Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 863/ PI din 29 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul D.F. (fiul lui Ș. și al C.) pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru infracțiunea prevăzută de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991.
Conform art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 176 lit. b) C. pen., în trei infracțiuni de loviri sau alte violențe, prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 76 C. pen., inculpatul a fost condamnat la două pedepse de câte 400 lei amendă penală (părți civile W.E. și G.C.I.) și la 300 lei amendă penală (parte civilă G.L.).
Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. c) C. pen. s-a dispus ca inculpatul că execute pedeapsa cea mai grea de 400 lei amendă.
Totodată, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 631 C. pen., iar acțiunile civile formulate au fost respinse.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:
Inculpatul și părțile civile locuiesc în localitatea Utvin, județul Timiș și sunt vecine de stradă. În cursul lunii octombrie 2002 între părți s-a iscat o situație tensionată datorită faptului că un câine al părților civile a intrat în curtea inculpatului și a ucis câteva găini.
La data de 29 octombrie 2002, inculpatul s-a deplasat spre locuința victimelor pentru a discuta cu privire la repararea prejudiciului și a ajuns în fața porții imobilului lui G.C. pe care l-a strigat.
Acesta din urmă a ieșit în stradă și după un scurt dialog cu inculpatul a intrat în curte, s-a înarmat cu o țeavă și i-a aplicat inculpatului o lovitură în zona pieptului.
În continuare, la fața locului au venit și celelalte părți civile, respectiv W.E. și G.L. Primul l-a apucat pe inculpat de păr și l-a tras spre interiorul locuinței, context în care inculpatul a scos un briceag și a început să aplice lovituri celor trei părți vătămate, după care a plecat spre locuința sa.
Instanța de fond și-a însușit varianta susținută de inculpat cu privire la locul incidentului, în sensul că acesta a avut loc în fața locuinței părților civile și nu în interiorul curții victimelor, așa cum au susținut acestea în declarațiile date, iar desfășurarea evenimentului a fost stabilită tot pe baza declarației inculpatului coroborată cu declarațiile martorilor M.O., C.N. și S.P., fiind înlăturată varianta părților civile susținută numai de martorul M.I.C.
Referitor la încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului tribunalul a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor, ci ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
În acest sens, instanța de fond a constatat că actele medico-legale depuse la dosar ca urmare a incidentului din data de 29 octombrie 2002 atestă că partea civilă W.E. a prezentat leziuni care au necesitat 12 zile îngrijiri medicale iar părțile civile G.L. și G.C. au prezentat leziuni ce au necesitat câte 7 zile îngrijiri medicale și potrivit medicilor legiști niciuna dintre leziuni nu a pus în primejdie viața victimei.
Coroborând constatările medico-legale cu declarațiile martorilor M.O., C.N. și S.P. tribunalul a concluzionat că intenția inculpatului nu a fost aceea de a ucide, cu atât mai mult cu cât obiectul folosit de inculpat nu poate fi considerat, în mod obligatoriu, ca fiind un cuțit cu care poate fi provocată moartea unei persoane.
În sfârșit, prima instanță a mai reținut că „este greu de crezut că dacă inculpatul ar fi avut intenția de a le ucide pe părțile vătămate le-ar fi atacat în locuința lor, pe timp de zi și cu riscul de a se confrunta cu trei persoane”.
Pentru aceste considerente, tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din trei tentative la infracțiunea de omor în trei infracțiuni de lovire sau alte violențe, prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen.
Curtea de Apel Timișoara prin Decizia penală nr. 111/ A din 21 octombrie 2008 a respins ca nefondate apelurile declarate de părțile civile G.L., G.C.I. și W.E., a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și, rejudecând, în baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., a dispus confiscarea cuțitului corp delict, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Instanța de control judiciar a reținut că prima instanță a stabilit o situație de fapt corectă, fiind rezultatul interpretării coroborate a întregului material probatoriu administrat în cele două faze ale procesului penal și din care rezultă vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe.
Critica parchetului și părților civile referitoare la încadrarea juridică a faptelor nu a fost reținută de instanța de apel cu motivarea că leziunile prezentate de părțile vătămate nu au pus în primejdie viața acestora, loviturile nu au fost aplicate cu intensitate mare pentru a justifica tentativa la infracțiunea de omor, iar obiectul folosit de inculpat (un briceag) s-a aflat întâmplător asupra sa, iar așa cum este prezentat în planșele foto și raportat la modul în care a fost folosit nu poate fi considerat ca un cuțit apt de a produce moartea.
