Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 4/ F din 11 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală,în temeiul art. 278/1 alin. (8) lit. a) teza a lll-a C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.Ș. împotriva Ordonanței nr. 1447/P/2009 din data de 06 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București (în ceea ce privește dispoziția de neîncepere a urmăririi penale față de intimata I.M.) și rezoluției nr. 1633/11-2/2009 din data de 26 octombrie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Au fost menținute ordonanța și rezoluția atacate.
S-a luat act că petentul C.Ș. nu a formulat plângere împotriva dispoziției din Ordonanța nr. 1447/P/2009 din data de 06 octombrie 2009 de disjungere a cauzei față de intimatul K.A.D. și declinare a competenței de soluționare a acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
S-a reținut că prin Ordonanța nr. 1447/P/2009 din data de 06 octombrie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) și b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de numita I.M. (avocat în cadrul Baroului București), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 143 alin. (2) lit. b) și art. 146 din Legea nr. 85/2006 (privind procedura insolvenței) și de art. 290 C. pen., iar, în temeiul art. 38 și art. 42 rap. la art. 45 alin. (1) și art. 27 pct. 1 lit. f) C. proc. pen. și art. 148 din Legea nr. 85/2006, disjungerea cauzei fată de numitul K.A.D. în vederea continuării cercetărilor, sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 143 alin. (2) lit. b) și art. 146 din Legea nr. 85/2006 și declinarea competenței de soluționare a acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
Pentru a dispune astfel, procurorul care a instrumentat cauza în faza actelor premergătoare a constatat că, prin plângerea formulată la data de 26 martie 2009, petentul C.Ș. a solicitat efectuarea de cercetări față de sus-numiții, cu privire la săvârșirea de către aceștia a infracțiunilor prevăzute de art. 143 alin. (2) lit. b) și art. 146 din Legea nr. 85/2006 (privind procedura insolvenței).
În motivarea plângerii, petentul a arătat că, în calitate de reprezentant al SC E.A. SA (persoană juridică elenă, cu sediul în Republica Elenă, localitatea Kazani), numitul K.A.D. (cetățean elen), secondat de avocatul I.M., au formulat mai multe cereri adresate Tribunalului București și Tribunalului Giurgiu, prin care au solicitat deschiderea procedurii de reorganizare judiciară a SC U.I.E. SRL, prin invocarea unei datorii nereale.
Cu ocazia audierii sale la data de 29 aprilie 2009, petentul a invocat și faptul că avocatul I.M. a semnat fără drept convocatorul adunării generale extraordinare a SC U.I.E. SRL nr. 1/04 iulie 2005, în numele președintelui consiliului de administrație al SC E.A. SA.
În susținerea plângerii, petentul a invocat sentința comercială nr. 968 din 31 august 2006, pronunțată de Tribunalul Giurgiu și sentința comercială nr. 595 din 08 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a Vll-a comercială, prin care s-a dispus respingerea, ca nefondate, a cererilor formulate de SC E.A. SA, în contradictoriu cu SC U.I.E. SRL, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței.
Procurorul a constatat că, din actele premergătoare efectuate, a rezultat că, prin cererile adresate instanțelor anterior menționate la datele de 27 iunie 2006 și respectiv 07 noiembrie 2007, SC E.A. SA, reprezentată de președintele consiliului de administrație K.A.D., a solicitat deschiderea procedurii de reorganizare judiciară (insolventă) fată de debitoarea SC U.I.E. SRL.
Prin cererea adresată Tribunalului București, s-a solicitat și atragerea răspunderii fostului administrator C.Ș., în baza dispozițiilor art. 138 alin. (1) lit. c) și f) din Legea nr. 85/2006.
În fapt, creditoarea SC E.A. SA a invocat că debitoarea are o datorie în sumă de 96.077 DOLARI SUA, creanță certă, lichidă și exigibilă izvorâtă din contractul de creditare încheiat la data de 15 august 1998, prin care a fost creditată cu suma de 170.000 DOLARI SUA pentru dezvoltarea unei fabrici de produse lactate (ipotecată la acea dată în favoarea B.R.D.), situată în comuna Clejani din județul Giurgiu.
După cum se arată în cererile adresate instanțelor, la data de 17 decembrie 1998, s-a virat în contul debitoarei suma de 65.000 DOLARI SUA, care a acoperit integral creditul contractat de la B.R.D. și era nerambursat.
În cursul anului 1999, E.A. SA a mai creditat se U.I.E. SRL cu suma totală de 35.000 DOLARI SUA, pentru achiziționarea de bunuri (în trei tranșe).
