Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin sentința penală 36 din 22 ianuarie 2007, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul penal nr. 48/118/2005, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata A.Ș.E. - fiica lui E. și M., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art 26 rap. la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen.
S-a constatat că partea vătămată P. SA nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanța a reținut următoarele:
În actul de inculpare s-a arătat că inculpata A.Ș.E., în calitate de administrator la SC C. SRL, a contribuit în luna septembrie 1998, prin prezența sa și prin angajare de raporturi comerciale cu SC P. SA Năvodari, la inducerea în eroare a rafinăriei, în scopul obținerii pentru sine și pentru soțul său A.E., de foloase materiale injuste.
Instanța a reținut că, în perioada 1996-1998, SC C. SRL București a desfășurat activități de comerț cu piese auto și carbid. în ce privește produsele petroliere, instanța a reținut că acestea nu au făcut obiectul activității acestei societăți până la contractul cu P. Societatea administrată de inculpată nu avea în proprietate și nici închiriate spații de depozitare destinate produselor petroliere și nici alte mijloace de transport specifice acestui gen de comerț.
Din declarațiile inculpatei și ale soțului acesteia a rezultat că, în anul 1998, C.I. Ie-a propus ca SC C. SRL să încheie un contract de achiziție produse petroliere cu SC P. SA, cu plata la 20 de zile, spunând că ar cunoaște pe cineva la societatea vânzătoare care i-ar putea ajuta la încheierea contractului.
Potrivit înțelegerii cu C.I., inculpata, în calitate de administrator al societății, l-a însoțit pe acesta la sediul P. SA. Pe drum, inculpata pretinde că martorul i-a cerut să susțină că este soție de parlamentar, că societatea deține mai multe mașini de transport al mărfii și microbuze pentru transport pasageri, având parc auto.
Alexe Ș.E. a mai arătat că pe drum s-au întâlnit și cu omul de legătură, G.O., care a discutat cu C.I. și care Ie-a spus că pot merge să încheie contractul. Acolo, G.O. a intrat în biroul martorului Ț.G. iar când a ieșit i-a asigurat că încheierea contractului este asigurată. Acea persoană Ie-a cerut actele societății, inculpata a susținut în fața lui că este soție de parlamentar, că reprezintă o firmă serioasă, că dețin parc de mașini și taximetre și că doresc să facă plata la 20 de zile, cu ordin de plată.
Inculpata a mai susținut că a fost prezentă la încărcarea mărfii în mai multe rânduri, marfă ce a fost ulterior preluată de soțul său și de C.I. și vândută pe la diverse stații P.
Ulterior, a aflat că banii obținuți astfel au fost cheltuiți de soțul său și C.I., iar când i-a întrebat pe aceștia cu privire la efectuarea plății, A.E. i-ar fi răspuns că nu o privește acest aspect. Ulterior, inculpata a și părăsit domiciliul comun.
Martorul C.I. a arătat că a aflat de la G.O. că SC P. SA caută clienți pentru vânzare de produse petroliere și l-a sfătuit pe A.E. să contracteze prin intermediul inculpatei, pentru ca astfel să îi poată plăti o datorie de 300.000.000 lei, pe care o avea la acesta. împreună cu A.Ș.E. au mers la Ț.G. care a solicitat actele societății, inculpata a completat comanda pentru 200 tone benzină și 400 tone motorină. După ridicarea combustibilului și revânzarea acestuia, martorul și-a primit datoria iar după 6 luni de la încheierea contractului l-a întâlnit pe A.E. și l-a întrebat dacă a achitat marfa, dar acesta i-a răspuns că nu e treaba lui.
În declarația dată la data de 16 octombrie 2006, același martor arată în fața instanței că înțelegerea privind contractul cu P. a făcut-o cu A.E., care avea o datorie la martor. A mai susținut că nu cunoaște pe G.O. și pe nimeni altcineva în conducerea P.
Soțul inculpatei, A.E., susține că înțelegerea cu C.I. a fost ca acesta să se ocupe de plata contravalorii mărfii achiziționate de la SC P. SA și tot acesta a fost cel care s-a ocupat de vânzarea mărfii.
Martora B.C. a declarat că a lucrat la Serviciul Rețele Comerciale din cadrul SC P. SA, iar în baza atribuțiilor de serviciu edita contracte de vânzare cumpărare, emitea dispoziții de livrare. Cu privire la contractul încheiat cu SC C. SRL București, martora își amintește că a primit dispoziție scrisă de la Ț.G. să întocmească contractul de vânzare-cumpărare, cu plata ce se va face la maxim 20 de zile de la livrarea produselor petroliere, cumpărătorul garantând cu fila CEC. Martora a mai arătat că a nu a cunoscut pe nici un reprezentant al societății dar, din auzite sau „bârfele ce se vehiculau" (pag. 119 dosar urmărire penală), a înțeles că inculpata ar fi soție de parlamentar.
