ocupe de educația și de supravegherea inculpatului minor, nesupravegherea acestuia fiindu-i imputabilă, astfel că obligarea sa în solidar cu inculpatul minor la plata despăgubirilor civile este legală.
Faptul că partea responsabilă civilmente are doar o pensie și nu are alte posibilități de achitare a despăgubirilor este lipsită de relevanță, fiind o chestiune de executare a dispozițiilor cu caracter civil din hotărârea apelantă, în condițiile în care, desigur, se vor formula cereri de executare silită, deoarece, potrivit art. 446 C. proc. pen., dispozițiile din hotărârea penală privitoare la despăgubirile civile se execută potrivit legii civile, iar unul dintre principiile de bază ale executării silite este principiul disponibilității, creditorii putând sau nu să ceară punerea în executare a hotărârii.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții-inculpați și de apelanta-parte responsabilă civilmente P.V.
În conformitate cu dispozițiile art. 69 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, cu art. 189 C. proc. pen. s-a dispus plata din fondurile M.J.L.C., către Baroul Bacău, a onorariilor avocat oficiu.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligați apelanții-inculpați, fiecare în solidar cu partea responsabilă civilmente, precum și apelanta-parte responsabilă civilmente P.V. la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În ceea ce privește apelurile declarate de Serviciul de Ambulanță Județean Bacău și H.N.R., curtea de apel a reținut următoarele:
Prin încheierea din data de 8 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău, în temeiul art. 198 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus aplicarea amenzii judiciare în cuantum de 100 lei numitei H.N.R., jurist la Serviciul de Ambulanță Județean Bacău, deoarece nu a înaintat instanței relațiile solicitate cu privire la cheltuielile efectuate cu transportul părții vătămate S.E. cu ambulanța.
Prin încheierea din data de 5 noiembrie 2009 a fost respinsă cererea de scutire de plata amenzii judiciare.
Deoarece amenda judiciară a fost aplicată persoanei fizice H.N.R., jurist la Serviciul de Ambulanță Județean Bacău, iar nu persoanei juridice, chiar și în condițiile în care persoana fizică amendată a acționat în calitate de prepus al comitentului, apelul Serviciului de Ambulanță Județean Bacău apare ca inadmisibil.
Așa cum a rezultat din înscrisurile depuse la dosar-fl.226-241 dosar instanța de fond, Serviciul de Ambulanță Județean Bacău a comunicat instanței relațiile solicitate cu privire la cheltuielile efectuate cu transportul părții vătămate S.E. cu ambulanța la data de 8 octombrie 2009, orele 6,52, relațiile fiind transmise prin fax.
Aceste relații nu au ajuns la data de 8 octombrie 2009 la dosarul instanței de fond determinat de faptul că în perioada iunie-noiembrie 2009, faxul Tribunalului Bacău nu a funcționat determinat de faptul că nu au fost fonduri pentru achiziționarea de consumabile (tabur, toner, etc.).
Acest lucru a fost comunicat de Tribunalul Bacău cu adresa din data de 30 decembrie 2009-fl. 60 dosar apel.
În aceste condiții faptul că relațiile nu au ajuns la dosarul cauzei nu este imputabil numitei H.N.R.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de Serviciul de Ambulanță Județean Bacău, împotriva încheierii din data de 5 noiembrie 2009, pronunțate de Tribunalul Bacău, precum și a încheierii din data de 8 octombrie 2009.
În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de apelanta H.N.R. împotriva încheierii din data de 8 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, a fost desființată această încheiere numai cu privire la aplicarea amenzii judiciare și s-a dispus scutirea acesteia de plata amenzii judiciare în cuantum de 1.000 lei.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) și (3) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii au declarat, în termenul legal, recursuri inculpații minori P.I. și C.C.I., fără a arăta în scris motivele de recurs.
