Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 309 din 24 noiembrie 2004 a Tribunalului Sibiu, secția penală, a fost condamnat inculpatul C.I., fiul lui P. și V., la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 77 din 12 noiembrie 2002 a Judecătoriei Avrig, urmând să execute această pedeapsă pe lângă pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, respectiv 3 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 C. pen.
În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă SC H. SA București – Sucursala Hidrocentrale cu sediul în Sibiu, județul Sibiu și în consecință:
A fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 40.135.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească suma de 2.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat din faza de urmărire penală și judecată în fond.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în fapt, că în data de 17 aprilie 2004, inculpatul C.I., deplasându-se spre localitatea Sebeșul de Jos cu o căruță trasă de cal, a urcat pe un stâlp de pe care atârnau mai multe cabluri, a spart cu un ciocan consolele în care erau prinse aceste cabluri, pe care apoi le-a făcut colaci, urcându-i în căruță pentru a-i duce la domiciliul său din A., cu intenția de a-i valorifica.
Întorcându-se spre locuința sa, în apropiere de localitatea M. a fost depistat de organele de poliție Avrig, fiind dus la sediul poliției. A doua zi, în 18 aprilie 2004, în prezența martorilor asistenți P.N. și Ș.C. angajați la SC D.I.E.A., organele de poliție au procedat, la sediul acestei firme, la măsurarea și cântărirea colacilor de sârmă din aluminiu (în număr de șase), în urma cântăririi rezultând o greutate totală de 120 Kg.
Cablul sustras de către inculpat era la o linie electrică în curs de executare, aparținând SC H. SA București - Sucursala Hidrocentrala Sibiu, pe tronsonul Mârșa - Brezoi.
Săvârșirea faptei a fost recunoscută de inculpat a cărui declarație s-a coroborat cu cele ale martorilor P.N. și Ș.C.
S-a efectuat și cercetare la fața locului, procesul-verbal fiind depus la dosarul de urmărire penală la filele 3-10, cu acea ocazie, găsindu-se bine conservate, urme de încălțăminte. Prin raportul de constatare tehnico-științifică criminalistică - filele 12-17 dosar urmărire penală s-a stabilit că urmele găsite la fața locului, care au fost fotografiate, au aceleași caracteristici cu încălțămintea ridicată de la C.I.
Prin urmare, fapta inculpatului care la 17 aprilie 2004 a sustras o cantitate de 120 kg. cablu din aluminiu de la o linie electrică aflată în curs de executare, pe teritoriul localității Turnu Roșu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (3) lit. c) C. pen.
Din fișa de antecedente penale ale inculpatului (filele 29 și 29 bis) a rezultat că acesta a mai fost condamnat prin sentința penală nr. 77 din 12 noiembrie 2002 a Judecătoriei Avrig la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. (1) C. pen. și la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută și pedepsită de art. 217 alin. (1) C. pen., în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare și s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani potrivit art. 81, 82 C. pen.
Fapta inculpatului fiind probată și săvârșită, sub raportul vinovăției, în forma intenției directe, din punctul de vedere al tratamentului sancționator, în baza art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (3) lit. c) C. pen. raportat la art. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.I. la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Circumstanțele atenuante s-au reținut, întrucât inculpatul a avut o atitudine de recunoaștere a faptei, după săvârșire s-a prezentat în fața autorității și a avut o comportare sinceră pe parcursul procesului penal.
Ca urmare a faptului că noua infracțiune a fost săvârșită în cursul termenului de încercare, în baza art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 77 din 12 noiembrie 2002.
S-a dispus executarea în întregime a vechii pedepse, cumulând-o cu pedeapsa nou aplicată de 2 ani închisoare, așa încât inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.
Cu privire la alegerea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile oferite de art. 72 C. pen., între care îndeosebi gradul de pericol social al faptei săvârșită, dar și persoana infractorului. Acesta a mai fost sancționat anterior administrativ și penal pentru fapte similare, cât și pentru o alta care aduce atingere regimului circulației, condamnarea anterioară neconstituind un serios avertisment care să-l împiedice a mai săvârși fapte de același gen.
Împotriva acestei sentințe penale pronunțate de instanța de fond a declarat apel în termen inculpatul C.I.
S-a constatat că apelul declarat nu a fost motivat în scris, însă inculpatul, prin apărătorul numit din oficiu, a solicitat desființarea sentinței atacate și reducerea cuantumului pedepsei aplicate, urmând a se reține în cauză, în sarcina acestuia, circumstanțe atenuante.