La dosar există numeroase declarații date de martori care au cunoscut, în calitatea lor de șoferi auto, aspecte legate de vânzarea produselor petroliere, dar din depozițiile acestora nu reiese că au perceput prezența inculpatei la vânzarea combustibilului ci doar la ridicarea mărfii de la SC P. SA. Martorul S.V. a declarat că a discutat cu un bărbat care s-a recomandat drept reprezentant al SC C. SRL
Martorul T.G. a arătat că, la data încheierii contractului cu inculpata, deținea funcția de șef rețele comerciale. La acesta au venit G.O. împreună cu C.I. și A.Ș.E., aceasta din urmă manifestându-și intenția de a cumpăra produse petroliere, întrucât deține în Constanța și București mai multe autovehicule. Carnetul cu file CEC a fost lăsat de inculpată lui G.O., acesta lucrând la Serviciul Financiar. La 20 de zile de la încheierea contractului s-a sistat livrarea iar, după plata parțiala, livrarea s-a reluat.
Martorul G.O. a susținut că l-a cunoscut pe C.I. prin intermediul lui M.I. și l-a rugat să îl ajute să deruleze o afacere. Martorul i-a introdus pe C.I. și pe A.Ș.E. la Ț.G. și i-a spus acestuia că inculpata s-ar putea să fie soție de parlamentar, calitate care îi fusese făcută cunoscută de către C.I. și de către M. Martorul mai susține că nu a primit nici un carnet de CEC-uri, dar bănuiește că a fost lăsată o filă CEC pentru că altfel nu s-ar fi încheiat contractul. După ce a fost livrată marfa și obligația de plată a ajuns la scadență, după reluarea livrării, martorul a încercat să ia legătura cu C.I. ca să îl determine să execute obligația dar a aflat de la M.I. că acesta se ascunde de teama răzbunării lui A.E.
La judecata în acest ciclu procesual, martorii au menținut cele declarate cu prilejul audierilor anterior, mai ales că trecuseră deja 8 ani de la data la care s-au petrecut cele relatate. Au existat însă și nuanțări. De exemplu, martorul Ț.G. a arătat că este posibil ca acea femeie (inculpata) să îi fi fost prezentată ca soția unei anumite persoane dar nu își mai amintește (fila 71, Dosar nr. 1210/2004). Ulterior, în declarația dată la 27 februarie 2006 (fila 48, Dosar nr. 1898) a arătat că a auzit un zvon, la momentul încheierii contractului, cum că inculpata ar fi soție de senator dar nu i-a dat importanță.
Același martor a mai arătat că la vremea respectivă, la momentul încheierii contractului cu SC C., important era să găsească clienți întrucât societatea se desprinsese din alta mai mare și nu aveau clientelă. Precizările cu privire la modul în care urma să fie valorificat combustibilul nu aveau o greutate prea mare. Se verificau însă actele privind societatea -potențial cumpărător, de către Serviciul Rețele Comerciale, condus de către martor, dar și de Serviciul Finanțe, Serviciul Juridic, Serviciul Comercial, directorul comercial. Despre rolul acelorași compartimente în încheierea contractului, face vorbire și martora B.C.
Se reține în actul de inculpare că inculpata a indus în eroare SC P. SA la încheierea contractului, afirmând că are o activitate prosperă, că are un parc de mașini și taxiuri, că este soție de parlamentar.
Pentru a aprecia că inculpata a înșelat reprezentanții societății vânzătoare, este necesar ca acțiunea inculpatei de inducere în eroare să fie determinantă asupra celui înșelat, astfel încât dacă inculpata nu ar fi întreprins o anumită acțiune (în cazul de față dacă nu ar fi făcut niște afirmații), reprezentanții societății înșelate nu ar contractat sau executat contractul.
În plus, din afirmațiile inculpatei trebuie să transpară reaua credință - intenția de inducere în eroare a vânzătorului.
Instanța a remarcat, examinând declarațiile martorilor, că nici una din declarațiile făcute de inculpată cu prilejul încheierii contractului nu a convins reprezentanții P. să încheie contractul.
Contractul a fost semnat din partea societății vânzătoare de 4 persoane din cadrul Serviciului Rețele Comerciale, de Serviciul Finanțe, Serviciul Juridic, Serviciul Comercial. Toate aceste persoane aveau o răspundere în analizarea bonității și credibilității clientului potențial, astfel încât niște afirmații nu puteau avea mai multă greutate decât verificările pe care acești factori de decizie și aceste compartimente erau datori să le întreprindă.
