Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 335 din 18 noiembrie 2009 Curtea de Apel București a hotărât admiterea sesizării formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și a recunoscut efectele Hotărârii penale nr. 003691 pronunțată de Curtea cu Juri a Arondismentului Administrativ Bruxelles, dispunând transferarea condamnatului M.V. (fiul lui G. și R.) într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 20 ani închisoare.
S-a dedus perioada executată de la 18 august 2004 la zi.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin sesizarea din 7 august 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a cerut instanței recunoașterea Hotărârii penale nr. 003691 a Curții cu Juri a Arondismentului Administrativ Bruxelles punerea în executare a acesteia conform art. 145 din Legea nr. 302/2004 și transferarea condamnatului M.V. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei aplicate.
A mai reținut că instanța belgiană l-a condamnat pe M.V. - cetățean român la 20 ani închisoare și la pedeapsa complementară de interdicția ocupării unor funcții publice, de a alege, de a purta decorații, de a fi jurat, expert, martor asistent, de a fi tutore sau curator pentru infracțiunile de furt calificat și omor prevăzute de art. 66, 392, 393, 461, 463, 468, 471 C. pen. belgian.
În fapt s-a reținut că în noaptea de 17/18 august 2004, condamnatul a ucis-o pe M.Z. și i-a furat banii ce-i aparțineau.
Curtea de Apel București a motivat că în cauză este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzută de art. 129 lit. a) din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția Europeană asupra transferului de persoane condamnate, faptele condamnatului au corespondent în legislația penală română și realizează conținutul infracțiunilor prevăzute de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) și alin. (2)1 lit. c) și art. 174 - art. 176 lit. d) C. pen.
A mai motivat că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenția Europeană asupra transferului și art. 129 lit. a) din Legea nr. 302/2004 condamnatul fiind cetățean român iar hotărârea de condamnare este definitivă de la 11 octombrie 2006.
Persoana condamnată nu și-a dat consimțământul la transferare într-un penitenciar din România dar în cauză sunt incidente dispozițiile art. 3 pct. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană.
În rezumat s-a conchis că sunt îndeplinite condițiile art. 145 și 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 pentru recunoașterea efectelor hotărârii instanței belgiene și pentru transferul condamnatului într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 20 de ani închisoare.
Împotriva sentinței a declarat recurs condamnatul – persoană transferabilă M.V.
În recursul lui s-a cerut, în esență, casarea sentinței și respingerea acordului statului român solicitat de transferare pentru executarea restului de pedeapsă în România întrucât nu și-a dat acordul la transfer.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte observă că Serviciul Public Federal de Justiție prin Direcția Generală de Legislație și a Libertăților, autoritate centrală desemnată de statul belgian în aplicarea dispozițiilor convențiilor internaționale în materie penală a cerut ca cetățeanul român V.M. – condamnat la 20 de ani închisoare de o instanță din Belgia pentru omor și furt calificat deținut în prezent în penitenciarul V.S. (Belgia) – să fie transferat fără consimțământul său în România pentru a executa restul de pedeapsă într-un penitenciar românesc (f. 10 dosar parchet).
Ca temei al transferului autoritatea centrală a statului belgian solicitant a invocat Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, încheiate la Strasbourg la 21 martie 1983 și a transmis autorității centrale a statului român solicitat documentele prev. de art. 6 paragr. 2 al Convenției.
În referire la această cerere autoritatea centrală a statului român – solicitat, M.J.L.C. prin Direcția de Drept Internațional și Tratate – Serviciul cooperare judiciară internațională în materie penală a transmis-o Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București care a sesizat instanța prin rezoluția din 4 august 2009 cu recunoașterea hotărârii Curții cu Juri a Arondismentului Administrativ Bruxelles și punerea în executare a acesteia conform art. 145 sau 146 din Legea nr. 302/2004.
Curtea de Apel București a admis sesizarea astfel cum a fost sesizată.
Înalta Curte mai observă că România este parte la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate încheiată la Strasbourg la 21 martie 1983 din iulie 1996.
Potrivit art. 2 paragr. 2 al Convenției o persoană condamnată pe teritoriul unei părți poate în conformitate cu dispozițiile prezentei convenții să fie transferată pe teritoriul altei părți, pentru a executa aici condamnarea care i-a fost aplicată.
Art. 3 al Convenției reglementează „Condițiile transferării” potrivit cărora condamnatul trebuie să fie resortisant al statului de executare, hotărârea trebuie să fie definitivă, durata condamnării pe care condamnatul o mai are de executat să fie de cel puțin 6 luni, transferul să fie consimțit de condamnat.
Prin excepția de la regula consimțământului la transfer al condamnatului, Protocolul din 18 decembrie 1997 la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate – ratificat de România 31 august 1999 prin Ordonanța nr. 92/1999 – prevede la art. 3 paragr. 1 că statul de executare poate, la cererea statului de condamnare să își dea acordul pentru transferarea unei persoane condamnate fără consimțământul acestuia din urmă, atunci când condamnarea pronunțată împotriva acestuia sau o hotărâre administrativă luată ca urmare a acestei condamnări conține o măsură de expulzare ori de conducere la frontieră.
Condițiile formale ale aplicării acestei dispoziții sunt potrivit paragr. 2 al art. 3 ca statul de condamnare să pună la dispoziția statului de executare: o declarație conținând avizul persoanei condamnate și o copie de pe măsura de expulzare ori conducere la frontieră.
În cauză, din înscrisul aflat la fila 13 al dosarului întocmit de parchet rezultă că persoana condamnată M.V. a dat un aviz negativ cererii statului belgian solicitant de transferare în România.
Prin urmare este îndeplinită condiția formală de transfer prevăzută la art. 3 paragraful 2 lit. a) din Protocol.
Înalta Curte observă că prin Hotărârea nr. O.E./4986029 Serviciul Public Federal de Interne – Direcția Generală a Oficiului pentru Străini din Ministerul de Interne al Belgiei a dispus expulzarea lui M.V. de pe teritoriul Regatului Belgiei cu interdicția de a veni timp de 10 ani. La fila 12 dosar s-a transmis de autoritatea centrală belgiană această hotărâre.
Prin urmare, în cauză sunt întrunite condițiile art. 3 al Protocolului la Convenție în sensul că în lipsa consimțământului condamnatului împotriva lui a fost dată o hotărâre administrativă de expulzare, urmare a condamnării.
Așa fiind, hotărârea instanței de fond de exprimare a acordului la transferarea condamnatului de către autoritatea belgiană pentru continuarea executării pedepsei în România este legală.
Înalta Curte mai observă că trimiterea instanței de fond la unele texte legale în baza cărora se realizează transferul nu este în întregime adecvată fără ca aceasta să constituie în sine un motiv de casare.
Astfel obiectul solicitării formulate de autoritatea centrală belgiană se referă la transfer.
Transferul operează în baza Protocolului adițional la Convenția menționată fiind realizate condițiile legale ale acestuia pentru ca statul român să-și dea acordul la transfer.
Art. 129 din Legea nr. 302/2004 la care referă instanța fondului reglementează condițiile transferului cu consimțământul condamnatului ceea ce n-a fost cazul în prezenta cauză, iar art. 149 din aceeași lege, de asemenea invocat în motivare inadecvat se referă la ipoteza unei cereri de transfer formulată de un resortisant român condamnat în alt stat și nu la ipoteza reglementată în art. 3 din Protocolul adițional la Convenție.
Față de considerentele mai sus expuse recursul condamnatului persoană transferabilă M.V. va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă M.V. împotriva sentinței penale nr. 335 din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.