Prin Decizia penală nr. 13/ A din 05 februarie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, a fost admis apelul declarat de inculpatul C.I. împotriva sentinței penale nr. 309/2004 a Tribunalului Sibiu și pe cale de consecință:
S-a dispus desființarea sentinței penale atacate sub aspectul modalității de aplicare a pedepsei accesorii, în sensul înlăturării dispozițiilor art. 64 lit. c) – e) C. pen.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii penale atacate.
Împotriva deciziei penale a declarat recurs, peste termen, soția inculpatului, numita C.M., fără a expune în scris, prin cererea de recurs sau separat, prin memoriu, motivele căii de atac de care a înțeles să uzeze.
Prin Decizia penală nr. 1717 din 16 mai 2008 pronunțată de I.C.C.J. în Dosarul penal nr. 107/57/2005 a fost admis recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva Deciziei penale nr. 13/ A din 05 februarie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, casându-se decizia penală atacată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel – Curtea de Apel Alba Iulia.
A fost dispusă anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 356 din 28 februarie 2008 emis de Tribunalul Sibiu.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului C.I.
S-a făcut aplicarea art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
Înalta Curte de Casație și Justiție și-a fundamentat soluția pe următoarele considerente de fapt și de drept:
Înalta Curte a avut în vedere incidența în cauză a cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. relativ la existența unei grave erori de fapt statuată prin hotărârea atacată și anume nerelevarea certă și esențială a existenței sau nu a discernământului cu care a fost comisă fapta imputată inculpatului C.I. ceea ce determină în consecință existența uneia din cauzele care înlătură caracterul penal al acestei fapte, respectiv iresponsabilitatea prevăzută de art. 48 C. pen.
Din acest punct de vedere s-a reținut că în faza de urmărire penală a fost efectuată o expertiză medico-legală psihiatrică, iar prin raportul din 6 august 2004 al I.M.L. Sibiu s-a concluzionat că numitul C.I. prezintă „tulburare organică de personalitate. Epilepsie post TCC. Această stare nu-i afectează discernământul față de faptele imputate.”
Ulterior la judecata în fond la termenul din 15 septembrie 2004, deși a fost solicitată efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice prin încheierea de ședință de la 17 noiembrie 2004 (fila 54 dos. fond) aceasta a fost respinsă ca nepertinentă și neconcludentă moment în care s-a și intrat în faza dezbaterilor în fond.
La judecata în apel, instanța de control judiciar, față de certificatul de încadrare în grad de handicap emis de Comisia de expertiză medicală a Consiliului jud. Sibiu (fila 38 dos. apel) atestând o deficiență funcțională accentuată a dispus la 26 martie 2005 efectuarea unei expertize medico-legale care să stabilească „dacă inculpatul poate sta în judecată/ori se impune suspendarea procesului.”
Ca urmare prin raportul de expertiză medico-legală din 8 august 2005 (fila 55 dos. apel) al Serviciului de medicină legală Sibiu s-a concluzionat că „datorită tulburărilor psihice consecutive unui traumatism cranio-cerebral și unei intoxicații cu medicamente C.I. nu este capabil să stea în nume propriu într-un proces.”
Pentru concluziile mai sus iterate prin încheierea de ședință de la 6 septembrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia s-a dispus suspendarea soluționării apelului declarat de inculpatul C.I.
Ulterior prin raportul de expertiză medicală psihiatrică din 11 aprilie 2006 al Serviciului de medicină legală Sibiu (fila 76 dos. apel) s-a statuat că „numitul C.I. prezintă o tulburare organică de personalitate cu sindromul psiho-organic deteriorativ post-traumatic.
Evaluările psihiatrice și psihologice repetate au evidențiat o agravare a stării de sănătate cu accentuarea elementelor de deteriorare cognitivă și cu posibilă evoluție nefavorabilă în timp.
Față de acestea s-a apreciat că nici în prezent susnumitul nu poate sta în nume propriu într-un proces.
Având în vedere evoluția stării psihice, s-a apreciat că revenirea la o stare care să îi permită să stea în nume propriu într-un proces, este puțin probabilă.”
Datorită acestor concluzii prin încheierea de ședință de la 9 mai 2006 a Curții de Apel Alba Iulia s-a dispus în baza art. 303 alin. (1) C. proc. pen. suspendarea procesului penal până când starea sănătății sale va permite participarea acestuia la pedeapsă.
Ca și în raportul ultim menționat prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 3 ianuarie 2007 al Serviciului de medicină legală Sibiu (fila 98 dos. apel) s-a concluzionat că „numitul C.I. prezintă o tulburare organică de personalitate cu sindromul psiho-organic deteriorativ post-traumatic.
Evaluările psihiatrice și psihologice repetate au evidențiat o agravare a stării de sănătate cu accentuarea elementelor de deteriorare cognitivă și cu posibilă evoluție nefavorabilă în timp.
