Asupra recursurilor penale de față;
Prin sentința penală nr. 145 din 3 noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba-lulia, secția penală, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petenții S.l. și S.D. împotriva rezoluției din data de 23 martie 2009 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia în Dosarul nr. 339/P/2008 .menținută prin rezoluția din 25 mai 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia în Dosarul nr. 463/ll/2/2009.
Au fost obligați petenții la câte 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reținut că prin plângerea formulată și înregistrată la data de 18 iunie 2009 petenții S.l. și soția S.D. au criticat rezoluția nr. 339/P/2008 din 23 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia, menținută prin rezoluția nr. 463/ll/2/2009 din 25 septembrie 2009 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia, arătând că sunt nemulțumiți de soluția de scoatere de sub urmărire penală dispusă în cauză față de executorul judecătoresc T.V.P. pentru infracțiunea de neglijență în serviciu prev. de art. 249 alin. (1) C. pen., K.H. și K.R. pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. și uz de fals prev. de art. 291 C. pen.
În motivarea plângerii, petenții au susținut în esență că în cursul procedurii de notificare a retrocedării imobiliare inițiată de învinui ții K. în baza Legii nr. 10/2001 ar fi înregistrat o notificare de retrocedare în natură a imobilului situat în Mediaș, jud. Sibiu, cu o altă dată ulterioară decât cea care s-a făcut notificarea pentru despăgubiri în scopul favorizării învinuiți lor K., ambele înregistrate la biroul executorului judecătoresc T.V.P.
În concret deși aceștia din urmă ar fi cerut inițial autorităților administrative doar despăgubiri bănești - notificarea din 29 august 2001 ulterior s-au răzgândit, dorind să obțină retrocedarea în natură a imobilului așa că ar fi confecționat un alt formular de notificare pe care executorul judecătoresc deși l-a datat exact ca pe primul „29 august”, l-ar fi certificat în realitate abia în 2004. Prin această manevră ar fi încercat să ajute pe soții K., repunându-i în termenul legal de formulare a opțiunii (despăgubiri/natură), prevăzut în Legea nr. 10/2001 și au dezavantajat petenții care au cumpărat imobilul.
Mai arată că deși există puternice și credibile indicii că cea de a doua notificare obținută interesat prin manipularea executorului judecătoresc, din care nu se găsește originalul și deși s-au dat mai multe soluții care au fost infirmate, totuși făptuitorii au rămas nepedepsiți pentru faptele comise.
Petenții au solicitat admiterea plângerii, desființarea rezoluții lor atacate și a se reține cauza spre rejudecare pentru a se stabili că notificarea prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilului este falsă, a fost depusă în afara termenului legal prev. în Legea nr. 10/2001, producând efecte juridice.
Au fost atașate Dosarele nr. 339/P/2008 și nr. 463/ll/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel în care s-au pronunțat mai multe rezoluții:
Examinând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rezoluția nr. 339/P/2008 din 23 martie 2009 adoptată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia s-a dispus în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților T.V.P. pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, prev. de art. 249 alin. (1) C. pen. și a învinuiților K.H. și K.R. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. și în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracțiunea de uz de fals prev. de art. 291 C. pen.
S-a reținut că dosarul a fost soluționat prin rezoluții succesive de netrimitere în judecată, cercetările au fost reluate ca urmare a infirmării acestor rezoluții în data de 5 februarie 2009 s-a dispus începerea urmăririi penale și în contra soților K., reținându-se că au determinat executorul judecătoresc să antedateze în anul 2004 o notificare privind restituirea în natură, care conform regulilor procedurale trebuia înregistrată în 2001.
Ar fi comis infracțiunea prev. de art. 290 C. pen. prin aceea că ar fi uzat în fața instanței civile (proces între familiile petenților S., actualii posesori ai imobilului revendicat și familia învinuiți lor K.), de înscrisul intitulat "notificare" știind că de fapt n-a fost formulat și depus în 2001 ci doar în 2004.
S-au reluat cercetările obținându-se noi declarații și înscrisuri și s-a concluzionat că unele fapte pot fi stabilite cu certitudine, altele nu.
Este cert că notificările, respectiv suportul material care conține exprimarea scrisă a dorinței de obținere a despăgubirilor, respectiv a imobilului în natură au fost predate de către K.H. martorei Ț.S.M., care a îndeplinit toate formalitățile de întocmire a dosarului necesar notificării.
Nu este clar însă câte exemplare a depus și câte a înregistrat executorul judecătoresc, în acel moment prin aplicarea efectivă a ștampilei dreptunghiulare.
Martora Ț. își amintește că familia K. ar fi solicitat exclusiv retrocedarea în natură, iar executorul judecătoresc, dimpotrivă susține că s-a solicitat exclusiv acordarea de despăgubiri bănești.
