Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 160 din 26 ianuarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 278¹ alin. (8) lit. a) din C. proc. pen., s-a respins plângerea formulată de petentul I.S., împotriva rezoluțiilor nr. 424/P/2009 din 24 iulie 2009 și nr. 1075/11/2/2009 din 24 august 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, ca nefondată.

A menținut rezoluțiile atacate ca temeinice și legale.

A obligat petentul la 60 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut că prin plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 278¹ C. proc. pen. și înregistrată la această instanță sub nr. 807/42/2009 din 18 septembrie 2009 petentul - persoană vătămată I.S., a solicitat desființarea Rezoluțiilor nr. 424/P/2009 din 24 iulie 2009 și nr. 1075/11/2/2009 din 24 august 2009, prin care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul R.M. - judecător la Judecătoria Ploiești, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen.

În esență, s-a susținut că în soluționarea Dosarului civil nr. 2480/2006 al Judecătoriei Ploiești, magistralul a lacul o greșită apreciere a situației de fapt, cu consecința pronunțării unei hotărâri netemeinice și nelegale.

Se mai reclamă că, intimatul a modificat numărul sentinței civile pronunțate din nr. 180 în nr. 7125, uitând însă să modifice dala pronunțării, respectiv din 27 septembrie 2006 în 3 octombrie 2006.

S-a solicitat desființarea rezoluțiilor parchetului și condamnarea intimatului R.M., pentru faptele săvârșite.

Pentru soluționarea plângerii, conform art. 278¹ alin. (7) C. proc. pen. s-a dispus atașarea Dosarului nr. 424/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Verificând rezoluțiile atacate pe baza lucrărilor și materialului din dosarul de urmărire penală, în raport de legislația ce reglementează limitele plângerii în fața judecătorului împotriva dispozițiilor de netrimitere în judecată și condițiile tragerii la răspundere penală a judecătorului pentru soluțiile adoptate în cauzele repartizate în exercitarea funcției, rezultă că neînceperea urmăririi penale față de intimatul magistrat R.M. este justă, găsindu-și corespondent în actele premergătoare administrate cu respectarea limitelor art. 224 rap. la art. 221 C. proc. pen.

Plângerea formulată conform art. 278¹ C. proc. pen., nu este fondată, așa cum se va arăta în continuare:

Dosarul nr. 2480/2006 al Judecătoriei Ploiești a avut ca obiect acțiunea civilă formulată de I.N. și I.L. în contradictoriu cu I.S., prin care se solicita ieșirea din indiviziune asupra terenului în suprafață de 477 m.p., situat în Ploiești, să fie obligat I.S. să-și ridice toate obiectele și bunurile pe care le-a depozitat pe terenul în indiviziune și să fie obligat să efectueze separarea la utilitățile de apă și gaze existente la imobilul în litigiu, respectiv să fie obligat să-și dea acordul.

La termenul de judecată din data de 4 aprilie 2006, magistratul judecător O.D. a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de I.S., pentru capătul de acțiune privind ieșirea din indiviziune asupra suprafeței de teren.

La termenul de judecată din 24 mai 2006 magistratul judecător R.M., în baza art. 108² alin. (2) C. proc. civ. la amendat pe I.S. cu amendă judiciară, pentru nerespectarea solemnității ședinței și a completului de judecată.

Cauza a fost soluționată de magistratul judecător prin sentința civilă nr. 7125 din 3 octombrie 2006, prin care a admis excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect ieșirea din indiviziune și pe cale de consecință, a respins acest capăt de cerere, a admis în parte cererea completată formulată de I.N. și I.L. și la obligat pe I.S. să demoleze WC-ul edificat pe terenul în indiviziune, să ridice de pe același teren două autoturisme, două rulote, acumulator de mașină, fier vechi, saci de gunoi și să-i dea acordul reclamantului I.N. pentru efectuarea separațiilor la utilități.

Hotărârea judecătorească a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea căilor de atac exercitate de I.S.

Cu privire la modificarea numărului hotărârii judecătorești, prin sesizarea din oficiu, s-a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în sentința civilă nr. 7125 pronunțată la data de 3 octombrie 2006 în Dosarul nr. 2480/2006, în sensul că, în mod eronat, s-a consemnat că numărul sentinței pronunțate este 7180 în loc de 7125, cum este corect.

Prin încheierea din data de 9 august 2007, pronunțată în ședința din camera de consiliu, a fost admisă cererea de îndreptare a erorilor materiale și s-a dispus îndreptarea erorii materiale, în sensul că numărul corect al sentinței este 7125 iar nu 7180 cum greșit s-a menționat.