Față de acestea a apreciat că nici în prezent sus-numitul nu poate sta în nume propriu într-un proces.
Având în vedere evoluția stării psihice, apreciem că revenirea la o stare care să îi permită să stea în nume propriu într-un proces, este puțin probabilă.”
În sfârșit prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 15 ianuarie 2008 (fila 124 dos. apel) al Serviciului de medicină legală jud. Sibiu s-a statuat cu titlu de concluzii că „numitul C.I. prezintă o tulburare organică de personalitate – tip impulsiv. Epilepsie grand mall post-traumatism cu sindromul psiho-organic deteriorativ post-traumatic.
Față de aceste afecțiuni apreciem că, în prezent, cu excepția perioadelor critice epileptice, sus-numitul are capacitatea psihică necesară pentru a sta în nume propriu în proces.”
Concluziile comun de identice din rapoartele de expertiză medico-legală psihiatrică datate 8 august 2005, 11 aprilie 2006 și 3 ianuarie 2007 (filele 55 și 76 dos. apel și 98 dos. apel) fiind la a statua la limita un discernământ abolit al recurentului inculpat; iar din acest punct de vedere susținerea cu titlu de concluzie din cel ultim efectuat datat 15 ianuarie 2008 în sensul că „că inculpatul cu excepția perioadelor critice epileptice are capacitatea psihică necesară pentru a sta în nume propriu în proces” impunea cu necesitate efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice de către I.M.L. M.M. în virtutea efectului devolutiv total în fapt și drept al căii de atac a apelului formulat de inculpatul C.I. și întemeiat pe dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen.
Numai o nouă expertiză medico-legală psihiatrică cu internarea recurentului într-o instituție sanitară de specialitate și cu obiective clar configurate de a se răspunde inclusiv dacă acesta are sau nu păstrat discernământul critic al faptelor imputate și nu doar capacitatea de a sta în nume propriu în proces va determina reținerea corectă a situației de fapt pentru care este incriminat inculpatul și, pe cale de consecință necesară aflarea adevărului în cauză.
Se impune precizarea că pentru raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică va putea fi solicitată după caz evaluarea și avizarea sa de către comisia medico-legală superioară.
Cu ocazia reluării procedurilor de către instanța de apel, curtea de apel a dispus efectuarea unui raport de expertiză medico-legală psihiatrică și care să ofere o concluzie certă asupra stării psihice a inculpatului și a capacității sale de apreciere, critică asupra faptelor comise de momentul săvârșirii infracțiunii.
Raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică din 30 aprilie 2009 a concluzionat, după examinarea inculpatului, că acesta prezintă diagnosticul de „Tulburare de personalitate organică. Epilepsie post-traumatică G.M., iar discernământul critic al faptelor imputate, păstrat.” (f. 65).
Comisia Superioară de Medicină Legală întrunită în ședința din 16 iulie 2009 a emis avizul, prin care aprobă Raportul de expertiză medico legală psihiatrică din 30 aprilie 2009 efectuat de I.M.L. Cluj Napoca cu recomandarea că în timpul detenției pot fi aplicate măsurile de siguranță cu caracter medical prevăzute de art. 113 C. pen., iar după eliberare acestea pot fi continuate prin centrele de sănătate mintală teritorială (f. 74).
Raportat la această recomandare, curtea de apel a procedat la ascultarea inculpatului conform art. 162 C. proc. pen., acesta manifestându-și acordul cu privire la instituirea măsurii de siguranță prevăzută de art. 113 C. pen. (f. 102).
În procedura apelului, inculpatul a depus un memoriu scris (f. 79) prin care solicită să fie absolvit de orice vină în cauza de față, întrucât datorită afecțiunilor psihice grave de care suferă, nu a avut reprezentarea critică asupra consecințelor faptelor sale.
Prin Decizia penală nr. 90/ A de la 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1252/57/2008 a fost admis apelul declarat de inculpatul C.I. împotriva sentinței penale nr. 309/2004 pronunțate de Tribunalul Sibiu în Dosar penale nr. 4807/2004.
A fost desființată sentința penală atacată și procedând la o nouă judecată, sub aspect penal:
În baza art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (3), lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 lit. c) și 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.I. la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 77 din 12 noiembrie 2002 a Judecătorie Avrig, urmând ca în final inculpatul să execute 1 an și 6 luni închisoare.
A fost privat inculpatul de exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza I, lit. b) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 113 C. pen. a fost instituită față de inculpat măsura de siguranță a obligării la tratament medical, pe durata detenției, urmând ca situația acestuia să fie reevaluată după eliberare.
În baza art. 429 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus comunicarea copiei de pe dispozitiv administrației locului de deținere.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii penale atacate.