Expertul tehnic nu poate fixa în timp vechimea uneia sau alteia dintre suporturile materiale în care e inserată notificarea.
Martora Ț. se aștepta ca Primăria Mediaș să-i comunice soluția la notificare și susține că s-a cerut retrocedarea în natură. învinuitul T.V.P. dimpotrivă afirmă că răspunsul făcut trebuia să parvină mandatarei Ț. de la prefectură. Cele două instituții rezolvau, după competențe stabilite în Legea nr. 10/2001 fie cererea de retrocedare în natură, fie cea de acordare a despăgubiri lor.
Învinuitul K.H. aflat în Germania, neprimind nici un răspuns oficial, a venit în țară în anul 2004, a cerut explicații atât mandatarei cât și executorului cu acea ocazie, probabil s-a redactat mențiunea aflată pe exemplarul datat „30 august 2004”.
Înscrisul are conținut ilogic, care ne formează convingerea că executorul judecătoresc nu ar fi avut un interes să favorizeze pe careva din părți, și poate fi o eroare așa cum rezultă din declarația acestuia.
Astfel dacă s-ar fi înregistrat în anul 2001 cererea de retrocedare în natură atunci nu putea fi transmisă la prefectură în acel an.
Experții tehnici nu dețin instrumente de stabilire a vechimii înscrisurilor, nu se știe care exemplare au rămas în posesia mandatarei T., nu se poate identifica exemplarul notificării (restituirea în natură), care conform procedurii ar fi trebuit să rămână în arhiva executorului.
A concluzionat procurorul că elucidarea acestor împrejurări neclare imposibilă nu este însă utilă și necesară cauzei.
Prevalează înaintea oricărei alte opțiuni a intimaților învinuiți, obligația autorităților de a dispune restituirea în natură (art. 7 din Legea nr. 10/2001). Instanțele civile chiar dacă nu s-au pronunțat irevocabil, au consacrat această interpretare a legii.
Aplicând și principiul că dubiul profită învinuiților, procurorul a dispus în baza art. 10 lit. d) și respectiv 10 lit. a) pentru infracțiunea de uz de fals - fapta nu există, scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților T.V., K.H. și K.R. pentru infracțiunile prev. de art. 249 și art. 290 C. pen.
Prin rezoluția nr. 463/ll/2/2009 din 25 septembrie 2009, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia a menținut soluția de scoatere de sub urmărire penală a învinuiților, respingând plângerea formulată de petenți.
Curtea de Apel Alba lulia, în conformitate cu dispozițiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. a verificat rezoluțiile atacate pe baza actelor și lucrărilor dosarului parchetului, față de criticile formulate de petenți.
Din analiza multitudinilor actelor de cercetare efectuate de procuror, ce au stat la baza rezoluției din 23 martie 2008 dată în Dosarul nr. 339/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia, Curtea constată că în mod corect și temeinic motivat, în raport de fiecare critică a petenților, ce a fost examinată în concret și căreia i s-a răspuns argumentat, procurorul a dispus soluția scoaterii de sub urmarire penală față de T.V.P. pentru comiterea infracțiunii de neglijență în serviciu prev. de art. 249 alin. (1) C. pen. și K.R. și K.R. pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. și uz de fals prev. de art. 291 C. pen., întrucât faptelor le lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, iar fapta nu există în cazul uzului de fals pentru intimații K.R. și K.R.
Astfel, în mod corect s-a reținut că executorul judecătoresc T.V.P. nu a avut nici un moment intenția de a-și încălca îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și prin fapta sa să producă o pagubă patrimoniului părții vătămate.
Probele administrate în cauză dovedesc că la data de 29 august 2001 făptuitorii K.R. și K.R. au depus o notificare la biroul executorului judecătoresc T.V. înregistrată sub Dosar execuțional nr. 281/2001 prin care solicitau măsuri reparatorii în echivalent, notificare trimisă în aceiași zi Prefectului Județului Sibiu - comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, care potrivit adresei din 13 noiembrie 2002 a inițiat-o în conformitate cu art. 23 din Legea nr. 10/2001 Primăriei municipiului Mediaș pentru a analiza dacă nu este posibilă restituirea în natură.
Este adevărat că la acest dosar mai apare un exemplar al unei notificări din care rezultă că făptuitorii Krestel au solicitat restituirea în natură a imobilului și pe care petenții o consideră falsă.
Audierea învinuitului T.V. și a numiților T.D. coroborat cu expertizele grafologice efectuate în cauză nu con firmă că această notificare să se fi depus în anul 2004 și că ar produce consecințe juridice pentru petenți.
De altfel în cauză așa cum au confirmat și instanțele civile respectiv Tribunalul Sibiu prin sentința civilă nr. 205 din 25 februarie 2008 pronunțată în Dosar nr. 2904/85/2006 și Curtea de Apel Alba prin Decizia civilă nr. 86/ A din 9 mai 2008 au luat în considerare depunerea notificării din 29 august 2001, doar sub aspectul respectării termenului de depunere.