Totodată, SC E.A. SA a devenit asociat majoritar, deținând 60% din părțile sociale ale SC U.I.E. SRL.
Ulterior, în cadrul adunării generale a asociaților din data de 04 iulie 2001, s-a decis preluarea de către petentul C.Ș. a procentului de 60% din părțile sociale de la asociatul majoritar și restituirea către acesta a creditului în sumă de 100.574 DOLARI SUA, în termen de 30 de zile.
Ca urmare a nerespectării acestei obligații, prin sentința civilă nr. 5072 din 09 aprilie 2002 a Tribunalului București, debitorul a fost somat ca, în termen de 20 de zile, să achite creditorului suma de 100.000 DOLARI SUA, în echivalent în lei.
Prin încheierea pronunțată de Judecătoria Bolintin - Vale la data de 10 septembrie 2004, a fost încuviințată executarea silită a sentinței civile anterior menționate.
La data de 17 august 2005, în cadrul Dosarului de executare nr. 153/2004 al Biroului Executorului Judecătoresc B.C., s-a adjudecat de către creditoarea SC E.A. SA, la prețul de 50.000 euro, fabrica de produse lactate din comuna Clejani.
Cererile adresate instanțelor judecătorești au fost redactate și susținute de către avocatul I.M.
De asemenea, la data de 04 iulie 2005, în temeiul dispozițiilor art. 195 din Legea nr. 31/1990 republicată, SC E.A. SA, reprezentată de K.D., în calitate de președinte al consiliului de administrație, a convocat adunarea generală extraordinară a asociaților SC U.I.E. SRL, convocatorul fiind semnat de avocatul I.M.
La data de 28 iulie 2005, a avut loc adunarea generală extraordinară a asociați lor SC U.I.E. SRL, în absența petentului C.Ș.
Cu acea ocazie, s-a decis, cu votul asociatului majoritar, revocarea petentului din funcția de administrator și desemnarea în această funcție a numitului K.A.
Hotărârea a fost supusă căilor de atac prevăzute de lege, rămânând în vigoare.
Semnarea convocatorului anterior menționat de către avocatul I.M. s-a realizat în baza contractului de asistență juridică cu caracter de permanență încheiat între SC E.A. SA și acesta.
Fiind audiată, numita I.M. a precizat că acordă asistență juridică și reprezintă grupul de societăți E.A. de aproximativ 8 ani și că activitatea sa în litigiile cu SC U.I.E. SRL și cu petentul C.Ș. s-a circumscris acestei calități.
În raport cu aspectele constatate, procurorul a apreciat că, față de numita I.M., acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 143 alin. (2) lit. b) și art. 146 din Legea nr. 85/2006, întrucât faptele sesizate în ceea ce o privește nu sunt prevăzute de legea penală, în condițiile în care între părți există raporturi litigioase, iar aceasta a acționat în calitate de avocat, în susținerea intereselor clientului său.
În acest sens, a reținut și faptul că, potrivit art. 37 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, avocatul nu răspunde penal pentru susținerile făcute oral sau în scris în fața instanțelor de judecată, dacă aceste susțineri sunt în legătură cu cauza și sunt necesare stabilirii adevărului.
În subsidiar, procurorul a constatat că infracțiunea de bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006, invocată în plângerea petentului, presupune ca fiecare dintre faptele menționate ca element material al laturii sale obiective să fie săvârșită în frauda creditorilor, ipoteză care nu este îndeplinită în cauză.
În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen., procurorul a apreciat că fapta imputată numitei I.M. nu există, astfel că, nici sub aspectul săvârșirii acesteia, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare.
Împotriva ordonanței procurorului de caz, petentul C.Ș. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, conform art. 278 C. proc. pen., în data de 23 octombrie 2009.
Prin rezoluția nr. 1633/11-2/2009 din data de 26 octombrie 2009, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, plângerea petentului, apreciind, în urma reverificării actelor prealabile efectuate, că soluțiile dispuse de către procurorul de caz sunt legale și temeinice, pentru aceleași motive expuse de acesta în ordonanța contestată.
Referitor la aspectele invocate de petent în plângerea sa, a constatat că acestea se referă la fondul dosarelor aflate pe rolul instanțelor comerciale și nu pot influența soluția în cauza penală, criticile împotriva hotărârilor judecătorești din acele dosare putând fi analizate numai de către instanțele superioare în grad celor care le-au pronunțat.
Rezoluția anterior menționată nu a putut fi comunicată petentului prin poștă, fiind restituită cu mențiunea expirării termenului de păstrare, ca urmare a lipsei de la domiciliu a destinatarului, astfel că i-a fost înmânată personal acestuia la data de 26 noiembrie 2009.