S-a constatat că din pedeapsa aplicată, inculpatul C.I. a executat perioada cuprinsă între 28 februarie 2008-16 mai 2008.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpatul C.I. în cuantum de 200 lei, va fin avansat din fondurile M.J.L.C.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că instanța fondului a reținut o bază factuală corectă, în mod obiectiv fundamentată pe actele și lucrările din dosar (procesul-verbal de cercetare la fața locului, procesul-verbal întocmit cu ocazia depistării inculpatului în timpul transportului cablurilor sustrase, raportul de constatare tehnico-științifică criminalistică, declarațiile martorilor P.N. și S.C., coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului – f. 22 dosar de fond).
Curtea de apel a reținut că tribunalul de primă instanță a realizat o evaluare judicioasă a actelor și probelor de la dosarul cauzei stabilind în mod clar și neechivoc vinovăția inculpatului în limitele infracțiunii expuse în actul de sesizare.
Curtea a reținut la rândul său, că în data de 17 aprilie 2004 inculpatul a sustras de pe un stâlp electric mai multe cabluri, după ce în prealabil a spart cu un ciocan consolele în care erau prinse acestea.
Curtea a constatat că tribunalul a dat o calificare juridică corespunzătoare faptei comise de către inculpat.
Curtea de apel a arătat însă că raportat la materialul cauzei, hotărârea instanței de fond conține unele aspecte de netemeinicie vizând individualizarea sancțiunii penale aplicate inculpatului.
Curtea de apel a relevat că apărările acestuia formulate în fața sa și însoțite de numeroase acte medicale nu sunt suficiente pentru adoptarea unei soluții de achitare conform art. 10 lit. e) C. proc. pen. raportat la art. 48 C. pen.
Raportul de nouă expertiză medico-legală efectuat în cauză și, care a fost avizat de către Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul I.N.M.L. M.M. atestă indubitabil că la momentul săvârșirii infracțiunii inculpatul avea păstrată capacitatea de apreciere critică asupra consecințelor faptelor sale.
În aceste circumstanțe, curtea de apel fără a nega problemele psihice serioase cu care se confruntă inculpatul, nu a fost în măsură să constate existența cazului de înlăturare a caracterului penal al faptei raportat la iresponsabilitate (art. 48 C. pen.).
Curtea de apel a apreciat, din perspectiva afecțiunilor psihice de care suferă inculpatul, că sancțiunea penală aplicată de către instanța de fond este prea severă, în cauză fiind justificată atenuarea răspunderii penale a acestuia.
Curtea de apel a considera că modalitatea concretă în care a fost săvârșită fapta, cuantumul prejudiciului cauzat prin infracțiunea (aproximativ 40 milioane lei), urmările produse, situația familială specială a inculpatului (acesta are mai mulți copii în întreținere), cât și conduita procesuală adecvată a acestuia, au putut fi apreciate ca motive pertinente și suficiente pentru o atenuare a răspunderii penale, prin stabilirea pedepsei la 6 luni închisoare, în condițiile menținerii dispozițiilor art. 74, 76 C. pen.
Curtea a avut în vedere și recomandările Comisiei Superioare de Medicină Legală din cadrul I.N.M.L. M.M. București și a apreciat ca oportună instituirea măsurii de siguranță, față de inculpat, a obligării la tratament medical, măsură prevăzută de art. 113 C. pen. și care a fost adusă la îndeplinire pe parcursul detenției, urmând ca să fie reanalizată și discutată după executarea pedepsei privative de libertate.
Curtea a apreciat că instituirea unei măsuri de siguranță, chiar cu acordul inculpatului, nu poate reprezenta în circumstanțele date o agravare a situației sale, ci acordarea unei satisfacții interesului său, acela de a primi îngrijirea medicală de care are nevoie.
Față de cele ce preced, curtea, conform art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpatul C.I. împotriva sentinței penale nr. 309 din 24 noiembrie 2004 a Tribunalului Sibiu, desființând hotărârea atacată și procedând la o nouă judecată în aceste limite:
În baza art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 lit. c) și art. 76 lit. c) C. pen. a condamnat inculpatul la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 83 C. pen. a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 77/12.11/200 a Judecătoriei Avrig, urmând ca în final inculpatul să execute 1 an și 6 luni închisoare.
A fost privat inculpatul de exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza I, lit. b) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 113 C. pen. s-a instituit față de inculpat măsura de siguranță a obligării la tratament medical, pe durata detenției, urmând ca situația acestuia să fie reevaluată după eliberare.
În baza art. 429 alin. (1) C. proc. pen. a dispus comunicarea copiei de pe dispozitiv administrației locului de deținere.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii penale atacate.
