Asupra recursului penal de față:
Pe baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 265 din 12 octombrie 2009, pronunțată în dosarul nr. 4231/2/2009 (1091/2009) Curtea de Apel București, secția I penală, l-a condamnat pe inculpatul A.A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare în baza art. 178 alin. (1) și (2) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a), b), c) C. pen.
În baza art. 81, art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 4 ani.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe timpul suspendării executării pedepsei.
S-a făcut aplicarea art. 359 C. proc. pen.
A fost obligat inculpatul în solidar cu asigurătorul de răspundere civilă SC A.T. SA la 5305,841 lei către partea civilă Spitalul de Urgență Sf. Pantelimon, cu dobânda legal aferentă, de la data rămânerii definitive a sentinței până la achitarea de bitului.
S-a respins ca inadmisibilă cererea privind acordarea dreptului de a conduce un autovehicul pe drumurile publice pe timp de 30 de zile, formulată de inculpat.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a re ținut că la data de 01 decembrie 2007, ora 8,00, în timp ce conducea autoturismul marca Skoda Octavia pe autostrada Soarelui, inculpatul A.A., avocat în cadrul Baroului Constanța, prin nerespectarea regulilor de circulație pe segmentul de drum pe care circula, în condiții meteo nefavorabile, polei pe carosabil, depășire pe banda de urgență, neadaptarea vitezei la condițiile de drum și trafic, păstrarea distanței față de autovehiculele din față, în zona km 21, dinspre Constanța spre București, în dreptul localității Vadul Anei, pe podul Pasărea, județul Ilfov, a intrat în coliziune cu un ansamblu de autovehicule care se afla staționat pe banda de urgență, iar în urma acestui impact a rezultat vătămarea corporală gravă a numitei A.N., care a decedat la data de 12 decembrie 2007, în urma leziunilor cranio-cerebrale grave produse prin accident.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul A.A., în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
La termenul stabilit pentru judecarea recursului, inculpatul a transmis la dosar o declarație de retragere a căii de atac, autentificată la B.N.P. O.S.D., cu sediul în municipiul Constanța, sub nr. 509 din 04 martie 2010.
Așa fiind, văzând dispozițiile art. 385/4 alin. (2) cu ref. la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., conform cărora până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs, oricare dintre părți își poate retrage recursul declarat, Înalta Curte va lua act de manifestarea de voință a inculpatului în acest sens.
În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul A.A. împotriva sentinței penale nr. 265 din 12 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 martie 2010.