Referitor la critica adusă privind reținerea prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., instanța de apel a considerat-o nefondată, întrucât inițial inculpatul a acționat datorită atacului la care a fost supus din partea victimei G.C., care i-a provocat o stare de puternică tulburare sau emoție.
Cu privire la infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., curtea de apel a constatat că nu s-a făcut dovada pătrunderii fără drept în locuința victimelor, iar în ceea ce privește cea de a doua modalitate privind refuzul de părăsire nu a fost reținut dat fiind și raportul de forțe favorabil părților vătămate precum și depozițiile martorilor.
În ceea ce privește achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 11 din Legea nr. 61/1991 a fost însușit punctul de vedere al primei instanțe, în sensul că nu există interdicția purtării unui briceag dotat cu o furculiță și lingură în afara locuinței.
Având în vedere faptul că acest bun a aparținut inculpatului și a fost folosit la comiterea infracțiunii de lovire s-a dispus confiscarea acestuia.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și părțile civile W.E., G.C.I. și G.L.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie cu privire la greșita încadrare juridică a faptelor săvârșite de inculpat în art. 180 alin. (2) C. pen., în loc de art. 20 raportat la art. 174, 176 lit. b) C. pen., cu privire la greșita achitare a aceluiași inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. și art. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 și referitor la greșita reținere a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., motive de recurs ce se regăsesc în dispozițiile art. 3859 pct. 17 și 18 C. proc. pen.
Părțile civile au invocat aceleași motive de recurs și au mai învederat că greșit au fost respinse pretențiile civile formulate cu ocazia constituirii de parte civilă.
Recursurile sunt fondate pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
1. Cu privire la primul motiv de recurs ce vizează greșita încadrare juridică a faptelor.
În mod necontestat, între inculpat și părțile civile, pe fondul unor neînțelegeri anterioare, la data de 29 octombrie 2002 a avut loc un conflict violent, în urma căruia victimele au suferit leziuni ce au necesitat mai multe zile de îngrijiri medicale.
Așa cum rezultă din actele medicale și certificatele medico-legale depuse la dosar, partea civilă W.E., după ce a fost agresată la data de 29 octombrie 2002, a fost internată în Spitalul Județean Timișoara – Secția chirurgie, în perioada 29 – 31 octombrie 2002, cu diagnosticul „plagă tăiată cervicală posterioară, regiunea parietoccipitală stângă, prin hetero- agresiune. Totodată, sunt evidențiate plăgi și în alte zone ale corpului (cervical, pectoral, piramidă nazală, picior) concluzionându-se că acestea sunt rezultatul loviturilor cu un corp tăietor-înțepător și corp dur, leziuni care au necesitat 12 zile îngrijiri medicale, însă viața victimei nu a fost pusă în primejdie.
Cu privire la partea civilă G.C.I., certificatul medico-legal eliberat de I.M.L. Timișoara atestă că aceasta a suferit la aceeași dată, 29 octombrie 2002, plăgi în regiunea maxilară dreapta, 2 plăgi de câte 2,5 cm în zona temporal stânga și antero-posterior, o plagă verticală care o intersectează pe prima de 3 cm, toate urmare a unor loviri directe și repetate cu un corp tăietor-înțepător și au necesitat zile îngrijiri medicale.
Partea vătămată G.L. a suferit la rândul ei plăgi la mâna dreaptă produse prin loviri directe cu un corp tăietor și au necesitat pentru vindecare 7 zile îngrijiri medicale.
Pentru a schimba încadrarea juridică din tentativă la infracțiunea de omor calificat în aceea de lovire sau alte violențe, instanța de fond și de apel au avut în vedere exclusiv concluzia finală a certificatelor medico-legale și anume că, leziunile suferite de victime au necesitat numai 12, respectiv, 7 zile îngrijiri medicale și, prin caracterul lor, nu au pus în primejdie viața acestora, fără a ține seama de celelalte împrejurări semnificative ale cauzei.