A constatat că din pedeapsa aplicată, inculpatul C.I. a executat perioada cuprinsă între 28 februarie 2008-16 mai 2008.
S-a făcut aplicarea art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs inculpatul C.I., fără a arăta motivele de recurs formulate în scris.
La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 3442 la 1 februarie 2010, o cerere formulată de inculpat, prin soția sa C.M., la care au fost atașate și fotocopiile unor acte privind persoana inculpatului, aflate la filele 6-10 dosarul Înaltei Curți, prin care a solicitat acordarea unui nou termen de judecată, deoarece soțul său este bolnav psihic și nu se poate prezenta și nici să stea în fața instanței să-și susțină un proces.
La termenul de judecată de la 4 februarie 2010, în recurs, Înalta Curte, apreciind ca întemeiată cererea de amânare formulată de soția recurentului inculpat, pentru a se da posibilitatea acestuia să se prezinte în fața instanței a amânat cauza la 18 martie 2010 și a menținut delegația apărătorului desemnat din oficiu, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată, aflată la fila 14 dosarul Înaltei Curți.
La dosarul cauzei a fost depus, după ce în prealabil a fost înregistrat prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 9287 la 17 martie 2010, aflat la fila 17 dosarul Înaltei Curți, un memoriu formulat de inculpatul C.A. prin soția sa C.M., în care aceasta a arătat că soțul său este fără discernământ și nu poate să se prezinte în fața instanțelor și nici nu poate susține un proces. A mai menționat că soțul său a fost condamnat pentru un furt de sârmă și de ani de zile sunt purtați prin procese, a fost o perioadă când acestea au fost suspendate, însă au s-au reluat, analizele care s-au făcut soțului său sunt ireale, el este bolnav psihic, nu are școală și nu are discernământ, are momente când nu știe ce face, muncește, dar nu realizează dacă este bine sau nu. El a luat sârma pe care a găsit-o pe câmp, însă nu a realizat pericolul și nici ce are de făcut cu ea, a venit cu sârma acasă în plină zi, fără să o ascundă, fără să se ferească de cei care puteau să-l vadă. De asemenea, soția inculpatului a mai menționat că au copii mici, că dacă rămâne singură nu are ce să le dea de mâncare, soțul său nu este vinovat pentru o faptă pentru care nu a realizat că a comis-o, este inconștient, fără discernământ.
La termenul de astăzi, s-a referit, de către magistratul asistent, că soția recurentului inculpat a depus la dosar un memoriu, prin care a învederat că inculpatul este lipsit de discernământ și nu se poate prezenta în fața instanței.
Reprezentantul M.P. asupra memoriului menționat, a arătat că acesta echivalează cu o lipsă a inculpatului de la judecată, astfel că prezenta cauză se află în stare de judecată.
Apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri atacate și în rejudecare aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., motivând că pedeapsa aplicată este prea mare și fapta nu prezintă pericol social, iar, în subsidiar, aplicarea prevederilor art. 181 C. pen.
Reprezentantul M.P. a solicitat respingerea, ca nefondat a recursului declarat de inculpat, susținând că trebuie examinate pe fond criticile apărării, prima referindu-se probabil, la temeiul art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., iar a doua, la temeiul art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. În ceea ce privește primul motiv de recurs, a arătat că nu este întemeiat, deoarece pericolul social concret al faptei este dat de modalitatea în care inculpatul a operat și de natura bunurilor sustrase. Cu privire la al doilea motiv de recurs, a menționat că pedeapsa aplicată a fost just individualizată, iar instanțele nu puteau dispune o altă modalitate de executare a acesteia, raportat la datele privind persoane inculpatului și starea sa de recidivă.
Totodată, a mai susținut că nu a identificat nici un alt caz de nelegalitate a hotărârii atacate, considerând judicioase motivele instanței de apel cu privire la luarea măsurii de siguranță prevăzută de art. 113 C. pen., a obligării la tratament medical, în calea de atac a apelului exercitată de inculpat, în sensul că nu este o agravare a situației acestuia, ci o soluționare corectă în raport cu actele cauzei.
Examinând recursul declarat de recurentul inculpat C.I. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 171 și 14 C. proc. pen., așa cum au fost precizate și de reprezentantul M.P., Înalta Curte constată recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că instanța de apel în mod corect și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul său, în baza propriului examen, în mod judicios și motivat a stabilit vinovăția inculpatului C.I. în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, în raport cu situația de fapt reținută.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., stabilindu-se că fapta inculpatului C.I. care la data de 17 aprilie 2004 a sustras o cantitate de 120 kg. cablu din aluminiu de la o linie electrică aflată în curs de executare, pe teritoriul Turnu Roșu, întrunește, atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă post-condamnatorie prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Din fișa de cazier a inculpatului, aflată la filele 29 și 29 bis dosarul parchetului a rezultat că inculpatul a mai fost condamnat prin sentința penală nr. 77 din 12 noiembrie 2002 a judecătoriei Avrig la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. (1) C. pen. și la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută și pedepsită de art. 217 alin. (1) C. pen., în baza arat. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare și s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani potrivit art. 81, art. 82 C. pen.