Aceste verificări fie nu au fost făcute sau, din contră, s-au efectuat fără ca societatea inculpatei să fie înregistrată în vreo bancă de date ca fiind rău-platnică.
În plus, așa cum o arată declarațiile martorilor, momentul în care s-a încheiat contractul corespunde unei perioade în care SC P. SA se desprinsese dintr-o altă societate și era interesată în a-și găsi proprii clienți, în a-și forma propria piață de vânzare a produselor petroliere, scop la care conlucrau toți angajații, aducând clienți, care nu erau chiar atât de drastic selectați. Reprezentanții societății P. SA și-au asumat riscul contractului, riscul de a contracta cu un cumpărător poate nu suficient verificat.
Cât privește „greutatea" și natura determinantă a acelor afirmații, instanța a remarcat din chiar declarațiile martorilor, că aceștia nu le-au dat importanță. Astfel, circula zvonul că inculpata A.Ș.E. ar fi soție de senator, dar martorii au declarat că nu în considerarea acelei calități au încheiat contractul. De asemenea, martorul Ț.G. a susținut că nu interesa ce va face cumpărătorul cu marfa pe care i-o vindea, dacă avea posibilitatea de valorificare rapidă, dacă exista în realitate acel parc de taxiuri și mașini.
Instanța a apreciat că nu există o dovadă certă a intenției inculpatei de a induce în eroare firma vânzătoare prin afirmațiile făcute, câtă vreme cunoștea faptul că există o posibilitate de valorificare rapidă a combustibilului, prin înțelegerea existentă între M.I. și A.E., potrivit căreia primul punea la dispoziția soților A. mai multe mașini de transport a mărfii. A afirma că derulează o afacere prosperă nu este neapărat dovada relei-credințe, ci poate fi o susținere animată doar de dorința de a părea un partener cât mai puternic, din dorința de a încheia acel contract important fără să rezulte și intenția inculpatei de a induce în eroare contractantul prin neplata prețului.
Nu rezultă din actele dosarului că inculpata A.S.E. ar fi avut cunoștință și despre o eventuală înțelegere a lui A.E. cu C.I. de a nu executa contractul, că ar fi fost parte la o astfel de înțelegere.
B. Prin Decizia penală nr. 32/P din 12 martie 2008, Curtea de Apel Constanta, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanta împotriva sentinței penale nr. 36 din 22 ianuarie 2007, pronunțată de Tribunalul Constanța, în Dosarul penal nr. 48/118/2005, ca nefondat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:
Procedând la soluționarea cauzei, Tribunalul Constanța a pronunțat sentința penală nr. 1 din 4 ianuarie 2005 prin care a dispus schimbarea încadrării juridice din art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen.
Apelul declarat de inculpată împotriva acestei sentințe penale a fost admis prin Decizia penală nr. 229 din 13 septembrie 2005 a Curții de Apel Constanța care a desființat sentința penală atacată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Constanța pentru rezolvarea fondului cauzei cu respectarea dispozițiilor privind procedura de citare și dreptul la apărare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că sentința penală apelată nr. 36 din 22 ianuarie 2007, pronunțată de Tribunalul Constanța în cel de-al doilea ciclu procesual este legală și temeinică.
Curtea, și-a însușit motivele prezentate de instanța de fond în pronunțarea soluției criticate de parchet.
Față de mijloacele de probă existente la dosar, în mod corect prima instanță a dispus achitarea inculpatei în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen.
S-a reținut că Tribunalul Constanta, analizând temeinic materialul probator administrat atât în cursul urmăririi penale cât și al cercetării judecătorești, a apreciat în mod corect că în cauză nu rezultă cu certitudine intenția inculpatei de a induce în eroare prin afirmațiile sale pe contractantul - vânzător SC P. SA Năvodari pentru încheierea contractului de vânzare - cumpărare produse petroliere și nici intenția acesteia de a nu plăti prețul mărfii în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust.
Pentru existenta infracțiunii de înșelăciune în convenții este necesar ca acțiunea inculpatului de inducere în eroare să fi determinat încheierea sau executarea contractului în așa fel încât fără această eroare cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul.
În cauză, din probele administrate și din declarațiile martorilor invocați de apelant B.C., G.M., C.C., T.G., nu rezultă că afirmațiile inculpatei cu prilejul încheierii contractului de vânzare cumpărare ar fi convins pe reprezentanții vânzătorului să încheie contractul în condițiile date.
