Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, având pe rol spre soluționare apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția națională Anticorupție, Serviciul teritorial Cluj, și de inculpatul C.V. împotriva sentinței penale nr. 345/A din data de 2 iulie 2009, pronunțată de Tribunalului Maramureș, la termenul din 18 februarie 2010 a fost sesizată de către apelantul inculpat C.V., prin apărător ales, avocat S.L.C. cu o cerere de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 83 alin. (1) C. pen. Prin aceeași cerere apelantul inculpat a solicitat și suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstitutionalitate invocată si trimiterea dosarului la Curtea Constituțională pentru acest motiv.
Prin încheierea din aceeași dată, pronunțată în dosarul nr. 190/100/2008, instanța de prim control judiciar a dispus, în baza art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, formulată de inculpatul C.V., în vederea soluționării excepției de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 83 alin. (1) C. pen., fixând, totodată, termen pentru soluționarea cauzei, în apel, la 11 martie 2010.
Pentru a dispune astfel, instanța de prim control judiciar a constatat că la termenul din 18 februarie 2010 apelantul inculpat C.V., prin apărătorul ales, a depus la dosar o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 83 alin. (1) C. pen. și, pe cale de consecință, de suspendare a judecării cauzei.
Verificând excepția de neconstituționalitate invocată de inculpatul C.V., prin prisma dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, Curtea de Apel Cluj a apreciat că se nu impune sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea acesteia.
Astfel, a constatat că excepția de neconstituționalitate invocată de apelantul inculpat a vizat tocmai dispozițiile legale ce privesc faza ulterioară judecății cauzei, respectiv cea de executare a pedepsei, astfel încât a apreciat că, în mod evident, cererea de sesizare a Curții Constituționale era inadmisibilă.
De asemenea, instanța de prim control judiciar a mai relevat că, excepția invocată de apelantul inculpat nu are legătură cu soluționarea acțiunii penale dedusă judecății, noțiune ce vizează strict tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni, respectiv stabilirea identității făptuitorului, a faptei ce face obiectul învinuirii, a vinovăției făptuitorului și a stabilirii pedepsei.
Interpretând dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de recurs a constatat că, în vederea sesizării Curții Constituționale, instanțele exercită un control de admisibilitate a cererii de sesizare asupra următoarelor aspecte: excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau din oficiu, de către instanța de judecată; excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
Împotriva încheierii mai sus-menționate, în termen legal, a formulat recurs, inculpatul C.V., prin apărător ales, avocat S.L.C., întemeindu-l pe dispozițiile art. 29 și urm. din Legea nr. 47/1992, depunând, ulterior, prin fax, note de concluzii scrise în susținerea recursului formulat.
Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, încheierea atacată, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) și art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul formulat de inculpatul C.V. este nefondat, pentru considerentele ce vor urma.
Potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizarea acestei instanțe este posibilă cu o excepție de neconstituționalitate, sub rezerva îndeplinirii a trei condiții, supuse verificării de către instanța în fața căreia se ridică o atare excepție și care, în măsura în care constată îndeplinirea lor, va proceda la sesizarea Curții, iar pe perioada soluționării excepției de neconstitutionalitate judecarea cauzei se suspendă.
Astfel, în primul rând, excepția de neconstitutionalitate trebuie să privească o lege ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, în al doilea rând aceasta trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, indiferent dacă este vorba de o normă juridică de drept material sau o normă juridică de drept procesual și, în fine, a treia condiție reglementată de prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 se referă la prevederi legale care, odată constatate ca fiind neconstituționale de către Curtea Constituțională, nu mai pot face obiectul unei excepții de neconstitutionalitate.
Aceasta înseamnă că este posibilă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstitutionalitate vizând prevederi legale în legătură cu care aceasta și-a exprimat anterior opinia că ar fi conforme cu legea fundamentală.
Or, în speță, Înalta Curte constată că instanța de ultim control judiciar a apreciat, în mod justificat, că excepția de neconstitutionalitate a prevederilor art. 83 alin. (1) C. pen., pe de o parte, nu au legătură cu cauza dedusă judecății, iar pe de altă parte, nici nu justifică un interes trecut, actual sau eventual și nici nu au la bază salvgardarea legii în general, întrucât inculpatul C.V. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 257 alin. C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 modificată cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și condamnat în primă instanță de Tribunalul Cluj la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, (urmare revocării beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală nr. 146 din 27 mai 2004 a Tribunalului Maramureș).
De altfel, se mai constată că instanța de prim control judiciar corect a considerat că nu se poate reține, interpretând dispozițiile art. 83 alin. (1) C. pen., că au fost obstrucționate în vreun fel, drepturile apelantului inculpat, după cum nu a rezultat în ce măsură un text de lege deja aplicat [prevederile art. 83 alin. (1) C. pen.] ar fi cauzat vreo restrângere a drepturilor acestuia, intrând astfel în conflict cu prevederile legii fundamentale, așa cum s-a tins a se susține și demonstra de către inculpatul C.V., autor al excepției de neconstitutionalitate mai sus menționată.
Pe de altă parte, examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prin aceeași încheiere, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a acordat termen de judecată în vedere soluționării cauzei, în apel, la 11 martie 2010.
Prin urmare, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva încheierii din 18 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, va fi apreciat ca nefondat întrucât textul al cărui neconstitutionalitate s-a invocat: art. 83 alin. (1) C. pen., nu are legătură cu soluționarea cauzei dedusă judecății, fiind o prevedere ce ține de faza ulterioară judecății, respectiv cea a executării pedepsei, fiind, în mod just, respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstitutionalitate a textului mai sus menționat.
Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. b C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva încheierii din 18 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în dosarul nr. 1907100/2008.
Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva încheierii din 18 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în dosarul nr. 190/100/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 8 martie 2010.