Asupra recursului de față
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.198 din 18 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul N.G. împotriva rezoluției din 28 septembrie 2009 dată în Dosarul nr.506/P/2009 ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Poiești.
S-au reținut, în esență, următoarele:
Prin plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, petiționarul a solicitat efectuarea de cercetări față de executorul judecătoresc P.A.G. pentru pretinsa săvârșire a infractiuniii de abuz în serviciu și numiții Z.C. și Z.I., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburare de posesie și nerespectarea hotărârilor judecătorești, susținând, în esență, că executorul judecătoresc a simulat timp de 7 ani executarea silită a sentinței civile nr. 4690/1998, nereușind ca în acest interval de timp să execute debitorii cu privire la sumele menționate în titlul executoriu, întrucât nu a respectat normele de procedură civilă și a devenit complice ocupanților proprietății sale.
În ceea ce îi privește pe numiții Z.I. și Z.C., petentul a susținut că aceștia au pătruns cu forța în imobilul proprietatea sa, în timp ce se judeca acțiunea în revendicare pe care o intentase.
Prin rezoluția din 28 septembrie 2009, dată în Dosarul nr. 506/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apei Ploiești, în baza art. 228 alin. (4) raportat la art.10 lit. d) din C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc și numiții Z.I. și Z.C., pentru infracțiunile reclamate, reținându-se, în esență, următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4690/1998 a Judecătoriei Buzău, a fost admisă acțiunea reclamantului N.G. și au fost obligați pârâții l.C., S.I., S.S. și T.A. să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 4600 m2 teren situat în extravilanul satului Mirei, comuna Vernești.
Cu ocazia procedurii de executare silită a dispozitivului sentinței civile, executorul a constatat că pe terenul respectiv dețin acte de vânzare-cumpărare autentificate alte persoane- Z.I. și Z.C., C.M. și C.G., care nu au avut calitatea de părți în cauza civilă, iar terenul care făcea obiectul executării silite era în realitate în tarlaua 5 a satului Mierea.
Cu privire la toate aceste impedimente la executare, executorul judecătoresc a întocmit procesul-verbal din 1 iunie 2004, îndrumând creditorul să se adreseze instanței de judecată. Urmare formulării plângerii la instanță, executorul a fost obligat să continue executarea silită. Totodată, s-a reținut că a fost respinsă cererea formulată de executorul judecătoresc de lămurire și completare a dispozitivului hotărârii, în sensul precizării cum se identifică suprafața de teren și cum să întocmească actul de executare în situația în care terenul este ocupat de terțe persoane.
Față de această stare de fapt, s-a reținut că executorul judecătoresc nu a avut intenția de a cauza o vătămare petentului prin acțiunile safe, iar, pe de altă parte, nu se poate reține în sarcina acestuia existența intenției sau culpei în neaducerea la îndeplinire a hotărârii instanței de judecată de continuare a procedurii de executare silită, câtă vreme continuarea procedurii ar fi adus atingere unor terțe persoane ce aveau proprietatea și posesia unei părți a terenului ce făcea obiectul procedurii și erau la rândul lor îndreptățite să ceară respectarea dreptului lor.
În privința presupușilor făptuitori Z.I. și Z.C., s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectare a hotărârilor judecătorești, deoarece lipsește situația premisă a infracțiunii, persoana vătămată nefiind pusă în posesie asupra terenului deținut în baza hotărârii judecătorești.
Prin rezoluția din 26 octombrie 2009, dată în Dosarul nr. 1263/11/2/2009 de către procurorul general, a fost menținută rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală și temeinică.
Prin plângerea depusă la instanță, petiționarul a criticat ambele rezoluții.
Instanța de fond, prin sentința penală sus-menționată, a respins, ca nefondată, plângerea petiționarului, reținând, în esență, că intimatul executor judecătoresc a respectat obligația ce îi revenea de a efectua toate demersurile necesare pentru executarea silită a hotărârii judecătorești, însă, din cauza unor împrejurări care nu implică intenția sa, nu a fost în măsură să realizeze acest lucru.
Executarea silită a sentinței civile nr. 4690/1998 pronunțată de Judecătoria Buzău s-a realizat în conformitate cu prevederile art. 578 – art. 579 C. proc. civ. care reglementează modalitatea de executare a hotărârilor judecătorești care au drept obiect predarea unui imobil. În speță, așa cum rezultă din procesul-verbal încheiat la 1 iunie 2004 de către intimatul P.A.G. (fila 52 dosar parchet), executorul judecătoresc a respectat aceste prevederi, constatând cu ocazia identificării imobilului că terenul în litigiu este ocupat de terțe persoane, respectiv Z.I. și Z.C., persoane care au invocat un drept propriu de proprietate izvorât din contracte de vânzare-cumpărare autentice anterioare titlului executoriu.
Astfel, împrejurarea că executorul judecătoresc a constatat că pe terenul ce făcea obiectul executării silite alte persoane decât cele menționate în titlu exercitau o posesie întemeiată pe o aparență de drept era de natură a conduce la concluzia că în cauză au existat impedimente serioase la continuarea executării silite.
În aceste condiții, s-a reținut că executorul nu a comis cu intenție infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., neexistând o rezoluție infracțională în sensul urmăririi producerii unei vătămări a intereselor legale ale petentului. Conflictul între mai multe norme juridice a condus la situația în care executorul judecătoresc, fără vreo culpă, nu a îndeplinit acte care îi intrau în sfera atribuțiilor de serviciu, petentul suferind în mod cert un prejudiciu, însă acesta nu îi este imputabil executorului judecătoresc.
Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 53 alin. (6) din Legea nr. 188/2000, pretins comisă de către același intimat, instanța a apreciat că rezoluția parchetului este legală și temeinică.
Conform textului legal menționat, constituie infracțiune nerespectarea cu intenție sau din culpă a unei hotărâri judecătorești prin care executorul judecătoresc este obligat să efectueze executarea silită.
În speță, prin Decizia penală nr. 404/2004 a Tribunalului Buzău a fost admis recursul petentului și a fost obligat intimatul P.G. să continue executarea silită în Dosarul nr. 854/E/2002.
Instanța a apreciat că, fără a afecta în vreun fel puterea de lucru judecat a deciziei, aceasta nu conține și celelalte elemente obligatorii conform legii, art. 53 alin. (3) teza finală, respectiv indicarea modului în care trebuia întocmit actul. În aceste condiții, nu se poate reține în sarcina executorului judecăroresc existența unei intenții sau a unei culpe în nerespectarea hotărârii pronunțate de către Tribunalul Buzău, câtă vreme nu îi era indicat acestuia modul în care trebuia să întocmească actul de executare. Lipsa vinovăției executorului este reliefată și de faptul că acesta a solicitat instanței care a pronunțat hotărârea să o completeze, în sensul textului legal, dar prin Decizia civilă nr. 263/2008 a Tribunalului Buzău contestația la executare a fost respinsă ca nefondată.
Analizând rezoluțiile atacate și în privința infracțiunii prevăzute de art. 271 alin. (2) C. pen., pretins comise de către Z.I. și Z.C., instanța a reținut că soluția este legală și temeinică, neputându-se reține că petentul deține în baza unei hotărâri judecătorești imobilul, nemulțumirea acestuia fiind cauzată tocmai de nepunerea în executare a titlului său executoriu. Pentru existența acestei infracțiuni este necesară îndeplinirea unei situații premisă, respectiv deținerea bunului în baza unei hotărâri judecătorești, situație care nu este îndeplinită în cauză.
S-a mai reținut că nici critica formulată de petent, vizând neaudierea sa de către organele de urmărire penală, nu este întemeiată, în condițiile în care, în conformitate cu prevederile art. 224 din C. proc. pen., în faza actelor premergătoare începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală nu are această obligație.
De asemenea, s-a reținut că nici celelalte elemente din plângere referitoare la comiterea unor alte infracțiuni de persoane neidentificate, nu sunt de natură a fi analizate deoarece depășesc cadrul procesual fixat prin plângerea adresată inițial organului de urmărire penală și soluționată prin rezoluțiile parchetului atacate.
Împotriva sentinței a declarat recurs petiționarul, pe care l-a motivat în scris la filele 9-11 din dosar.
Recursul declarat de petiționar împotriva sentinței este nefondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanța de fond a dispus respingerea plângerii formulată de petiționar, ca nefondată.
Din analiza actelor premergătoare, rezultă că intimatul executor judecătoresc și-a exercitat atribuțiile de serviciu, în conformitate cu dispozițiile legii, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond în considerente.
Procedura executării silite s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor legale, apreciindu-se, în mod corect, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate în sarcina executorului judecătoresc.
Astfel, cu ocazia procedurii de executare silită a dispozitivului sentinței civile, executorul a constatat că asupra terenului lăsat în deplină proprietate și liniștită posesie petentului, dețin acte de vânzare-cumpărare autentificate alte persoane – Z.I. și Z.C., C.M. și C.G., care nu au avut calitatea de părți în cauza civilă, iar terenul care făcea obiectul executării silite era situat în realitate în tarlaua 5 a satului Mierea, altă suprafață decât cea indicată în hotărârea definitivă.
Cu privire la toate aceste impedimente la executare, executorul judecătoresc a întocmit procesul-verbal din 1 iunie 2004 și s-a adresat instanței pentru lămurirea și completarea a dispozitivului hotărârii, în sensul precizării cum se identifică suprafața de teren și cum să întocmească actul de executare în situația în care terenul este ocupat de terțe persoane. Or, toate aceste demersuri legale exclud intenția de a cauza o vătămare petentului, neputându-se reține în sarcina acestuia existența intenției sau culpei în neaducerea la îndeplinire a hotărârii instanței de judecată de continuare a procedurii de executare silită, întrucât terenul în litigiu era ocupat de terțe persoane, respectiv Z.I. și Z.C., persoane care au invocat un drept propriu de proprietate, în baza unor contracte de vânzare-cumpărare autentice anterioare titlului executoriu.
Referitor la pretinșii făptuitori Z.I. și Z.C., s-a dispus în mod corect neînceperea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectare a hotărârilor judecătorești, întrucât lipsește situația premisă pentru existența acestei infracțiuni, constând în deținerea anterioară de către petent a terenului, în baza unei hotărâri judecătorești.
De altfel, criticile recurentului petiționar, referitoare la actele executorului judecătoresc puteau fi soluționate fie prin recurgerea la contestarea acestora în condițiile art. 57 din Legea nr. 188/2000, fie prin exercitarea, conform dispozițiilor procesuale, a căilor de atac prevăzute de lege.
În raport de considerentele expuse, se constată că sentința instanței de fond este temeinică și legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul N.G., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar N.G. împotriva sentinței penale nr. 198 din 18 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 martie 2010.