La termenul de la 1 februarie 2010, Înalta Curte, a luat în examinare din oficiu, verificarea legalității arestării preventive a inculpaților P.I. și C.C.I., concluziile părților fiind consemnate, iar după deliberare, în baza art. 3002 cu referire la art. 160h alin. (2) și (3) C. proc. pen. a constatat ca legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpaților P.I. și C.C.I., pe care a menținut-o, termenul pentru judecarea recursului fiind fixat la data de 18 martie 2010, fixând termen intermediar pentru verificarea legalității arestării preventive a inculpaților P.I. și C.C.I. la data de 18 februarie 2010, cu citarea inculpaților, iar onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpaților, în sumă de câte 100 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C., așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la filele 16-17 dosarul Înaltei Curți.
În considerentele încheierii mai sus menționate, Înalta Curte a făcut referire la sentința pronunțată de prima instanță, evidențiind pedepsele aplicate inculpaților, temeiul în drept al mandatelor de arestare, fiind art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., prezentând în esență, situația de fapt reținută. De asemenea, instanța de recurs a precizat că sentința a fost apelată, soluția instanței de apel, cu menținerea stării de arest a inculpaților, prin decizia pronunțată, precum și faptul că decizia a fost atacată cu recurs de către recurenții inculpați.
Totodată, Înalta Curte a analizat temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, apreciind că acestea se mențin și impun în continuare privarea de libertate a inculpaților, existând suficiente indicii temeinice în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen., că aceștia au comis faptele pentru care au fost condamnați.
Potrivit art. 3002 raportat la art. 160h alin. (2) și (3) C. proc. pen. în cauzele în care inculpații minori între 14 și 16 ani sunt arestați preventiv, instanța este datoare să verifice periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, în tot cursul judecății, inclusiv în căile de atac, legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar în cauzele în care inculpații minori mai mari de 16 ani sunt arestați preventiv, instanța este datoare să verifice periodic, dar nu mai târziu de 40 de zile, procedând conform art. 160b alin. (2) sau (3) C. proc. pen.
În speță, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, ulterior pronunțării hotărârii de condamnare în primă instanță, nu au intervenit temeiuri noi.
Totodată, Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite și ambele condiții ale art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpaților este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestora în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în raport cu gravitatea infracțiunilor menționate.
În consecință, Înalta Curte a apreciat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpați, astfel că, în temeiul art. 3002 raportat la art. 160h alin. (1) și (3) C. proc. pen. a menținut starea de arest preventiv a acestora.
Înalta Curte a constatat că măsura arestării preventive este legală și temeinică și având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților P.I. și C.C.I. subzistă și că impun privarea de libertate în continuare a dispus în consecință.
La termenul de la 18 februarie 2010, Înalta Curte a luat în examinare din oficiu, verificarea legalității arestării preventive a inculpaților P.I. și C.C.I., concluziile părților fiind consemnate, iar după deliberare, în baza art. 3002 cu referire la art. 160h alin. (2) și (3) C. proc. pen. a menținut ca legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpaților P.I. și C.C.I., termenul pentru judecarea recursului fiind fixat la data de 18 martie 2010, iar onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpaților, în sumă de câte 100 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C., așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la filele 23-24 dosarul Înaltei Curți.
În considerentele încheierii mai sus menționate, Înalta Curte a făcut referire la sentința pronunțată de prima instanță, evidențiind pedepsele aplicate inculpaților, temeiul în drept al mandatelor de arestare, fiind art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., prezentând în esență, situația de fapt reținută. De asemenea, instanța de recurs a precizat că sentința a fost apelată, soluția instanței de apel, cu menținerea stării de arest a inculpaților, prin decizia pronunțată, precum și faptul că decizia a fost atacată cu recurs de către recurenții inculpați.
Totodată, Înalta Curte a analizat temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, apreciind că acestea se mențin și impun în continuare privarea de libertate a inculpaților, existând suficiente indicii temeinice în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen., că aceștia au comis faptele pentru care au fost condamnați.
