Asupra recursurilor penale de față;
În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 1 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a menținut starea de arest a inculpaților: D.C.I. (fiica lui I. și a lui V.) și Z.C. (fiul lui V. și al lui A.).
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că inculpații au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul întocmit la 17 martie 2009 de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial București, inculpata D.C.I. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 (3 fapte), complicitate la trafic de mare risc prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, participație improprie sub forma complicității la infracțiunea de trafic de droguri, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 (3 fapte), toate raportate la agravanta prevăzută de art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. și Z.C. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de mare risc prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, 4 fapte), toate raportate la agravanta prevăzută de art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.
Prin sentința penală nr. 988 din 27 noiembrie 2009, pronunțată de către Tribunalul București în Dosarul nr. 10931.01/3/2009 au fost condamnați inculpații D.C.I. la o pedeapsă rezultantă de 11 ani și 6 luni închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 (3 fapte), complicitate la trafic de mare risc prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 raportată la agravanta prevăzută de art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, participație improprie sub forma complicității la infracțiunea de trafic de droguri, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 (3 fapte), toate raportate la agravanta prevăzută de art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 350 alin. (1) C. proc. pen. și 88 C. pen. și Z.C. la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de mare risc prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 (4 fapte), toate raportate la agravanta prevăzută de art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000,toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 350 alin. (1) C. proc. pen. și 88 C. pen.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel București a apreciat că nici la acest moment procesual nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați, menținerea în continuare a stării de arest preventiv a inculpaților justificându-se raportat la natura infracțiunilor comise, gravitatea deosebită a acestora, modalitatea concretă de comitere a faptelor.
În cursul urmăririi penale, inculpații au fost arestați în baza art. 148 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., reținându-se că pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani și că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, avându-se în vedere impactul generat de infracțiunile dar și datele ce-i caracterizează.
Întrucât de la data arestării până la sesizarea instanței temeiurile avute în vedere nu s-au schimbat, a fost menținută măsura arestării preventive.
Împotriva acestei încheieri, inculpații au declarat recurs, solicitând admiterea, casarea încheierii atacate și în rejudecare revocarea măsurii arestării și punerea lor în libertate, apreciind că lăsarea lor în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică, iar judecata se poate desfășura fără nici un impediment cu ei în stare de libertate.
Recursurile sunt nefondate.
Potrivit dispozițiilor art. 3001 alin. (1) și (3) C. proc. pen., după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, se constată că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Astfel inculpata D.C.I. a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 (3 fapte), complicitate la trafic de mare risc, prev.de art. 26 raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 14 lit. c) din aceeași lege, participație improprie prevăzută de art. 31 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 (3 fapte), toate raportate la agravanta prevăzută de art. 14 lit. c) din aceeași lege toate cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 37 lit. b) C. pen., iar inculpatul Z.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 (4 fapte), toate raportate la art. 14 lit. c) din aceeași lege cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 37 lit. b) C. pen.
Se mai constată că arestarea s-a dispus în baza art. 148 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. pen., avându-se în vedere că pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracțiune este mai mare de 4 ani și rezultă că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la extinderea fenomenului infracțional în acest domeniu, amplificarea și diversificarea criminalității asociate, consumului de droguri, creșterea numărului de consumatori de droguri, cantitatea de droguri care a făcut obiectul faptelor, contribuția fiecărui inculpat, dar și circumstanțele personale ale inculpatului.
Trebuie relevat și faptul că, deși au recunoscut în parte săvârșirea faptelor, fără a coopera cu organele judiciare au încercat să înlăture răspunderea penală asupra celorlalți inculpați și, nu în ultimul rând, repetabilitatea modalității de comitere.
De altfel, faptele au fost săvârșite de inculpata D.C.I. sub forma recidivei postcondamnatorii ca și inculpatul Z.C., fiind îndeplinite condițiile de existență ale pluralității de infracțiuni.
În sfârșit, este de menționat că măsura arestării preventive este de natură a asigura potrivit art. 136 C. proc. pen. buna desfășurare a procesului penal.
Față de considerentele ce preced, constatând nefondate criticile formulate de recurenți, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații D.C.I. și Z.C. cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații D.C.I. și Z.C. împotriva încheierii din 1 martie 2010 a Curții de Apel București, secția II penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 10931.01/3/2009.
Obligă recurenții inculpați să plătească statului suma de câte 300 lei cheltuieli judiciare, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 16 martie 2010.