Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 10 de la 15 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția I-a penală, pronunțată în dosarul nr. 12190/2/2009
(3047/2009), în temeiul art. 2781 alin. (13) C. proc. pen. a fost trimisă plângerea formulată de petentul M.G. împotriva rezoluției din 2 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.C., A.G.C., L.L., judecători la Curtea de Apel București, procurorului ierarhic superior, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, în vederea soluționării.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată sub nr. 12190/2/2009 M.G. a formulat plângere împotriva rezoluției din 02 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 1485/P/2009, arătând că această soluție nu este conformă cu realitatea.
A precizat, în cuprinsul plângerii, că nu a formulat explicit plângere penală împotriva magistraților judecători de la Curtea de Apel București, ci împotriva organului de cercetare penală, precum și martorilor pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă și fals în declarații.
Astfel, pretinde petentul că rechizitoriul nr. 7241/P/2006 a fost întocmit de procurorul de caz pe bază de declarații mincinoase ale martorilor, atribuire abuzivă a corpului delict și a altor mijloace de probă, în scopul incriminării sale fără respectarea dispozițiilor art. 95, art. 97, art. 106, art. 107, art. 108 C. proc. pen., iar arestarea sa s-a produs la momentul la care petentul s-a prezentat la poliție pentru a-și ridica cartea de identitate.
În vederea soluționării plângerii formulate de petent, a fost înaintat Curții de Apel dosarul nr. 1485/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, în care s-a dispus rezoluția din 02 decembrie 2009, de neîncepere a urmăririi penale față de C.C., A.G.C., L.L., judecători în cadrul Curții de Apel București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen.
De asemenea, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat curții că petentul a formulat împotriva soluției dispuse de procuror, plângere conform art. 278 C. pen., ce se află în lucru (adresa nr. 1485/P/2009 din 12 ianuarie 2010).
Examinând întreg materialul aflat la dosarul cauzei, actele premergătoare efectuate cu privire la numiții C.C., A.G.C., L.L., judecători la Curtea de Apel București sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor personale prevăzută în art. 246 C. pen., precum și memoriul depus de către petent la dosarul cauzei, curtea de apel a constatat următoarele:
Prin rezoluția din 02 decembrie 2009, procurorul de caz a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații împotriva cărora petentul formulase plângere penală, întrucât fapta imputată s-a dovedit că nu există, judecătorii îndeplinindu-și obligațiile de serviciu cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, în exercitarea activității lor aceștia fiind independenți și supunându-se numai legii.
S-a mai reținut că, anterior, prin ordonanța din 26 octombrie 2009 dispusă în dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 1798/P/2009 s-a dispus în temeiul art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc. pen., art. 40 și art. 42 raportat la art. 45 alin. (1) C. proc. pen. declinarea competenței de soluționare a cauzei privind plângerea petentului M.G., în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin urmare, procurorul competent în urma declinării, a concluzionat asupra neînceperii urmăririi penale privind pe cei trei magistrați judecători, apreciind că, criticile formulate de petent cu privire la soluțiile pronunțate cu prilejul cercetării, judecării și condamnării sale pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, în sensul comiterii unor abuzuri, sunt neîntemeiate.
Petentul a precizat în fața curții că plângerea sa a vizat și martorii ce au dat declarații în cauză și care ar fi săvârșit, astfel, infracțiunea de mărturie mincinoasă, respectiv numiții C.M.B., Z.M.V., I.I.A., dar și modul în care lucrătorii de la cercetare penală au strâns probele și au instrumentat cauza sa, săvârșind o serie de abuzuri ce i-au lezat interesele.
Curtea de apel, anterior analizei asupra legalității și temeiniciei soluției dispusă de procuror, a constatat că, în prezenta cauză, procedura instituită de reglementarea art. 2781 C. proc. pen. vizând plângerea împotriva soluțiilor procurorului, de netrimitere în judecată, nu a fost respectată, în sensul că împotriva soluției procurorului, petentul trebuia să formuleze plângere la prim procuror în conformitate cu art. 278 alin. (1) C. proc. pen. și numai după respingerea acesteia, nemulțumit fiind, să solicite controlul jurisdicțional al instanței.
Or, în cauză a rezultat că în prezent soluția de neîncepere a urmăririi penale se află în lucru, în sensul că se exercită controlul procurorului ierarhic superior asupra soluției procurorului, împrejurarea în care curtea a constatat incidența art. 2781 alin. (13) C. proc. pen., dispunând trimiterea cauzei la procurorul ierarhic superior în vederea soluționării.
Cheltuielile judiciare avansate au rămas în sarcina statului, apreciindu-se că petentul persoană vătămată nu are vreo culpă procesuală în cadrul demersului său judiciar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționarul M.G., fără a arăta inițial motivele de recurs.
La termenul de astăzi, s-a prezentat recurentul petiționar M.G., aflat în stare de arest într-o altă cauză, lipsind intimații C.C., A.G.C. și L.L., procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Recurentul petiționar, în concluziile orale, în dezbateri a depus la dosarul cauzei motivele de recurs formulate în scris și a solicitat admiterea recursului, susținând că este nemulțumit de soluționarea cauzei la parchet.
Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de admitere a recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre soluționare instanței competente, arătând că s-au încălcat dispozițiile relative la competența după calitatea persoanei, care atrăgeau, în cauză, competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform art. 29 lit. f) C. proc. pen.
În motivele de recurs formulate în scris și depuse la dosarul cauzei, în ședință publică, recurentul petiționar a arătat că plângerea a fost formulată explicit împotriva organelor judiciare care au instrumentat cauza sa, magistratului procuror care întocmit rechizitoriul cu nr. 7241 de la 29 iunie 2006, a martorilor C.M.B. și respectiv Z.M.V. (plângere formulată încă din 28 septembrie 2009 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 – București și neinstrumentată până în prezent) pentru mărturie mincinoasă și fals în declarații, magistraților judecători de la Judecătoria Sector 4 ca primă instanță și care trebuiau să verifice probele din dosarul nr. 12420/2006 ( inclusiv la rejudecarea de după casare).
În fața instanței de judecată, în data de 15 ianuarie 2010 a prezentat pe larg verbal și în scris motivele plângerii conform materialului aflat la dosar.
Prin sentința penală nr. 10 de la 15 ianuarie 2010 Curtea de Apel București a dispus ca plângerea să fie trimisă spre soluționare procurorului ierarhic superior de la Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
Soluționarea plângerii de către procurorul șef de Secție de la Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. era făcută deja la data de 11 ianuarie 2010 conform rezoluției cu nr. 12335/2009/193/II/2/2010 și comunicată petiționarului în data de 25 ianuarie 2010, deci cu 4 zile înainte ca instanța Curtea de Apel București să se pronunțe în acest sens (pronunțarea s-a făcut în ședință publică în 15 ianuarie 2010).
Recurentul petiționar a considerat că s-a încălcat flagrant prevederile prevăzute de Codul penal și Codul de procedură penală prin antepronunțare de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Mai mult în rezoluția din 11 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. nu s-a precizat cum se va soluționa plângerea sa privind organele judiciare, magistratul procuror de caz, magistrații judecători de la Judecătoria Sector 4 și martorii care au depus mărturie mincinoasă.
Recurentul petiționar a mai menționat că în plângerea sa nu a formulat motive explicite împotriva magistraților judecători C.C., A.G.C. și L.L. din cadrul Curții de Apel București.
Având în vedere motivele arătate precum și celelalte înscrisuri din dosar, recurentul petiționar a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale nr. 10 de la 15 ianuarie 2010 și a se dispune Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. soluționarea plângerii, formulată de recurent în întregul ei.
Examinând recursul declarat de recurentul petiționar M.G. împotriva sentinței pronunțată în primă instanță, conform art. 2781 alin. (10) cu referire la art. 3851 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., atât în raport cu motivele de recurs formulate în scris, cât și din oficiu, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. , precum și de concluziile reprezentantului Ministerului Public în recursul petiționarului cu privire la încălcarea dispozițiilor relative la competența după calitatea persoanei, Înalta Curte constată recursul petiționarului ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta.
În conformitate cu art. 2781 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, dată de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și art. 278, la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.
Potrivit art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă instanță infracțiunile săvârșite de judecătorii și magistrații asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de judecătorii de la curțile de apel și Curtea Militară de Apel, precum și de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe și de procurorii Direcției Naționale Anticorupție.
De asemenea, conform art. 40 alin. (1) C. proc. pen., când competența instanței este determinată de calitatea inculpatului, instanța rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârșirea infracțiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile când:a) fapta are legătură cu atribuțiile de serviciu ale făptuitorului; b) s-a dat o hotărâre în primă instanță.
Din analiza cauzei rezultă că instanța de fond prin hotărârea pronunțată la data de 15 ianuarie 2010 a încălcat normele de competență, deoarece la data sesizării sale, 28 decembrie 2009, cu plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 2781 C. proc. pen., de către petiționarul M.G. și față de calitatea intimatelor, respectiv aceea de judecătoare, nu a verificat dacă potrivit legii, Curtea de Apel București era sau nu instanță competentă să judeca cauza cu care a fost învestită.
Așa cum rezultă din examinarea actelor și lucrărilor aflate la dosar, la data sesizării Curții de Apel București, secția I-a penală, respectiv 28 decembrie 2009, cu plângere de către petiționarul M.G. împotriva rezoluției emisă la 2 decembrie 2009 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică în dosarul nr. 1485/P/2009 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații C.C., A.G.C., L.L., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., intimatele C.C. și L.L. ambele îndeplineau funcția de judecător la Curtea de Apel București, iar intimata A.G.C. îndeplinea funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, calități ce atrăgeau competența de soluționare a plângerii, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, în raport cu dispozițiile legale menționate.
Or, Curtea de Apel București judecând cauza fără verificarea competenței de soluționare, încălcare ce atrage sancțiunea nulității absolute, în condițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., a pronunțat o hotărâre nelegală.
Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de recurentul petiționar M.G. împotriva sentinței penale nr. 10 din 15 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, va casa sentința atacată și va dispune rejudecarea cauzei de către prima instanța competentă, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C ID E
Admite recursul declarat de recurentul petiționar M.G. împotriva sentinței penale nr. 10 din 15 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală.
Casează sentința atacată și dispune rejudecarea cauzei de către prima instanța competentă, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 18 martie 2010.