Înalta Curte, în baza propriului examen a constatat din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cursul procesului penal, că inculpatul a săvârșit infracțiunea de furt calificat în stare de recidivă, în condițiile împrejurărilor faptice stabilite, acesta recunoscând comiterea ei, descriind modul în care a sustras cablul, așa încât, acesta a avut reprezentarea rezultatului faptei și a urmărit producerea acestuia, inculpatul acționând cu intenție directă în comiterea infracțiunii.
Vinovăția inculpatului C.I. este dovedită prin ansamblul materialului probator administrat de-a lungul procesului penal, respectiv a procesului-verbal întocmit la data de 18 aprilie 2004 în care se atestă depistarea inculpatului C.I. ce transporta e colaci cu cablu de aluminiu ce cântăreau 120 kg (filele 1-2 dosarul parchetului), cu procesul-verbal de cercetare la fața locului întocmit la 19 aprilie 2004 și planșele foto (filele 3-10 dosarul parchetului), cu raportul de constatare tehnico-științifică din 7 mai 2004 întocmit de I.P.J. Sibiu, Serviciul Criminalistic și în care se concluzionează că urma de încălțăminte ridicată cu ocazia cercetării la fața locului din data de 19 aprilie 2004 în cauza privind furtul de cabluri electrice de pe stâlpul rețelei de medie tensiune situate la ieșirea din localitatea Turnu Roșu, a fost creată de o încălțăminte având aceleași caracteristici (mărime, model și tip) cu cizma piciorului dreptului ridicată de la numitul C.I., domiciliat în orașul A., jud. S. (filele 13-17 dosarul parchetului), cu procesele-verbale de predare-primire, dovada (filele 18-21 dosarul parchetului), cu adresa părții civile SC H. S.A, Sucursala Hidrocentrale Sibiu în care a menționat că LEA 20Kv figurează ca investiție în curs și face parte din investiția Mârșa-Brezoi, valoarea prejudiciului fiind de 53.388.250 lei, din care societatea și-a recuperat valoarea conductorilor, respectiv suma de 13.253.240 lei, solicitând obligarea inculpatului la suma de 40.135.000 lei compusă din 8.635.000 lei reprezentând valoarea izolatorilor ISNS 20 KV – 11 buc. × 785.000 lei/buc; 10.500.000 lei cheltuieli cu manopera; 21.000.000 lei contravaloare transport utilaje, autospeciala 400.000 lei/h × 30 ore = 12.000.000 lei, tractor 300.000 lei/h × 30 h = 9.000.000 lei și actele depuse la prima instanță (fila 23 dosarul parchetului; filele 8-16; 27-47 dosarul tribunalului), cu declarațiile martorilor P.N. și Ș.C., în care au descris împrejurările pe care le-au cunoscut (filele 24-25; 34-37 dosarul parchetului și 51-52 dosarul tribunalului), cu declarațiile inculpatului C.I., care a recunoscut săvârșirea faptei, descriind împrejurările săvârșirii ei, apel, în rejudecare luând la cunoștință de concluziile raportului de expertiză precum și recomandările expuse, fiind de acord să fie supus măsurii de siguranță cu caracter medical prevăzută de art. 113 C. pen. (filele 27-28 dosarul parchetului și fila 22 dosarul tribunalului și fila 100 dosarul curții de apel, în rejudecare), cu actele medicale și alte acte privind pe inculpat (filele 38-45 dosarul parchetului și filele 17-20 dosarul tribunalului), cu raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de Serviciul de Medicină Legală Județean Sibiu cu nr. 519/IV/1/171 din 6 august 2004 prin care s-a concluzionat că „1. Numitul C.I. prezintă „tulburare organică de personalitate, Epilepsie post. TCC”.2. Această stare nu-i afectează discernământul față de faptele imputate (fila 54 dosarul parchetului), cu rapoartele de expertiză efectuate în cauză în cursul judecății, precum și cu raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică privind pe inculpat întocmit de I.M.L. Cluj-Napoca cu nr. 107/VI/d/1 din 30 aprilie 2009 în care se concluzionează că „1. Numitul C.I. prezintă diagnosticul: Tulburare de personalitate organică. Epilepsie posttraumatică G.M. 2. Comisia opiniază că în cadrul stării sale psihice susnumitul a avut discernământul critic al faptelor imputate păstrat” (filele 62-64 dosarul curții de apel, în rejudecare), cu avizul Comisiei Superioare de Medicină Legală al I.N.M.L. M.M. ce a avizat raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică nr. 107/VI/d/1 din 30 aprilie 2009 efectuat de I.M.L. Cluj, aprobat și de Comisia de Avizare și Control de pe lângă I.M.L. Cluj prin avizul din 15 mai 2009, cu precizarea că în timpul detenției pot fi aplicate măsurile de siguranță cu caracter medical prevăzute de art. 113, iar după eliberare acestea pot fi continuate prin centrele de sănătate mintală teritoriale (fila 74 dosarul curții de apel, în rejudecate).