Este de observat că, relevante pentru caracterizarea juridică a unei fapte ca tentativă de omor sau ca loviri sau alte violențe sunt împrejurările în care aceasta a fost comisă, natura obiectului vulnerant cu care au fost lovite victimele, intensitatea loviturii și regiunea corpului în care au fost aplicate. Durata îngrijirilor medicale sau împrejurarea că leziunile au pus sau nu în primejdie viața victimelor, sunt mai puțin semnificative.
Or, în speță, loviturile aplicate de inculpat au vizat cu precădere zone vitale ale corpului, respectiv capul, toracele, abdomenul victimelor, iar intensitatea acestor lovituri a fost foarte mare din moment ce a fost provocată o rană de 7 cm adâncime în regiunea cervicală (a se vedea certificatul medico-legal nr. 1907 din 31 octombrie 2002, eliberat de I.M.L. Timișoara) alături de alte răni de dimensiuni cuprinse între 0,5 și 5 cm. Faptul că partea civilă G.L. a prezentat leziuni localizate numai la mâna dreaptă nu infirmă concluzia că și în acest caz subzistă tentativa la infracțiunea de omor, întrucât victima s-a apărat de loviturile aplicate de inculpat cu același obiect vulnerant cu care au fost lovite și celelalte victime, lovituri care au vizat, de asemenea zone vitale.
Această concluzie rezultă nu numai din declarațiile părților vătămate coroborate cu certificatele medico-legale, dar chiar și din declarațiile inculpatului care a recunoscut că a lovit la întâmplare, neștiind pe cine a lovit și unde.
Referitor la obiectul vulnerant folosit de inculpat este eronată motivarea instanței de fond și preluată de instanța de apel în sensul că briceagul nu poate fi considerat, în mod obligatoriu, ca fiind un cuțit, atâta vreme cât caracteristicile, utilizarea și scopul pentru care poate fi folosit un briceag sunt comune cu cele ale unui cuțit. Mai mult, lama briceagului utilizat de inculpat a fost suficient de lungă din moment ce a produs leziuni cu o adâncime de 7 cm, fiind aptă de a leza ireversibil organele interne.
Numai instinctul de apărare a celor trei victime, care au acționat conjugat pentru autoapărare, coroborate cu intervenția de specialitate a medicilor chirurgi de la Spitalul Județean Timișoara, au făcut ca să nu se producă o urmare mai gravă și anume moartea uneia sau a unora dintre victime.
În raport de aceste concluzii și pentru stabilirea corectă a încadrării juridice a faptei, prima instanță trebuia să ia în considerare ca locul unde au fost aplicate loviturile, intensitatea și urmările acestora, precum și obiectul vulnerant folosit, duc la concluzia intenției inculpatului de a ucide, rezultatul neproducându-se din cauze independente de voința sa.
Ca atare, fapta inculpatului constituie tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 176 lit. b) C. pen. și nu infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
În consecință, se va schimba încadrarea juridică a faptei din trei infracțiuni de lovire în tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, art. 176 lit. b) C. pen., text în baza căruia inculpatul va fi condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare, cu reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. b), art. 74 lit. a) cu referire la art. 76 lit. c) C. pen.
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanță atenuantă săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.
Din împrejurările comiterii faptei și a modului de a acționa al inculpatului se poate desprinde concluzia că în momentul săvârșirii faptei acesta s-a aflat într-o puternică stare de tulburare întrucât, imediat după declanșarea discuției contradictorii, partea vătămată G.C. a avut o atitudine de natură a-i produce o atingere gravă demnității inculpatului, iar prezența ulterioară a celorlalte părți civile și reacția lor violentă au fost de natură să declanșeze o puternică tulburare sub impulsul căreia inculpatul a acționat.
Pe de altă parte, recunoașterea circumstanțelor atenuante este de atributul instanței de judecată și deci lăsată la aprecierea acesteia.
În aprecierea unor împrejurări ca circumstanțe atenuante, acestea trebuie raportate la gradul de pericol social concret al faptei comise, la urmările ei, la ansamblul condițiilor în care a fost săvârșită, precum și la elementele de circumstanțiere privitoare la persoana făptuitorului, aspecte în raport de care se va face și aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. b) C. pen.
2. Cu privire la motivul de recurs ce vizează greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.
Pentru a dispune achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., prima instanță și-a însușit varianta prezentată de inculpat cu privire la derularea incidentului și declarațiile martorilor C.N. și S.P., ignorând celelalte mijloace de probă administrate.
