Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

La data de 30 noiembrie 2009 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cererea formulată de petiționarul B.C. prin care acesta „contestă” Decizia nr. 3215 din 12 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, considerând-o „un abuz”.

În motivarea cererii sale, petiționarul arată că nu a fost citat, nu a fost audiat în cauză.

La termenul din 12 martie 2010, petiționarul a precizat că obiectul cererii sale nu îl constituie contestația în anulare, ci recursul pe care a înțeles că îl formuleze împotriva Deciziei nr. 3215 din 12 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 3215 din 12 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 6775/1/2009 s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.C. împotriva Deciziei penale nr. 1697 din 8 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind obligat contestatorul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Recursul declarat împotriva unei astfel de decizii este inadmisibil.

Din analiza dispozițiilor art. 392 C. proc. pen. care reglementează procedura de judecare a contestației în anulare rezultă că, în ipoteza soluționării contestației întemeiată pe art. 386 lit. a), c), e) C. proc. pen., instanța pronunță întotdeauna o decizie, ce nu este supusă căii de atac a apelului sau recursului.

Numai în ipoteza reglementată de dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc. pen., respectiv atunci când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă, instanța se pronunță prin decizie sau, după caz, prin sentință, situație în care sunt aplicabile dispozițiile art. 392 alin. (4) C. proc. pen., sentința dată în contestație fiind supusă apelului, iar decizia dată în apel este supusă recursului.

Or, în speță, contestația în anulare a fost formulată împotriva unei decizii prin care s-a respins recursul declarat de petiționar ce viza o hotărâre pronunțată în procedura prevăzută de art. 278¹ C. proc. pen., prin care s-a menținut soluția de netrimitere în judecată.

În această situație, având în vedere dispozițiile legale menționate, nu poate fi exercitată calea de atac a recursului, astfel că în baza dispozițiilor art. 385¹⁵ pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul B.C. împotriva Deciziei penale nr. 3215 din 12 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 6775/1/2009.

Obligă recurentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 martie 2010.