Potrivit art. 3002 raportat la art. 160h alin. (2) și (3) C. proc. pen. în cauzele în care inculpații minori între 14 și 16 ani sunt arestați preventiv, instanța este datoare să verifice periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, în tot cursul judecății, inclusiv în căile de atac, legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar în cauzele în care inculpații minori mai mari de 16 ani sunt arestați preventiv, instanța este datoare să verifice periodic, dar nu mai târziu de 40 de zile, procedând conform art. 160b alin. (2) sau (3) C. proc. pen.
În speță, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, ulterior pronunțării hotărârii de condamnare în primă instanță, nu au intervenit temeiuri noi.
Totodată, Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite și ambele condiții ale art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpaților este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestora în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în raport cu gravitatea infracțiunilor menționate.
În consecință, Înalta Curte a apreciat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpați, astfel că, în temeiul art. 3002 raportat la art. 160h alin. (1) și (3) C. proc. pen. a menținut starea de arest preventiv a acestora.
Înalta Curte a constatat că măsura arestării preventive este legală și temeinică și având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților P.I. și C.C.I. subzistă și că impun privarea de libertate în continuare a dispus în consecință.
La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 6905 la 26 februarie 2010, aflate la filele 40-41 dosarul Înaltei Curți, concluzii scrise formulate de intimata parte vătămată S.E., la care a anexat și fotocopia talonului de pensie, în care a menționat, că fiind în etate de 87 de ani și cu o stare de sănătate precară, neavând posibilități materiale nu se poate prezenta la termen, că menține pretențiile formulate în acțiunea penală pe fond și pretențiile civile față de inculpați, că solicită analizarea recursului și reevaluarea pedepselor aplicate inculpaților, considerând că sunt prea mici în comparație cu fapta comisă.
De asemenea la dosarul cauzei a fost depusă, după ce în prealabil a fost înregistrată prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 9269 la 17 martie 2010, cât și prin fax, aflate la filele 44-45 dosarul Înaltei Curți, cererea de constituire ca parte civilă a intimatei părți civile Serviciul de Ambulanță Jud. Bacău pentru suma de 311 lei.
La termenul de astăzi, în recurs, apărătorul recurenților inculpați, în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursurilor, casarea ambelor hotărâri atacate și reducerea pedepselor aplicate acestora, urmând a se da o eficiență mai mare circumstanțelor atenuante, arătând că inculpații minori sunt infractori primari, au avut o poziție procesuală sinceră, de regret, au săvârșit fapte pe fondul consumului de alcool și a lipsei de educație, având doar 6 clase, fiind crescuți de bunici, prezintă tulburări de conduită și un coeficient intelectiv redus, așa cum rezultă și din raportul de expertiză psihiatrică.
Concluziile reprezentantului M.P., asupra recursurilor declarate de inculpați, precum și pozițiile acestora, pe rând, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursurile declarate de recurenții inculpați P.I. și C.C.I. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursurile inculpaților ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat în cauză rezultă că instanța de apel în mod corect și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul său, în baza propriului examen, în mod judicios și temeinic motivat a stabilit vinovăția inculpaților minori în comiterea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, în raport cu situația de fapt reținută.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că faptele inculpaților minori P.I., în vârstă de 14 ani și C.C.I., în vârstă de 15 ani, care, în noaptea de 22/23 ianuarie 2009 prin escaladarea gardului au pătruns în curtea locuinței soților S.V., în vârstă de 90 de ani și S.E., în vârstă de 85 de ani, iar, apoi au intrat pe ușa care nu era asigurată și prin cruzimi, le-au aplicat acestora multiple lovituri cu un cuțit și o scândură, pe care le aveau asupra lor, în zona capului și toracelui pentru a le da banii pe care îi dețineau în casă, tăindu-i degetul de la mână stângă părții civile S.E., însă speriindu-se, au abandonat victimele, fără a mai sustrage banii acestora, lovituri în urma cărora S.V. a decedat, iar S.E. a rămas cu infirmitate permanentă, leziunile acesteia necesitând pentru vindecare 28-30 zile de îngrijiri medicale, întrunesc atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunilor de violare de domiciliu, omor deosebit de grav și tentativă la omor deosebit de grav prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen., art. 174, art. 176 alin. (1) lit. a) și d) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen., art. 20 raportat la art. 174, 176 alin. (1) lit. a) și d) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. și toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în concurs real, reținute în sarcina fiecărui inculpat.