Și această încheiere a rămas definitivă prin respingerea căii de atac exercitate de I.S.

Raportat la situația de fapt mai sus expusă, infracțiunea de abuz în serviciu, reclamată în sarcina magistratului judecător nu există întrucât, potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată cu modificările și completările ulterioare, hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale.

Atât încuviințarea și administrarea probelor din dosar cât și analiza acestora reprezintă chestiuni de judecată asupra cărora numai instanța de judecată se poate pronunța, nici o persoană neputând interveni și face aprecieri cu privire la cele dispuse de instanță. Criticile cu privire la administrarea probatoriului cât și cu privire la soluția pronunțată pot fi formulate numai în căile de atac, urmând a fi analizate de instanțele de control judiciar.

A proceda în sens contrar ar însemna a interveni în activitatea de judecată, ceea ce nu este permis, întrucât s-ar încălca principiul independenței justiției, recunoscut prin art. 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, în situația pronunțării unor hotărâri greșite, aceasta se poate corecta în căile de atac ordinare sau extraordinare exercitate de partea interesată, de către instanța de control judiciar, situație reglementată de legiuitor prin stabilirea, ca unică modalitate de remediere, a exercitării căii de atac pusă la îndemâna paliilor.

În ceea ce privește măsurile dispuse pe parcursul procesului, orice apreciere asupra legalității și temeiniciei măsurilor dispuse de completul de judecată sunt contrare independenței judecătorului în soluționarea cauzei.

Trebuie avut în vedere faptul că afirmațiile făcute de o parte din proces cu privire la legalitatea măsurilor dispuse de judecător sunt rezultatul aprecierii subiective a acesteia și, în mod frecvent, partea ale căror cereri au fost soluționate într-un mod apreciate de acesta ca fiind nefavorabil uzează de drepturile procedurale într-un alt mod decât au fost edictale și adresează petiții instituțiilor statului exprimându-și astfel nemulțumirile față de hotărârile judecătorești și în alte modalități decât prin promovarea căilor de atac prevăzute de lege, ca o manifestare a libertății de exprimare consacrată de prevederile art. 30 din Constituția României, a exercitării dreptului procedural, precum și a dreptului la petiție.

În ceea ce privește infracțiunea de fals intelectual, faptă pretins comisă prin aceea că magistratul judecător ar fi modificat numărul sentinței civile potrivit art. 281 C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri ori încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

În speța de față, cauza a rămas în pronunțare în data de 27 septembrie 2006 când instanța a amânat pronunțarea pentru data de 3 octombrie 2006 dată la care s-a pronunțat hotărârea judecătorească.

S-a constatat de asemenea că, soluțiile criticate reprezintă rezultatul propriei convingeri formate prin analiza judicioasă a probelor pertinente și concludente administrate în cauză, situație în care verificarea legalității și temeiniciei acestora excede anchetei penale, cu atât mai mult cu cât în prezent hotărârile respective s-au confirmat în căile ordinare de atac.

Soluția s-a confirmat prin rezoluția nr. 1075/11/2/2009 din 24 august 2009 emisă de procurorul general al unității de parchet respingându-se plângerea formulată conform art. 278 C. proc. pen. de către același petent.

Este de principiu că simplul fapt că soluțiile magistraților sunt nefavorabile interesului paliilor implicate într-un proces penal sau civil nu constituie temei pentru tragerea la răspundere penală a acestora.

Legalitatea și temeinicia rezoluțiilor adoptate și respectiv a hotărârilor pronunțate se verifică de către instanțele de control judiciar, competente material să aprecieze, inclusiv asupra respectării normelor procedurale ce asigură exercitarea dreptului la un proces echitabil, să înlăture nulitățile relative sau absolute, iar nu pe calea plângerii penale formulată împotriva magistraților.

Împrejurarea că petentul este nemulțumit de hotărârile date, nu conduce automat la săvârșirea de către intimat a infracțiunilor reclamate și pentru care a fost sesizat parchetul, atâta timp cât cu ocazia actelor premergătoare nu s-au identificat existența unor elemente de rea credință sau alte acte materiale specifice laturii obiective din conținutul acestuia.

Prin urmare, concluziile celor doi procurori privind neînceperea urmăririi penale față de intimatul R.M., sunt legale și temeinice, simplul fapt că au adoptat soluții defavorabile petentului, nu poate conduce în nici un caz la existența vreunor indicii de exercitare abuzivă a funcției ori comiterea altor fapte ce ar putea atrage răspunderea penală sau disciplinară a intimatului.