Cât primește opțiunea pentru imobil, aceasta este reglementată expres prin dispozițiile art. 7 din Legea nr. 10/2001, prin depunerea notificării indiferent în care din variantele susținute față de prevederile legale ale legii restituirii caselor naționalizate, petenților nu li s-a cauzat nici un prejudiciu.
Cu privire la infracțiunile reclamate pentru făptuitorii K.R. și K.R. soluția adoptată de procuror este legală.
Infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, nu poate fi reținută lipsind unul din elementele constitutive ale acesteia lipsa de intenție. Prin notificarea depusă aceștia nu au urmărit decât retrocedarea imobilului în natură sau plata în echivalent.
Înscrisurile depuse nu s-au dovedit a fi false și nici nu au produs consecințe juridice.
Prin urmare având în vedere și împrejurarea reținută de procuror că dubiul profită făptuitorilor, Curtea de Apel, în raport cu cele menționate, a considerat că rezoluția din 23 martie 2009 dată în Dosarul nr. 339/P/2008, menținută prin rezoluția din 25 septembrie 2009 în Dosarul nr. 463/11/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia este legală și temeinică.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs petiționarii S.l. și S.D. pentru motivele arătate în practicaua prezentei decizii.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că,urmare a plângerii penale formulate de către petenți și a cercetărilor efectuate,prin rezoluția nr. 339/P/2008 din 23 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților T.V. (pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 249 alin. (1) C. pen.), K.H. și K.R. (pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art. 290 și art. 291 C. pen.).
Din rezoluția procurorului rezultă că temeiurile avute în vedere pentru soluția dispusă au fost art. 10 lit. a) pentru infracțiunea de uz de fals (considerându-se că aceasta nu există),respectiv art. 10 lit. d) pentru infracțiunea de neglijență în serviciu( apreciindu-se că nu există rea credință în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu de către executorul judecătoresc).
Fiind investită cu plângerea formulată de petenți conform art. 2781 C. proc. pen.instanța de fond a apreciat că «în mod corect s-a reținut că executorul judecătoresc T.V.P. nu a avut nici un moment intenția de a-și încălca îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și prin fapta sa să producă o pagubă patrimoniului părții vătămate».
Tot astfel, cu privire la infracțiunile reclamate pentru făptuitorii K.H. și K.R., s-a considerat că soluția procurorului este legalăjntrucât «infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată nu poate fi reținutăjipsind unul din elementele constitutive ale acesteia, lipsa intenției. Prin notificarea depusă aceștia nu au urmărit decât retrocedarea imobilului în natură sau plata în echivalent».
Or.din rezoluția atacată rezultă că în cazul intimatului T.V., cercetările s-au efectuat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu, a cărei formă de vinovăție este culpa, iar nu intenția, aceasta fiind de altfel deosebirea esențială între infracțiunea analizată și cea de abuz în serviciu prev.de art. 246 C. pen.
Prin urmare,cenzurând soluția procurorului,instanța de fond trebuia să analizeze dacă există cauza de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale,respectiv art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu referire expresă la latura subiectivă a infracțiunii de neglijență în serviciu,ceea ce nu s-a întâmplat în speță, câtă vreme prima instanță a avut în vedere intenția, iar nu culpa în exercitarea îndatoririlor de serviciu ale intimatului executor judecătoresc.
În cazul intimaților K.H. și K.R., deși procurorul a reținut că infracțiunea de uz de fals nu există, instanța de fond a apreciat că infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată îi lipsește intenția, ca element constitutiv, întrucât prin notificarea depusă intimații nu au urmărit decât retrocedarea imobilului sau plata despăgubirilor.
Cu alte cuvinte, instanța de fond a cenzurat soluția procurorului prin prisma altui temei de drept decât cel avut în vedere de către acesta la fundamentarea soluției de scoatere de sub urmărire penală.
În aceste condiții Înalta Curte apreciază că prima instanță nu a rezolvat fondul cauzei, întrucât nu a analizat temeiurile reținute de procuror la emiterea soluției atacate în speță,prin raportare la infracțiunile pentru care au fost efectuate cercetări și la situația de fapt concretă rezultată din materialul probator aflat la dosarul cauzei.
În consecință, recursurile formulate de către petenți vor fi admise, însă pentru alte motive luate în considerare din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., urmând a casa hotărârea atacată și a trimite cauza spre rejudecare la prima instanță.
Văzând și disp.art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de recurenții petiționari S.I. și S.D. împotriva sentinței penale nr. 145 din 3 noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba-lulia, secția penală.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la prima instanță, Curtea de Apel Alba-lulia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 martie 2010.