Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin încheierea din 14 martie 2011 pronunțată în dosarul nr. 2304/2/2011 (1005/2011), Curtea de Apel București, secția I penală, a admis propunerea de prelungire a măsurii de arestare provizorie, formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, dispunând prelungirea măsurii de arestare provizorie a persoanei extrădabile A.M.R. - pentru o perioadă de 10 zile, de la 16 martie 2011 până la 25 martie 2011, inclusiv.
S-a dispus ca cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului, urmând ca onorariul traducătorului de limbă turcă, reprezentând echivalentul a 2 (două) ore, în regim de urgență, să se suporte din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță, examinând cauza potrivit art. 45 alin. (3) și art. 46 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, precum și a art. 16 din Convenția Europeană asupra Extrădării, a constatat că cererea Parchetului este întemeiată.
S-a reținut că în cauză nu au fost transmise de către autoritățile judiciare turce cererea de extrădare și documentele necesare însoțitoare, dar s-a solicitat prelungirea măsurii arestării provizorii, rezultând fără echivoc că aceste documente vor fi trimise și nu s-a renunțat la solicitarea de extrădare. S-a constatat, de asemenea, că nu a apărut niciun impediment dintre cele la care se referă art. 46 din Legea nr. 302/2004 și art. 16 din convenția menționată, care să justifice punerea în libertate a persoanei extrădabile, după cum nu a dispărut urgența luării unei asemenea măsuri.
Cu privire la apărarea persoanei extrădabile, referitoare la parcurgerea procedurii de obținere a statului de refugiat, s-a constatat, pe lângă faptul că nu s-a produs nicio dovadă, că la acest moment nu se poate constitui într-un impediment la prelungirea măsurii.
Împotriva încheierii anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs persoana extrădabilă A.M.R., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive și punerea deîndată a acestuia în libertate.
Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 ind. 6 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția I penală, la 14 februarie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat, în temeiul art. 46 din Legea 302/2004 și art. 16 din Convenția Europeană de extrădare, arestarea provizorie, în caz de urgență a persoanei extrădabile A.M.R. - cetățean turc, urmărit internațional pentru săvârșirea mai multor infracțiuni - atac armat (2 capete de acuzare) și amplasarea de bombe (2 capete de acuzare) - în numele unei organizații teroriste, susținându-se că arestarea provizorie este justificată de solicitarea formulată de autoritățile turce, de a se lua această măsură în vederea extrădării, având în vedere mandatul de arestare emis la 6 iulie 1995 de către autoritățile judiciare din Diyarbakir - Turcia.
Față de persoana solicitată s-a luat măsura reținerii pe o perioadă de 24 ore, prin ordonanța nr. 10 din 14 februarie 2011, ora 10,00 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, de la 14 februarie 2011 ora 10,00 până la 15 februarie 2011 ora 10,00.
La termenul din data de 14 februarie 2011, instanța a constatat cererea întemeiată, fiind îndeplinite cerințele art. 46 din Legea 302/2004 și făcându-se dovada prin înscrisuri ale autorităților turce că există față de persoana urmărită un mandat de arestare emis la data de 6 iulie 1995 de autoritățile judiciare din Diyarbakir, că infracțiunile reținute în sarcina persoanei urmărite sunt descrise în conținutul faptic, al locului și datei comiterii, dar au și corespondent în legislația penală română în infracțiunile prev. de art. 161 C. pen., că s-a solicitat arestarea provizorie în regim de urgență, autoritățile turce comunicând că vor solicita extrădarea persoanei urmărite și va fi transmisă autorităților române.
Totodată, s-a mai constatat că nu există niciun impediment legal dintre cele la care se referă art. 46 din Legea 302/2004 și art. 16 din Convenția Europeană asupra Extrădării, astfel că a dispus arestarea provizorie a persoanei extrădabile pe o perioadă de 29 zile, de la 15 februarie 2011, până la 15 martie 2011 inclusiv.
Ulterior, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat prelungirea arestării provizorii a persoanei extrădabile pe o perioadă de 10 zile, începând cu data de 16 martie 2011, motivat de faptul că autoritățile judiciare din Turcia au făcut cunoscut autorităților judiciare din România, prin Biroul Național Interpol, că nu au putut transmite cererea de extrădare și înscrisurile necesare, întreaga documentație fiind în etapa de pregătire și traducere în limba română, în vederea transmiterii, propunerea de prelungire a arestării provizorii față de persoana extrădabilă fiind admisă prin încheierea atacată pe calea prezentului recurs.
Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului, constată că încheierea recurată este temeinică și legală.
Potrivit art. 45 alin. (3) din Legea nr. 302/2044, arestarea provizorie în vederea extrădării se dispune și este prelungită de același complet învestit cu soluționarea cererii de extrădare, prin încheiere, fără ca durata totală a arestării provizorii să poată depăși 180 de zile, iar potrivit art.46 alin 6 din aceeași lege, instanța, din oficiu ori la sesizarea procurorului competent sau la cererea persoanei extrădabile, poate dispune încetarea măsurii arestării provizorii în vederea extrădării dacă, în termen de 18 zile de la luarea măsurii, statul român nu a fost sesizat prin cererea de extrădare, însoțită de documentele prevăzute la art. 38.
Art. 16 alin. (4) din Convenția Europeană asupra Extrădării prevede că: „arestarea provizorie va putea înceta dacă, în termen de 18 zile de la arestare, partea solicitată nu a fost sesizată prin cererea de extrădare și documentele menționate la art. 12; ea nu va trebui, în nici un caz, să depășească 40 de zile de la arestare. Totuși punerea în libertate provizorie este posibilă oricând, partea solicitată având însă de luat orice măsură pe care o va aprecia necesară spre a evita fuga persoanei reclamate".
În speță, instanța de fond a reținut în mod corect că, deși autoritățile judiciare turce nu au transmis cererea de extrădare și documentele necesare însoțitoare, aceste documente urmează a fi trimise întrucât nu s-a renunțat la solicitarea de extrădare. Totodată, neexistând nici impedimente dintre cele la care se referă art. 46 din Legea nr.302/2004 și art. 16 din Convenția Europeană asupra Extrădării care să justifice punerea în libertate a persoanei extrădabile și având în vedere că nu a dispărut urgența luării unei asemenea măsuri, soluția de prelungire a măsurii de arestare provizorie față de persoana extrădabilă A.M.R. este pe deplin justificată.
Nu în ultimul rând, sunt avute în vedere și infracțiunile deosebit de grave pentru care este urmărită persoana extrădabilă care este acuzată atac armat (2 capete de acuzare) și amplasare de bombe (2 capete de acuzare) - în numele unei organizații teroriste, reținându-se în fapt că în lunile ianuarie-aprilie 1994, aceasta a amplasat patru bombe: pe un pod, asupra unui vehicul de poliție, în moscheea „ Sah Muhmmed" și într-o altă clădire publică, toate în orașul Nusaybin.
Prin urmare, se apreciază că în cauză se impune prelungirea măsurii de arestare provizorie față de persoana extrădabilă A.M.R. pentru a se asigura soluționarea în bune condiții a cererii de extrădare, neexistând temeiuri de natură a justifica o altfel de soluție.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va constata ca fiind legală și temeinică încheierea pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, urmând a respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul persoana extrădabilă va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoană extrădabilă A.M.R. împotriva încheierii din 14 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 2304/2/2011 (1005/2011).
Obligă recurentul persoană extrădabilă la plata sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 martie 2011.