Asupra recursului de față
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 344 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul R.M. împotriva rezoluției nr. 1567/11-2/2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
S-au reținut, în esență, următoarele:
Prin plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, petiționarul R.M. a solicitat efectuarea de cercetări față de procurorul M.C., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 și subcomisarul C.F. din cadrul Secției 21 de Poliție, pentru pretinsa săvârșire a infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen., motivând că aceștia și-au exercitat în mod abuziv și tendențios atribuțiile.
Prin rezoluția din 22 septembrie 2009, dată în dosarul nr. 1613/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimați, pentru infracțiunile reclamate, reținându-se, din verificările efectuate, că nu există indicii din care să rezulte săvârșirea vreunei fapte penale.
Prin rezoluția din 13 octombrie 2009, dată în dosarul nr. 1567/11-2/2009 a procurorului general, a fost menținută rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală și temeinică.
Prin plângerea depusă la instanță, petiționarul a solicitat desființarea ambelor rezoluții, arătând că procurorul a acționat în mod incorect, pe baza unor probe false, iar polițistul a furnizat procurorului probe materiale în defavoarea sa, favorizând partea adversă.
Instanța de fond, prin sentința penală sus-menționată, a respins, ca nefondată, plângerea petiționarului, reținând, în esență, că soluția de neîncepere a urmăririi penale față de Asociația de Proprietari, împotriva căreia petentul formulase plângere penală, s-a dispus fără ca lucrătorul de poliție ori procurorul de caz să-și fi exercitat în mod abuziv atribuțiile, nemulțumirile petentului față de soluție putând fi eventual avute în vedere în cadrul căilor de atac prevăzute de lege, întrucât nimic din activitatea organelor de urmărire penală nu reprezintă elemente, obiective sau subiective, ale vreunei infracțiuni de abuz în serviciu sau favorizarea infractorului. Având în vedere că afirmațiile petentului nu au niciun suport probator, iar rezoluția atacată este legală și temeinică, s-a respins plângerea, ca nefondată, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.
Împotriva sentinței a declarat recurs petiționarul.
Recursul declarat de petiționar împotriva sentinței, motivat la fila 9 din dosar, este nefondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanța de fond a dispus respingerea plângerii formulate de petiționar, ca nefondată.
Într-adevăr, așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, magistratul procuror M.C. și lucrătorul de poliție C.F. și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în conformitate cu dispozițiile legale, pe baza actelor de verificare efectuate în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură penală.
Examinând actele premergătoare efectuate în cauză, se constată că magistratul procuror și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în conformitate cu dispozițiile legale, pe baza actelor de verificare efectuate și a dispus o soluție care era supusă cenzurii procurorului ierarhic superior, iar, ulterior instanței, în condițiile procedurii reglementate de art. 2781 C. proc. pen.
Criticile petiționarului referitoare la greșita soluționare de către intimatul procuror a plângerii sale penale, nu pot fi primite, întrucât activitatea desfășurată de procuror urmare unei sesizări nu poate constitui prin ea însăși infracțiunea incriminată de legiuitor, prin textul art. 246 C. pen. Legalitatea și temeinicia activității efectuate de procuror poate fi supusă cenzurii, prin exercitarea căii de atac a plângerii la procurorul ierarhic superior, în conformitate cu dispozițiile art. 275-278 C. proc. pen.
Drept urmare, nu se poate reține că procurorul și-ar fi exercitat în mod abuziv atribuțiile de serviciu, activitatea acestuia neputând antrena răspunderea sa penală, decât în măsura în care există probe că a fost interesat sau de rea-credință.
Referitor la actele efectuate de lucrătorul de poliție, nu poate fi reținută vreo infracțiune în sarcina acestuia, dat fiind că activitatea de cercetare penală a lucrătorilor de poliție este supusă verificării procurorului, care poate confirma sau infirma propunerile organului de cercetare penală, iar soluția dispusă de procuror, pe baza actelor premergătoare din dosar, efectuate pentru a se verifica dacă există temeiuri sau nu pentru începerea urmăririi penale poate fi supusă cenzurii, sub aspectul legalității și temeiniciei, doar procurorului ierarhic superior și, ulterior, judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni competența de soluționare a cauzei în primă instanță.
Pe de altă parte, activitatea procurorului de a dispune o soluție, prevăzută de lege, în conformitate cu verificările efectuate în cadrul actelor premergătoare, nu poate constitui element material al laturii obiective a unei infracțiuni, în înțelesul legii penale, întrucât nu reprezintă o manifestare externă, o activitate fizică, obiectiv neconvenabilă legii, ci o expresie a activității sale în conformitate cu propria apreciere, în raport cu prevederile legii.
În ce privește infracțiunea de favorizare a infractorului, pentru existența acesteia, legea prevede o situație premisă pe care să se grefeze ajutorul dat unui infractor, și anume să se fi săvârșit o infracțiune și să se fi dobândit calitatea de infractor. Or, în cauză, Asociația de proprietari, împotriva căreia a formulat plângere penală petentul nu a dobândit această calitate, fiind doar o pretinsă făptuitoare a unei infracțiuni reclamate și nu a săvârșit vreo infracțiune, așa cum rezultă din actele premergătoare.
Așa fiind, nu se constată indicii cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni în sarcina intimaților.
În raport de considerentele expuse, se constată că sentința instanței de fond este temeinică și legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul R.M., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar R.M. împotriva sentinței penale nr. 344 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 martie 2010.