Astfel, procesul verbal de cercetare la fața locului, încheiat la data de 29 octombrie 2002, la orele 9,30, imediat după conflict, atestă că pe culoarul de acces din dreptul unei intrări mici s-au observat urme de sânge, fire de păr și un nasture, urmele de sânge ducând până la ușa imobilului. Tot în interiorul curții, în apropierea unei porți, a mai fost găsită o cârpă cu o pată de sânge.
Acest mijloc de probă obiectiv se coroborează cu declarațiile părților vătămate, cu planșele foto executate și cu declarațiile martorilor M.C. și B.N., probe din care rezultă că incidentul a avut loc în curtea părților civile și nu în stradă, așa cum a pretins inculpatul și cum a reținut instanța de fond.
Această infracțiune s-a consumat în ambele modalități prevăzute de lege, atât prin pătrunderea fără drept în domiciliul părților civile, cât și prin refuzul inculpatului de a părăsi locuința la cererea acestora, în special la solicitarea lui G.C.
În consecință, inculpatul se face vinovat și de comiterea acestei infracțiuni, urmând a fi condamnat la 1 an închisoare, în baza art. 192 alin. (2) cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., la dozarea pedepsei fiind avute în vedere criteriile prevăzute în art. 72 C. pen.
Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, instanța de fond corect a constatat că fapta de a purta un briceag (aflat întâmplător asupra inculpatului cu ocazia efectuării unor lucrări la instalația electrică) nu întrunește latura obiectivă a infracțiunii imputate, motiv pentru care justificat s-a dispus achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) coroborat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Referitor la motivul de recurs formulat pe latură civilă.
Toate părțile vătămate s-au constituit părți civile încă din faza de urmărire penală, pretențiile acestora fiind ulterior detaliate (a se vedea filele 35-41 din dosarul instanței de fond).
Potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, modificată prin O.U.G. nr. 72/2006 „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de existența medicală acordată.
Tratamentul medical de care a beneficiat partea vătămată W.E. (internată în Spitalul Clinic de Urgență Timișoara, în perioada 29 octombrie 2002 – 31 octombrie 2002) a fost de 144,17 lei potrivit decontului de cheltuieli. Ca atare, inculpatul va fi obligat la plata a 1/2 din această sumă, urmare a reținerii circumstanței atenuante a provocării.
Totodată, inculpatul va fi obligat și la plata unor daune morale către părțile civile, justificate prin suferințele fizice la care acestea au fost expuse, prin prejudiciu estetic cauzat victimei G.C.I. (tăiat la cap, pe față, urmele fiind vizibile o perioadă îndelungată) și prin prejudiciu social cauzat părții civile W.E., acesta datorită leziunilor profunde din zona toracelui nu a mai putut face eforturi fizice timp de câteva luni. În raport de aceste criterii, se apreciază că obligarea inculpatului la plata sumei de câte 1000 lei cu titlu de daune morale către cele trei părți civile este suficientă pentru repararea prejudiciului moral suferit de victime.
În concluzie, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și părțile civile sunt fondate și vor fi admise, se vor casa hotărârile atacate numai cu privire la încadrarea juridică a infracțiunii de lovire, la greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea de violare de domiciliu cât și cu privire la soluționarea laturii civile, în sensul considerentelor expuse.
Celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate vor fi menținute.
Onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondul M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și părțile civile W.E., G.C.I. și G.L. împotriva Deciziei penale nr. 111/ A din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, privind pe inculpatul D.F.
Casează decizia atacată și sentința penală nr. 863/PI din 29 decembrie 2008 a Tribunalului Timiș, numai cu privire la încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., la greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., cât și cu privire la soluționarea laturii civile.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din 3 trei infracțiuni de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., în tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prev. art. 174, art. 176 lit. b) C. pen.
În baza art. 20 rap. la art. 174, art. 176 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., condamnă pe inculpat la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., condamnă pe același inculpat la 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.
Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
Face aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) și b) C. pen.
Obligă pe inculpat la plata sumei de câte 1000 lei cu titlu de daune morale către părțile civile W.E., G.C.I. și G.L. și la 72,08 lei cheltuieli de spitalizare către Spitalul Județean Timișoara.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în suma de 50 lei, până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 martie 2010.