Materialul probator evidențiat mai sus reflectă modalitatea de săvârșire a sustragerii cablului de către inculpatul C.I., chiar acesta, precizând în declarația dată în primă instanță modul în care a sustras, în concret bunul și anume că „În 17 aprilie 2004 am plecat de acasă cu un atelaj hipo pentru a ridica fier vechi de pe marginea râului. Când am ajuns în dreptul stâlpului, am observat cablurile căzute și am crezut că nu mai sunt utilizabile. M-am urcat pe stâlp și le-am tăiat cu un ciocan pe care îl aveam la mine, după care le-am urcat în căruță…”.
Astfel, inculpatul C.I. a avut capacitatea de reprezentare asupra faptei comise, acesta acționând în scopul sustragerii cablului, de pe stâlp, prin tăiere, pe care și l-a însușit, producând prejudiciul menționat de către partea civilă, modalitatea de comitere, înlăturând apărarea inculpatului că acesta s-ar fi aflat în eroare asupra naturii bunului.
Totodată, Înalta Curte nu poate reține nici apărarea formulată de soția recurentului inculpat în memoriul depus în recurs cu privire la lipsa discernământului acestuia, întrucât aceasta este infirmată de un mijloc de probă științific, avizat de cel mai înalt for medical, raportul cu nr. 107/VI/d/1 din 30 aprilie 2009 în care s-a concluzionat că „1. Numitul C.I. prezintă diagnosticul: Tulburare de personalitate organică. Epilepsie posttraumatică G.M. 2. Comisia opiniază că în cadrul stării sale psihice susnumitul a avut discernământul critic al faptelor imputate păstrat”, ce a fost avizat de Comisia Superioară de Medicină Legală al I.N.M.L. M.M., cu precizarea că în timpul detenției pot fi aplicate măsurile de siguranță cu caracter medical prevăzute de art. 113, iar după eliberare acestea pot fi continuate prin centrele de sănătate mintală teritoriale.
Înalta Curte nu poate avea în vedere critica formulată de apărătorul recurentului inculpat cu privire la lipsa pericolului social al faptei săvârșite, întrucât, examinând, în mod efectiv, criteriile impuse de legiuitor în conținutul art. 181 alin. (2) C. pen., respectiv modul și mijloacele de săvârșirea a faptei, scopul urmărit, împrejurările în care fapta a fost comisă, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și persoana și conduita făptuitorului, în contextul concret al cauzei, constată că fapta inculpatului C.I. prezintă pericolul social al unei infracțiuni, respectiv a celei de furt calificat.
Astfel, materialul probator administrat în cursul procesului penal dovedește că inculpatul C.I., în data de 17 aprilie 2004, a sustras cablu de pe un stâlp de înaltă tensiune ce face parte din investiția C.A. pusă parțial sub tensiune, prin tăierea cu un ciocan, însușindu-și cantitatea de 120 kg. cablu, valoarea totală a prejudiciului fiind de 53.388.250 lei, din care s-a recuperat valoarea conductorilor, respectiv de 13.253.240 lei, rămânând nerecuperată suma de 40.135.000 lei, compusă din 8.635.000 lei reprezentând valoarea izolatorilor ISNS 20 KV – 11 buc. × 785.000 lei/buc; 10.500.000 lei cheltuieli cu manopera; 21.000.000 lei contravaloare transport utilaje, autospeciala 400.000 lei/h × 30 ore = 12.000.000 lei, tractor 300.000 lei/h × 30 h = 9.000.000 lei, inculpatul fiind recidivist, așa încât prin modul efectiv de săvârșire a faptei, prin însușirea unui cantități importante de cablu de înaltă tensiune, a contribuit la producerea unei urmări semnificative la acel moment, atât prin cantitate, cât și necesitatea remedierii pagubei, prin suma pretinsă de partea civilă, inculpatul anterior fiind condamnat și pentru infracțiuni, în condițiile reținute, dovedind că nu a conștientizat consecințele unor fapte antisociale, fiind recidivist, așa încât fapta comisă de acesta prezintă pericolul social al unei infracțiuni.