Reiese că, dimpotrivă, în acea perioadă societatea vânzătoare era interesată în crearea unei piețe proprii de desfacere a mărfii după desprinderea dintr-o altă societatea, iar activitatea de verificare a bonității și credibilității clientului făcându-se superficial.
Cum în speță nu s-a făcut dovada relei credințe a inculpatei cu ocazia încheierii si executării contractului, nu se poate reține nici existența unei acțiuni de inducere sau menținere în eroare a SC P. SA Năvodari și, deci, nici săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
C. Prin Decizia penală nr. 3311 din 20 octombrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva Deciziei penale nr. 32/ P din 12 martie 2008, a casat decizia și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, menținând actele procedurale îndeplinite până la termenul din 6 septembrie 2007.
D. Cu ocazia dezbaterii în rejudecare a apelului declarat de Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, a fost pusă în discuția contradictorie a părților o problema vizând neregularitatea actului de sesizare a primei instanțe, în sensul neconcordanței dintre numele conceptat al inculpatei în rechizitoriu, ca fiind acela de A.Ș.M. (E.), în raport de numele conceptat de prima instanță în hotărârea pronunțată, respectiv A.Ș.E., nume ce concordă cu cel menționat în actul de legitimare prezentat.
Cu privire la aceasta problemă, instanța de apel a apreciat că nu poate constitui un motiv de admitere al apelului, invocat din oficiu de instanță, întrucât celelalte date de stare civilă menționate atât în actul de sesizare a primei instanțe, cât și în hotărârea pronunțată de aceasta coincid, astfel încât nu mai există dubiu cu privire la persoana trimisă în judecată și cu privire la care s-a pronunțat o hotărâre în primă instanță.
Prin Decizia penală nr. 67/ P din 11 septembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța împotriva sentinței penale nr. 36 din 22 ianuarie 2007, pronunțată de Tribunalul Constanța
Pentru a decide astfel, pe fondul apelului, curtea a analizat criticile formulate de către apelant, în raport de probele administrate în cauză, atât în ciclurile procesuale anterioare, cât și cu ocazia soluționării prezentului apel. Astfel, instanța de apel a constatat că, pe de o parte inculpata, chiar dacă a menționat, deși cu un grad redus de veridicitate, în fața angajaților SC C.P. SA Năvodari, că ar fi soție de senator, această afirmație nereală nu a determinat în nici un fel încheierea de contracte de furnizare carburanți între SC C.P. SA Năvodari și SC C. SRL București, al cărei delegat era inculpata, furnizorul de produse petroliere la acea dată având o politică de marketing agresivă și permisivă, în sensul de a favoriza încheierea relațiilor comerciale specifice cu toate persoanele care doreau să cumpere carburanți, în scopul obținerii unei cote mai mari de piață și a lichidării unor stocuri de carburanți, pentru obținerea de profit și realizarea obiectivelor economice financiare propuse și asumate de către acționariat.
Relevante sunt în acest sens declarațiile martorilor T.G., C.C., B.C., G.M., ascultați nemijlocit de către instanță, ce se coroborează și cu declarațiile inculpatei și cu faptul obținerii unui titlu executoriu de către comerciantul furnizor fată de debitorul beneficiar.
Activitatea premergătoare încheierii contractelor de furnizare carburanți se înscrie în cadrul normal al negocierilor uzuale dintre comercianți din acest domeniu, raporturile juridice încheiate între părți fiind supuse și respectând regulile comerciale uzuale, inclusiv cele privind riscul acceptat al vânzătorului privind recuperarea cu greutate sau întârziere a prețului ce i se cuvenea.
Ca atare, în raport de aceste elemente de fapt, instanța de apel a apreciat că, în cauză, nu poate fi exercitată acțiunea penală față de inculpată privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenție, în modalitatea inducerii în eroare cu ocazia încheierii contractului, prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., întrucât se constată incidența art. 10 lit. d) C. proc. pen., fapta inculpatei neîntrunind elementele constitutive ale infracțiunii, nici sub aspectul laturii obiective (inexistenta producerii unei erori de fapt determinante la încheierea convenției), nici sub aspectul laturii subiective (inculpata acționând fără a avea în vedere prejudicierea cocontractantului prin producerea unor foloase ilicite pentru sine sau pentru altul).
E. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, criticând-o pentru nelegalitate pentru motivele prezente pe larg în motivele scrise precum și oral, astfel cum rezultă din practicarea prezentei decizii.