Între timp, respectiv la data de 23 noiembrie 2009, petentul C.Ș. a formulat plângere în termen legal, conform art. 2781 alin. (1) și (2) C. proc. pen., în fața acestei Curți, pe care a susținut-o cu privire la ambele acte ale Parchetului, numai în ceea ce privește dispoziția de neîncepere a urmăririi penale față de intimata I.M., conform precizărilor explicite formulate la termenul de astăzi (consemnate ca atare în practicaua prezentei sentințe).
În motivarea scrisă a plângerii, petentui a contestat incidența în speță a dispozițiilor art. 37 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată (invocate de procuror printre temeiurile soluției dispuse în privința intimatei I.M.), arătând că toate susținerile acesteia în calitate de avocat, formulate în scris sau oral în cele 38 de dosare litigioase, se referă numai la fapte neadevărate și încalcă prevederile art. 1 alin. (1) din aceeași lege, precum și cele ale art. 114 alin. (2), art. 117, art. 139 alin. (1), art. 141 alin. (1) și (2), art. 144 alin. (1) și (3) din statutul profesiei, laolaltă cu prevederile ce reglementează materiile specifice cauzelor în litigiu.
De asemenea, petentui a susținut că intimata a procedat la semnarea, fără drept și din proprie inițiativă, a convocatorului adunării generale extraordinare a asociaților SC U.I.E. SRL, înregistrat sub nr. 1 din 04 iulie 2005, faptă care trebuie să atragă răspunderea sa penală.
În consecință, petentui a solicitat desființarea ordonanței procurorului și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în vederea începerii urmăririi penale în cauză și, totodată, extinderii acesteia cu privire la alte trei persoane judecătorii P.V. de la Tribunalul București și P.C. de la Judecătoria Bolintin - Vale și respectiv executorul judecătoresc B.C.). La întrebarea Curții, petentui a precizat la termenul de astăzi că, în privința judecătorului P.V., s-a emis deja rezoluția nr. 1966/P/2009 din data de 09 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București (act care nu face însă obiectul plângerii deduse judecății în prezenta cauză).
Verificând ordonanța și rezoluția contestate, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarele înaintate de Parchet, precum și a înscrisurilor noi prezentate de petent (filele 16-30 din dosar), conform art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat că plângerea cu care a fost sesizată (în limitele în care aceasta a fost precizată la termenul de astăzi) este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Procurorul a dispus în mod legal și temeinic neînceperea urmăririi penale față de intimata avocat I.M., întrucât, în privința sa, sunt incidente într-adevăr dispozițiile art. 10 lit. b) C. proc. pen. (în ceea ce privește infracțiunile prevăzute de art. 143 alin. (2) lit. b) și art. 146 din Legea nr. 85/2006) și respectiv ale art. 10 lit. a) C. proc. pen. (în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen.), fiind împiedicată astfel punerea în mișcare a acțiunii penale față de aceasta.
În acest sens, Curtea constată că, potrivit art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006, constituie infracțiune fapta de a înfățișa datorii inexistente și fapta de a prezenta, în registrele debitorului, în alt act sau în situația financiară, sume nedatorate, fiecare dintre aceste fapte fiind săvârșite în frauda creditorilor, iar, conform art. 146 din Legea nr. 85/2006, constituie infracțiune fapta persoanei care, în nume propriu sau prin persoane interpuse, soli cită înregistrarea unei cereri de admitere a unei creanțe inexistente asupra averii debitorului.
În speță, acționând exclusiv ca avocat (calitate pe care și-a declinat-o în mod expres și explicit, prin semnătură și ștampilă, pe toate cererile formulate, adresate instanțelor judecătorești sau organelor de executare), intimata I.M. a invocat, pe baza actelor prezentate de clientul pe care îl reprezenta juridic (SC E.A. SA, avându-l ca președinte al consiliului de administrație pe intimatul K.D.), în baza contractului de asistență juridică încheiat cu acesta, existența unei creanțe a societății anterior menționate față de SC U.I.E. SRL (administrată de petentuf C.Ș.), litigiile legate sau determinate de acea creanță făcând obiectul mai multor dosare civile și comerciale (unele deja soluționate prin hotărâri definitive și irevocabile, iar altele aflate încă pe rolul instanțelor competente în materie).
Faptele intimatei de a promova și susține cereri în cadrul litigiilor respective, în numele clientului său, întemeindu-se pe afirmarea existenței unei creanțe contestate de petent, nu sunt prevăzute de legea penală, în condițiile în care aspectul în discuție este tocmai cel litigios, iar examinarea legalității și temeiniciei pretențiilor formulate în legătură cu acesta, independent de simplele afirmații ale avocatului (care nu constituie, prin ele însele, dovezi ale acelor pretenții), este de competența exclusivă a instanțelor de drept civil și comercial sesizate, pe baza probatoriului specific materiilor în care funcționează.