În raport cu cele menționate, Înalta Curte apreciază că ambele instanțe au stabilit că fapta comisă de inculpatul C.I., în condițiile arătate întrunește toate trăsăturile esențiale ale unei infracțiuni, așa încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
De asemenea, Înalta Curte consideră că sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei dispuse, atât în ceea ce privește cuantumul concret, pentru infracțiunea reținută, prin menținerea circumstanțelor reținute și de prima instanță și regimul sancționator atenuat prevăzut de art. 74, 76 C. pen., acela ca urmare a aplicării art. 83 C. pen., cu executare în regim de detenție, prima instanță de control judiciar a făcut o corectă adecvare cauzală a tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., la condițiile efective ale cauzei.
Astfel, cuantumul de 6 luni închisoare, care a fost cumulat cu pedeapsa anterioară de 1 an închisoare, cu reținerea art. 74, lit. c) și art. 76 lit. c) C. pen., ca urmare a aplicării art. 83 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei menționate aplicată prin sentința penală nr. 77 din 12 noiembrie 2002 a Judecătoriei Avrig, inculpatul C.I., urmând să execute în final pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, prin privare de libertate, reflectă în o apreciere plurală și efectivă a gradului de pericol social concret al faptei comise, agravat de circumstanțele reale menționate, a cuantumului prejudiciului produs, a circumstanțelor personale ale inculpatului, care a recunoscut săvârșirea faptei, starea sănătății sale, așa cum rezultă din raportul medico-legal evidențiat, de situația sa familială, este căsătorit, are copii în întreținere, este însă recidivist, așa cum rezultă din fișa de cazier, dovedind perseverență infracțională.
Înalta Curte consideră că instanța de apel a apreciat just că pedeapsa totală de 1 an și 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenție aplicată inculpatului C.I. este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate și educativ în îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa viitoare pozitivă.
Totodată, instanța de recurs constată că prima instanță de control judiciar a dat relevanță și principiului proporționalității în stabilirea pedepsei, respectiv între gravitatea faptei comise și profilul moral și de personalitate al inculpatului.
Înalta Curte nu poate reține critica formulată de către apărătorul recurentului inculpat de a se dispune modalitatea neprivativă de libertate a executării pedepsei, prevăzută de art. 81 C. pen., având în vedere condițiile legale impuse de legiuitor pentru aplicarea acesteia, ce nu sunt îndeplinite în contextul cauzei.
Astfel, condițiile prevăzute la art. 81 lit. b) și c) C. pen. și anume că infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38 și respectiv aceea când se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, nu sunt îndeplinite, întrucât inculpatul C.I., este recidivist, anterior fiind condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, în condițiile arătate, iar scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin privare de libertate, în vederea conștientizării consecințelor comiterii de infracțiuni.
În raport cu cele menționate, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului de către instanța de apel este legală și temeinică, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Totodată, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de apel a dispus față de apelantul inculpat C.I. măsura de siguranță a obligării la tratament medical prevăzută de art. 113 C. pen. pe durata detenției, urmând ca situația acestuia să fie reevaluată după eliberare, având în vedere conținutului avizului Comisiei Superioare de Medicină Legală emis de I.N.M.L. M.M. în care s-a precizat în mod expres că în timpul detenției pot fi aplicate măsurile de siguranță cu caracter medical prevăzute de art. 113, iar după eliberare acestea pot fi continuate prin centrele de sănătate mintală teritoriale.
Prima instanță de control judiciar a evidențiat că instituirea unei măsuri de siguranță, chiar cu acordul inculpatului, nu poate reprezenta în circumstanțele date o agravare a situației sale ci acordarea unei satisfacții interesului său, acela de a primi îngrijirea medicală de care are nevoie.
Înalta Curte consideră că măsura de siguranță mai sus menționată dispusă de instanța de apel, limitată numai pe durata detenției, urmând ca situația acestuia să fie reevaluată după eliberare, apelantul inculpat fiind de acord să fie supus acestei măsuri cu caracter medical, așa cum rezultă din declarația acestuia dată în apel, aflată la fila 100 din dosarul curții de apel, își poate atinge scopurile și anume, atât înlăturarea unei stări de pericol pentru societate, cât și ocrotirea sănătății inculpatului.
În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră decizia instanței de apel legală și temeinică sub toate aspectele.
Înalta Curte, verificând hotărârea atacată nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.I. împotriva deciziei penale nr. 90/ A din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția penală.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.I. împotriva Deciziei penale nr. 90/ A din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 18 martie 2010.