De aceea, măsurile adoptate în cauzele repartizate, motivarea lor ori concluziile puse în ședința publică, cât timp se bazează pe actele procedurale și probele administrate nu reprezintă prin ele însele, temei legal care să justifice reținerea intenției sau culpei în comiterea infracțiunilor reclamate de petentul I.S.

Față de aceste considerente, în lipsa existenței vreunor indicii întemeiate în sensul art. 68¹ C. proc. pen., care să susțină presupunerea rezonabilă că ar fi comis vreo faptă ce ar cădea sub incidența legii penale, rezoluțiile atacate se apreciază ca fiind temeinice și legale.

Prin urmare, Curtea, în temeiul art. 278¹ alin. (8) lit. a) C. proc. pen., urmează să respingă plângerea formulată ca nefondată, menținându-se soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru faptele reclamate.

II. Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs petiționarul I.S., criticând-o ca netemeinică, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale față de intimatul R.M. – judecător la Judecătoria Ploiești, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen.

Examinând actele și lucrările dosarului sentința recurată în raport de motivul de critică invocat, cât și din oficiu sub toate aspectele, așa cum prevăd disp. art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că recursul de față se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare în temeiul disp. art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Aceasta, întrucât judecătorul fondului prin conformare deplină la disp. art. 278¹ alin. (7) C. proc. pen., verificând rezoluția atacată nr. 424/P/2009 din 24 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești pe baza actelor și lucrărilor dosarului cauzei și în lipsa unor înscrisuri noi prezentate a statuat caracterul legal și temeinic al soluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror pentru considerentul că infracțiunea de abuz în serviciu, reclamată în sarcina magistratului judecător nu există întrucât, potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată cu modificările și completările ulterioare, hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale.

Atât încuviințarea și administrarea probelor din dosar, cât și analiza acestora reprezintă chestiuni de judecată asupra cărora numai instanța de judecată se poate pronunța, nici o persoană neputând interveni și face aprecieri cu privire la cele dispuse de instanță. Criticile cu privire la administrarea probatoriului cât și cu privire la soluția pronunțată pot fi formulate numai în căile de atac, urmând a fi analizate de instanțele de control judiciar.

A proceda în sens contrar ar însemna a interveni în activitatea de judecată, ceea ce nu este permis, întrucât s-ar încălca principiul independenței justiției, recunoscut prin art. 2 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, în situația pronunțării unor hotărâri greșite, aceasta se poate corecta în căile de atac ordinare sau extraordinare exercitate de partea interesată, de către instanța de control judiciar, situație reglementată de legiuitor prin stabilirea, ca unică modalitate de remediere, a exercitării căii de atac pusă la îndemâna părților.

În ce privește măsurile dispuse pe parcursul procesului, orice apreciere asupra legalității și temeiniciei măsurilor dispuse de completul de judecată sunt contrare independenței judecătorului în soluționare cauzei.

Trebuie avut în vedere faptul că afirmațiile făcute de o parte din proces cu privire la legalitatea măsurilor dispuse de judecător sunt rezultatul aprecierii subiective a acesteia și, în mod frecvent, partea ale căror cereri au fost soluționate într-un mod apreciat de aceasta ca fiind nefavorabil uzează de drepturile procedurale într-un alt mod decât au fost edictate și adresează petiții instituțiilor statului exprimându-și astfel nemulțumirile față de hotărârile judecătorești și în alte modalități decât prin promovarea căilor de atac prev. de lege, ca o manifestare a libertății de exprimare consacrată de prevederile art. 30 din Constituția României, a exercitării dreptului procedural, precum și a dreptului la petiție.

Concomitent, cu privire la infracțiunea prev. de art. 289 C. pen., faptă pretins comisă prin aceea că magistratul judecător ar fi modificat numărul sentinței din 7180 în 7125, din cercetările efectuate s-a stabilit că, în cauză, dosarul a rămas în pronunțare în data de 27 septembrie 2006 când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 03 octombrie 2006, dată la care s-a pronunțat hotărârea judecătorească.

Deoarece din eroare numărul sentinței a fost dat greșit, respectiv 7180, prin încheierea din camera de consiliu din data de 09 august 2007 instanța din oficiu a dispus, în conformitate cu dispozițiile art. 281 C. proc. civ. îndreptarea erorii materiale, în sensul că sentința civilă pronunțată în Dosarul nr. 2480/2004 al Judecătoriei Ploiești este 7125 și nu 7180.

În aceste condiții nici infracțiunea prev. de art. 289 C. pen. nu există.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul I.S. împotriva sentinței penale nr. 160 din 26 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 martie 2010.