Din coroborarea mijloacelor de probă administrate, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, ce au fost evidențiate, în mod concret, de către prima instanță, precum și de instanța de apel, a fost dovedită contribuția efectivă a inculpaților în săvârșirea infracțiunilor menționate, aceștia având discernământul păstrat în raport cu faptele comise, așa încât vinovăția acestora a fost dovedită.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților au fost avute în vedere, atât dispozițiile art. 100 C. pen., iar ulterior art. 72 din același cod, cu referire la art. 109 din același cod, mai mult prima instanță a făcut aplicarea distinctă a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a), c) C. pen., cu regimul sancționator statuat la art. 76 lit. d), art. 76 lit. b), art. 76 lit. c) din același cod, stabilind cuantumurile pedepselor sub minimul prevăzut de lege pentru fiecare inculpat, urmând ca aceștia să execute, ca urmare a concursului de infracțiuni, pedeapsa cea mai grea, cu executare în regim de detenție.
Înalta Curte constată că instanța de apel în mod temeinic motivat a examinat criticile apelanților inculpați cu privire la reducerea cuantumurilor pedepselor aplicate prin o mai mare eficiență a efectului circumstanțelor atenuante judiciare, în raport cu gradul de pericol social concret al infracțiunilor săvârșite, prin care s-au adus atingere printre alte valori și a uneia din valorile fundamentale, cum este viața persoanei, agravat prin modalitatea de comitere și anume prin cruzimi, dovedind ferocitate, urmările produse, moartea unei persoane și respectiv infirmitate permanentă părții civile, vârstele înaintate ale victimei de 90 de ani și respectiv a părții civile de 85 de ani, cât și circumstanțele personale ale inculpaților, ambii fiind minori, cu vârste de 15 și 14 ani, provin din familii dezorganizate, au recunoscut faptele comise, au mai fost cercetați pentru fapte de furt calificat, manifestând perseverență infracțională și apreciind că nu se justifică diminuarea cuantumurilor pedepselor dispuse inițial.
De asemenea, în mod corect, curtea de apel a considerat că în mod eronat prima instanță a dat eficiență circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., dar și efectului dispozițiilor art. 76 lit. d), art. 76 lit. b) și art. 76 lit. c) C. pen., neavându-se în vedere în stabilirea cuantumului pedepselor aplicate inculpaților, a prevederilor art. 76 alin. (2) C. pen., normă în care legiuitorul a enumerat și infracțiunea de omor, stabilind o limită specială până la care poate fi redusă pedeapsa închisorii, ca urmare a efectului circumstanțelor atenuante judiciare.
Totodată, instanța de apel a argumentat imposibilitatea majorării cuantumurilor pedepselor aplicate inculpaților, prin înlăturarea circumstanțelor atenuante judiciare, ca urmare a efectului neagravării situației apelanților-inculpați în propria cale de atac (non reformatio in pejus) prevăzut de art. 372 C. pen., întrucât în cauză au fost declarate apeluri de către inculpați, nu și de partea civilă S.E. și nici de către procuror.
Înalta Curte, în baza propriului examen asupra criticilor și solicitărilor formulate în recursurile inculpaților, în sensul unei greșite individualizări a pedepselor aplicate inculpaților și în consecință acordarea unei mai mari eficiențe efectului circumstanțelor atenuante judiciare reținute, respectiv reducerea pedepselor aplicate, în raport cu circumstanțele personale evidențiate în mod concret, consideră că acestea nu sunt fondate, întrucât în cauză au fost stabilite pedepse care asigură realizarea scopurilor acestora.