În același timp, în raport cu conținutul constitutiv al infracțiunilor analizate, astfel cum rezultă din textele de incriminare anterior menționate, Curtea constată, pe de o parte, că fapta intimatei - constând, conform celor imputate acesteia de către petent, în înfățișarea de datorii inexistente - nu a fost nicidecum săvârșită în frauda unui creditor (calitate pe care nici măcar petentul nu a susținut-o vreodată ca aparținând societății pe care o administra față de societatea reprezentată juridic de intimată), motiv pentru care nu este satisfăcută o cerință esențială a art. 143 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2006, iar, pe de altă parte, că fapta intimatei - acuzată de petent că ar fi invocat o creanță inexistentă asupra averii societății pretins debitoare - nu a fost comisă de aceasta nici în nume propriu, nici prin persoane interpuse, ci exclusiv în calitatea sa de avocat ales al societății care se pretinde creditoarea celei dintâi, situație în care nu este îndeplinită una dintre cerințele art. 146 din Legea nr. 85/2006.
Astfel fiind, întrucât faptele imputate intimatei nu constituie infracțiuni, împrejurarea că aceasta, prin cererile formulate și susținute, a încălcat sau nu dispoziții din Legea nr. 51/1995, privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat sau din statutul profesiei respective este lipsită de orice relevanță în cauza dedusă judecății, o eventuală asemenea încălcare din partea ei putând atrage răspunderea sa disciplinară, iar nicidecum penală.
De asemenea, Curtea constată că infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen. presupune, ca însuși element material al laturii sale obiective, o acțiune de falsificare a unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288 C. pen., respectiv prin contrafacerea scrierii sau sub scrierii sau prin alterarea înscrisului în orice mod.
Drept urmare, un înscris sub semnătură privată, cum este și cel imputat de către petent a fi fost semnat fără drept de către intimată, respectiv convocatorul adunării generale extraordinare a asociaților SC U.I.E. SRL, înregistrat sub nr. 1 din 04 iulie 2005 (atașat la filele 179-184, vol. l din Dosarul nr. 1447/P/2009), ar putea fi considerat falsificat numai în cazul în care scrierea sau semnătura din cuprinsul lui nu ar aparține persoanei cărora acestea le sunt atribuite, ci ar fi reproduse în mod fraudulos ori în cazul în care conținutul unui înscris adevărat și, deci, preexistent, ar fi denaturat prin efectuarea unor modificări materiale (adăugiri, înlocuiri, ștersături, etc), niciuna dintre aceste situații neregăsindu-se însă în speță.
Astfel, înscrisul în discuție nu poată o scriere olografă, ci este dactilografiat, iar semnătura aparține chiar intimatei, care și-a declinat în mod indubitabil calitatea în care l-a semnat, respectiv aceea de avocat al SC E.A. SA, aplicând în acest sens, o dată cu semnătura proprie, ștampila cabinetului său de avocatură. De asemenea, în conținutul înscrisului analizat nu se identifică vreun element de alterare materială, de altfel nici măcar de către petent invocat.
Împrejurarea dacă intimata avea sau nu în concret drept de reprezentare a societății respective în vederea semnării înscrisului este total nerelevantă sub aspectul existenței infracțiunii în discuție, câtă vreme semnătura îi aparține, fiind asumată de către ea și nefiind contrafăcută, această împrejurare putând constitui eventual doar motiv de invocare, în materie civilă, a excepției lipsei calității de reprezentant.
În consecință, s-a apreciat în mod corect de către procuror că fapta de falsificare a înscrisului nu există, întrucât în speță lipsește însuși elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen.
În ceea ce privește cererea petentului de a se dispune, în prezenta cauză, extinderea urmăririi penale cu privire și la alte trei persoane decât cele la care se referă ordonanța contestată de acesta, Curtea de Apel a constatat că ea este inadmisibilă, întrucât plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 2781 C. proc. pen. are natura juridică a unei căi de atac, similară apelului sau recursului, împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată (sens în care s-a exprimat, într-un recurs în interesul legii, și Înalta Curte de Casație și Justiție, în considerentele Deciziei nr. 27/2008), astfel că, în raport cu limitele învestirii sale, instanța sesizată cu o asemenea plângere nu se poate pronunța decât cu privire la faptele și persoanele menționate în actul atacat, de altfel și singurele indicate de petent în plângerea penală cu care a sesizat inițial organele de urmărire penală (atașată la filele 20-23, vol. l din Dosarul nr. 1447/P/2009).