În esență, s-a motivat că judecătorul care a soluționat fondul cauzei, în al doilea ciclu procesual, prin sentința penală nr. 36 din 22 ianuarie 2007 a Tribunalului Constanța, a pronunțat și sentința penală nr. 2474 din 28 decembrie 2001 a Judecătoriei Constanța prin care a soluționat cauza penală privind pe soțul inculpatei, A.E., trimis în judecată pentru aceeași faptă, ocazie cu care a făcut aprecieri și cu privire la participația penală a inculpatei din prezenta cauză.
S-a mai arătat că această critică a fost formulată și în apel, însă instanța de apel a omis să se pronunțe pe acest aspect prin decizia recurată.
În subsidiar, s-a criticat greșita soluție de achitare a inculpatei ca urmare a unei grave erori de fapt comise de instanța de fond și de apel.
Examinând hotărârile recurate în raport de criticile formulate, prin prisma cazurilor decasare prev. de art. 3859 pct. 3, teza ultimă și art. 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că judecătorul M.L.A. (fostă T.) care a soluționat fondul prezentei cauze, prin sentința penală nr. 36 din 22 ianuarie 2007 a Tribunalului Constanța, s-a aflat în situația de incompatibilitate prevăzută de art. 47 alin. (2) C. proc. pen., întrucât și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluția ce ar putea fi dată în cauză. Mai exact, magistratul în cauză a participat la soluționarea Dosarului penal nr. 832/2001 al Judecătoriei Constanța (sentința penală nr. 2474 din 28 decembrie 2001), având ca obiect soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul A.E., soțul inculpatei, trimis în judecată pentru săvârșirea în calitate de autor a infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., pentru care a fost trimisă ulterior în judecată și inculpata, în varianta complicității, ca formă a participației penale.
Examinând considerentele sentinței penale nr. 2474 din 28 decembrie 2001 a Judecătoriei Constanța, privind pe inculpatul A.E., soțul inculpatei, se constată că la fila 7 alin. ultim, se reține că „Instanța apreciază că dacă a existat o acțiune de inducere în eroare, aceasta aparține administratorului societății A.Ș.E. care s-a ocupat de semnarea contractului și ar fi trebuit să execute obligațiile cumpărătorului, de plată a prețului și de preluare a mărfii."
În atare situație, este evident că judecătorul fondului și-a exprimat părerea cu privire la soluția care s-ar putea da în cauza privind pe inculpata A.Ș.E., ce a fost soluționată ulterior, iar împrejurarea că declarația de abținere a magistratului respectiv a fost respinsă prin încheierea din 16 februarie 2006 dată în Dosarul nr. R1898/2005 (48/118/2005) al Tribunalului Constanța nu împiedică analizarea existenței cazului de incompatibilitate în căile de atac, întrucât sunt incidente dispozițiile art. 361 alin. (2) și (3) și, respectiv, art. 3851 alin. (2) și (3) C. proc. pen., potrivit cu care încheierile pot fi atacate cu apel /recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată, iar apelul/recursul făcut împotriva sentinței/deciziei se socotește făcut și împotriva încheierilor.
Susținerea apărării inculpatei potrivit cu care critica privind existența cazului de incompatibilitate nu poate fi luată în considerare întrucât a fost formulată direct în recurs, nu poate fi primită, având în vedere că, pe de o parte, a fost invocată și în fața instanței de apel care, cu toate că nu a soluționat-o, a solicitat opinia părților cu privire la autoritatea de lucru judecat a încheierii prin care s-a respins o declarație de abținere, iar, pe de altă parte, fiind vorba despre dispoziții ce au consecințe directe asupra compunerii instanței, încălcarea acestora este sancționată în condițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. și poate fi invocată în orice fază a procesului.
Ca atare, întrucât la soluționarea cauzei în fond a participat un judecător ce se afla în cazul de incompatibilitate prev. de art. 47 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul parchetului sub acest aspect este întemeiat și urmează a fi admis.
Cum admiterea recursului în ipoteza la care face referire cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 3, teza ultimă C. proc. pen. are drept consecință casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, cercetarea celorlalte motive de recurs este inutilă, urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării.
În consecință, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, conform art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat în cauză, va casa decizia recurată, precum și sentința penală nr. 36 din 22 ianuarie 2007 a Tribunalului Constanța și va trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond - Tribunalul Constanța.
Conform dispozițiilor. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva Deciziei penale nr. 67/ P din 11 septembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, privind pe inculpata A.Ș.E.
Casează decizia atacată și sentința penală nr. 36 din 22 ianuarie 2007 a Tribunalului Constanța și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond - Tribunalul Constanta.
Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se va suporta din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 martie 2010.