Astfel, cuantumurile pedepselor aplicate diferențiat, în raport cu fiecare din infracțiunile comise ambilor inculpați, în condițiile art. 109 C. pen. și a dispozițiilor art. 74 lit. a) și c) C. pen., cu referire la art. 76 lit. d), b), c) C. pen., în funcție de limitele prevăzute de lege, chiar dacă nu s-a făcut incidența prevederilor art. 76 alin. (2) din același cod, urmând ca fiecare inculpat să execute pedeapsa cea mai grea, potrivit art. 34 lit. b) C. pen., în concret 7 ani închisoare, cu executare prin privare de libertate, reflectă gradul de pericol social în concret ridicat al faptelor comise, agravat de circumstanțele reale în care au fost săvârșite, respectiv vârstele înaintate ale victimei și părții civile, urmările produse, multitudinea faptelor, dar și circumstanțele personale ale inculpaților, vârstele fragede la care au fost comise, respectiv 15 și 14 ani, având discernământul păstrat, așa cum rezultă din rapoartele de expertiză medico-legale psihiatrice privind pe ambii inculpați, aflate la filele 94-99 dosarul parchetului, au recunoscut faptele comise, fără antecedente penale.
În referatul de evaluare privind pe inculpatul P.I. întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bacău (filele 84-88 dosarul parchetului) se menționează că minorul provine dintr-o relație de concubinaj, ambii părinți fiind decedați, minorul fiind dat în plasament bunicilor paterni, a absolvit clasa a-III-a după ce a rămas repetent de mai multe ori, la data arestării era elev în clasa a-IV-a în cadrul școlii cu clasele I-IV din satul Budești, la sfârșitul anului 2008, acesta a făcut obiectul a șapte dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat (spargeri de locuințe, societăți, furturi din autoturisme și furturi din buzunar etc.), remarcându-se cu ocazia interviului luat de consilierul de caz că este un adolescent cu un limbaj sărac și o capacitate redusă de exprimare, că exteriorizează o atitudine de bravadă, inadecvată față de autoritate, iar resursele sale interioare psihologice și voliționale sunt scăzute, o capacitate limitată în ceea ce privește conștientizarea situației reale cu care se confruntă, orice referire la comportamentul său antisocial având ca reacție momente de ilaritate. În ceea ce privește profilul psihologic, dezvoltarea intelectuală și morală se apreciază că pentru o descriere cât mai adecvată în cazul minorului ar fi necesară o evaluare realizată de o instituție care beneficiază de instrumentele adecvate.
Consilierul de probațiune concluzionează sub aspectul perspectivelor de reintegrare în societate a minorului P.I. că „… Acesta nu beneficiază de suficiente resurse personale în vederea corectării propriului comportament. Sancționarea învinuitului minor cu o pedeapsă adecvată, specifică vârstei și particularităților sale psiho-sociale ar putea întrerupe cursul vieții infracționale. Menținerea acestuia în mediul de origine ar putea conduce la o specializare a acestuia în infracționalitate și la creșterea riscului de a reedita comportamentul deviant, în condițiile în care familie nu prezintă garanții materiale și educaționale pentru corectarea la timp a conduitei acestuia.”
