Asupra recursului de față;
În baza actelor și lucrărilor dosarului reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 190 din 13 decembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza disp. art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara S.A.I. prin lichidator judiciar C.C.I.P.U.R.L., cu sediul în Ploiești, jud. Prahova, împotriva rezoluțiilor adoptate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. 1138/P/2009, cu privire la intimatul S.V., magistrat procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil.
Au fost menținute rezoluțiile nr. 1138/P/2009 din 25 august 2010 și nr. 1287/II/2/2010 din 29 octombrie 2010, ca fiind legale și temeinice.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată petiționara la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut că prin plângerea adresată instanței la data de 18 noiembrie 2010 și înregistrată sub nr. 1213/42/2010 din 24 noiembrie 2010, petiționara S.A.I. a solicitat, în temeiul art. 278 C. proc. pen., desființarea rezoluțiilor date de procuror în dosarul nr. 1138/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, pe care le-a apreciat ca fiind netemeinice și nelegale.
În susținerea plângerii, petiționara a arătat că este lichidată judiciar prin „cumul de infracțiuni", invocând înregistrarea în fals la ORC Prahova pentru a „masca hotărârea secretă dată de Judecătoria Ploiești, arătând, totodată, că documentațiile depuse în baza Legii nr. 36/1991 au fost sustrase.
La termenul de judecată din data de 13 decembrie 2010, Ministerul Public, prin reprezentant, a invocat excepția tardivității plângerii în raport de dispozițiile Deciziei în interesul legii nr. 15/2009, susținându-se că data depunerii plângerii la Procurorul General a fost la 13 septembrie 2010, soluționată de acesta la 29 octombrie 2010, astfel că depunerea plângerii la 24 noiembrie 2010 depășește termenul de 40 de zile.
Examinând cu precădere excepția invocată, curtea de apel a constatat că aceasta nu se justifică, având în vedere că din dovezile de comunicare a rezoluției nr. 1138/P/2009, precum și a rezoluției nr. 1287/2/II/2010 din 29 octombrie 2010 rezultă că actele procedurale au fost transmise S.A.I. la sediul din comuna Colceag, sat Inotești, deși prin sentința civilă nr. 1420 din 5 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, devenită irevocabilă prin decizia nr. 1863 din 11 noiembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, împotriva acesteia a fost declanșată procedura insolvenței și numit în calitate de administrator judiciar C.C.I.P.U.R.L., persoana căreia trebuia să i se comunice aceste acte conform art. 87 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Examinând pe fond plângerea, în raport de materialul probator administrat în cauză și dispozițiile legale incidente, s-a constatat că aceasta este nefondată, reținându-se că prin rezoluția nr. 1138/P/2009 din 25 august 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus neînceperea urmăririi penale față de S.V., magistrat procuror, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și art. 249 C. pen., întrucât faptele nu există, astfel că acțiunea penală nu putut fi pusă în mișcare.
Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut, pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză, că S.A.I. a formulat plângere împotriva numitului S.V. - prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și art. 249 C. pen., pretins săvârșite în legătură cu soluționarea dosarului nr. 417/P/2009 al acestei unități de parchet.
S-a motivat că acuzele aduse magistratului procuror se fundamentează exclusiv pe părerile negative exprimate direct cu privire la activitatea desfășurată de magistratul în cauză, fie prin mijlocirea unor opinii extinse la magistrații procurori și lucrătorii de poliție din raza de competență a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, concluzionându-se că în fapt petiționara este nemulțumită de soluția dată, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi reținută existența vreunor infracțiuni comise de procuror în legătură cu soluționarea respectivei cauze.
De asemenea, s-a reținut că soluțiile adoptate de procuror pot fi contestate doar prin căile de atac prevăzute de reglementările procedurale aplicabile în materie, iar nu pe calea unei sesizări penale, prin care, doar pe baza propriilor convingeri, se califică drept infracțională activitatea derulată de procuror, așa încât s-a concluzionat că infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și neglijență în serviciu nu există, dispunându-se, astfel, neînceperea urmăririi penale.
Plângerea formulată de S.A.I. în temeiul disp. art. 275-278 C. proc. pen., a fost respinsă de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești prin rezoluția nr. 1287/2/II/2010 din 29 octombrie 2010.
Împotriva ambelor rezoluții, petiționara a formulat plângere, conform art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., în fața Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Analizând plângerea formulată în temeiul art. 2781 C. proc. pen., în raport de actele și lucrările dosarului de urmărire penală, Curtea a constatat că soluția adoptată de procuror este legală și temeinică, neexistând nici un indiciu ori probă din care să rezulte necesitatea începerii urmăririi penale față de magistratul procuror S.V. sub aspectul comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., respectiv neglijență în serviciu prev. de art. 249 din același cod, soluția pronunțată de acesta în dosarul nr. 417/P/2009 putând fi desființată numai prin admiterea căilor legale de atac, iar nu prin invocarea unor fapte penale pretins comise de către procuror.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționara S.A.I., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate sub aspectul greșitei respingeri a plângerii sale.
La termenul din data de 16 martie 2011, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuția părților inadmisibilitatea recursului declarat de petiționara S.A.I. împotriva sentinței penale nr. 190 din 13 decembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Examinând cauza, Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționară este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea 202/2010, „ Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă".
Sentința penală nr. 190 din 13 decembrie 2010 a fost pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în calitate de instanță de fond, fiind rămasă definitivă potrivit art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen., împrejurare ce atrage inadmisibilitatea noului control judiciar prin recurs solicitat de petiționară.
Această sancțiune procesuală este incidență în cauză în raport și cu principiul unicității exercitării căilor de atac, decurgând din aceleași dispoziții legale anterior citate.
Pentru considerentele anterior arătate, recursul în cauză se va respinge ca inadmisibil în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., cu consecința obligării petiționarei potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționara S.A.I. împotriva sentinței penale nr. 190 din 13 decembrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 martie 2011.