Față de toate considerentele anterior expuse, Curtea, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) teza a lll-a C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.Ș., în ceea ce privește dispoziția de neîncepere a urmăririi penale față de intimata I.M., menținând drept urmare ordonanța și rezoluția atacate de acesta.
De asemenea, având în vedere precizările explicite ale petentului, Curtea a luat act că acesta nu a formulat plângere împotriva dispoziției de disjungere a cauzei față de intimatul K.D. și declinare a competenței de soluționare a acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, dispoziția respectivă neputând face de altfel, în mod legal, obiectul unei plângeri întemeiate pe dispozițiile art. 2781 C. proc. pen., care se poate referi numai la soluțiile procurorului de netrimitere în judecată (neînceperea urmăririi penale, clasarea, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale), iar nu și la alte acte sau măsuri ale acestuia (după cum s-a pronunțat, tot într-un recurs în interesul legii, și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 57/2007).
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul C.Ș., susținând în esență prin motivele scrise de recurs că instanța de fond nu a analizat și nu a răspuns tuturor criticilor formulate de către el,că în mod greșit nu s-a dispus extinderea urmăririi penale și că s-a dat o interpretare eronată dispozițiilor legale cuprinse în Statutul profesiei de avocat.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Contrar celor susținute de către petent,instanța de fond a analizat și a răspuns motivat tuturor criticilor formulate de către petent și care puneau în discuție legalitatea și temeinicia soluției adoptate de procuror,constatând pe deplin temei că faptele reclamate fie nu există, fie nu sunt prevăzute de legea penală.
Astfel, deși petentul a sesizat organul de urmărire penală cu privire la săvârșirea de către intimata l.M. a infracțiunilor prev.de art. 143 alin. (2) lit. b) și art. 146 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvențeijn realitate acesta pune în discuție modul în care intimata și-a exercitat profesia de avocat,în legătură cu diferitele cereri adresate instanțelor competente prin care se solicita deschiderea procedurii de reorganizare judiciară a SC U.I.E. SRL Cernica în baza unor datorii considerate a fi nereale.
Or, așa cum corect a reținut instanța de fond, afirmațiile pe care un avocat le face fie în scris, în cererile adresate instanței, fie oral, cu ocazia dezbaterilor sunt supuse în final cenzurii acesteia,prin prisma probatoriului administrat în cauza dedusă judecății.
Aceasta înseamnă că, chiar dacă intimata ar fi făcut afirmații nereale în fața instanțelor judecătorești, inclusiv sub forma înfățișării unor datorii inexistente ale societății administrate de către petent.conduita intimatei nu are conotație penală și,cu atât mai puțin, nu se circumscrie infracțiunilor menționate de petent, întrucât aceste afirmații au fost analizate și sancționate de către instanțe, care au soluționat cauzele cu care au fost investite exclusiv pe bază de probe.
În măsura în care petentul este nemulțumit de modul în care au fost soluționate diferitele dosare aflate pe rolul instanțelor civile, acesta nu poate suplini ori eventual suplimenta căile de atac prevăzute de lege pentru fiecare caz în parte prin promovarea unei plângeri penale împotriva avocatului care a reprezentat interesele părții adverse în cauzele deduse judecății.
În ce privește infracțiunea prev. de art. 290 C. pen, cu referire la convocatorul adunării generale extraordinare a asociaților SC U.I.E. SRL, în mod corect s-a apreciat că fapta nu existăjn condițiile în care respectivul înscris a fost întocmit și semnat de către intimatăjn calitate de avocat al SC E.A. SA, iar această din urmă societate avea calitatea de asociat a SC U.I.E., cu o cotă de participație de 60% din capitalul social. Pe de altă parte, hotărârea adoptată de adunarea generală a putut fi supusă cenzurii instanțelor competente.fapt necontestat de altfel de către petent.
În fine, referitor la extinderea cercetărilor, instanța de fond a reținut întemeiat că limitele în care ea poate fi investită potrivit procedurii prevăzute de art. 2781 C. proc. pen. se circumscriu faptelor și persoanelor menționate în plângerea penală și în ordonanța adoptată de procuror, urmând ca petentul să formuleze sesizări distincte pentru alte fapte și/sau persoane decât cele cercetate în prezenta cauză.
Pentru toate aceste considerente.în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul petentului, obligându-l la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar C.Ș. împotriva sentinței penale nr. 4/ F din 11 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală.
Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 martie 2010.