În referatul de evaluare privind pe inculpatul C.C.I. întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bacău, aflat la filele 89-93 dosarul parchetului, se arată că minorul provine dintr-o relație de concubinaj, care s-a destrămat, mama minorului s-a recăsătorit, aceasta mai având alți doi copii, minorul C.C.I. rămânând în grija bunicului patern, a absolvit clasa a-V-a după ce a rămas repetent în clasa I-a și în clasa a-Iv-a, la data arestării era elev în clasa a-VI-a în cadrul școlii cu clasele I-IV din satul Budești, reprezentanții școlii declarând că nu au întâmpinat probleme de natură violentă, însă prezența acestuia la școală era destul de sporadică, ca urmare a faptului că era trimis la muncă, uneori în alte județe, în interviul luat de consilierul de caz, se menționează că sub aspectul profilului psihologic, dezvoltarea intelectuală și morală se apreciază că pentru o descriere cât mai adecvată ar fi necesară o evaluare realizată de o instituție care este abilitată pentru a stabili un diagnostic exact și analizând conduita minorului, acesta este un adolescent cu o slabă capacitate de a comunica și relaționa, însă acest aspect poate fi datorat și absenței unei școlarizări adecvate. Referitor la comportamentul minorului și acesta a făcut obiectul a șapte dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat (spargeri de locuințe, societăți, furturi din autoturisme și furturi din buzunar etc.).
Consilierul de probațiune concluzionează sub aspectul perspectivelor de reintegrare în societate a minorului C.C.I. că „…Familia minorului nu deține autoritatea și resursele necesare corectării conduitei acestuia, implicarea unei instituții exterioare specializate care să ofere supraveghere constantă și modele educative de reabilitate fiind deosebit de importante pentru stoparea dezvoltării sale deviante și reducerea riscului de implicare în noi fapte penale.
Așadar, Înalta Curte constată că pedepsele rezultante de câte 7 ani închisoare, cu executare în regim de detenție, aplicate fiecăruia dintre inculpații minori, sunt în măsură să asigure, atât realizarea scopului coercitiv, cât și a celui educativ, de îndreptare a atitudinii inculpaților față de comiterea de infracțiuni și resocializarea lor viitoare, în mod pozitiv.
De asemenea, Înalta Curte consideră că durata executării pedepselor dispuse, va da posibilitatea integrării acestora în programe educaționale, dar și formativ adecvate, aptitudinilor pe care aceștia le pot avea, ca urmare a evaluărilor psihologice făcute în penitenciar, orientarea lor specifică, având în vedere vârstele fragede, insuficienta dezvoltare fizico-psihică și de personalitate, urmând ca acestora pe lângă dobândirea de cunoștințe în procesul de învățare să li se asigure și o pregătire în sensul conștientizării consecințelor comiterii de infracțiuni.
În raport cu cele menționate, Înalta Curte apreciază că nu se impune acordarea unei eficiențe mai mari efectelor circumstanțelor atenuante judiciare, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 74 lit. a) și c) C. pen., sub aspectul regimului sancționator, în sensul reducerii pedepselor aplicate, întrucât ar fi afectată, pe de-o parte, respectarea principiului proporționalității pedepselor, în raport cu gravitatea faptelor comise și profilul socio-moral și de personalitate al inculpaților, iar pe de altă parte, nu s-ar mai putea atinge finalitatea pedepselor aplicate, așa încât cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. nu este incident.
Totodată, Înalta Curte nu poate avea în vedere nici solicitarea de reevaluare a pedepselor aplicate inculpaților minori, în sensul majorării lor, formulată în concluziile scrise de către intimata parte civilă S.E., deoarece aceasta nu a exercitat căile ordinare de atac, respectiv apelul și recursul, având doar calitatea de intimată.
Astfel, decizia instanței de apel este legală și temeinică sub toate aspectele.
Înalta Curte, verificând hotărârea atacată nu a constatat nici existența vreunuia din cazurile de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați P.I. și C.C.I. împotriva Deciziei penale nr. 1 din 5 ianuarie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze de minori și familie.
Se va deduce din cuantumul pedepselor aplicate fiecărui recurent inculpat, durata reținerii și a arestării preventive a inculpaților de la 23 ianuarie 2009 la 18 martie 2010.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se vor obliga recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați P.I. și C.C.I. împotriva Deciziei penale nr. 1 din 5 ianuarie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze de minori și familie.
Deduce din cuantumul pedepselor aplicate fiecărui recurent inculpat, durata reținerii și a arestării preventive a inculpaților de la 23 ianuarie 2009 la 18 martie 2010.
Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 18 martie 2010.